ICCJ. Decizia nr. 946/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 946/2015
Dosar nr. 684/297/2012
Şedinţa publică de la 4 martie 2015
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 318 din 27 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi a fost respinsă, ca nefondată, excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 6531 din H.G. nr. 707/2006, invocată de reclamanta SC K.T.C.S. SRO în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor - D.R.A.O.V. Iaşi şi Guvernul României.
Excepţia de nelegalitate a fost invocată de SC K.T.C.S. SRO, recurentă în Dosarul nr. 684/297/2012 al Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect recurs declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.054 din 24 august 2012, pronunţată de Judecătoria Săveni.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a constatat că excepţia inadmisibilităţii este nefondată, având în vedere jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat în sensul că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza I, II şi art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, rezultă că este admisibilă excepţia de nelegalitate şi cu privire la un act administrativ cu caracter normativ.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că redactarea textului art. 6531 din H.G. nr. 707/2006 pune în evidenţă raţiunea pentru care a fost instituită măsura confiscării, aspect care însă nu este prezumat de lege, ci trebuie dovedit.
Prima instanţă a constatat că aplicarea sancţiunilor contravenţionale, inclusiv a măsurii complementare a confiscării mijloacelor de transport, în condiţiile art. 6531 din H.G. nr. 707/2006, nu încalcă prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, reglementat de Constituţie şi de C. proc. pen., întrucât acelaşi act normativ reglementează şi o serie de remedii pe care le pune la dispoziţia persoanelor lezate, în vederea restabilirii drepturilor sau intereselor legitime încălcate.
Diferit de aceste remedii puse la dispoziţia persoanelor care se pretind lezate, în transpunerea principiului proporţionalităţii, organele constatatoare şi instanţele de judecată au o marjă de apreciere, în virtutea căreia pot stabili, dacă în cazul săvârşirii unei contravenţii, se impun sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, individualizate de aşa natură încât să asigure justul echilibru între protejarea obiectivului general mai sus-menţionat şi protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor, printre care şi dreptul de proprietate la care a făcut trimitere reclamanta.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 318 din 27 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamanta SC K.T.C.S. SRO, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 3041 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate şi constatării nelegalităţii prevederilor art. 6531 din H.G. nr. 707/2006, pentru următoarele motive:
Din analiza considerentelor hotărârii recurate nu rezultă clar raţionamentul pentru care instanţa de judecată a concluzionat că se impune respingerea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 6531din H.G. nr. 707/2006.
Instanţa de fond, în unele părţi ale considerentelor, a invocat argumente care susţin admiterea excepţiei de nelegalitate, din conţinutul acestora desprinzându-se clar concluzia că excepţia este fondată, pentru ca ulterior, să dispună respingerea acesteia ca nefondată.
Hotărârile din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, citate de către instanţa de judecată, vin în susţinerea argumentelor invocate pentru admiterea excepţiei de nelegalitate.
Faptul că actul normativ reglementează o serie de remedii pe care le pune la dispoziţia persoanei lezate, în vederea restabilirii drepturilor sau intereselor legitime încălcate, nu poate conduce la concluzia că nu există o încălcare a garanţiilor conferite de Convenţie.
Drept urmare, hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi există contradicţii în considerentele sentinţei.
Dreptul contravenţional are un caracter de subsidiaritate în raport cu dreptul penal, însă, din punct de vedere al dreptului substanţial, între dreptul penal şi dreptul contravenţional nu există deosebiri de natură juridică.
În materie contravenţională, cu privire la sancţiunea complementară a confiscării văzute de art. 6531 din H.G. nr. 707/2006, legiuitorul nu a făcut nicio distincţie între persoana care a săvârşit contravenţia şi proprietarul bunului supus confiscării, prevăzând doar că "autoritatea vamală dispune, pe lângă celelalte sancţiuni contravenţionale prevăzute, şi confiscarea mijloacelor de transport astfel modificate".
