ICCJ. Decizia nr. 333/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 333/2015
Dosar nr. 299/39/2012
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată la 28 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, (Dosar nr. 7731/86/2011) reclamanta SC E.C.O. SA Milişăuţi prin administrator M.D., în contradictoriu cu A.P.D.R.P. a solicitat să se dispună:
- anularea notificării din 23 decembrie 2010 emisă de Agenţia pârâtă prin care înştiinţează reclamanta că îi refuză la plată cererii;
- anularea răspunsului la notificarea mai sus menţionată şi obligarea Agenţiei pârâte la plata sumei de 1.524.792 lei reprezentând cheltuieli nerambursabile în cuantum de 50% efectuate la implementarea Tranşei V la contractul cadru încheiat la data de 2 februarie 2007;
- suspendarea provizorie a executării actului ce se solicită a fi anulat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 6865 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus declinarea competenţei privind soluţionarea acţiunii în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, considerându-se a fi incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală, art. 8 alin. (2), (3) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 5 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 299/39/2012.
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2012 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, (Dosar nr. 1/39/2012) aceeaşi reclamantă SC E.C.O. SA prin administrator M.D. în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. a solicitat să se dispună:
- anularea Deciziei nr. 15021 din 29 iunie 2011 prin care s-a soluţionat Contestaţia din 27 mai 2011 pe care a depus-o împotriva Notificării din 4 mai 2011 emisă de A.P.D.R.P. prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 1.630.180,70 lei;
- anularea procesului verbal de constatare din 2 mai 2011;
- constatarea valabilităţii contractului cadru din 2 februarie 2007 şi a actelor adiţionale încheiate;
- suspendarea în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a executării provizorii a actelor a căror anulare o solicită până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei motivat de faptul că sunt îndeplinite prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
La termenul din 31 mai 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat a fi incidente dispoziţiile art. 164 C. proc. civ. sens în care a dispus conexarea Dosarului nr. 1/39/2012 la Dosarul nr. 299/ 39/2012.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 281 din 18 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei SC E.C.O. SA Rădăuţi, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P.
Pentru a motiva această soluţie instanţa de fond a reţinut că la data de 1 februarie 2007 între părţile litigante s-a încheiat Contractul cadru pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cadrul programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală S. România.
Potrivit art. 1 din Contract, obiectul finanţării nerambursabile îl constituie „Modernizarea fabricii de procesare a laptelui SC E.C.O. SA din localitatea Milişăuţi, judeţul Suceava”.
Potrivit prevederilor contractuale, valoarea totală eligibilă a Proiectului care face obiectul acestei finanţări este de 6.325.152 lei, durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuţie la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăţi iar termenul de execuţie până la care proiectul trebuie finalizat este 30 noiembrie 2008, data limită până la care beneficiarul poate depune ultima cerere de plată, termen ce nu poate fi prelungit prin act adiţional.
Dată fiind emiterea ulterioară a unor ordonanţe de guvern care au dispus modificarea termenelor de execuţie/plată a cererilor pe parcursul derulării contractului s-au încheiat 4 acte adiţionale prin care s-au modificat termenele de execuţie a proiectului, ultimul act adiţional încheiat la 11 octombrie 2010 prelungind acest termen la 30 octombrie 2010.
Derularea contractului s-a desfăşurat pe parcursul a 5 tranşe de plată corespunzătoare a 5 cereri de plată.
Ultima cerere de plată a reclamantei a fost respinsă conform notificării autorităţii pârâte din 23 decembrie 2010 cu motivarea că „Investiţia nu a fost finalizată până la 30 octombrie 2010 conform contractului de finanţare, iar dosarul de plată nu conţine toate documentele justificative şi toate autorizaţiile finale impuse de Program ceea ce face imposibilă autorizarea tranşei de plată până la finalul anului 2010.”
