ICCJ. Decizia nr. 830/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 830/2015

Dosar nr. 596/32/2013

Şedinţa publică de la 25 februarie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 201 din 31 octombrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârât şi a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul Judeţul Bacău, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin care solicita anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 20 decembrie 2012, întocmită de Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se stabilesc în sarcina sa obligaţii de plată pentru încălcarea legislaţiei achiziţiilor publice în implementarea Proiectului "Programarea Strategică - modalitatea de optimizare a structurilor pentru noile servicii descentralizate/deconcentrate din sectorul prioritar sănătate" şi a Deciziei din 15 februarie 2013, emise de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative".

II. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 201/2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul 596/32/2013, a declarat recurs Judeţul Bacău invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine în fapt că prin nota de constatare contestată s-au stabilit în sarcina unităţii administrative obligaţii de plată pentru încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice şi implementarea proiectului "programarea strategică - modalitate de optimizare a structurilor pentru noi servicii descentralizate sau deconcentrate din sectorul prioritar sănătate" cod SMIS 10763.

S-a reţinut în mod greşit în conţinutul notei de control confirmată de instanţa de fond că autoritatea contractantă a impus prin documentaţia de atribuire a contractului condiţii restrictive ce încalcă legea specială în domeniul achiziţiilor, deoarece autoritatea contractantă a justificat toate criteriile stabilite în caietul de sarcini în concordanţă cu importanţa proiectului.

În continuare sunt reluate justificările pentru cerinţele stabilite în procedura de licitaţie şi arată că cerinţele impuse pentru experţii cheie sunt motivate de autoritatea contractantă în Nota justificativă din 3 iunie 2011.

Cu privire la cea de-a doua cerinţă înscrisă în fişa de date a achiziţiei Secţiunea V 4.2 pentru capacitatea profesională se prevede că personalul de specialitate şi experţii trebuie să facă dovada că au pregătit şi implementat proiecte de investiţii cu finanţare nerambursabilă, justificarea acestei cerinţe regăsindu-se în Nota justificativă din 3 iunie 2011, considerate relevante pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.

În aceste condiţii apreciază că autoritatea contractantă, pentru atribuirea contractului de finanţare din 17 mai 2010 a respectat dispoziţiile art. 176 lit. d) şi ale art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, astfel că hotărârea primei instanţe apare ca neîntemeiată.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală.

Se arată în conţinutul întâmpinării că cerinţele impuse în documentaţia de atribuire a contractului sunt disproporţionate în raport cu obiectul şi complexitatea contractului ce vizează servicii generale de consultanţă şi asistenţă în implementare.

Examinând sentinţa recurată în raport de motivele invocate şi în limitele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dispoziţii ce reglementează casarea hotărârii pe motiv că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 20 decembrie 2012 întocmită de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative a fost aplicată recurentei-reclamante o corecţie financiară de 5% din valoarea Contractului de servicii din 10 august 2012 - programarea strategică, modalitatea de optimizare a structurilor pentru noile servicii descentralizate/deconcentrate din sectorul prioritar, sănătate, cod SMIS 10763.

Potrivit art. 178 din O.U.G. nr. 34/2006, "în cazul în care, pentru criteriile de natura celor prevăzute la art. 176 lit. c) şi d), autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerinţe minime pe care ofertanţii/candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a fi consideraţi calificaţi, atunci aceste cerinţe trebuie să fie precizate, conform principiului transparenţei, în cadrul invitaţiei/anunţului de participare.

Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerinţe minime referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau la capacitatea tehnică şi profesională care ar conduce la restricţionarea participării la procedura de atribuire".

În art. 8 din H.G. nr. 925/2006 se prevede că "(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care: a) nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit; b) sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit. (2) Atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la situaţia economică şi financiară ori la capacitatea tehnică şi/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se ataşează la dosarul achiziţiei".

Încălcarea prevederilor art. 8 din H.G. nr. 925/2006 şi art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 este sancţionată de lege. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în speţă s-a aplicat o corecţie financiară de 5% pentru neregula prevăzută la pct. 2.3 din Anexa I din O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit pct. 2.3 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă aplicarea unor criterii de calificare şi selecţie sau a unor factori de evaluare care împiedică anumiţi ofertanţi potenţiali să participe la procedura de atribuire din cauza restricţiilor stabilite în documentaţia de atribuire.

Neregula este sancţionată cu aplicarea unei corecţii de 10% din valoarea contractului ce poate fi diminuată până la 5% în funcţie de gravitatea neregulii constatate.

Acesta fiind textul în baza căruia autoritatea publică de control a aplicat corecţia financiară de 5%, problema care trebuie rezolvată în speţă este aceea dacă criteriile de calificare şi selecţie impuse de autoritatea contractantă sunt relevante pentru aducerea la îndeplinire a contractului.

Reclamanta-recurentă în justificarea acestor criterii face trimitere la Notele justificative din 3 iunie 2011, dar în conţinutul lor nu se regăsesc justificări pertinente pentru atribuirea contractului în raport de complexitatea contractului ce se impunea a fi atribuit.

Cerinţa privind prezentarea de către experţi a diplomei universitare în domeniul economic se apreciază a fi disproporţionată în raport de obiectul contractului ce vizează servicii generale de consultanţă şi asistenţă de implementare, întrucât activităţile descrise la capitolul obiectul contractului nu presupun în mod obligatoriu şi exclusiv o specializare în domeniul economic.

Legat de cea de-a doua cerinţă, respectiv ca personalul de specialitate şi experţii să facă dovada că au implementat proiecte de investiţii cu finanţare nerambursabilă se apreciază că şi această cerinţă conduce la restricţionarea participării la procedură întrucât capacitatea de implementare a unui proiect nu este determinată de natura sursei de finanţare şi mai degrabă de abilitatea persoanelor implicate, de competenţelor probate ale acestora şi nu în ultimul rând de experienţa individuală a fiecăruia.

Prin urmare, în cauză se poate vorbi de o restricţionare la participarea procedurii de atribuire în sensul reglementat de O.U.G. nr. 66/2011 fiind pe deplin îndeplinite elementele abaterii reţinute în sarcina autorităţii contractante.

Pentru toate aceste considerente în baza dispoziţiilor art. 497 Noul C. proc. civ. raportat la art. 498 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, şi va menţine soluţia primei instanţe ca temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Judeţul Bacău, reprezentat prin Preşedintele Consiliului Judeţean împotriva Sentinţei nr. 201 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 830/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs