Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1098/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1098/R-
Ședința publică din 28 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrânu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, plângerea formulată de petenta 94,cu sediul în B,--5,.7,.8, sector 6, împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 4787/C9/4563 din 16 octombrie 2008, intimată fiind REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT - SUCURSLA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL, cu sediul în,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru petentă și avocat pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, achitată conform chitanței nr. -/28.11.2008, emisă de Trezoreria municipiului Pitești și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătoarea petentei depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/10.10.2008, însoțită de chitanța nr. -/10.10.2008 reprezentând onorariu avocat, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Apărătorul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/28.11.2008, precum și întâmpinare, însoțită de înscrisuri, întâmpinare pe care instanța o califică, în raport de momentul depunerii, ca fiind concluzii scrise.
Se comunică apărătoarei petentei un exemplar al întâmpinării depuse la dosar, dosarul fiind lăsat la a doua strigare pentru a-i da posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acesteia.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns avocat pentru petentă și avocat pentru intimată.
Apărătorul intimatei invocă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PITEȘTI în soluționarea cauzei, în raport de disp. art. 283 din OUG nr. 34/2006, potrivit cărora competența de soluționare revine curților de apel în raza teritorială a cărora își are sediul autoritatea contractantă, respectiv, organism central cu sediul în B și nu sucursala, cu sediul în, care a fost un simplu mandatar și nu are personalitate juridică. Astfel, competența de soluționare aparține Curții de Apel București.
Apărătoarea petentei solicită respingerea excepției ca nefondată, față de art. 8 lit. a din OUG nr. 34/2006 și de poziția atunci când a înaintat dosarul instanței.
Instanța respinge excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PITEȘTI, excepție pe care o apreciază ca fiind nefondată, având în vedere autoritatea contractantă din cauză, Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat - prin Sucursala, cu sediul în raza teritorială a Curții de APEL PITEȘTI, competentă potrivit art. 8 din nr.OUG 34/2006.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, învederează instanței că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond.
În raport de această împrejurare, instanța constată plângerea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătoarea petentei precizează că nu mai insistă asupra cererii de suspendare, pe care o apreciază ca rămasă fără obiect, având în vedere că la acest termen se procedează la soluționarea plângerii pe fond. Solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, anularea totală a procedurii de atribuire pentru încălcarea. Arată că decizia este nelegală și netemeinică, întrucât, deși a constatat încălcarea prevederilor legale în ceea ce privește solicitarea autorității contractante prin care a încălcat prevederile documentației de atribuire și principiul tratamentului egal, totuși a dispus continuarea procedurii de atribuire, obligând autoritatea contractantă să verifice îndeplinirea condițiilor de calificare de către ofertantul câștigător; însă, potrivit art. 209 din OUG nr. 34/2006, se impunea anularea procedurii de atribuire.
Arată că principiul egalității de tratament a fost încălcat și prin refuzul autorității contractante de a permite petentei să depună precizări care să dovedească puterea sa economică și să reflecte fidel situația financiară, în timp ce autoritatea contractantă a manifestat o atitudine tolerantă față de ofertantul câștigător, permițându-i să depună completări cu privire la îndeplinirea condițiilor minime și după termenul legal.
Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței depuse la dosar.
Apărătorul intimatei solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea deciziei ca temeinică și legală. Precizează că procedura de atribuire a fost finalizată prin încheierea contractului de achiziție publică, împrejurare în raport de care se impune ca instanța să constate nelegalitatea cererilor din plângere, întrucât după încheierea contractului de atribuire nu se mai poate dispune anularea procedurii și continuarea acesteia.
Arată că, în vederea salvării procedurii de atribuire, a solicitat autorității contractante să verifice, prin solicitarea de clarificări, dacă la momentul depunerii ofertelor, ofertantul declarat câștigător îndeplinea cerințele minime de calificare cu privire la asigurarea unui nivel corespunzător al managementului sănătății și securității ocupaționale. Aceasta nu reprezintă o încălcare a egalității de tratament, în condițiile în care petenta s-a aflat într-o situație asemănătoare atunci când i s-a permis, de către comisia de evaluare, să depună documente suplimentare pentru dovedirea asigurării unui nivel corespunzător al managementului sănătății și securității ocupaționale, ulterior momentului depunerii ofertelor.