Ulterior, reclamanta a făcut obiect al unui control al pârâtei, finalizat prin încheierea procesului verbal din 27 aprilie 2011.
Potrivit acestui proces verbal de constatare, reclamanta nu a făcut dovada achiziţionării în totalitate a utilajelor şi bunurilor pe care aceasta se obligase să le achiziţioneze şi nu a prezentat autorizaţia sanitar veterinară care trebuia obţinută după implementarea proiectului, reclamanta fiind doar deţinătoare a autorizaţiei sanitar veterinare emisă în anul 2003 pentru vechea unitate de producţie.
S-a mai constatat că prin cererea de plată depusă de reclamantă la 29 octombrie 2010 nu se probează finalizarea investiţiei la termenele contractate - nereguli ce afectează eligibilitatea întregii finanţări acordate reclamantei şi impun măsura recuperării în integralitate a sumelor plătite cu titlu de finanţare nerambursabilă şi a accesoriilor aferente.
În baza acestui proces verbal de constatare a fost emisă notificarea din 4 mai 2011 potrivit cu care pârâta a comunicat reclamantei obligaţia privind restituirea sumei de 1.630.180,70 lei reprezentând sumele de care a beneficiat reclamanta în cadrul Contractului de finanţare.
Prin Decizia nr. 110 din 27 mai 2011, pârâta a respins, ca nefondată, contestaţia administrativă pe care reclamanta a formulat-o împotriva măsurilor dispuse de pârâtă şi anterior menţionate.
O primă categorie de critici formulate de reclamantă vizează - în opinia sa - încălcări ale prevederilor art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 - privind Normele Metodologice de aprobare a O.G. nr. 79/2003 - (în vigoare la data controlului) care vizează procedura de constatare a neregulilor, încălcări săvârşite de echipa de verificare cu ocazia verificărilor efectuate de pârâtă şi cu ocazia întocmirii procesului verbal constatator.
Art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 cuprinde o serie de dispoziţii care reglementează: atribuţiile conducerii autorităţii competente în gestionarea fondurilor comunitare; procedura de desemnare a echipelor care vor efectua verificarea şi constatarea; competenţele şi procedura pe care aceste comisii au obligaţia să le respecte pe durata controlului; reguli de întocmire a procesului verbal de control şi căile de atac.
Potrivit acestor reglementări, art. 2 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1306/ 2007, echipa nominalizată în vederea efectuării controlului, va comunica structurii supuse verificării data declanşării acţiunii cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte, precizându-se scopul şi durata acesteia, însă, în cazuri justificate, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare pot decide ca acţiunile de verificare declanşate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice structurii verificate.
În speţă, din verificarea lucrărilor dosarului, s-a constatat că verificările demarate de pârâtă au fost determinate de o sesizare prealabilă, „Nota de descoperire a unei nereguli înregistrată la pârâtă sub nr. 2522 din 3 februarie 2011”, aşa încât, în speţă sunt incidente prevederile art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007, potrivit cu care autoritatea pârâtă poate decide ca acţiunile de verificare ale reclamantei să nu fie comunicate.
Prevederile aceluiaşi art. 2 nu impun echipei nominalizate cu efectuarea verificărilor un anume loc în care să fie demarate verificările - la sediul structurii supuse verificării sau la sediul oficiului judeţean al pârâtei. Ceea ce însă, impun aceste prevederi legale este ca verificările efectuate să fie reale şi efective iar acolo unde se impune, structura supusă verificării să furnizeze toate informaţiile necesare şi să permită accesul la sediu şi la documente.
În speţă, din conţinutul procesului verbal de control, rezultă că echipa nominalizată a procedat la un control documentar la sediul Oficiului Judeţean al pârâtei iar relevanţa datelor şi documentaţiei existente a făcut inutilă deplasarea echipei şi la sediul reclamantei - structură controlată.
