ICCJ. Decizia nr. 804/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 804/2015
Dosar nr. 1080/46/2013
Şedinţa publică de la 24 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecata
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 martie 2013, reclamantul P.L.E. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate pentru a se dispune anularea Raportului de evaluare din data de 4 februarie 2013, prin care a fost declarat în stare de incompatibilitate.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 129/F - CONT din data de 22 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul P.L.E., împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Integritate.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 3 iulie 2013 s-a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul P.L.E. şi s-a dispus îndreptarea erorilor materiale şi adăugarea omisiunilor vădite strecurate în Sentinţa nr. 129/F-CONT din 22 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că se vor trece codul numeric personal al petentului, X1, şi domiciliul acestuia, comuna V., sat V., judeţul Argeş, pentru intimată se vor trece datele de identificare, respectiv Certificat de înregistrare fiscală X2 din 30 noiembrie 2007, CUI X3, Cont bancar X4 deschis la A., având ca reprezentant legal pe preşedintele H.G., pârâta a emis Raportul de evaluare la data de 14 februarie 2013, şi nu la data de 14 decembrie 2013, în loc de cuvântul "pan" se va trece "plan", pronunţarea soluţiei s-a făcut în anul 2013, în loc de 2012, soluţia se poate ataca cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, iar recursul se va depune la Curtea de Apel Piteşti.
Recursul
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul P.L.E. a formulat recurs, solicitând în principal, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinţei atacate şi anularea actului de constatare a stării de incompatibilitate, respectiv Raportul de evaluare din 14 februarie 2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că prima instanţă a aplicat greşit actele normative în vigoare, statuând în sensul că starea de incompatibilitate intervine în cazul desfăşurării a două activităţi paralele, respectiv cea de primar şi cea de administrator al unei societăţi comerciale fără a avea în vedere faptul că, în speţă, calitatea de asociat şi, pe cale de consecinţă şi cea de administrator a încetat înainte de dobândirea calităţii de primar.
De asemenea, a susţinut recurentul că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală pentru că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra înscrisurilor depuse la dosar, care erau hotărâtoare în dezlegarea pricinii.
Recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanţei de fond susţinând că soluţia de respingere a acţiunii formulate se bazează pe o interpretare rigidă şi trunchiată a dispoziţiilor legale aplicabile şi că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
În acest sens recurentul a susţinut că prin hotărârea atacată s-a reţinut că în perioada 27 iulie 2010 - 15 octombrie 2010 reclamantul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate fără a avea în vedere că acesta a dobândit efectiv funcţia de primar, odată cu rămânerea definitivă şi irevocabilă, prin nerecurare a hotărârii Judecătoriei Câmpulung şi la momentul depunerii jurământului de către noul primar ales.
Totodată, recurentul a susţinut că prima instanţă nu a cunoscut faptul că, în speţă, ne aflăm într-un caz de ultraactivitate a Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, care începând cu data de 20 iunie 2010 ar fi trebuit să-şi înceteze efectele ca urmare a Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale.
Referitor la incompatibilitatea prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. d), recurentul a susţinut că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 83, art. 95 şi art. 99 din Legea nr. 161/2003 în sensul că perioada de 60 de zile se aplică doar situaţiilor existente la data intrării în vigoare a legii, ceea ce contravine principiului neretroactivităţii legii, principiu statuat de Constituţie.
Privitor la încălcarea dispoziţiilor art. 87 lit. g) din Legea nr. 161 din 2003, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa a aplicat în mod greşit actele normative în vigoare, statuând că recurentul se afla în stare de incompatibilitate desfăşurând activităţi economice în cadrul PFA P.L.E. fiind în acelaşi timp şi primar, fără a lua în considerare că acesta nu a avut intenţia de a desfăşura acte sau fapte de comerţ şi prin urmare nu a avut calitatea de comerciant.
