Alte cereri. Decizia 159/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 159/R-
Ședința publică din 15 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
Judecător: - - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâțiiCONSILIUL JUDEȚEAN A și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN A,ambii cu sediul în Pitești, nr. 1, județul A, împotriva sentinței nr. 547/CA/22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimattul - reclamantCABINET MEDICAL INDIVIDUAL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual Avocat - cu sediul în Pitești, str. - -, Bl. 2,. C,. 7, Județul A.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier - juridic pentru recurenții - pârâți în baza împuternicirii de reprezentare juridică de la dosar, lipsă fiind intimatul - reclamant.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit e plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanta recurenților, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză. Depune la dosar adresa nr. 5339/15.11.2007 emisă de Consiliul Județean
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora pe fond.
Consilier - juridic, având cuvântul pentru recurenții - pârâți, solicită admiterea recursurilor pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică.
CURTEA
Deliberând, asupra recursurilor comerciale de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26 iulie 2007, reclamantul Cabinetul Medical Individual Dr. a chemat în judecată pârâții Consiliul Județean A și Președintele Consiliului Județean pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: a) obligarea pârâților să răspundă la cererile formulate privind cumpărarea spațiului medical în care își desfășoară activitatea; b) obligarea pârâților să întreprindă procedurile stabilite de nr.OUG110/2005 în vederea vânzării spațiului în care își desfășoară activitatea medicală și să încheie contractul de vânzare-cumpărare; c) obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost înființat și organizat potrivit nr.OG124/1998, fiind înregistrat în Registrul unic al cabinetelor medicale individuale din județul A și având autorizație de funcționare, iar activitatea medicală și-o desfășoară în spațiul concesionat de pârâtul Consiliul Județean.
Potrivit nr.OUG110/2005, modificată, a solicitat cumpărarea spațiului concesionat.
Pârâtul Consiliul Județean, prin întâmpinare (20-22) a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, deoarece s-a aprobat vânzarea spațiului concesionat, iar hotărârea s-a adus la cunoștință prin afișare, neavând obligația de comunicare, a fost constituită comisia de vânzare, trebuia trecut spațiul din domeniul public în domeniul privat, trebuiau efectuate măsurători, schițe și documentații și nu are culpă în realizarea cu întârziere a măsurilor legale.
Pârâtul Președintele Consiliului Județean, prin întâmpinare (17-19) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond aceleași motive ca cele invocate de Consiliul Județean.
Prin sentința civilă nr.547/CA din 22 octombrie 2007, Tribunalul Argeșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Președintele Consiliului Județean A și a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând pe pârâții Consiliul Județean A și Președintele Consiliului Județean A să realizeze procedura prevăzută de nr.OUG110/2005, modificată și să răspundă reclamantului la cererea nr.5339/03.05.2007.
În considerentele acestei sentințe, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Președintele Consiliului Județean Aaf ost privită ca neîntemeiată și respinsă ca atare, cu motivarea că, competențele acestui pârât sunt exclusive și sunt reglementate de art.6 alin.2 și 3, de art.10 alin.1, art.23 din nr.OUG110/2005, modificată și completată prin Legea nr.236/2006, precum și în alte acte normative de natură a duce la aplicarea acestui act normativ, art.104 Legea nr.215/2001, republicată.
Pe fondul cauzei s-a reținut că prin nr.OUG110/2005, modificată și completată prin Legea nr.236/2006, s-a aprobat vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale, cu destinație de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical.
Prin aceste acte normative s-au prevăzut proceduri obligatorii de urmat de către autoritățile publice locale și județene în vederea vânzării spațiilor în care funcționează cabinete medicale.
Totodată s-a prevăzut și posibilitatea de a se putea cumpăra terenul aferent spațiului în care funcționează cabinetul medical, precum și terenul aferent spațiilor de folosință comună.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că între reclamant și Consiliul Județean A, reprezentat prin președintele consiliului, a fost încheiat contractul de concesiune nr.7243/1.10.2004 (5-9) pentru suprafața de 39,35. conform schiței anexe la contract, predat la aceeași dată reclamantului, situat în municipiul Pitești, str. -.
Reclamantul deține autorizația de funcționare nr.1122/18.07.2003 emisă de Direcția de Sănătate Publică A (4) și este înregistrat în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale din județul A sub nr.-/13.10.1999 (3).
S-a făcut dovada în cauză că pârâții au realizat în parte procedura impusă de nr.OUG110/2005, modificată și completată prin Legea nr.236/2006 și că au răspuns cererilor formulate de reclamant.
Astfel, cu hotărârea nr.115/30.08.2006 s-a aprobat lista spațiilor în care funcționează cabinetele medicale ce urmează a fi vândute depusă la dosar fără anexă.
Susținerea pârâților că nu aveau obligația să o comunice reclamantului a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece această obligație este prevăzută expres la art.4 alin.2 din ordonanță "instituțiile proprietare ale spațiilor medicale au obligația de a comunica actualilor utilizatori, prin scrisoare cu confirmare de primire, faptul că spațiul respectiv face obiectul prezenței ordonanțe de urgență".
Tribunalul a constatat și reținut că această obligație legală nu a fost îndeplinită.
Prin dispoziția nr.353/18.10.2006 s-a aprobat constituirea comisiei de vânzare a spațiilor.
Cu cererea înregistrată sub nr.5339/3.05.2007 (23-24), reclamantul a solicitat cumpărarea spațiului concesionat.
Pârâții nu au răspuns la cererile de cumpărare formulate de reclamant.
Ca urmare, cererea reclamantului a fost apreciată ca fiind întemeiată în parte numai cu privire la îndeplinirea procedurii prevăzută de nr.OUG110/2005, modificată și la obligarea să răspundă cererii formulate.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal, pârâții Consiliul Județean A și Președintele Consiliului Județean A, invocând critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
1.Soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor nr.OUG110/2005, în ceea ce privesc atribuțiile unităților administrativ-teritoriale. Potrivit acestui act normativ, au fost stabilite atribuții, privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului, în sarcina consiliilor județene sau a celorlalte autorități ale administrației publice locale, nu în sarcina președintelui acestora.
2. Soluția este incorectă și întrucât instanța de fond nu a avut în vedere Decizia nr.871/09.10.2007, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în nr.701/17.10.2007, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile nr.OUG110/2005 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.236/2006.
Președintele Consiliului Județean Aai nvocat suplimentar lipsa calității sale procesuale pasive prin dispozițiile nr.OUG110/2005, astfel cum a fost modificată și completată, au fost stabilite atribuții specifice privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, cu destinația de cabinete medicale în sarcina consiliilor județene și a celorlalte autorități ale administrației publice locale, nu în sarcina președintelui acestora.
În intervalul 17.10.-30.11.2007, dispozițiile nr.OUG110/2005, modificată, sunt suspendate, iar începând cu data de 01.12.2007, acestea își vor înceta efectele juridice, dacă Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Examinând sentința prin prisma motivelor de fapt și de drept de recurs invocate în cele două recursuri, ce urmează a fi examinate împreună, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursurile sunt fondate.
Astfel, Curtea constată că nr.OUG110/2005 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.871/9.10.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.701/17.10.2007.
Curtea Constituțională a reținut că, prin acest act normativ, se instituie obligația autorităților locale de a întocmi o listă completă a spațiilor cu destinația menționată și obligația acestora de a scoate la vânzare toate bunurile în cauză și că în acest mod, prin înlăturarea posibilității autorităților publice locale de a dispune în mod liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale, în sensul de a opta sau nu pentru vânzarea acestora, se încalcă în mod vădit dreptul unităților administrativ-teritoriale de exercitare a prerogativei dispoziției, ca atribut ce ține de esența dreptului de proprietate.
Așa fiind, Curtea Constituțională a reținut că actul normativ criticat aduce atingere dispozițiilor constituționale cuprinse în art.44 alin.(1) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate privată.
Totodată, Curtea a reținut că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.110/2005, în ansamblul său, reglementează un transfer silit de proprietate, care nu respectă prevederile referitoare la expropriere consacrate de art.44 alin.(1) și (3) din Constituție și de art.1 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea a mai constatat că actul normativ criticat încalcă și dispozițiile art.34 din Constituție privind dreptul la ocrotirea sănătății. Garantând acest drept complex, textul constituțional menționat stabilește obligația statului de luare a măsurilor pentru asigurarea igienei și a sănătății publice, ceea ce implică și crearea condițiilor care să asigure prestarea de servicii medicale, inclusiv sub aspectul asigurării bazei materiale necesare. Or, în măsura în care se reglementează vânzarea spațiilor care au destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical, cu riscul schimbării, pe viitor, a destinației acestora, statul nu va mai dispune de baza materială care să asigure îndeplinirea obligației constituționale menționate și, ca urmare, nu va mai putea garanta dreptul cetățenilor la ocrotirea sănătății.
În concluzie, Curtea a constatat că actul normativ, în ansamblul său, este neconstituțional.
În aceste condiții, întrucât nu a fost modificată de către Parlament sau Guvern în termenul de 45 de zile prevăzut de art.147 din Constituția României, Ordonanța și-a încetat efectele juridice.
Întrucât încetarea efectelor juridice ale actului normativ respectiv a intervenit în cursul judecății, Decizia de neconstituționalitate nr.871/9.10.2007 fiind general obligatorie și având efecte pentru viitor, Curtea constată că în sarcina pârâților nu pot fi stabilite obligații ce decurg din aplicarea OUG 110/2005. Astfel, demersurile stabilite de prima instanță în sarcina pârâților sunt rezultate din aplicarea dispozițiilor nr.OUG110/2005 și nu pot fi menținute în actualele condiții în care ordonanța de urgență nu mai poate produce efecte juridice.
Analiza conduitei pârâților în legătură cu vânzarea spațiului medical și a terenului aferent acestuia, prin raportare la dispozițiile OUG nr.110/2005, nu se mai impune pentru rațiunile ce țin de constatarea neconstituționalității actului normativ, sus arătate.
Pentru cele expuse, văzând și dispozițiile art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile pârâților și va modifica sentința primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, cu sediul în, nr.1, județul A, împotriva sentinței civile nr.547/CA din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat-reclamant fiind CABINETUL MEDICAL INDIVIDUAL DR., cu sediul ales la Cabinet Individual Avocat din Pitești, str.- -, Bloc 2,.C,.7, județul
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul Cabinetul Medical Individual Dr..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/18.01.2008
Jud.fond:
.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Gina Achim