Solicită obligarea petentei la cheltuieli de judecată, a căror dovadă o va depune în situația amânării pronunțării.
În replică, apărătoarea petentei arată că societatea ale cărei interese le reprezintă a depus documentele suplimentare invocate de partea adversă în termen de 72 de ore, spre deosebire de intimată, căreia i s-a permis să depună completările privind îndeplinirea cerințelor minime de calificare după două luni.
CURTEA
Deliberând asupra plângerii de față:
Constată că prin contestația înregistrată la data de 3.10.2008, petenta SC - Bas olicitat B, în contradictoriu cu Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat - Sucursala de Reprezentare și Protocol - în calitate de autoritate contractantă - anularea Deciziei nr.1734/24.09.2008 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii prin care a atribuit contractul de furnizare "Amenajări interioare - dotare Hotel " către SC SRL, obligarea acesteia de a lua orice măsură necesară remedierii actelor ce afectează procedura de atribuire, în sensul repunerii în drept a contestatoarei și prezentarea raportului de specialitate, conform art.255 (alin.1 și 5) din OUG nr.34/2006.
În motivarea contestației, s-a arătat că, în mod greșit, autoritatea contractantă a apreciat oferta sa inacceptabilă, potrivit art.36 alin.1 lit.b), pentru neîndeplinirea cerințelor minime de calificare, respectiv cerința privind solvabilitatea patrimonială mai mare de 30%, fără a fi respectate prevederile art.78 din HG nr.925/2006, în sensul de a fi solicitat clarificări sau completări, sub acest aspect, ceea ce a determinat avantajarea ofertantului câștigător.
De asemenea, nici reținerea că propunerea sa tehnică este necorespunzătoare în raport cu cerințele caietului de sarcini, nu este corectă, prin aceea că nu s-a solicitat de către autoritatea contractantă detalii referitoare la aceasta.
Se mai susține că, prin procedura folosită, autoritatea contractantă, a încălcat dispozițiile art.199 din nr.34/2006 afectând și principiul utilizării fondurilor publice consacrat de art.2 alin.2 lit.f), prin stabilirea factorului de evaluare, iar procesul-verbal de deschidere a ofertelor, nr.1550/1.09.2008, atestă că ofertele tehnice au fost deschise înainte de a se citi ofertele financiare și, fără a fi anunțată valoarea sub care nici o ofertă nu poate fi respinsă pe motiv că depășește valoarea fondurilor alocate.
Ul alt aspect invocat de petentă îl constituie faptul că din procesul-verbal al ședinței nu rezultă prezentarea de către câștigătoarea licitației a certificărilor 1800/2004 și 14001/2005, deoarece nu existau, ceea ce ar fi impus aplicarea dispozițiilor art.78 din HG nr.925/2006, în sensul acordării unui termen pentru prezentarea lor.
În sfârșit, s-a subliniat că în "Momentul justificativ" din caietul de sarcini, parte a documentației de atribuire, se precizează că au fost respectate Normele Metodologice și criteriile privind clasificarea structurilor de primire turistice, aprobate prin Ordinul nr.61/27.04.1999 al, însă fără a fi luate în considerare ultimele modificări legislative, respectiv Ordinul nr.636/2008, privind clasificarea, fiind astfel încălcat art.185 (alin.2).
În punctul de vedere exprimat, autoritatea contractantă a solicitat, în principal, respingerea ca tardiv formulate a unor critici, respectiv cele vizând documentația de atribuire, a modificării factorilor de evaluare, procesul-verbal al ședinței de deschidere nr.2550/1.09.2008, precum și modificările legislative referitoare la caietul de sarcini ce trebuie contestate în termen de 10 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință, ceea ce în cauză nu s-a respectat.
Pe fond, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, întrucât declararea ca inacceptabilă a ofertei acesteia s-a datorat neîndeplinirii cerințelor minime de calificare (art.36 alin.1 lit.b din HG nr.925/2006), solvabilității mai mari de 30%, precum și absenței perspectivelor interioare, în format digital, pentru unele spații, așa cum cerea caietul de sarcini.
S-a mai subliniat că dispozițiile art.77 și 78 din HG nr.325/2006, nu-și aveau aplicabilitate în cauză, în raport de bilanțul contabil la 31.12.2008, prezentat de contestatoare, care demonstra clar solvabilitatea acesteia, astfel că alte clarificări, sub acest aspect, nu s-ar mai fi putut face prin alt document, acesta fiind mai mult decât elocvent.
