ICCJ. Decizia nr. 650/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 650/2015
Dosar nr. 4962/2/2008*
Şedinţa publică de la 17 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4962/2/2008, reclamantul M.E.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Hotărârii nr. 08/115 pentru aplicarea prevederilor art. 7 din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, adoptată de pârât la data de 29 iunie 2008.
La data de 04 decembrie 2008, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrată, sub nr. 7816/2/2008, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.C.F.R., în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R., având ca obiect constatarea nulităţii Hotărârii nr. 08/115 din 29 iunie 2008 şi constatarea nulităţii parţiale a Hotărârii nr. 90/2008, în ceea ce priveşte art. 73 din aceasta, ambele hotărâri fiind adoptate de autoritatea pârâtă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 mai 2009, în temeiul art. 164 C. proc. civ., s-a dispus conexarea celor două cauze, sub nr. 4962/2/2008, în considerarea obiectului acestora.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3081 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: admiterea excepţiei lipsei de interes invocată din oficiu, respingerea cererii principale formulate de reclamantul M.F.P. şi a cererii conexe formulate de reclamanta C.C.F.R., ca lipsite de interes, admiterea cererii de intervenţie în interesul pârâtului formulată de intervenientul N.C.C. şi respingerea cererii reclamantei C.C.F.R. de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Dispoziţiile art. 7 din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, în aplicarea cărora au fost emise de C.E.C.C.A.R. actele normative contestate în cauză, au suferit modificări prin O.G. nr. 23 din 23 august 2012 şi Legea nr. 149/2013 de aprobare a O.G. nr. 23/2012.
Astfel, dacă la momentul adoptării hotărârilor atacate textul de lege condiţiona exercitarea activităţilor de audit financiar şi consultanţă fiscală de către experţii contabili de respectarea reglementărilor specifice acestor activităţi, în prezent se prevede în mod expres faptul că aceştia au obligaţia de a dobândi în prealabil calitatea de auditor financiar şi consultant fiscal şi de a se înscrie în organizaţiile profesionale respective.
Hotărârea C.E.C.C.A.R. nr. 08/115/2008 potrivit căreia, în vederea desfăşurării activităţilor de audit financiar şi consultanţă fiscală, experţii contabili nu au obligaţia de a respecta reglementările legate de obţinerea competenţelor profesionale respective, intră în contradicţie vădită cu noua formă a art. 7 din O.G. nr. 65/1994, care prevede expres obligaţia dobândirii de către expertul contabil, în condiţiile legii, a calităţii de auditor financiar, respectiv consultant fiscal.
Concluzia care se impune este aceea că, odată cu modificarea adusă art. 7 din O.G. nr. 65/1994 din O.G. nr. 23/2012, Hotărârea C.E.C.C.A.R. nr. 08/115 a devenit caducă, nemaifiind în vigoare şi nemaiproducând efecte juridice ulterior datei de 02 septembrie 2012, data intrării în vigoare a O.G. nr. 23/2012.
Or, interesul, condiţie de exercitare a acţiunii civile, reprezintă folosul practic imediat pe care îl are o parte prin punerea în mişcare a acţiunii judiciare.
Pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată, interesul trebuie să fie legitim, născut şi actual, personal şi direct.
Interesul de a solicita anularea unui act administrativ cu caracter normativ ulterior ieşirii din vigoare a acestuia subzistă numai în măsura în care se invocă necesitatea înlăturării, în condiţiile legii, a unor efecte juridice deja produse de actul atacat.
Or, reclamanţii nu au invocat necesitatea înlăturării unor asemenea efecte juridice deja produse de actele administrative contestate, ci au justificat interesul lor de a acţiona susţinând că efectele juridice continuă să se producă şi după modificările aduse art. 7 din O.G. nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012, ceea ce nu este cazul, pentru argumentele anterior prezentate.
În concluzie, prima instanţă a apreciat că se impune admiterea excepţiei lipsei de interes invocată din oficiu şi respingerea, ca lipsite de interes, atât a cererii principale, cât şi a cererii conexe.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3081 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul M.F.P., susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
Din economia Legii contenciosului administrativ se desprinde concluzia că posibilitatea formulării unei acţiuni în contencios administrativ tinzând la anularea unui act administrativ este conferită oricărei persoane fizice sau juridice de drept privat sau public, care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim.
În exercitarea atribuţiilor de supraveghere publică pe care le deţinea la momentul introducerii acţiunii, M.F.P. nu a făcut decât să aplice principiul statului de drept şi să solicite instanţei să exercite controlul de legalitate asupra actelor administrative atacate, întrucât numai pe cale judecătorească se poate stabili încălcarea unor norme de drept public.
