ICCJ. Decizia nr. 844/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 844/2015
Dosar nr. 1677/33/2012
Şedinţa publică de la 26 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul D.N. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei din data de 28 septembrie 2012 emisă de către D.G.F.P. Cluj; anularea Deciziei de impunere din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj şi a Raportului de inspecţie fiscală din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj; precum şi obligarea pârâtei D.G.F.P. Cluj la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, în baza unei inspecţii fiscale începute la data de 29 noiembrie 2011 şi finalizată la data de 23 mai 2012, D.N. a făcut obiectul unei inspecţii fiscale care s-a finalizat cu emiterea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere aferente. La data de 10 august 2012, prin intermediul plângerii prealabile pe care a formulat-o la D.G.F.P. Cluj a solicitat revocarea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală aferent.
Prin Decizia de soluţionare a contestaţiei din 28 septembrie 2012, contestaţia a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
În aceste condiţii, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a decis să sesizeze secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj cu privire la refuzul expres al organului administrativ-fiscal de a soluţiona în mod pozitiv cererea sa.
Cu privire la deficienţele procedurale ale actelor administrative fiscale contestate, a apreciat că în speţă pot fi identificate mai multe încălcări ale legii de natură procedurală, care pot conduce la admiterea cererii de suspendare şi, pe fond, la anularea actelor administrativ-fiscale contestate. Totodată, a apreciat că o soluţie de anulare pe considerente procedurale ar face inutilă abordarea fondului cauzei.
În continuare reclamantul a susţinut următoarele:
- Nulitatea inspecţie fiscale, a raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere ca urmare a necompetenţei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj pentru efectuarea inspecţiei fiscale;
- Nulitatea inspecţie fiscale, a raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere ca urmare a nerespectării dreptului la apărare;
- Nulitatea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere ca urmare a nerespectării termenului legal pentru efectuarea inspecţiei fiscale şi a perioadei care poate fi supusă inspecţiei fiscale.
În Dosarul nr. 1745/33/2012 reclamanta D.I.M. (soţia reclamantului D.N.) a formulat acţiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj solicitând anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei din 28 septembrie 2012 emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, anularea Deciziei de impunere din 17 iulie 2012 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj şi a Raportului de inspecţie fiscală din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a observat că motivele de fapt şi de drept ale acestei acţiuni sunt identice cu cele mai sus arătate şi invocate de reclamantul D.N.
Instanţa prin Încheierea şedinţei publice din 29 ianuarie 2013 (Dos. 1745/33/2012) a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condiţiile impuse de dispoziţiile art. 164 alin. (3) C. proc. civ. şi prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 164 alin. (1) C. proc. civ. a dispus conexarea Dosarului nr. 1745/33/2012 la Dosarul nr. 1677/33/2012 a Curţii de Apel Cluj.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj a solicitat respingerea acţiunii în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamantul D.N. împotriva Deciziei din 28 septembrie 2012 emisă de instituţia intimatei şi implicit împotriva Deciziei de impunere din 17 iulie 2012 a Activităţii de Inspecţie Fiscală.
La data de 19 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, prin Sentinţa nr. 557, a admis în totalitate cele două acţiuni conexate, dispunând anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei din 28 septembrie 2012 emisă de către D.G.F.P. Cluj, precum şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei emise la data de 28 septembrie 2012 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, anularea Deciziei de impunere din 17 iulie 2012 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj şi a Raportului de inspecţie fiscală din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj, precum şi a Deciziei de impunere din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj şi a Raportului de inspecţie fiscală din 17 iulie 2012 a D.G.F.P. Cluj, şi a obligat pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj să plătească reclamanţilor în solidar suma de 5.537,2 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu expertiză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în primul rând, că reclamanţii au invocat nulitatea actelor administrative atacate, decizia de soluţionare a contestaţiei, decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală, pe considerentul că inspecţia fiscală realizată de organele de inspecţie din cadrul D.G.F.P. Cluj este nulă, dat fiind că această autoritate fiscală este necompetentă.