A susţinut recurentul că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ignorând faptul că, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a desfăşurat de la începutul mandatului său niciun act sau fapt de comerţ în legătură cu PFA P.L.E.
În ceea ce priveşte recursul recurentului-reclamant împotriva Încheierii de soluţionare a cererii de îndreptare a erorii materiale din Camera de Consiliu din data de 3 iulie 2013, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând în esenţă că instanţa de fond a încălcat norma de drept material aplicabilă în sensul că a menţionat în dispozitivul hotărârii că aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile (potrivit normei cu caracter general - Noul Cod de procedură), contrar normei speciale, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevede un termen de 15 zile.
Totodată, recurentul a criticat hotărârea atacată susţinând că deşi instanţa a admis în parte cererea, nu arată în dispozitiv capătul de cerere care a fost respins.
Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant şi menţinerea ca temeinică şi legală a Sentinţei civile nr. 129/2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 1080/46/2013.
Examinând sentinţa şi încheierea atacată, în raport de motivele invocate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare.
Recurentul-reclamant P.L.E. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ pe calea prevăzută de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare din 14 februarie 2013 prin care A.N.I. a reţinut că acesta, în calitate de primar al comunei V., judeţul Argeş, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iulie 2010 - 15 octombrie 2010 întrucât a deţinut concomitent cu funcţia de primar şi funcţia de administrator al SC P.F.T. SRL, cât şi începând cu data de 1 iulie 2011, întrucât deţine funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată.
Verificând elementele stării de incompatibilitate, prima instanţă a respins ca nefondată contestaţia reclamantului reţinând temeinicia şi legalitatea raportului de evaluare atacat, constatând în baza probatoriului administrat în cauză că reclamantul a încălcat în exercitarea mandatelor de primar 2010 - 2012 şi 2012 - 2016, interdicţiile prevăzute de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cât şi faptul că nu a respectat dispoziţiile art. 91 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ.
Criticile recurentului-reclamant formulate în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora instanţa de fond ar fi interpretat greşit prevederile art. 87 din Legea nr. 161/2003, iar hotărârea ar conţine motive contradictorii şi străine de natura pricinii, sunt nefondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:
d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale (...)
g) calitatea de comerciant persoană fizică".
Din perspectiva acestor prevederi legale, dar şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că în mod corect prin sentinţa atacată a fost respinsă acţiunea recurentului-reclamant, menţinându-se raportul de evaluare contestat, apreciindu-se corect, pe situaţia de fapt, că acesta şi-a încetat activitatea în calitate de administrator şi asociat la SC P.F.T. SRL la data de 22 octombrie 2010 respectiv la data înregistrării la Registrul Comerţului.
Nu pot fi primite susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora acesta nu mai avea calitatea de asociat în cadrul firmei respective de la data încheierii Contractului de cesiune părţi sociale din 15 octombrie 2009, întrucât retragerea sa din funcţia de administrator ar fi trebuit confirmată printr-o decizie înregistrată în registrul de şedinţe şi deliberări al societăţii, cu menţionarea numelui noului administrator, cât şi a specimenului de semnătură al acestuia în baza căreia să se solicite publicarea în M. Of. şi înregistrarea în registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş.
În speţă, recurentul-reclamant a prezentat Hotărârea din 15 octombrie 2010, la data de 21 octombrie 2008, când a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, fiind admisă cererea de înregistrare a menţiunilor prin Rezoluţia din 22 octombrie 2010.
Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că în mod corect atât prin raportul de evaluare contestat, cât şi de instanţa de fond prin sentinţa atacată, recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iulie 2010 - 15 octombrie 2010 (conform Sentinţei civile nr. 1197 din 27 iulie 2010 de validare în funcţia de primar şi Certificatul de Menţiuni emis de O.N.R.C.).