Procedându-se de această manieră, în consens cu prevederile art. 2 din hotărârea de guvern menţionată, nu a fost reţinută de către instanţa de fond vreo încălcare a dreptului la apărare al societăţii reclamante, în condiţiile în care procesul verbal astfel întocmit a fost comunicat reclamantei care potrivit art. 3 alin. (2), poate să-l atace la instanţa competentă şi, de aceea, criticile reclamantei cu privire la pretinsele încălcări ale normelor de procedură vizând efectuarea verificărilor şi a întocmirii procesului verbal de control - prin raportare la prevederile art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 au fost respinse ca nefondate.
S-a arătat că a doua categorie de critici formulate de reclamantă vizează aspecte ce ţin de nelegalitatea şi netemeinicia celor reţinute în notificarea şi procesul verbal de control - întocmite de pârâtă.
Potrivit celor reţinute mai sus, iniţial, durata maximă pentru implementarea proiectului stabilită prin contractul de finanţare ara data de 30 noiembrie 2008.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 59/2006 şi respectiv O.U.G. nr. 108/2009 au fost prelungite duratele de execuţie a contractelor de finanţare până la 30 septembrie 2009 şi respectiv 31 decembrie 2010, iar prevederile celor două ordonanţe de urgenţă oferă cadrul legislativ şi permit părţilor care se înscriu în ipotezele reglementate să încheie acte adiţionale la contractul de finanţare prin care înlăuntrul termenelor permise să convină noi termene limită de execuţie, aceste acte adiţionale fiind singurele care obligă părţile contractante - (art. 969 C. civ.).
În speţă, având ca temei cele două ordonanţe, părţile litigante au încheiat 4 acte adiţionale, iar prin Actul adiţional reclamanta s-a obligat să finalizeze investiţia până la data de 30 octombrie 2010, dată limită până la care reclamanta poate depune şi ultima cerere de plată.
Potrivit rezultatului verificărilor întreprinse de pârâtă, reclamantei nu i se reproşează faptul că cererea de plată nu a fost depusă în termen (cererea fiind înregistrată la data de 29 octombrie 2010) ci faptul că la data depunerii cererii de plată, care coincide cu data limită de finalizare a investiţiei, investiţia nu era finalizată şi nu au fost depuse autorizaţiile necesare ceea ce a determinat ca pârâta să refuze încheierea unui nou act adiţional de prelungire a duratei limită de execuţie a investiţiei şi respectiv să respingă cererea de plată a cheltuielilor ca fiind neeligibile - decizie comunicată reclamantei prin Notificarea din 23 decembrie 2010.
Refuzul pârâtei privind acordarea reclamantei a unei prelungiri a duratei de execuţie a investiţiei şi de a considera ca eligibile cheltuielile efectuate de reclamantă nu poate fi calificat ca unul abuziv în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 - întrucât acesta a fost pe deplin justificat de desele solicitări venite din partea reclamantei care invocând motive „obiective”nu a luat măsuri ferme şi efective pentru finalizarea la termen a investiţiei.
Astfel, deşi se afla în faza de finalizare a investiţiei, reclamanta depune odată cu cererea de plată a ultimei tranşe şi un „memoriu justificativ” prin care învederează că datorită lucrărilor de construcţii la fabrica de lactate se impune modificarea fluxului tehnologic situaţie ce face imposibilă finalizarea la termen a proiectului şi, în opinia sa, impune prelungirea duratei de execuţie a acestuia.
Modificările tehnologice preconizate a fi implementate într-o fază în care proiectul se impunea a fi finalizat induc concluzia că cheltuielile - prezentate în anexele cererii - efectuate de reclamantă în această fază de derulare a contractului - aferente ultimei tranşe apar ca fiind nejustificate.
