ICCJ. Decizia nr. 95/2015. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 95/2015
Dosar nr. 4091/1/2014
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta M.E.M. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 400 din 14 noiembrie 2014 şi respectiv, nr. 401 din 14 noiembrie 2014, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii a susţinut că are calitatea de magistrat asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. secţia penală, fiind numită în această funcţie prin Hotărârea nr. 634 a secţiei pentru judecători a C.S.M. din data de 17 septembrie 2009, anterior - respectiv în perioada 15 ianuarie 2003 - 21 septembrie 2009, având calitatea de avocat în cadrul Baroului Gorj.
Prin Ordinul nr. 182 din 23 septembrie 2009 emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că începând cu data de 21 septembrie 2009, urmare a numirii în funcţia de magistrat asistent, M.E.M. se încadrează în gradul 111 profesional şi va primi o indemnizaţie de încadrare bruta lunară în sumă de 4.672 lei, la cate se adaugă 467 lei (10% din indemnizaţia de încadrare brută lunară), spor pentru vechime în muncă, plus 701 lei (15% din indemnizaţia încadrare brută lunară), spor pentru condiţii deosebite de muncă grele şi vătămătoare, plus 701 lei (15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară), spor pentru confidenţialitate, plus 2.336 lei (50% din indemnizaţia de încadrare brută lunară), spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând 8.877 lei lunar.
A mai precizat că în anul 2012, a împlinit trei ani vechime în funcţia de magistrat asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Ordinul nr. 217 din 20 septembrie 2012 emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2012, doamna M.E.M., magistrat asistent gradul III, gradaţia 2, clasa 97 (coeficient de ierarhizare 10,85) în cadrul secţiei penale, promovează în funcţia de magistrat asistent gradul II, gradaţia 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16).
De asemenea, s-a stabilit că, începând cu aceeaşi dată, va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în sumă de 7.159 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.075 lei, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.148 lei, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.382 lei.
Prin Ordinul nr. 284 din 03 decembrie 2012 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, începând cu data de 01 decembrie 2012, cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază de care beneficiază judecătorii, magistraţii asistenţi, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se majorează cu 7,4% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Totodată, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază judecătorii, magistraţii asistenţi, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se majorează cu 7,4% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
În anul 2013, a împlinit 10 ani vechime în muncă, iar prin Ordinul nr. 30 din 06 februarie 2013 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, începând cu data de 01 februarie 2013, beneficiază de o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară cu 5% şi o reîncadrare pe funcţia de magistrat asistent gradul II, gradaţia 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73).
De asemenea, începând cu aceeaşi dată, va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în suma de 8.074 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.155 lei, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233 lei, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.462 lei.
Ulterior, fără a se anula ordinele mai sus precizate, prin Ordinul nr. 400 din 14 noiembrie 2014 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărui suspendare se solicită, s-a stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2012, va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în sumă de 6.671 lei, la care se adaugă un cuantum de 976 lei, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.044 lei, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 8.691 lei.
La art. 2 din acelaşi ordin s-a stabilit că, începând cu data de 01 decembrie 2012, va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în sumă de 7.165 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.334 lei.
Totodată, la art. 3 din acelaşi ordin, s-a stabilit că, începând cu data de 01 februarie 2013, doamna M.E.M., magistrat asistent gradul II, gradaţia 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73) va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în sumă de 7.514 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.683 lei (cu 779 lei mai puţin decât venitul brut lunar stabilit prin Ordinul nr. 30 din 06 februarie 2013).
Pe de altă parte, prin Ordinul nr. 401 din 14 noiembrie 2014, a cărui suspendare se solicită, de asemenea, s-a stabilit că, începând cu data de 01 octombrie 2014, beneficiază de o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară cu 2,5% şi o reîncadrare pe funcţia de magistrat asistent gradul II, gradaţia 3, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01).
La art. 2 din acelaşi ordin s-a stabilit că, începând cu aceeaşi dată, va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în sumă de 7.689 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.858 lei.
În cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea Ordinelor nr. 400 din 14 noiembrie 2014 şi, respectiv, nr. 401 din 14 noiembrie 2014, emise de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la pronunţarea instanţei de fond.