Nici în privința aplicării dispozițiilor art.186(2) din OUG nr.34/2006, contestatoarea nu are justificare, deoarece nu s-a făcut dovada că operatorul economic este competitiv, capabil să finalizeze, într-o manieră optimă, contractul pentru care și-a asumat obligația. Or, cu excepția contestatoarei, ceilalți ofertanți au dovedit că au posibilitatea realizării perspectivelor interioare în format digital.
Consiliul Național al Contestațiilor, prin Decizia nr.4787/C6/4563/16.10.2008, a admis în parte contestația SC -, a dispus anularea, în parte, a raportului procedurii de atribuire nr.9788/24.09.2008, cu privire la oferta depusă de SC SRL și a documentelor subsecvente raportului de atribuire, a dispus continuarea procedurii și obligarea autorității contractante de a verifica îndeplinirea de către această ofertantă a condițiilor de calificare.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, Bar eținut că procedura de licitație deschisă a fost inițiată prin publicarea, în, a anunțului de participare nr.58591, în data de 15.07.2008, criteriul de atribuire fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".
Au fost depuse 3 oferte, printre care și cea a contestatorului, care au fost deschise, în data de 01.09.2008, prilej cu care a fost încheiat procesul-verbal "ședința de deschidere" nr.1550 din 01.09.2008.
Din raportul procedurii nr.9788 din 24.09.2008, rezultă următoarele:
A fost desemnată câștigătoare a procedurii oferta depusă de SC SRL, cu un punctaj de 98,2 puncte și un preț de 2.353.948 lei.
Oferta depusă de SC -, având un preț de 1.690.934 lei, a fost respinsă, întrucât a fost declarată inacceptabilă, potrivit art.36 alin.(1) lit.b) din HG nr.925/2006, ca fiind depusă de un ofertant care nu îndeplinește cerințele minime de calificare (solvabilitate patrimonială mai mare de 30%, așa cum a fost solicitat prin documentația de atribuire), și neconformă, potrivit art.36 alin.(2) lit.a) din HG nr.925/2006, deoarece nu satisface cerințele caietului de sarcini (au lipsit perspectivele interioare, în format digital, pentru unele spații - fapt recunoscut de SC - în adresa nr.417 din 02.09.2008.
Oferta depusă de SC SRL, având un preț de 1.784.157,46 lei, a fost respinsă, întrucât a fost declarată inacceptabilă, potrivit art.36 alin.(1) lit.b) din HG nr.925/2006, ca fiind depusă de un ofertant care nu îndeplinește cerințele minime de calificare (livrări similare în valoare minimă de 2.000.000 lei obținută în 3 livrări).
Consiliul nu a reținut în soluționare, fiind tardiv formulate, criticile contestatorului cu privire la faptul că, în cadrul ședinței de deschidere a ofertelor, președintele comisie de evaluare nu a anunțat valoarea sub care nu poate fi respinsă nicio ofertă, precum și criticile referitoare la faptul că acesta a deschis plicurile privind propunerea tehnică înaintea celor conținând propunerea financiară. Respectivele critici se referă, în fapt, la procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr.1550 încheiat în data de 01.09.2008 la care a participat reprezentantul contestatorului, prin urmare a avut cunoștință de respectivul înscris. Astfel, Consiliul s-a raportat în soluționare la prevederile art.272 alin.(1) din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu care "Contestația poate fi depusă în toate fazele procedurii de atribuire și împotriva oricărui act al autorității contractante", precum și la prevederile alin.2 al aceluiași articol, conform căruia "În cazul în care valoarea estimată a contractului care urmează să fie atribuit este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art.55 alin.(2), contestația poate fi depusă în cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către contestator, de un act al autorității contractante pe care acesta îl consideră nelegal".
S-a reținut ca fiind incidente prevederile legale sus invocate, și în cazul criticilor privind refuzul autorității contractante de a prelungi termenul de depunere a ofertelor, răspunsul la respectiv solicitare a contestatorului fiind transmis, de către REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT - SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL, cu adresa nr.1536 din 29.08.2008.
Consiliul nu a reținut în soluționare, fiind, de asemenea, tardiv formulate, criticile privind caietul de sarcini deoarece, în conformitate cu prevederile art.272 alin.(5) din ordonanța de urgență, "Prin excepție de la prevederile alin.(1), contestația care se referă la prevederile documentației de atribuire poate fi depusă numai până la data stabilită pentru depunerea ofertelor".