Cu referire la autorizaţia sanitar veterinară a reclamantei, instanţa de fond a observat că reclamantei i-a fost emisă autorizaţia sanitar veterinară din 27 martie 2003, care potrivit adresei SC D.S.V. SA Suceava din 10 septembrie 2013 (fila 178 dosar) şi-a prelungit valabilitatea până la 27 iunie 2012, în conformitate cu Ordinul nr. 57/2010, (publicat în M. Of. nr. 462/2010) potrivit cu care prelungirea valabilităţii autorizaţiei are la bază menţinerea condiţiilor sanitar veterinare de funcţionare avute în vedere la data emiterii primei autorizaţii.
Or, în speţă, este justificată cerinţa pârâtei că la data finalizării investiţiei - 30 octombrie 2010 - reclamanta avea obligaţia să prezinte autorizaţia sanitar veterinară corespunzătoare noilor condiţii de funcţionare, modernizate în urma proiectului de finanţare, autorizaţie pe care reclamanta nu a produs-o cu ocazia depunerii ultimei cereri de plată.
Curtea a respins ca nefondată şi cererea reclamantei privind suspendarea executării măsurilor dispuse de pârâtă conform cu prevederile art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi s-a susţinut că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune reclamantei care a formulat o atare solicitare să probeze îndeplinirea cumulativă a două cerinţe: cerinţa „cazului bine justificat” - aşa cum este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 şi cerinţa „prevenirii pagubei iminente” definite de art. 2 lit. ş) din Lege.
S-a arătat de către instanţa de fond că argumentaţia reclamantei potrivit cu care a promovat acţiunea de anulare a actelor emise de pârâtă nu reprezintă „caz bine justificat” în sensul prevederilor legale mai sus invocate şi că reclamanta nu a produs nici o probă la dosar din care să rezulte maniera şi proporţia în care îi este afectată activitatea prin punerea în executare imediată a măsurilor dispuse de pârâtă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC E.C.O. SA, considerând că hotărârea este netemeinică şi nelegală şi solicitând admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, solicitând modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivele de recurs s-a arătat că pe parcursul derulării contractului de finanţare nerambursabilă s-au încheiat 4 acte adiţionale, iar prin ultimul act încheiat la 11 octombrie 2010, durata termenului de execuţie a proiectului s-a prelungit până la data de 30 octombrie 2010.
Au fost formulate şi 5 cereri de plată a tranşelor, ultima fiind de 3.049.584 lei care s-a refuzat la plată în totalitate conform Notificării din 23 decembrie 2010.
Cererea de plată aferentă tranşei V a fost înregistrată la 29 octombrie 2010 la O.P.D.R.P. Suceava şi era depusă şi documentaţia completă cuprinzând justificarea cheltuielilor efectuate, precum şi toate autorizaţiile necesare.
Prin Notificarea din 4 mai 2011 pârâta a comunicat reclamantei că se impune restituirea sumei de 1.630.180,70 lei, notificarea fiind contestată la 27 mai 2011, iar prin procesul-verbal de constatare din 2 mai 2011 a fost stabilită obligaţia de plată a sumei de 1.630.180,70 lei şi contestaţia a fost respinsă.
S-a invocat faptul că procesul-verbal de constatare a cărui anulare a fost solicitată a fost încheiat cu încălcarea art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 şi art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 1306/2007 şi s-a arătat că procedura de constatare prevede că potrivit art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007 echipa nominalizată trebuia să comunice data declanşării controlului şi să dea posibilitatea reclamantei să formuleze observaţii.
Din analiza contractului recurenta susţine că ar rezulta că singura soluţie în care autoritatea contractantă poate dispune rezilierea este cea prevăzută la art. 11 alin. (1), art. 17 alin. (1) reţinut de pârâtă ca temei legal al propunerii de reziliere prevede sancţiunea încetării executării contractului.
Referitor la procesul-verbal contestat ce a stat la baza emiterii deciziei s-a arătat că nu a rezultat dacă persoanele care au făcut constatările au fost împuternicite de către A.P.D.R.P. Bucureşti, instituţia cu care a fost încheiat contractul, iar în acesta s-a făcut referire la o notă din data de 31 ianuarie 2011 despre care reclamanta nu avea cunoştinţă.