Reclamanta consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune-suspendarea actului atacat până la pronunţarea instanţei de fond, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Mai apreciază că în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, aparenţa de nelegalitate a ordinelor este mai mult decât evidentă, în condiţiile în care în primul rând stabileşte o situaţie nouă pentru trecut şi în al doilea rând, stabileşte o altă situaţie decât cea stabilită prin Ordinele nr. 217 din 20 septembrie 2012 şi nr. 30 din 6 februarie 2013, deşi aceste ultime două ordine nu au fost nici revocate şi nici anulate.
Se mai susţine că prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul neretroactivităţii efectelor actelor administrative, principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului.
De altfel, ordinele anterioare sunt acte administrative unilaterale care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, revocarea acestora nu mai era posibilă, trecând mai mult de un an de la emitere.
Termenul de un an respectă principiul securităţii raporturilor juridice care rezultă din dispoziţiile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, principiu care implică, între altele, respectarea caracterului definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiţie în termenul unei acţiuni de drept comun în materie.
Posibilitatea de a revoca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual pune în pericol ordinea juridică în sensul că raporturile juridice şi cele sociale ordonate de primele pot fi modificate oricând, fiind afectată în acest fel însăşi ordinea socială. Or, orice relaţie socială şi orice relaţie juridică trebuie să aibă un termen suficient pentru a fi, la nevoie, consacrate în justiţie, termen dincolo de care nu mai pot interveni modificări prin verificarea legalităţii sau a altor aspecte ce caracterizează raportul respectiv.
Reflectat la nivel constituţional, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", principiul neretroactivităţii se aplică şi actelor administrative individuale, act juridic ce produce efecte numai pentru viitor.
De asemenea, reclamanta mai arată că ordinul contestat nu conţine considerente legale noi comparativ cu cele care au stat la baza emiterii ordinelor iniţiale nerevocate.
În opinia reclamantei, actele administrative a căror suspendare o solicită, sunt acte nemotivate, întrucât, deşi în preambul se face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizaţia brută lunară şi nici diminuarea salarială survenită.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că şi aceasta este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecinţele diminuării veniturilor lunare.
Se mai susţine că diminuarea iminentă a veniturilor lunare este de natură a afecta situaţia financiară personală.
Prin întâmpinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea cererii de suspendare, având în vedere că în jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât şi aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.
Simpla existenţă a unei îndoieli a reclamantei asupra legalităţii actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluţia de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susţinerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluţionării unei cereri de suspendare.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată, (în acest sens Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţându-se în mod constant în soluţionarea cauzelor având obiect similar cu cel al prezentei cauze).
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimată.
Examinând cauza, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că cererea de suspendare este neîntemeiată.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa are în vedere următoarele considerentele:
Prin cererea formulată reclamanta a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 400 din 14 noiembrie 2014 şi nr. 401 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi a fost depusă dovada contestaţiei formulate împotriva ordinului a cărui suspendare se solicită, contestaţie adresată Colegiului de conducere al Înaltei Curţi.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Înalta Curte apreciază că, în cauză, reclamanta nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea ordinului.
În susţinerea cazului bine justificat, reclamanta a invocat efectul retroactiv al ordinului, având în vedere că cel anterior nu a fost revocat sau anulat şi nemotivarea actului a cărui suspendare se solicită.
Însă, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu poate examina aceste critici ce reprezintă chiar temeiul contestaţiei administrative pentru că ar însemna o prejudecare a cererii în anulare.
Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.
Plecând de la definiţia pagubei iminente dată de legea contenciosului administrativ se poate considera că este îndeplinită această condiţie numai dacă prejudiciul creat urmare a emiterii actului administrativ a cărui suspendare se solicită ar fi greu sau imposibil de recuperat, condiţie ce nu este îndeplinită în cazul unui act administrativ prin care s-a dispus o diminuare salariară ce poate fi recuperată în cazul în care actul administrativ este anulat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile reclamantei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de M.E.M. privind suspendarea executării Ordinului nr. 400/2014 şi Ordinului nr. 401/2014 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiate.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 946/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 950/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