Astfel, se ajunge în situaţia ca, în materie contravenţională, să se dispună măsura confiscării bunurilor, indiferent dacă acestea aparţin contravenientului şi indiferent dacă, fiind proprietatea altei persoane, aceasta a cunoscut sau nu scopul folosirii acestora.
Art. 6531 din H.G. nr. 707/2006 nu conţine nicio prevedere de natură să asigure respectarea dreptului de proprietate sau a prezumţiei de nevinovăţie, mijloacele de transport modificate fiind supuse confiscării, indiferent de proprietarul acestora şi independent de cunoaşterea sau necunoaşterea de către acesta a intervenirii acestor modificări asupra bunului proprietatea sa.
Mai mult decât atât, dreptul contravenţional este guvernat de principiul proporţionalităţii, prevăzut în mod expres de art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, principiu ce îşi are originea în art. 53 din Constituţie.
La stabilirea proporţionalităţii măsurii confiscării mijlocului de transport, se impun a fi luate în considerare, pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, şi cuantumul amenzii contravenţionale aplicate, contravaloarea mărfurilor confiscate dar şi valoarea mijlocului de transport utilizat în scopul săvârşirii contravenţiei.
3. Apărările formulate de intimata D.G.R.F.P. Iaşi
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâta D.G.R.F.P. Iaşi (înfiinţată prin fuziunea prin absorbţie a D.R.A.O.V. Iaşi, potrivit H.G. nr. 520/2013), a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, apărările prezentate în faţa instanţei de fond.
4. Apărările formulate de intimatul Guvernul României
Intimatul-pârât Guvernul României a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, apreciind că, raportat la motivele pe care se întemeiază calea de atac, acestea sunt nefondate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este neîntemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească "se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
În cauza dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.
Astfel, prima instanţă şi-a expus în mod corespunzător argumentele, mai întâi asupra excepţiei inadmisibilităţii invocată de către pârâţi şi ulterior, asupra fondului cauzei, procedând la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi.
Motivarea clară şi accesibilă a judecătorului fondului răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare.
De asemenea, susţinerile recurentei-reclamante în sensul că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii, nu pot fi reţinute.
Hotărârile din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, la care face trimitere instanţa de fond în considerentele sentinţei, stabilesc cadrul şi limitele în care au fost analizate motivele invocate de reclamantă în susţinerea excepţiei de nelegalitate şi nu conduc la concluzia admiterii acesteia.
Procedând la examinarea motivelor de nelegalitate, în mod corect prima instanţă a reţinut că aplicarea sancţiunilor contravenţionale, inclusiv a măsurii complementare a confiscării mijlocului de transport, în condiţiile prevăzute de art. 6531 din H.G. nr. 707/2006, nu încalcă prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nu aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie reglementată de Constituţie şi de C. proc. pen., cu motivarea că H.G. nr. 707/2006, prin dispoziţiile pe care le conţine, este de natură să asigure un just echilibru între scopul general urmărit, respectiv, promovarea măsurilor economice de întărire a controalelor la frontierele externe ale Uniunii Europene şi reglementarea unui sistem de sancţiuni contravenţionale, în vederea prevenirii săvârşirii unor fapte ilicite care pun în pericol acest obiectiv general şi asigurării apărării drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor.
Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că textul art. 6531 din H.G. nr. 707/2006 nu face distincţie între persoana care a săvârşit contravenţia şi proprietarul bunului supus confiscării, cu referire la dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., nu prezintă relevanţă în cauza dedusă judecăţii, în raport de prevederile art. 44 alin. (9) din Constituţie, conform cărora "bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii".
În contextul în care legea fundamentală prevede posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, în condiţiile legii, fără a distinge după calitatea proprietarului, nu se poate reţine că dispoziţiile art. 6531 din H.G. nr. 707/2006 nu corespund exigenţelor instituite de principiul constituţional al respectării dreptului de proprietate privată.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC K.T.C.S. SRO, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de SC K.T.C.S. SRO împotriva Sentinţei nr. 318 din 27 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 945/2015. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 95/2015. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