Cu toate acestea, instanţa de fond a apreciat că acest control s-a efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor H.G. nr. 1306/2007 fără a cerceta şi fără a se pronunţa asupra motivelor aduse, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 15012 din 29 iunie 2011 recurenta a arătat că motivaţia acesteia a fost reluată din răspunsurile A.P.D.R.P. - C.R.P.D.R.P.I. Nord Est Iaşi, respectiv că lipsesc mai multe autorizaţii de funcţionare finale, iar în procesul-verbal contestat se prevede expres că doar autorizaţia eliberată de D.S.V. lipseşte.
Când reclamanta a solicitat emiterea unui raport final cu privire la constatarea implementării contractului încheiat în 2007, reprezentanţii acesteia au constatat punerea în funcţiune şi au menţionat că proiectul este finalizat în procent de 100%, astfel că nu se poate dispune, ulterior acestei date, efectuarea unui alt control, cum ar fi cel din aprilie 2011.
În motivele de recurs recurenta a făcut trimitere şi la expertiza întocmită în cauză în faţa instanţei de fond şi în care s-a arătat că reclamanta nu dispune de autorizaţia sanitar-veterinară conform prevederilor legale, susţinere care nu a analizat motivele pentru care acesteia nu i s-a emis o nouă autorizaţie până la 30 octombrie 2011.
S-a arătat că recurenta a depus diligenţele pentru eliberarea unei noi autorizaţii înainte de depunerea unei tranşe, însă reprezentanţii D.S.V. au refuzat eliberarea acesteia deoarece aceasta implementa un alt proiect de finanţare ce avea termen de finalizare 30 noiembrie 2011 şi nu era posibilă eliberarea unei alte autorizaţii, eliberându-i-se o adeverinţa (din 5 iulie 211) din care rezultă că autorizaţia din 27 martie 2003 va fi înlocuită la 31 decembrie 2011, iar la 10 septembrie 2013 i s-a comunicat că autorizaţia din 27 martie 2003 a fost valabilă până la 27 iunie 2012 când s-a finalizat restructurarea unităţii, astfel că instanţa de fond nu a analizat aceste aspecte.
În ceea ce priveşte răspunsul dat în expertiză la obiectivul legat de realizarea investiţiilor şi unde s-a precizat că nu au fost realizate în totalitate, recurenta a susţinut că a depus la dosar facturile de achiziţionare a bunurilor, extrasele de cont din care rezultă că a achitat contravaloarea bunurilor înscrise în ultima cerere de plată, procesele-verbale din care rezultă că autospecialele şi echipamentele sunt procurate şi consemnate momentan.
La data de 25 septembrie 2013 reclamanta a solicitat instanţei de fond efectuarea unui supliment de expertiză pentru ca expertul să răspundă obiectivelor în raport de înscrisurile depuse, dar această solicitare a fost respinsă.
În legătură cu ultimul aspect reţinut în anul de control potrivit căruia reclamanta ar fi solicitat un nou termen pentru prelungirea duratei de execuţie până la 30 iunie 2011, recurenta a arătat că cererea a fost depusă la 22 noiembrie 2010 şi s-a emis notificare de neacceptare a modificării contractului de finanţare deşi prin Nota A.P.D.R.P. din 20 octombrie 2010 comunicată recurentei din 22 octombrie 2010 de către O.J.P.D.R.P. Suceava li se punea în vedere că durata de execuţie a contractelor S. se va prelungi până la 30 iunie 2011.
În ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare, recurenta a solicitat să se constate că instanţa de fond nu a analizat motivele şi probele depuse în susţinerea acestei cereri, situaţie ce atrage casarea hotărârii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Intimata A.F.I.R. (prin reorganizarea fostei A.P.D.R.P.) a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu acţiunile conexate formulate de reclamanta SC E.C. SA Rădăuţi prin care a solicitat:
- anularea Notificării din 23 decembrie 2010 emisă de Agenţia pârâtă prin care a fost înştiinţată că i se refuză la plata cererii;
- anularea răspunsului la notificarea şi obligarea pârâtei la suma de 1.524.792 lei reprezentând tranşa V la contract;
- anularea Deciziei nr. 1504 din 29 iunie 2011 prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva Notificării din 4 mai 2011 prin care reclamanta trebuia să achite suma de 1.630.180,70 lei;
- anularea p. v. de constatare din 2 mai 2011;
- constatarea valabilităţii contractului administrativ şi a actelor adiţionale încheiate;
- suspendarea actelor a căror anulare o solicită.
În cadrul motivelor de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii reclamantei în privinţa aspectelor de ordin formal, respectiv în legătură cu încălcarea art. 2 şi 11 din H.G. nr. 1306/2007.
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 de a Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător:
(1) Conducerea autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare stabileşte pentru fiecare activitate de constatare: a) componenţa nominală a echipei care va efectua verificarea şi constatarea; b) durata activităţilor de verificare, care nu poate depăşi 90 de zile; c) mandatul privind obiectul verificărilor, stabilirea prejudiciului şi a debitorilor.
(2) În cazul activităţii de verificare, echipa nominalizată va comunica structurii supuse verificării data declanşării acţiunii cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte, precizându-se scopul şi durata acesteia.
(3) Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare, în cazuri justificate, pot decide ca acţiunile de verificare declanşate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice.
(4) Structurile supuse verificării au obligaţia de a prezenta la termenele stabilite toate datele şi documentele solicitate, precum şi tot sprijinul necesar pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de verificare.
(5) În cazul constatării de prejudicii, activitatea de verificare se poate extinde asupra întregii perioade în care, potrivit legii, pot fi luate măsuri de recuperare a creanţelor, prelungindu-se în mod corespunzător durata verificărilor.
(6) Pe parcursul verificărilor, personalul împuternicit are acces, pentru realizarea obiectivelor verificării, la toate datele şi documentele, precum şi în toate locurile de depozitare şi producere a valorilor materiale.
(7) Personalul împuternicit cu efectuarea verificărilor poate solicita date, informaţii, precum şi copii certificate pentru conformitate ale documentelor de la structurile supuse verificărilor, iar acestea au obligaţia de a le pune la dispoziţie la data solicitată.
(8) Pe parcursul activităţilor de constatare, structura verificată are dreptul să formuleze observaţii, care se analizează de echipa de verificare.
(9) Pentru bunurile, serviciile şi lucrările executate, rezultate din activităţile şi operaţiunile financiare care fac obiectul verificărilor, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare pot solicita persoanelor autorizate efectuarea de expertize de specialitate.
(10) Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare care va cuprinde elementele prevăzute la art. 3, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
(11) Procesul-verbal de constatare, însuşit de conducerea autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare, reprezintă titlu de creanţă şi se comunică debitorului în condiţiile prevăzute de lege.
(12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică corespunzător şi în cazul constatărilor efectuate de structurile prevăzute la art. 11 alin. (4) şi (5) din ordonanţă.
(13) În cazul actului de control transmis de către D.L.A., denumit în continuare D.L.A.F., autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare şi a cofinanţării aferente va proceda la stabilirea şi individualizarea obligaţiilor de plată şi emiterea titlului de creanţă, rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul D.L.A.F.
Recurenta consideră că nu au fost respectate prevederile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007 pentru că echipa nominalizată nu ar fi comunicat data declanşării controlului pentru a avea posibilitatea să formuleze observaţii şi se impunea solicitarea de date, informaţii, potrivit art. 2 alin. (7), dat aceste susţineri sunt nefondate.