În opinia instanţei, această apărare nu a făcut obiectul contestaţiei formulate pe cale administrativă, ceea ce a pus problema dacă o atare critică putea fi evocată pentru prima dată în faţa instanţei.
Curtea a reţinut că faza administrativă de control administrativ asupra actului administrativ fiscal este reglementată de C. proc. fisc., în special art. 209 - 218, iar faza judecătorească şi apoi judiciară a acestor litigii este guvernată alături de unele dispoziţii speciale C. proc. fisc., în principal este grefată pe normele procedurale conţinute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel, s-a reţinut că faza de control de legalitate operată de organul de soluţionare a contestaţiei nu prezintă toate garanţiile conferite de normele ce guvernează procesul de contencios administrativ.
În acest context, dacă nu s-a reţinut şi, de altfel nici nu s-a invocat, exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 sub sancţiunea prevăzută de art. 723 din acelaşi cod, cercetarea altor aspecte de legalitate a actului administrativ-fiscal, încuviinţarea probelor şi stabilirea stării de fapt fiscale cu ajutorul probei cu expertiza fiscală judiciară în limitele de contradictorialitate este perfect validă din punct de vedere procesual.
Instanţa a statuat că nu trebuie omis faptul că procedura administrativă prevăzută de art. 205 şi urm. C. proc. fisc. nu este o procedură administrativ-judiciară şi nici acţiunea în contencios fiscal prevăzută de art. 218 alin. (2) din acelaşi cod corelată cu art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi calificată ca fiind o cale judiciară de atac, deci nu se poate invoca principiul specific căilor de atac.
În continuare instanţa a procedat la analiza primului motiv de nelegalitate invocat de reclamanţi.
În acest context, Curtea a reţinut că iniţial reclamanţii au contestat competenţa materială şi teritorială a D.G.F.P. a judeţului Cluj pentru realizarea inspecţiei fiscale în materie de TVA şi aceasta are competenţă exclusiv în materia impozitului pe venit, dat fiind regimul juridic reglementat de art. 99 C. proc. fisc.
Cu privire la competenţa de realizare a inspecţiei fiscale, s-a reţinut că: inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentului titlu, ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
De asemenea, conform art. 99 alin. (2) din acelaşi cod, competenţa de exercitare a inspecţiei fiscale pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Organele de inspecţie fiscală din aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au competenţă în efectuarea inspecţiei fiscale pe întregul teritoriu al ţării, iar conform art. 99 alin. (3) competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui organ fiscal. În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală condiţiile în care se poate efectua delegarea altui organ fiscal se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În răspunsul la această critică, pârâta a susţinut iniţial prin întâmpinare că sub acest aspect reclamanţii nu au oferit motive care să fie susţinute nici în fapt şi nici în drept, ci rezultă dintr-o interpretare proprie a normelor legale incidente, respectiv C. proc. fisc. şi actele normative privind organizarea şi funcţionarea structurilor de inspecţie fiscală.
Mai apoi, în notele de şedinţă s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 99 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., ale art. 4 alin. (2), pct. 44 şi alin. (3) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., precum şi Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1349/2009, competenţa teritorială privind efectuarea inspecţiei fiscale pentru contribuabilul cu domiciliul în Cluj-Napoca revine Serviciilor de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Cluj, unitate la nivelul căreia sunt organizate structuri fiscale împuternicite pentru îndeplinirea unor astfel de atribuţii.
Cu trimitere la dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. fisc., pentru realizarea în concret a inspecţiei fiscale, pârâta indică prevederile art. 42 alin. (1) din Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009 referitoare la exercitarea inspecţiei fiscale.
Pe de altă parte, s-a susţinut că această critică de nelegalitate nu poate fi primită în prezenta cauză, ci poate eventual să facă obiectul unor alte proceduri de contestare pe temeiul Legii nr. 554/2004.
Curtea a reţinut că sancţionarea unei eventuale neregularităţi a actului administrativ emis ori adoptat de preşedintele A.N.A.F. privind exercitarea inspecţiei fiscale poate fi antamată şi în această cauză, nu numai prin apelarea la căile procedurale prevăzute de Legea nr. 554/2004.
