Anulare act administrativ fiscal. Decizia 162/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 162/
Ședința publică din 30 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbăltoc
Judecător - -
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței civile nr. 927/ din 21.10.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentanta recurentei depune la dosar precizări scrise, cu duplicat.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, pentru motivele expuse în scris, pe care le dezvoltă oral.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.927/CA/21.10.2008 a Tribunalului Iașis -a dispus:
Respinge cererea formulată de reclamantul cu domiciliul în I, șos. - nr. 44. 971. 3. 9 județul I, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate pasivă.
Admite cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, cu sediul în I, str. - nr. 26, județul
Anulează actul administrativ nr. 31818/25.02.2008 emis de a municipiului
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 14443,81 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturisme, și a dobânzii legale aferente debitului menționat anterior, calculate de la data achitării taxei și până la restituirea acesteia.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I solicitând anularea actului administrativ fiscal nr. 31818/25.02.2008, precum și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 14443,81 lei încasată nelegal și la plata dobânzii legale calculate până la data restituirii integrale a acesteia.
La termenele de judecată din 28.03.2008 și 10.10.2008, reclamantul, prin reprezentant, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți a municipiul I și a Statului Român, prin, cerere admisă de instanță pentru motivele indicate în încheierile pronunțate la datele menționate anterior.
De asemenea, instanța, în raport de prevederile art. 3 alin. 1 și art. 6 alin. 3 din nr.HG 868/2008, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Paj udețului I și Statul Român, prin
Procedând la soluționarea cu prioritate excepției de procedură peremptorie invocată, potrivit prevederilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată deoarece, potrivit art. 3 alin. 1 și art. 6 alin. 3 din nr.HG 686/ 2008, competent să restituie diferența de taxă plătită, este, în cazul persoanelor fizice, organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal, ce urmează a fi stabilit conform regulilor prevăzute de art. 31 Cod procedură fiscală
Reținând că, în cazul persoanelor fizice, organul fiscal competent restitui diferența de taxă prevăzută de art. 11 din nr.OUG 50/ 2008 îl constituie administrația finanțelor publice în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al solicitantului, instanța urmează a respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții a județului I și Statul Român, prin ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește procedura prealabilă obligatorie de urmat pentru restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite, prevăzută de art. 6 alin. 3 din nr.HG 686/2008, instanța apreciază că reclamantul a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 17 din nr.HG 686/2008, pentru cererile de restituire depuse la organele fiscale înainte de data intrării în vigoare a prevederilor nr.OUG 50/2008, s-a stabilit curgerea termenului legal de soluționare începând cu data de 1.07.2008, legiuitorul urmărind ca toate cererile având acest obiect să primească soluții în conformitate cu reglementările cuprinse în noul act normativ, indiferent de momentul formulării lor (înainte sau după intrarea în vigoare a nr.OUG 50/ 2008).
Deși organul fiscal a respins cererea reclamantului de restituire a taxei de primă înmatriculare, prin actul administrativ fiscal nr. 31812/25.02.2008, instanța apreciază că, potrivit prevederilor art. 6 alin. 17 din nr.HG 686/ 2006, pentru cererile depuse anterior intrării în vigoare a nr.OUG 50/ 2008 s-a stabilit curgerea unui nou termen legal de soluționare cu începere de la 1.07.2008, motiv pentru care se impunea ca organul fiscal să soluționeze cererea reclamantului menționate anterior în conformitate cu noile prevederi legale cuprinse în nr.OUG 50/ 2008.
Întrucât, din precizările scrise depuse la dosar de reprezentantul I - I, la termenul de judecată din 10.10.2008, rezultă că nu s-a procedat în sensul indicat mai sus, dându-se o interpretare diferită art. 6 alin. 17 din nr.HG 686/ 2008, instanța asimilează acest răspuns refuzului de soluționare a cererii reclamantului, constatând îndeplinită de către acesta din urmă procedura prealabilă obligatorie instituită de nr.OUG 50/ 2008.
În ceea ce privește fondul cererii, instanța, analizând actele și lucrările dosarului, apreciază că acțiunea este întemeiată pentru motivele ce urmează a fi prezentate.
