ICCJ. Decizia nr. 819/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 819/2015
Dosar nr. 2691/110/2012
Şedinţa publică de la 25 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, sub nr. 2691/110/2012, reclamanta D.G.A.S.P.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative, a solicitat instanţei să dispună anularea Procesului-verbal din 5 aprilie 2012 emis de pârâtă şi repararea pagubei în sensul stingerii debitului prevăzut în procesul-verbal a cărei anulare se solicită.
Prin aceeaşi acţiune a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal din 5 aprilie 2012 până la soluţionarea cererii, fiind chemat în garanţie Consiliul Judeţean Bacău.
Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 1220 din 16 mai 2013 a Tribunalului Bacău a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, cauza fiind declinată în favoarea Curţii de Apel Bacău care prin Sentinţa civilă nr. 194/2013 a admis acţiunea formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative, fiind anulat Procesul-verbal din 5 aprilie 2012 emis de pârât.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că între pârâţi a fost încheiat Contractul de finanţare nerambursabilă din 29 iulie 2010, cod SIMS 12327, având ca obiect implementarea proiectului "Autorităţi responsabile, Comunităţi implicate", proiect co-finanţat prin Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.
În vederea realizării proiectului, reclamanta D.G.A.S.P.C. - Bacău a emis dispoziţii prin care un angajat al instituţiei, dna M.M.L. a fost desemnată asistent manager în cadrul proiectului, fiind efectuate plăţi către persoana respectivă, plăţi cu caracter salarial, în perioada august - decembrie 2010.
Urmare a verificărilor semnalate în suspiciunea de neregulă din 27 ianuarie 2012 a fost emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 5 aprilie 2012 ce reprezintă titlu de creanţă, considerându-se că au fost efectuate plăţi cu încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) din Legea nr. 330/2009 conform cărora în cursul anului 2010 nu se putea plăti munca prestată peste durata normală a timpului de lucru şi nu puteau acorda premii lunare.
Reclamanta a formulat obiecţii prin Adresa din 23 martie 2012, în care a făcut referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1415/2009 şi la un Proces-verbal de control din 12 ianuarie 2012, întocmit în urma misiunii de control efectuată anterior, în perioada 10 - 13 ianuarie 2012, concluziile echipei de control fiind favorabile, în sensul că: aceste cheltuieli au fost efectiv realizate în scopul declarat şi toate documentele justificative analizate se regăsesc la faţa locului".
Instanţa a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 şi art. 24 nu se aplică în anul 2010".
La art. 19 alin. (2) din aceeaşi lege, în forma în vigoare la data efectuării orelor suplimentare "în scopul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform alin. (1), aceasta se plăteşte în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază.
Procesul-verbal din 5 aprilie 2012 a fost emis în baza prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, suma de 2.011,11 RON fiind declarată neeligibilă.
Prin sumă plătită necuvenit conform art. 2 alin. (1) lit. u) "se înţelege plata nedatorată, aşa cum este aceasta prevăzută în dreptul civil, acordată unui beneficiar sau realizată în numele unui beneficiar, care provine din fonduri europene şi/sau fonduri publice aferente acestora".
Regulamentul C.E. nr. 1083/2006 stabileşte la art. 98 că este în primul rând responsabilitatea statelor membre să caute neregularităţile, să ia măsuri atunci când se constată o schimbare importantă care afectează natura sau condiţiile de aplicare sau de control al operaţiunilor sau al programelor operaţionale şi să procedeze la corecţiile financiare necesare.
Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, consacrat de art. 2 alin. (1) lit. u) şi art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, adică trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv.
Astfel, instanţa a reţinut că sancţiunea aplicată în cauză a fost instituită prin prevederi naţionale, iar caracterul mai favorabil al prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, în raport cu O.G. nr. 79/2003 este discutabil. În aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul C.E. nr. 2988/95 este exclusă aplicarea unor sancţiuni stabilite prin dispoziţiile O.U.G. în vigoare începând cu data de 30 iunie 2011 pentru nereguli/abateri presupus a fi săvârşite în perioada august - decembrie 2010.
În speţă, argumentul principal al reclamantei se întemeiază pe Decizia nr. 1415/2009 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a anumitor prevederi din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
A reţinut Curtea Constituţională, în referire la posibila excludere de la plată a orelor suplimentare pentru anul 2010, că pentru întreg personalul bugetar devin aplicabile prevederile Titlului III - Timpul de muncă şi timpul de odihnă C. muncii.
Prin urmare, orele suplimentare trebuie să fie plătite în cursul anului 2010. Atâta timp cât este în vigoare, C. muncii trebuie respectat şi în mediul public, nu doar în cel privat, eventualele derogări în această materie neputându-se face indiferent dacă partea interesată aparţine domeniului public sau privat.
Prin Decizia Parlamentului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 s-a consacrat obligativitatea deciziilor Curţii pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiecţilor de drept. În consecinţă, toate instituţiile şi autorităţile publice aveau obligaţia, în aplicarea Legii nr. 330/2009, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 1415/2009 (parag. 8 al respectivei decizii).