Raţionamentul primei instanţe este greşit întrucât, chiar dacă legiuitorul a înţeles să aducă modificări normei cuprinse în art. 7 asta nu înseamnă că acţiunea este lipsită de interes, pe de o parte, pentru că O.G. nr. 23/2012 nu îşi poate produce efectele cu privire la raporturi juridice anterioare intrării în vigoare a acesteia, iar, pe de altă parte, Hotărârea 80/115 din 29 iunie 2008 nu a fost abrO.G.ată şi, ca atare, îşi produce în continuare efecte.
Modificarea adusă art. 7 din O.G. nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012 nu este una de substanţă, ci a urmărit doar să sublinieze condiţiile în care experţii contabili pot efectua anumite activităţi, cum ar fi: consultanţă fiscală, audit financiar, etc.
Nu s-a produs nicio dovadă în sensul abrO.G.ării sau modificării Hotărârii nr. 08/115 din 29 iunie 2008, care face obiectul acţiunii, astfel că hotărârea prin care se constată că acţiunea este lipsită de interes apare ca fiind nelegală.
În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (5), coroborat cu art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Camera Consultanţilor Fiscali a solicitat, prin notele de şedinţă înregistrate la instanţă la data de 09 februarie 2015, admiterea recursului formulat de recurentul M.F.P., modificarea sentinţei civile recurate, în sensul admiterii acţiunii, respingerii excepţiei lipsei de interes şi constatării nulităţii Hotărârii nr. 08/115/2008 adoptată de C.S.C.E.C.C.A.R., publicată în M. Of. nr. 531/2008.
Intimatul C.E.C.C.A.R. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei civile nr. 3081 din 15 octombrie 2013 a primei instanţe.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Litigiul de contencios administrativ supus judecăţii vizează exercitarea controlului de legalitate asupra Hotărârilor nr. 08/115/2008 şi nr. 90/2008 (în ceea ce priveşte pct. 73) adoptate de C.E.C.C.A.R., în aplicarea art. 7 din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată.
Procedând la soluţionarea cauzei pe excepţie, în sensul respingerii cererii principale şi a celei conexe, ca lipsite de interes, prima instanţă s-a raportat la dimensiunea procedurală a noţiunii de interes, înţeleasă ca fiind folosul practic urmărit prin promovarea acţiunii în anularea actului administrativ, şi nu la noţiunea de interes legitim vătămat, în sensul art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. p) şi r) din Legea nr. 554/2004.
O astfel de abordare circumstanţiază analiza legalităţii hotărârii primei instanţe, astfel că în cadrul controlului judiciar nu se impun a fi examinate susţinerile recurentului legate de existenţa unui interes legitim vătămat în sesizarea instanţei de contencios administrativ şi, cu atât mai puţin, cele privind adoptarea actelor administrative contestate prin depăşirea atribuţiilor conferite de lege C.E.C.C.A.R.
Relativ la cerinţa interesului, aceea de a fi născut şi actual, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că aceasta trebuie să existe nu numai la declanşarea procedurii judiciare, ci pe tot parcursul procesului, nefiind de conceput ca un demers judiciar să fie iniţiat şi întreţinut, în absenţa unui interes.
Este de necontestat faptul că până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 23 din 23 august 2012, publicată în M. Of. nr. 624 din 30 august 2012, prin care a fost modificat art. 7 din O.G. nr. 65/1994, hotărârile contestate au produs efecte juridice.
Într-adevăr, elementele aflate la dispoziţia instanţei nu evidenţiază faptul că reclamanţii ar fi iniţiat demersuri în vederea înlăturării, în condiţiile legii, a efectelor juridice deja produse de hotărârile contestate şi a reparării eventualelor prejudicii.
Cu toate acestea, în dezacord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că interesul reclamanţilor în a solicita anularea hotărârilor contestate subzistă întrucât, subsecvent acţiunii în anulare, în ipoteza admiterii acesteia, persoana vătămată beneficiază de un remediu procedural pentru repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea actului până la anularea irevocabilă a acestuia. Acest remediu este reprezentat de acţiunea în răspundere administrativ-patrimonială, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, acţiune condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva unui act administrativ nelegal.
Aceasta, independent de modalitatea de soluţionare a disputei dintre părţi legată de efectele juridice ale hotărârilor contestate, intervenite ulterior modificării art. 7 din O.G. nr. 65/1994.
Prin urmare, chiar în condiţiile schimbării circumstanţelor care au stat la baza adoptării Hotărârilor C.E.C.C.A.R. nr. 08/115/2008 şi nr. 90/2008, subzistă interesului reclamanţilor în a solicita constatarea nelegalităţii acestora, pentru neconformitatea cu actul normativ în baza şi în executarea căruia au fost adoptate.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. (1865) şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de M.F.P., casarea sentinţei civile nr. 3081 din 15 octombrie 2013 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul M.F.P. împotriva sentinţei nr. 3081 din 15 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 645/2015. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 653/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