În opinia instanţei, sancţiunea inexistenţei actului administrativ normativ care nu este publicat în M. Of. poate fi antamată şi pe cale incidentală, această sancţiune nefiind neapărat identificabilă cu nulitatea actului administrativ ca să facă neapărat obiectul excepţiei de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 sau să facă obiectul unei acţiuni directe de contencios administrativ care să aibă ca obiect anularea actului administrativ normativ.
Ca atare, Curtea a reţinut că inexistenţa actului administrativ poate fi analizată ca şi o chestiune prejudicială în litigiul pendinte conform art. 17 C. proc. civ. de la 1865 cu toate consecinţele ce decurg de aici.
Din această perspectivă, Curtea a reţinut că Ordinul nr. 1348/2009 exhibat de pârâtă nu este publicat în M. Of. al României şi, prin urmare, conform principiului instituit de dispoziţiile art. 108 alin. (4) din Constituţia României sancţiunea aplicabilă este inexistenţa actului respectiv.
Textul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, include excepţii de la publicare între care nu se află menţionat explicit şi nici nu poate fi inclus actul normativ emis de preşedintele A.N.A.F. privitor la organizarea inspecţiei fiscale.
Din această perspectivă s-a reţinut cu temei că Ordinul preşedintelui A.N.A.F. opus de pârâtă nu poate produce efectele juridice urmărite de aceasta de vreme ce condiţia publicării privind intrarea în vigoare nu a fost îndeplinită.
Aşa fiind, Curtea a reţinut că inspecţia fiscală din speţă a fost realizată cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative, aspect care atrage nulitatea acesteia şi a tuturor actelor încheiate în baza acesteia.
Deşi s-a invocat şi încălcarea altor norme procedurale referitoare la dreptul la apărare, depăşirea termenului maxim de desfăşurare a inspecţiei fiscale, pentru nerespectarea perioadei care putea fi supusă inspecţiei fiscale, acestea nu au mai fost analizate, de vreme ce a fost găsită ca întemeiată excepţia nerespectării dispoziţiilor imperative privind necompetenţa materială a organului fiscal în efectuarea inspecţiei fiscale.
De altfel, în opinia instanţei, anularea actelor administrativ-fiscale se impune şi pentru argumente care ţin de fondul cauzei, pentru nerespectarea regimului proprietăţii în devălmăşie. Astfel, aşa cum s-a arătat şi în cadrul cererilor de chemare în judecată, organul fiscal a procedat la atribuirea unei cote de 50% din veniturile obţinute în sarcina fiecărui soţ, această măsură fiind nelegală deoarece între soţi nu a existat niciodată o asociere în participaţiune aşa cum era aceasta descrisă la art. 251 - 256 C. com., aplicabil în întregime în speţă.
De asemenea, s-a reţinut că se încalcă regimul proprietăţii în devălmăşie, acestui tip de proprietate fiindu-i specifică tocmai prohibiţia determinării pe cote matematice a dreptului de proprietate a fiecărui soţ, în absenţa unui partaj.
A reţinut instanţa că organul fiscal pentru a determina în mod corect obligaţiile fiscale ale celor doi soţi, trebuia ca anterior individualizării obligaţiilor fiscale ale acestora, să efectueze un partaj din care să rezulte care a fost cota de contribuţie a fiecărui soţ la proprietatea comună.
Organul fiscal nu a ţinut cont nici de prevederile pct. 3 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare ale art. 127 C. fisc.
În concluzie, s-a apreciat că, în prezenta speţă, doar unul dintre soţ putea îndeplini obligaţiile în materie de TVA şi, prin urmare, acesta este încă un motiv de admitere a acţiunii cu consecinţa obligării organelor fiscale la refacerea inspecţiei fiscale în conformitate cu normele legale.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 557/2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea acesteia, solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea cu reţinere şi respingerea acţiunii formulate de reclamanţi.
Recurenta a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 9, art. 3041 şi art. 312 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- În ceea ce priveşte motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de fond a încălcat principiile rolului activ şi al contradictorialităţii privind calificarea exactă a cererii, fapt ce reprezintă motiv de nulitate.