Aşa cum chiar recurenta a arătat, controlul a fost făcut la sediul pârâtei, dar între reclamantă şi pârâtă a existat o amplă corespondenţă şi reclamanta a invocat respectarea dispoziţiilor contractuale şi legale.
Chiar art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 prevede posibilitatea, în cazuri justificate, că acţiunile de verificare să nu fie comunicate.
Oricum, recurenta nu a indicat care ar fi vătămarea produsă ca urmare a necomunicării acţiunii de verificare cu cel puţin 5 zile înainte deoarece textul legal nu instituie sancţiunea în cazul nerespectării termenului prevăzut de art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007 iar dacă persoana care a efectuat verificările avea nevoie de date, informaţii sau alte documente, putea să facă aplicarea art. 2 alin. (7) din acelaşi act normativ.
Mai mult, în procedura administrativă a contestării p. v. de constatare încheiat în urma activităţii de verificare şi constatare dar şi în faţa instanţei de fond, recurenta putea depune orice probe care să infirme cele consemnate în procesul verbal de constatare.
Nici criticile legate de echipa care a efectuat verificarea nu pot fi reţinute ca şi cele ce vizează necompetenţa O.J.T. Suceava deoarece acestea sunt stabilite de către conducerea autorităţii cu competenţă în gestionarea fondurilor comunitare.
În privinţa criticilor aduse soluţiei instanţei de fond în legătură cu nelegalitatea Deciziei nr. 15012 din 29 iunie 2011 se constată că sunt nefondate.
Mai întâi, se poate observa că recurenta invocă critici aduse actelor contestate şi mai puţin celor reţinute de instanţa de fond.
Prin Decizia nr. 15012 din 29 iunie 2011 emisă de A.P.D.R.P. a fost respinsă contestaţia recurentei împotriva Notificării din 4 mai 2011 prin care a fost obligată să achite suma de 1.630.180,70 lei.
Chiar dacă în considerentele deciziei s-a spus că „dosarul cererii de plată nu conţine toate autorizaţiile de funcţionare”, instanța de fond a reţinut faptul că reclamanta avea obligaţia să prezinte autorizaţia sanitar veterinară corespunzător noilor condiţii de funcţionare, modernizare, în urma contractului de finanţare, dar nu a depus-o cu ultima cerere de plată, astfel că nu prezintă importanţă ce a reţinut autoritatea de control ci ce a reţinut instanţa de fond.
Deşi recurenta invocă şi faptul că cererea de plată a fost depusă în termen, aceasta este o preluare din acţiunea introdusă la instanţă dar fără a se observa că instanţa de fond a precizat că reclamantei nu i se reproşează faptul că cererea de plată nu a fost depusă în termen, aceasta fiind înregistrată la 29 octombrie 2010.
Recurenta, în motivele de recurs, a făcut referire la cele reţinute de expertul tehnic, fără nicio trimitere la cele invocate de instanţa de fond care a analizat motivele de fapt şi de drept şi de ce s-a considerat că recurenta nu a făcut dovada existenţei autorizaţiei sanitar veterinare la data finalizării investiţiei.
Faptul că recurenta era angajată, în timpul accesării proiectului S., în implementarea Programului de modernizare şi restructurare din 9 noiembrie 2009 nu prezintă relevanţă, deoarece şi în cadrul proiectului finanţat prin Programul S., ce face obiectul prezentei cauze, era obligatorie prezentarea autorizaţiei sanitar-veterinară pentru Fabrica de procesare a laptelui, modernizată prin acest program la momentul încheierii proiectului, respectiv 30 octombrie 2010.
La dosarul instanţei de recurs recurenta a prezentat Autorizaţia sanitar-veterinară din 27 iunie 2012 emisă de D.S.V.S.A. Suceava - B.S.A.O.A., dar aceasta vizează autorizarea sanitară veterinară pentru schimbul intracomunitar cu produse alimentare de origine animală şi nu pentru Fabrica de procesare a laptelui, obiectiv modernizat în cadrul proiectului în discuţie în speţă şi oricum era emisă în 2012.