Prin depunerea certificatului de proprietate nr. 05/A-N reclamantul a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate a autoturismului marca Toyota cu numărul de identificare - înmatriculat în Italia, la data de 27.02.1998, sub nr. AP- 275 -FP (filele 29 - 31 dosar).
Acest autovehicul a fost înmatriculat în România, la data de 22.01.2007, sub nr. -, în acest scop reclamantul plătind taxa de primă înmatriculare în sumă de 14443,81 lei potrivit chitanțelor seria - nr. - din 10.01.2007 și nr. - DIN 24.01.2007 (filele 8 și 9 dosar).
Astfel, taxa de primă înmatriculare achitată de reclamant a fost instituită prin dispozițiile art. 2141-2143Cod procedură fiscală, reglementări abrogate prin adoptarea nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie sa se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile inclusiv jurisprudenței Curți de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste masuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunității Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
La data plății de către reclamant a taxei speciale de înmatriculare, aceasta nu era perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar, este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât aceasta taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 paragraf 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al începând cu data de 1.01.2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar, conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
De asemenea, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt de exemplu, autoritățile fiscale.
Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar, înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o astfel de situație, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
În ceea ce privește reglementările cuprinse în OUG nr. 50/2008, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 11, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007- 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG 686/ 2008.
Instanța reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1.07. 2008, care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
În această situație, se aplică principiul conform căruia, când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, și nu doar a unei părți din taxa respectivă.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (- cazul nr. 68/79 I/ S contre re danois des impts accises, precum și cauza conexată nr. C - 290/5 și C - 333/05 și - paragr. 61-70 ).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1.07.2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă, ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult, noua taxă instituită de nr.OUG 50/ 2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare, ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
În consecință, instanța a apreciat că reglementările cuprinse în art. 11 din G nr. 50/ 2008, referitoare la restituire doar a unei părți din taxa de primă înmatriculare achitată de reclamant, ca rezultat la diferenței dintre această din urmă taxă și taxa de poluare nou instituită, contravin principiului restituirii integrale a taxelor impuse cu încălcarea dreptului comunitar, în astfel de situații dându-se prioritate prevederilor tratatelor constitutive ale față de normele interne contrarii, făcându-se aplicabilitatea principiului aplicării directe și supremației dreptului comunitar, instituit prin art. 148 alin. 2 din Constituția României.
În acest sens, relevantă este Hotărârea Francovich (6/90) (Cehia ) prin care Curtea de Justiție aac onsacrat că statul este răspunzător pentru prejudiciul provocat particularilor în urma încălcării dreptului comunitar de către stat (state liiability).
În ceea ce privește cererea reclamantului de anulare a adresei nr. 31818/25.02.2008 emisă de I aceasta este apreciată de instanță ca reprezentând un act administrativ fiscal întrucât materializează în cuprinsul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamând invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Acesta întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c precum și ale alin. 2 din Legea 554/2004 contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41 Cod procedură fiscală. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
De altfel, însuși organul fiscal emitent a considerat această adresă ca reprezentând răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamant, acordându-i astfel caracter de act administrativ, în finalul lui precizând că, de la data comunicării acestora curge termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004, pentru introducerea unei cereri la instanța de contencios administrativ.
Pentru aceste considerente, instanța a admis cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul I, anulând adresa amintită mai sus, cu obligarea pârâtului la plata integrală a taxei de primă înmatriculare în sumă de 12409. 16 lei achitată de reclamant, precum și a dobânzii legale aferente debitului principal conform prevederilor art. 124 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a ținut cont de faptul că, până la data intrării în vigoare a OUG nr.50/2008, nu a existat temei legal pentru restituirea taxei încasate în baza dispozițiilor art.2141-2142din Codul fiscal și că, în conformitate cu prevederile celui dintâi act normativ invocat, reclamantul este îndreptățit a primi doar diferența dintre taxa specială achitată și taxa pe poluare pentru autovehicule, ca urmare a unei compensări legale, considerând inaplicabile dispozițiile OG nr.9/2000.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Eronat a considerat instanța de fond că adresa pârâtei-recurente I cu nr.31818/25.02.2008 ar reprezenta un act administrativ fiscal, deși conform. 418/8.06.2007 emis de pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, documentul de calcul al taxei speciale pentru autovehicule se constituie ca un înscris atipic, emis în regim de asistență contribuabili, astfel că îi sunt aplicabile regulile generale în materie de "cereri" adresate organului fiscal, iar nu celor asimilate actelor administrative fiscale, pentru a se putea emite o decizie în sensul prevederilor art.205 și următ. Cod procedură fiscală.