Instanţa de fond a respins acţiunea şi a anulat actele administrative contestate în baza unor considerente legate de un alt act administrativ - Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009, invocat în apărare, şi care nu a fost supus controlului instanţei de contencios administrativ pe calea unei excepţii de nelegalitate în contradictoriu şi cu emitentul acestuia, în speţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
De asemenea, se susţine că a fost încălcat principiul disponibilităţii şi rolului activ prin faptul că nu a avut loc o calificare exactă a cererii de chemare în judecată.
Dacă instanţa de fond aprecia că a fost învestită cu excepţie, soluţionarea acesteia trebuia să rezulte atât din considerente, cât şi din dispozitiv.
- În ceea ce priveşte motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susţine că instanţa nu a argumentat concluzia potrivit căreia inspecţia realizată de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Cluj este nulă.
Recurenta a arătat că nu a fost analizată apărarea sa potrivit căreia actul normativ care stabileşte competenţa privind activitatea de inspecţie fiscală este O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, realizând o cercetare dincolo de limitele învestirii sale, cu privire la Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009.
- În ceea ce priveşte motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a clarificat în niciun mod aspectele legate de competenţa organelor care au realizat inspecţia fiscală.
S-a susţinut că actul normativ care stabileşte competenţa privind activitatea de inspecţie fiscală este O.G. nr. 92/2013, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 99 din O.G. nr. 92/2003, inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Ordinul nr. 375/2009 reglementează organizarea internă A.N.A.F. şi a structurilor sale deconcentrate, nefiind necesară publicarea în M. Of. al României, întrucât nu face parte din categoria actelor normative, referindu-se doar la persoanele care sunt supuse inspecţiei fiscale.
De asemenea, prevederile art. 42 alin. (1) din Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009 referitoare la exercitarea inspecţiei fiscale, confirmă că inspecţia fiscală privind impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se realiza la acel moment de inspecţia fiscală organizată la nivelul D.G.F.P.-urilor.
În altă ordine, recurenta a susţinut că hotărârea recurată este nelegală întrucât instanţa de fond, deşi a considerat că nu trebuie analizate restul motivelor de nulitate invocate de reclamant, a analizat însă anumite aspectele legate de fondul cauzei cu încălcarea prevederilor art. 85, art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Intimaţii-reclamanţi D.N. şi D.I.M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurentă ca nefondat, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare sub toate aspectele.
În esenţă, s-a susţinut că trebuie respinse motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât organul fiscal care a efectuat inspecţia fiscală nu a fost competent, fapt care a fost reţinut în mod corect de instanţa de fond fără a fi invocată vreo excepţie în acest sens.
Referitor la lipsa plângerii procedurii prealabile se arată că aceasta nu mai poate fi invocată potrivit art. 109 alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte solicitarea de a fi trimisă cauza spre rejudecare Curţii de Apel Cluj, se arată că această soluţie se impune întrucât judecata a fost limitată la chestiunea necompetenţei materiale, însă se impune ca instanţa de fond să se pronunţe asupra tuturor aspectelor litigioase.
Recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii-reclamanţi, prin care a reiterat argumentele din cuprinsul cererii de recurs.
3. Soluţia instanţei recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Rezultă din analiza cuprinsului înscrisurilor ce se află la dosarul cauzei, inclusiv a deciziilor contestate, că reclamanţii, în cadrul contestaţiei administrative, au susţinut necompetenţa materială a D.G.F.P. Cluj pentru efectuarea inspecţiei fiscale, invocând inexistenţa Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 375 din 26 martie 2009 întrucât acesta este un act normativ şi se impunea publicarea în M. Of. al României.
Se reţine că până în prezent, judecata de fond a fost limitată la chestiunea necompetenţei materiale a D.G.F.P. Cluj, pentru efectuarea inspecţiei fiscale.
Se constată că instanţa de fond a dispus anularea actelor administrative contestate reţinând nulitatea inspecţiei fiscale din perspectiva faptului că Ordinul nr. 1348/2009 nu a fost publicat în M. Of. al României, fapt care atrage inexistenţa acestuia, conform art. 108 alin. (4) din Constituţia României şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte competenţa inspecţiei fiscale sunt incidente dispoziţii cuprinse prin acte normative cu forţă juridică superioară, respectiv:
- art. 99 din Cap. II - "Realizarea inspecţiei fiscale" C. proc. fisc., conform cărora:
"Art. 99 - Competenţa (1) Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentului titlu, ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat. (2) Competenţa de exercitare a inspecţiei fiscale pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Organele de inspecţie fiscală din aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au competenţă în efectuarea inspecţiei fiscale pe întregul teritoriu al ţării. (3) Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui organ fiscal. În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală condiţiile în care se poate efectua delegarea altui organ fiscal se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală".
Potrivit art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F.: "structura organizatorică a direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, administraţiilor finanţelor publice municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti şi a administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (...)".
Ordinul nr. 375/2009 a fost emis în temeiul art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 109/2009, acesta reglementând organizarea internă a A.N.A.F. şi a structurilor sale deconcentrate.
Acest ordin nu se încadrează în categoria actelor administrative normative.
Acesta a fost emis de Preşedintele A.N.A.F. pentru organizarea internă a activităţii organului fiscal, astfel că nu se impunea publicarea acestuia în M. Of., cum eronat a reţinut instanţa de fond.
În altă ordine, necontestat este că potrivit art. 5 alin. (2) ale acestui ordin: "Activitatea de inspecţie fiscală pentru contribuabilii aflaţi în evidenţa fiscală a administraţiilor de judeţ şi a administraţiilor finanţelor publice din municipiile reşedinţă de judeţ şi a administraţiilor finanţelor publice pentru contribuabilii mijlocii, se efectuează de către structurile de inspecţie fiscală constituite la nivelul aparatului propriu al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, conform Anexei 1 la prezentul ordin, fiind coordonată de către directorul executiv adjunct de la Activitatea de inspecţie fiscală".
În concluzie, în raport cu dispoziţiile legale prevăzute de C. proc. fisc. citate anterior, precum şi de prevederile Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 375/2009, competenţa teritorială privind efectuarea inspecţiei fiscale pentru reclamanţi revine Serviciilor de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. judeţul Cluj, unitate la nivelul căreia sunt organizate structuri fiscale împuternicite cu îndeplinirea unor astfel de atribuţii din competenţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Prin urmare, faţă de aceste considerente, în mod eronat instanţa de fond a reţinut necompetenţa echipei care a efectuat inspecţia fiscală în cauză.
Mai mult, intimaţii-reclamanţi, în calitate de contribuabili, nu au dovedit o vătămare în raport cu ordinele menţionate, inclusiv Ordinul nr. 1348/2009, întrucât măsurile fiscale dispuse de recurentă îşi au temeiul juridic în C. fisc.
În altă ordine, referitor la Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 1348/2009, instanţa de fond nu a fost învestită cu nelegalitatea acestuia, care să fie analizată în contradictoriu şi cu emitentul.
Deci, Înalta Curte constată că nu putea fi reţinut ca temei al anulării actelor administrativ-fiscale atacate pretinsa necompetenţă materială a echipei de inspecţie fiscală de a efectua controlul fiscal la persoanele fizice pe linie de TVA, relevanţă juridică prezentând prevederile C. proc. fisc.
Întrucât prima instanţă, valorificând numai acest motiv dintre cele invocate de intimata-reclamantă în susţinerea nelegalităţii actelor atacate, în mod evident nu a intrat pe deplin în cercetarea fondului cauzei, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (3) teza I şi alin. (5) cu referire la art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte va casa hotărârea recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, asupra tuturor cererilor şi aspectelor rămase nesoluţionate.
Urmează, totodată, ca instanţa de rejudecare să se pronunţe şi asupra cererilor noi formulate de părţi în recurs a căror soluţionare nu s-a mai impus faţă de soluţia adoptată prin prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva Sentinţei nr. 557 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 84/2015. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 90/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