În ceea ce priveşte concluziile expertului cu privire la realizarea investiţiilor, recurenta a invocat o serie de facturi emise în septembrie 2010 din care rezultă că a achiziţionat diferite utilaje, echipamente tehnologice ce ar fi fost recepţionate şi puse în funcţiune şi că instanţa de fond a respins solicitarea din 25 septembrie 2013 pentru efectuarea unui supliment de expertiză pentru a se dovedi că investiţiile au fost realizate în totalitate.
Nu se mai impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză deoarece nu se impune să se verifice dacă în septembrie 2013 utilajele şi echipamentele tehnologice au fost puse în funcţiune pentru că prezintă importanţă dacă acestea funcţionau la data finalizării proiectului de finanţare, respectiv 30 octombrie 2010.
Oricum, aceste susţineri ale recurentei sunt în contradicţie cu altele invocate în cadrul motivelor de recurs când aceasta recunoaşte că a solicitat un termen pentru depunerea tranşei VI pentru luna iunie 2011 şi că bunurile fuseseră achiziţionate conform cererii de plată a tranşei V, dar nu s-a grăbit pentru punerea lor în funcţiune.
Prelungirea termenului pentru luna iunie 2011 a fost justificată de recurentă de faptul că autoritatea pârâtă a comunicat că durata de execuţie a contractelor din Programul S. s-ar prelungi până la 30 iunie 2011, însă din analiza adresei din 20 octombrie 2010 (fila 38, dosar recurs) rezultă că A.P.D.R.P. a comunicat faptul că „în cazul în care beneficiarii cărora li s-a plătit cel puţin o tranşă de plată, nu vor finaliza investiţiile şi nu vor depune ultima cerere de plată conformă până la data de 30 octombrie 2010 contravaloarea cheltuielilor nesolicitate la plată până la această dată vor fi declarate de A.P.D.R.P. cheltuieli neeligibile, urmând ca aceştia să finalizeze investiţia din fonduri proprii până la data de 30 iunie 2011”.
Din aceasta rezultă că prin adresă nu s-a propus prelungirea termenului de finalizare a proiectului finanţat din fonduri europene până la 30 iunie 2011, ci s-a indicat exact că ultima cerere de plată trebuie depusă până la 30 octombrie 2010, pentru că altfel cheltuielile vor fi declarate neeligibile, iar finalizarea se putea face până la 30 iunie 2011 din fonduri proprii, iar recurenta trebuia să aibă în vedere actul adiţional din 11 octombrie 2010 prin care termenul de finalizare a proiectului era prelungit până la 30 octombrie 2010, pentru că adresa invocată nu ţine loc de act adiţional prin care să se modifice termenul de finalizare a proiectului.
În condiţiile în care chiar recurenta recunoaşte că nu a finalizat proiectul pentru că nu s-a grăbit pentru punerea în funcţiune a utilajelor şi echipamentelor pe care le-a achiziţionat, în mod corect s-a constatat prin actele contestate că a fost încălcat atât contractul de finanţare, dar şi actul adiţional şi se impune restituirea sumei obţinute în cadrul acestui proiect şi respingerea cererii de plată depusă în octombrie 2010.
Referitor la criticile formulate în privinţa soluţiei instanţei de fond dată pentru cererea de suspendare se apreciază că, în afară de faptul că acestea s-au rezumat la o frază, faţă de soluţia pronunţată de instanţa de recurs în legătură cu acţiunea în anulare a actelor administrative contestate, nu se mai impune a se analiza legalitatea şi temeinicia instanţei de fond sub act aspect al soluţionării capătului de cerere de suspendare a actelor administrative.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. rap. la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.C.O. SA împotriva sentinţei nr. 281 din 18 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 908/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 914/2015. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