Ca urmare, instanţa a reţinut că ne aflăm în prezenţa unei abateri de la legalitate a autorităţii reclamante, dar pentru a constitui o neregularitate aptă să angajeze răspunderea autorităţii publice, aceasta trebuie să producă un prejudiciu bugetului din care a provenit finanţarea proiectului.
Întrucât instituţia beneficiară a făcut plăţi pentru munca prestată în mod efectiv peste durata normală a timpului de lucru de către angajata M.M.L., dat fiind principiul remunerării pentru munca prestată, găseşte raţională concluzia că bugetul din care provine finanţarea contractului nu a fost prejudiciat.
Aşadar, având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada prejudiciului cauzat bugetului din care s-a făcut finanţarea prin abaterea de la legalitate a autorităţii publice beneficiare, abaterea constatată de aceasta nu constituie o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, Procesul-verbal din 5 aprilie 2012 fiind apreciat ca nelegal.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 194 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanţa de fond nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, nu a analizat apărările formulate, nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate, respectiv asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată prin întâmpinare formulată în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi 12 din Legea nr. 554/2004, dar şi de dispoziţiile art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.
Împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei putea fi formulată acţiune în justiţie dar intimata nu a făcut dovada că a formulat contestaţie împotriva Procesului-verbal din 5 aprilie 2012 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau că a fost emisă o decizie de soluţionare a contestaţiei în raport de O.U.G. nr. 66/2011.
Pe fondul cauzei, în mod greşit a fost admisă acţiunea având în vedere că intimata prin efectuarea unor plăţi necuvenite a săvârşit o neregulă în sensul art. 65 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011.
Art. 2 pct. 7 din Regulamentul C.E. nr. 1083/2006 al Consiliului UE "neregularitate" - înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii din dreptul comunitar sau care ar putea avea ca efect un prejudiciu la bugetul UE prin impunerea unor cheltuieli necorespunzătoare. În acord cu legislaţia europeană, existenţa abaterii presupune implicit potenţialitatea existenţei unui prejudiciu.
În sensul celor arătate s-a format şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 3764/2012), dar şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - C 465/10 pct. 47 şi C 199/2003 pct. 31.
Raportat la prevederile contractuale şi legale, atâta timp cât beneficiarul fondurilor nerambursabile încalcă dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice în implementarea proiectului, bugetul UE şi cel naţional este prejudiciat, sens în care se impune aplicarea unor corecţii financiare, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind eronată.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual este legală şi temeinică.
Hotărârea instanţei de recurs
Primul motiv de recurs invocat de recurentă vizează omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată prin întâmpinare în raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, cât şi faptul că instanţa nu a analizat apărările formulate şi nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt.
Este de reţinut că prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea Procesului-verbal din 5 aprilie 2012 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011.
Prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual, intimata-pârâtă a invocat inadmisibilitatea acţiunii având în vedere că reclamanta nu a formulat contestaţie împotriva Procesului-verbal din 5 aprilie 2011.
Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În cauza de faţă, instanţa de fond cu încălcarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. nu a pus în dezbaterea părţilor excepţia invocată şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei, încălcând astfel atât dispoziţiile legale arătate, cât şi dispoziţiile art. 129 pct. 4 C. proc. civ.
Modul de a proceda al instanţei contravine regulilor şi obligaţiilor legale rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., hotărârea instanţei fiind nelegală.
De asemenea, instanţa de fond nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, nu a analizat apărările ambelor părţi din perspectiva dispoziţiilor legale incidente preluând în fapt argumentele reclamantei expuse prin cererea de chemare în judecată şi răspunsul la întâmpinare.
În virtutea rolului activ, instanţa putea să dispună administrarea de probe din care să rezulte că reclamanta, anterior sesizării instanţei, a parcurs procedura prevăzută de Cap. V din O.U.G. nr. 66/2011, chiar reclamanta indicând ca temei de drept în formularea "contestaţiei" dispoziţiile legale menţionate.
Prima instanţă a reţinut că sancţiunea aplicată prin raportare la caracterul mai favorabil al O.U.G. nr. 66/2011 faţă de O.G. nr. 79/2003 "este discutabil", dar nu arată în raport de ce dispoziţii legale a soluţionat contestaţia, rezumându-se exclusiv doar la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1415/2009 privind aplicarea Legii nr. 330/2009.
Având în vedere că instanţa de fond nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, nu a analizat apărările formulate de ambele părţi şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate, pentru a nu prejudicia părţile de un dublu grad de jurisdicţie, pentru respectarea tuturor drepturilor procesuale se impune casarea şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa în virtutea rolului activ va solicita orice probă necesară pentru a soluţiona atât excepţia, cât şi fondul cauzei.
Având în vedere că acest motiv de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost apreciat ca fiind întemeiat, nu se impune a fi analizate celelalte motive invocate, critici ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva Sentinţei nr. 194 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 808/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 830/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