Analizând criticile contestatorului cu privire la motivele respingerii ofertei sale ca inacceptabilă, Consiliul le-a respins, ca nefondate, din următoarele motive:
- nu a îndeplinit condiția de a avea solvabilitate patrimonială mai mare de 30%, impusă prin documentația de atribuire, la punctul 3 "Situația economico-financiară", așa cum rezultă din datele cuprinse în bilanțul aferent anului 2007, depus de către contestator. Susținerea acestuia cu privire la faptul că autoritatea contractantă nu a făcut aplicarea art.78 din HG nr.925/2006 este nefondată, respectivele prevederi legale referindu-se la obligația comisiei de evaluare de a stabili care sunt clarificările și completările formale privind oferta și nu la documentele de calificare. În cauză fiind vorba despre solvabilitatea ofertantului, care este un indicator financiar, în fapt despre îndeplinirea, de către ofertant a criteriilor de calificare, așa cum sunt acestea definite de art.176 din ordonanța de urgență, nu sunt aplicabile prevederile legale invocate de către contestator.
Față de cele prezentate, Consiliul a constatat ca fiind întemeiate susținerile autorității contractante cu privire la acest aspect, comisia de evaluare făcând în mod corect aplicarea prevederilor art.36 alin.(1) lit.b) din HG nr.925/2006, în ceea ce privește oferta SC -.
Aspectele legate de evaluarea ofertei tehnice a SC - nu au mai fost cercetate de către Consiliu, deoarece măsura autorității contractante de a evalua respectiva ofertă este contrară prevederilor art.200 din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu care "Autoritatea contractantă are obligația de a stabili oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire, în condițiile în care ofertantul respectiv îndeplinește criteriile de selecție și calificare impuse".
În ceea ce privește criticile contestatorului referitoare la faptul că ofertantul SC SRL nu a depus certificate 18001/2004 și 14001/2005, Consiliul constată următoarele:
În procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, s-a menționat faptul că SC SRL nu a prezentat respectivele certificate. Ulterior, cu adresa nr.1625 din 10.09.2008, la solicitarea autorității contractante, SC SRL a depus certificatul SR/ EN 14001:2005. Cu privire la celălalt certificat pentru sistemul de management al calității, prin adresa susmenționată, ofertantul a înștiințat că nu deține acest certificat, aflându-se în curs de certificare.
Cu adresa nr.1638 din 12.09.2008, invocată în punctul de vedere referitor la contestație, REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA DE STAT - SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL a solicitat ofertantului, după cum urmează: " vă rugăm să ne transmiteți, până la data de 16.09.2008, ora 16,00, un document din care să reiasă că societatea dumneavoastră este în curs de certificare pentru sistemul de management conform 18001/2004". Cu privire la acest înscris, Consiliul se sesizează, din oficiu, în temeiul art.278 alin.(3) din ordonanța de urgență, în legătură cu faptul că autoritatea contractantă, prin solicitarea sa, a încălcat atât prevederile documentației de atribuire unde, la punctul 4) "Capacitatea tehnică și/sau profesională" se solicită "certificarea sistemului de management al calității conform 9001; 18 001/2004, 14 001/2005", cât și principiul tratamentului egal, stipulat la art.2 alin.(2) lit.b) din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Aceleași prevederi se constată a fi fost încălcate prin acceptarea, de către comisia de evaluare, a înscrisului transmis de către SC SRL în dovedirea îndeplinirii condiției din caietul de sarcini cu privire la sistemul de asigurarea calității în speță, respectiv înscrisul denumit "Certificare" emis de către SC SA, prin care se arată că SC SRL a încheiat cu aceasta doar contractul nr.2693/SS din 3.07.2008 "în vederea certificării SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL SĂNĂTĂȚII ȘI SECURITĂȚII (conform 18001/2008)".
Consiliul reține în soluționarea faptului că înscrisul depus de ofertantul în cauză nu "confirmă asigurarea unui nivel corespunzător" al managementului sănătății și securității ocupaționale, din acesta reieșind doar faptul că s-a inițiat, prin încheierea contractului menționat, procedura de implementare a sistemului de asigurare a calității în respectivul domeniu, astfel încât, se constată că acesta nu este relevant raportat la prevederile art.193 și art.196 din OUG nr.34/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei decizii, s-a formulat plângere, în termen legal, de către SC - B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că:
- deși, s-a constatat încălcarea prevederilor legale, în ceea ce privește solicitarea autorității contractante (adresa nr.1638/12.09.2008) referitoare la "Certificarea sistemului de management al calității conform 9001, 18 001/2004, 14 001/2005", cât și tratamentul egal, stipulat la art.2 alin.(2) lit.b) OUG nr.34/2006, totuși, dispune "continuarea procedurii cu obligația pentru autoritatea contractantă de verifica îndeplinirea de către câștigătoarea licitației, a condițiilor de calificare; or, potrivit art.209 alin.1 lit.d) OUG nr.34/2006 - procedura trebuia anulată;
- de asemenea, deși se constată încălcarea acelorași prevederi legale, prin acceptarea de către comisia de evaluare a înscrisului denumit "Certificat", cu toate că nu "confirmă asigurarea unui nivel corespunzător" al managementului sănătății și securității ocupaționale, totuși se dispune continuarea procedurii, deci, cu toate că nu sunt îndeplinite cerințele minime de calificare din caietul de sarcini, în mod evident, mai concret nu există dovada atestării, se dispune verificarea îndeplinirii condițiilor de certificare;
- deși, se aduce la cunoștința încălcarea principiului egalității de tratament în desfășurarea procedurii de atribuire, totuși nu se constată nulitatea totală a acesteia. Acest principiu fiind încălcat și prin refuzul de a se accepta depunerea de completări cu punerea la îndeplinire a condiției minime a dovedirii puterii economice și financiare;
- nu poate fi reținută reaua-credință în privința încercării de a nu tergiversa încheierea contractului, cu repercusiuni asupra finalizării lucrărilor.
Până la soluționarea prezentei plângeri, s-a solicitat și suspendarea procedurii de atribuire.
Prin întâmpinarea formulată, autoritatea contractantă a invocat excepția necompetenței teritoriale a tribunalului, excepție respinsă de către curte, pe considerentul că pârâta are calitatea de autoritate contractantă - așa cum este ea definită de art.8 din OUG nr.34/2006.
Astfel, răspunzând acestei excepții, instanța apreciază că, la stabilirea competenței materiale se are în vedere calitatea autorității ce a organizat efectiv procedura de licitație și a emis actul administrativ.
Simpla calitate de reclamant sau pârâtă într-un litigiu de contencios administrativ nu este atributivă de competență față de dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004, care, de altfel, nu face nicio trimitere la calitatea sau nu, de persoană juridică a acesteia, ci doar la cea de autoritate administrativă, în acest domeniu vorbindu-se de capacitatea de drept public.
Astfel, potrivit art.41 alin.2 Cod pr.civilă, societatea care nu are personalitate juridică, poate sta în judecată, dacă are organe proprii de conducere, este competentă să emită actul administrativ având capacitate de drept public, în funcție de care se stabilește competența instanței, iar nu de autoritatea ierarhic superioară, doar pentru că aceasta din urmă are posibilitate financiară.
Prin urmare, în speță, Sucursala de Reprezentare și Protocol este autoritatea organizatoare a licitației, beneficiara acesteia, precum și cea care va finaliza, prin încheierea contractului de execuție. În plus, comisia de evaluare aparține acesteia și nu Regiei, împrejurare necontestată de nici una dintre părți.
În concluziile orale autoritatea contractantă a precizat că procedura de atribuire a fost deja finalizată, prin încheierea contractului de achiziție publică, astfel că, nu se mai poate solicita anularea acesteia, ci, cel mult, nelegalitatea actelor emise de autoritatea contractantă, împrejurare ce impune solicitarea de despăgubiri, conform art.285 (3) din OUG nr.34/2006.
Examinând criticile prezentei plângeri, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale în materie, se reține că aceasta este nefondată, pentru cele ce se vor expune în continuare.
În fapt, criticile petentei se rezumă la două aspecte esențiale, în primul rând, contrarietatea reținerilor pentru care a apreciat, în parte, întemeiată contestația sa și dispozitivul deciziei pronunțate, prin aceea că a dispus, surprinzător, continuarea procedurii pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de calificare de către oferta declarată câștigătoare, încălcând dispozițiile art.209 din OUG nr.34/2006, iar în al doilea rând, încălcarea principiului egalității de tratament al ofertanților în cadrul procedurii de atribuire, care, de asemenea, reprezintă consecința nerespectării dispozițiilor legale menționate în primele critici.
