Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 168/
Ședința publică din 30 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbăltoc
Judecător - -
Grefier -
S-a luat în examinare contestația în anulare introdusă de reclamantul-recurent împotriva deciziei nr. 29/ din 19.01.2009 a Curții de APEL IAȘI, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru intimații Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice și consilier juridic pentru intimata Administrația Finanțelor Publice V, lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la al doilea termen de judecată și că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, răspunsul contestatorului la întâmpinări, cu duplicat.
Se comunică răspunsul la întâmpinări reprezentanților intimaților, care nu solicită termen.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanții intimaților solicită respingerea contestație în anulare, considerând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 317 și art. 318 Cod procedură civilă.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra contestației în anulare de față;
Prin sentința civilă nr. 246/CA din 6 octombrie 2008, Tribunalul Vaslui și- declinat competența de soluționare a acțiunii în daune introdusă de reclamantul, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului V, în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Curtea de APEL IAȘI, prin decizia nr.29/CA din 19 ianuarie 2009 respins recursul introdus de reclamantul împotriva sentinței mai sus menționate, reținând, în principal, că cererea de acordare de despăgubiri trebuie rezolvată de instanța care a soluționat contestația la executare, întrucât această cerere apare ca o cerere derivată din faptul emiterii actelor de executare silită contestate.
Împotriva acestei decizii a introdus prezenta contestație în anulare reclamantul recurent, care susține că instanțele au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, că în mod greșit cererea sa a fost calificată ca fiind o acțiune în pretenții, că în cauză nu era incidentă Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, că nu s-a soluționat conflictul de competență, că nu s-a ținut cont de faptul că a fost vătămat prin nesoluționarea cererii sale de "schimbare justificată a încadrării fiscale, prin emiterea de titluri de creanță fiscală false", că au fost încălcate dispozițiile de ordine publică privitoare la competență și că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece instanța a respins recursul, omițând să cerceteze motivele de casare referitoare la daune, invocându-se dispozițiile art. 317 pct. 2 și art. 318 Cod procedură civilă.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor contestației și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată ca fiind necontestat faptul că, prin cererea introductivă, reclamantul - contestator a solicitat obligarea pârâților la plata de daune - interese, daune moratorii, dobânzi și daune morale, ca urmare neclarificării situației sale fiscale și a emiterii unor acte administrativ - fiscale, ce au fost anulate prin sentința civilă nr. 1760 din 26 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 1581/2008, pretinzându-se că "entitățile administrativ-fiscale practică un joc dublu/duplicitar, refuzând să își exercite atribuțiile de control/sancționare a ilegalităților", reproșându-se, "pe de o parte, că nu își execută lucrările corect", iar " pe de altă parte, și Ministerul Finanțelor (prin ) nu își exercită controlul obligatoriu".
Raportându-se la obiectul acțiunii - obligarea entităților administrative pârâte să achite daune - și la împrejurarea că această pretinsă vătămare fost urmarea directă a emiterii titlului executoriu din 24.01.2008 și a somației din aceeași dată, instanțele de contencios administrativ au apreciat că competența de soluționare a acțiunii revine instanței de drept comun care a rezolvat contestația la executare, și nu instanței de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât sunt invocate, ca temei al acțiunii, atât dispoziții din Legea nr. 554/2004, cât și prevederi din Codul civil sau chiar Codul penal.
Întrucât problema instanței competente să soluționeze litigiul a făcut obiectul sentinței nr. 246/CA din 6 octombrie 2008 și a deciziei nr. 29/CA din 19.01.2009, prin hotărârile pronunțate stabilindu-se, în mod irevocabil, că judecătoria este instanța care urmează să soluționeze acțiunea, această chestiune nu mai poate fi reluată în procedura prevăzută de art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât ea privește, de regulă, hotărârile nesusceptibile de recurs, sau cazul în care instanța sau partea nu au invocat excepția de necompetență, pe parcursul judecății.
Cum, în cauză, însăși problema competenței materiale a fost cea care a făcut obiectul hotărârilor atacate, soluția adoptată nu mai poate face obiectul contestației în anulare, cererea contestatorului fiind, sub acest aspect, inadmisibilă.
În ceea ce privește pretinsele greșeli materiale, sau omisiunea de a cerceta toate motivele de recurs, Curtea constată că problema competenței materiale prima în raport cu orice alte chestiuni evocate de recurentul - contestator și că, atâta timp cât s- constatat că nu instanța de contencios administrativ era competentă să soluționeze cererea reclamantului, era de prisos examinarea raportului litigios.
Prin menținerea hotărârii de declinare a competenței soluționării pricinii în favoarea instanței de drept comun, reclamantul - contestator nu a fost vătămat în drepturile sale, nu i s- încălcat dreptul al un proces echitabil, nu s- încălcat principiul consacrat de art. 3 cod civil și nici nu s-a schimbat natura ori înțelesul actului dedus judecății, formularea de pretenții, născute, în mod declarat, din faptul "emiterii de titluri de creanță fiscală false", neobligând instanțele să urmeze regulile de procedură pe care reclamantul tinde să le impună.
Fiind dreptul instanțelor ca, funcție de obiectul cererii, să verifice și să stabilească cărei instanțe îi revine competența de a rezolva pricina, independent de viziunea reclamantului, sau a persoanei care a redactat cererea, și că soluția dată asupra acestei chestiuni nu mai poate face obiectul unei noi cercetări, în cadrul procedurii contestației în anulare, Curtea urmează a respinge cererea contestatorului, care își va putea valorifica pretinsul drept în fața instanței de drept comun care a cercetat actele administrative fiscale despre care se susține că au produs o vătămare reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare introdusă de împotriva deciziei nr. 29/CA/19.01.2009 a Curții de APEL IAȘI, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
03.04.2009
Curtea de APEL IAȘI
Jud.
Jud. - -
Jud. G -
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Dan Mircea Tăbăltoc