Așadar, în condițiile în care atât stabilirea taxei de primă înmatriculare, cât și modul de calcul al acesteia, nu s-au efectuat de organul fiscal prin acte administrative fiscale - respectiv prin decizii de impunere care să se constituie ca titluri de creanță în înțelesul art.41 din Codul d e procedură fiscală, și art.2 lit. c) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ -, nici adresa 31818/2008 nu poate fi asimilată unei decizii de stabilire a unor obligații fiscale, care să poată fi supusă cenzurii instanței de contencios administrativ în condițiile legii.
Mai mult, HG 686/2008 impune prin prevederile art.8, 9 și 10 obligația organului fiscal de a emite decizii în soluționarea cererilor de restituire, doar pentru cererile ce au ca obiect restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare și care au fost depuse înainte de intrarea în vigoare a OUG 50/2008, fiindu-le aplicabile prevederile art.17 din această din urmă ordonanță.
Se impune așadar admiterea pe acest considerent a recursului promovat de organul fiscal, cu modificarea în parte a sentinței civile 927/CA/21.10.2008 a Tribunalului Iași, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea adresei I nr.31818/25.02.2008, act prin care se materializează refuzul de restituire de organul fiscal a taxei de primă înmatriculare, fără a se constitui ca act administrativ fiscal în sensul Codului d e procedură fiscală.
În ce privește fondul cauzei, Curtea constată ca fiind de necontestat faptul că, în temeiul art.2141-2142din Codul fiscal, reclamantul a achitat taxa specială pentru autovehiculul achiziționat dintr-un stat membru al Comunității Europene, că această operațiune nu este acoperită de un act administrativ-fiscal, în sensul dat acestui termen de art.41 Cod procedură fiscală (documentul prevăzut de nr.418/2007 fiind emis în regim de asistență și nu în regim de putere publică), și că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de nr.OUG50/2008, după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Lipsa actului administrativ-fiscal, prin care obligația fiscală să fi fost stabilită în mod individual și determinat, de către organul fiscal care a asigurat încasarea taxei speciale, îndreptățește pe reclamant să solicite restituirea sumei achitate, în temeiul art.117 lit. a) și d) din Codul d e procedură fiscală, fără să fie nevoit să mai parcurgă o altă procedură administrativă, având în vedere că însuși legiuitorul român, confruntat cu procedura de constatare a încălcării tratatului comunitar, inițiată de Comisia Europeană, a decis abrogarea, prin OUG nr.50/2008, a prevederilor art.2141-2142din Codul fiscal și restituirea sumelor încasate.
Fiind dovedită încălcarea prevederilor art.90 din Tratatul Comunității Europene, era dreptul suveran al instanței naționale să elimine aplicarea normei din legislația națională prin care s-a instituit o impunere contrară dreptului comunitar și să oblige autoritățile statului să ramburseze taxele percepute, dreptul de a obține rambursarea integrală a sumelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, reprezentând, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Europeană de Justiție, consecința și completarea adusă drepturilor conferite justițiabililor prin intermediul dispozițiilor comunitare.
Pentru aceste considerente Curtea va menține soluția instanței de fond privind restituirea, cu dobânzi legale, a taxei de primă înmatriculare.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice I, contra sentinței civile 927/CA/21.10.2008 a Tribunalului Iași, pe care o modifică în parte.
Respinge capătul de cerere privind anularea adresei nr.31818/25.02.2008 emisă de
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- - - - - G -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
28.IV.2009/2 ex.-
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Dan Mircea Tăbăltoc
