ICCJ. Decizia nr. 2055/2015. Contencios



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2055/2015

Dosar nr. 9400/1748/2014

Şedinţa la 18 mai 2015

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia pronunţată de Judecătoria Botoşani

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, sub nr. 2667/193/2014, reclamantul G.D.M. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.-C.E.S.T.R.I.N. anularea procesului-verbal de contravenţie din 26 iulie 2011.

Prin sentinţa nr. 12131 din 16 septembrie 2014, Judecătoria Botoşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Botoşani invocată din oficiu de instanţă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

S-a reţinut că potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, astfel că instanţa competentă este Judecătoria Cornetu, întrucât locul săvârşirii contravenţiei este localitatea D., judeţul Ilfov, care se află în circumscripţia acestei Judecătorii.

2. Soluţia pronunţată de Judecătoria Cornetu

Prin sentinţa nr. 7111 din 17 decembrie 2014, Judecătoria Cornetu a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.

Instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, introdus prin art. 3 din Legea nr. 2/2013, conform cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.

Astfel, în opinia instanţei, în cauza dedusă judecăţii, domiciliul petentului este în localitatea B., comuna V., judeţul Botoşani, aflat în raza de competenţă a Judecătoriei Botoşani.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, sub nr. 2667/193/2014, reclamantul G.D.M. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.-C.E.S.T.R.I.N. anularea procesului-verbal de contravenţie din 26 iulie 2011.

Prin procesul-verbal din 26 iulie 2011, rezultă că la data menţionată, reclamantul a circulat cu autoturismul în localitatea D., judeţul Ilfov, fără a deţine rovinietă valabilă.

Având în vedere data încheierii procesului-verbal de contravenţie din 26 iulie 2011, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002 (în forma anterioară introducerii, prin Legea nr. 2/2013, începând cu data de 15 februarie 2013, a art. 101, care stabileşte competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul) conform cărora „ contravenţiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare”, coroborate cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie aparţine „judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia”.

Examinând în acest context menţiunile procesului-verbal, se reţine că fapta pentru care a fost aplicată sancţiunea contravenţională a fost săvârşită în localitatea D., judeţul Ilfov care se află în circumscripţia Judecătoriei Cornetu, instanţă căreia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei conform dispoziţiilor citate anterior.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Cornetu competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G.D.M. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.-C.E.S.T.R.I.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G.D.M. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.-C.E.S.T.R.I.N. în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2055/2015. Contencios