Nu pot fi primite, fiind nefondate, criticile recurentului-reclamant cu privire la ultraactivitatea Legii nr. 144/2007 şi retroactivitatea Legii nr. 176/2010, prin sentinţa atacată, judecătorul fondului reţinând în mod corect că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 83, art. 95 şi 99 din Legea nr. 161/2003 se aplică persoanelor care au devenit incompatibile ca urmare a intrării în vigoare a legii anterior menţionate.
În ceea ce priveşte termenul în care alesul local poate renunţa la funcţia deţinută şi care atrage starea de incompatibilitate, Înalta Curte constată că acesta este termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003, care reglementează două situaţii distincte, stabilind termene diferite în care persoana care deţine funcţii incompatibile poate opta pentru una din acestea, fără ca cele două termene să se poată cumula şi da naştere unui nou termen de 75 de zile, astfel cum în mod greşit susţine recurentul-reclamant.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurent în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, instanţa de fond pronunţând sentinţa atacată în baza interpretării corecte a probatoriului administrat în cauză şi a normelor de drept substanţial incidente.
Nefondate sunt şi criticile formulate de recurent cu privire la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, de instanţa de fond, întrucât incompatibilitatea prevăzută de aceste dispoziţii nu se referă doar la desfăşurarea de activităţi în cadrul PFA, cum în mod neîntemeiat susţine acesta, ci în primul rând la deţinerea acestei calităţi.
În speţă, a fost dovedită existenţa calităţii de comerciant persoană fizică atât prin înmatricularea în registrul comerţului, cât şi prin obţinerea de finanţare pe care recurentul-reclamant a primit-o prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Ori finanţarea respectivă nu putea fi acordată decât pe baza unui plan de dezvoltare pentru exploataţia agricolă şi cu condiţia ca beneficiarul să fie înregistrat ca şi comerciant, fiind obligat ca în primii 3 ani de activitate să înregistreze o creştere de 20% a producţiei agricole destinate comercializării.
Astfel fiind, în mod corect a apreciat şi reţinut judecătorul fondului că în speţă recurentul-reclamant are calitatea de comerciant persoană fizică, iar prin deţinerea concomitentă a acestei calităţi, cât şi a funcţiei de primar, se află în stare de incompatibilitate, conform dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a renunţat în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 91 alin. (3) din acelaşi act normativ la una din funcţiile incompatibile.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală reţinând în mod corect că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iulie 2010 - 15 octombrie 2010, deţinând concomitent atât funcţia de primar al comunei V. jud. Argeş, cât şi funcţia de administrator de la SC P.F.T. SRL, cât şi începând cu data de 1 iulie 2011, deţinând aceeaşi funcţie de primar, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurent împotriva Încheierii din camera de consiliu din 3 iulie 2013 prin care a fost admisă în parte cererea de îndreptare a erorii materiale din Sentinţa nr. 129/F-Cont din 2 mai 2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant, potrivit cărora instanţa de fond ar fi dat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că menţionarea eronată a termenului de recurs de 30 de zile pentru formularea recursului prevăzut de legea generală şi nu a termenului de 15 zile prevăzut de legea specială, reprezintă o simplă eroare materială, care nu atrage incidenţa în cauză a motivului de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
De altfel, în respectarea principiului fundamental al legalităţii consacrat prin prevederile art. 7 C. proc. civ., art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
În astfel de cazuri, este obligaţia instanţei de control judiciar de a proceda la aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă. În acelaşi mod se procedează şi în situaţia în care s-a trecut greşit în hotărâre durata termenului de exercitare a căii de atac sau momentul de la care acesta începe să curgă.
Nefondate sunt şi celelalte critici formulate de recurentul-reclamant în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Astfel fiind, Înalta Curte constatând că atât sentinţa atacată cât şi încheierea din camera de consiliu sunt legale şi temeinice, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.L.E. împotriva Sentinţei nr. 129 din 22 mai 2013 şi Încheierii din 3 iulie 2013 ale Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 801/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 808/2015. Contencios → |
|---|