Lecturând însă, conținutul contestației formulate de petentă se constată că aceasta exprimă, în cea mai mare parte, critici referitoare la acte și faze premergătoare celei prin care a fost stabilită oferta câștigătoare, pentru care reglementarea legală prevede anumite termene de contestare, astfel că, în mod corect, nu le-a supus verificării, întrucât sunt în afara termenelor imperativ stipulate în OUG nr.34/2006, deci ele nu mai pot fi examinate nici în plângerea de față.
De asemenea, după analiza probelor administrate, a apreciat că, în mod corect, autoritatea contractantă a stabilit că petenta nu îndeplinește cerințele minime de calificare, oferta sa fiind declarată inacceptabilă în raport de dispozițiile art.36 alin.1 lit.b) din HG nr.925/2006.
Chiar dacă autoritatea contractantă ar fi făcut aplicația art.78 din actul normativ sus-menționat, având în vedere că documentele pe care ar fi trebuit a le depune petenta, fiind legate strict de indicatorul financiar, desigur că, demonstrarea existenței unei susțineri financiare corespunzătoare nu s-ar fi putut face printr-un alt document care să infirme reținerea autorității contractante, respectiv un alt bilanț contabil, ceea ce era imposibil.
Având în vedere criteriul de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire, criteriu neîndeplinit de petentă, în mod logic, autoritatea contractantă nu a dat curs acesteia de a verifica și oferta tehnică, decât dacă ar încălca dispozițiile art.200 din OUG nr.34/2006.
Dar, făcând aplicația art.278 din acest act normativ, în conformitate cu care consiliul examinează, din punct de vedere al legalității și temeiniciei actul atacat, în speță, acesta s-a sesizat din oficiu, în legătură cu faptul că, în privința unui alt document menționat în documentația de atribuire, respectiv "certificat de atestare a sistemului de management al calității, conform 9001; 18001/2004, 14 000/2005, autoritatea contractantă nu a solicitat ofertantei câștigătoare acest înscris, luând în considerare doar susținerea acesteia că deține contractul cu nr.2693/SS/3.07.2008 emis de SC SA.
Astfel, consiliul a apreciat că acest înscris nu este de natură să "confirme asigurarea unui nivel corespunzător" al managementului sănătății și securității ocupaționale, deoarece, din conținutul acesteia rezultă numai că s-a inițiat, prin încheierea contractului menționat, procedura de implementare a sistemului, dar este insuficient în raport de dispozițiile art.193 din OUG nr.34/2006.
Ca atare, acesta este sensul soluției -ului când a apreciat că este necesară admiterea în parte a contestației SC -, dispunând continuarea proceduri pentru ca autoritatea contractantă, lămurind acest aspect, să procedeze la remedierea actelor ce ar putea afecta procedura de atribuire a licitației, dar și a se da eficiență principiului egalității de tratament stipulat în art.2 alin.2 lit.b din OUG nr.34/2006.
Prin aceasta, nu se poate interpreta, conform susținerii eronate a petentei, că măsura ar fi contradictorie cu considerentele ce au condus la aceasta, or că, în felul acesta s-ar fi produs o încălcare a reglementării legale în materie.
În fapt, -ul a solicitat autorității contractante, să ofere posibilitatea ofertantului în cauză, în vederea salvării licitației, dovada că la momentul depunerii ofertelor, asigura un nivel corespunzător al managementului sănătății și securității operaționale, conform art.193 din OUG nr.34/2006, mai concret, demonstrarea îndeplinirii cerinței minime de calificare în discuție de către SC SRL, condiție dovedită ulterior, fapt ce a făcut posibilă continuarea procedurii și finalizarea ei prin încheierea contractului de achiziție.
Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la modificarea deciziei, în temeiul art.285 alin.4 din OUG nr.34/2006, urmează să respingă plângerea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta 94,cu sediul în B,--5,.7,.8, sector 6, împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 4787/C9/4563 din 16 octombrie 2008, intimată fiind REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT - SUCURSLA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL, cu sediul în,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
16.12.2008
Red.DV
EM/2 ex.
Președinte:Ioana BătrânuJudecători:Ioana Bătrânu, Dumitru, Ioana Miriță