Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1912/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1912/2009
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 909 din 22.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, privind și pe intimata-reclamantă - SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Se constată că la data de 2 iunie 2009 intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei actele solicitate de instanță privind proveniența și ultima înmatriculare a autovehiculului în litigiu.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 909 din 22.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa caracterului administrativ al actelor atacate, precum și cererea de suspendare a cauzei pentru declanșarea procedurii prejudiciale prin sesizarea Curții Europene de Justiție pentru interpretarea art. 90 din Tratatul Comunității Europene, invocate de pârâta a județului B-
S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice B ca fiind întemeiată și în consecință, s-a respins acțiunea introductivă ulterior precizată formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte.
S-a admis acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ca fiind întemeiată și în consecință s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale nr.6961 din 16.04.2008 și nr. 8228 din 08.05.2008 emise de pârâta a județului B- și a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor publice a Orașului să restituie reclamantului suma de 11.495,88 lei plătită nedatorat cu ordinul de plată nr. 192 din 02.04.2008 cu rata dobânzii legale de la data înregistrării acțiunii în instanță până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamantul a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat, taxă care a fost percepută potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța a constatat că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
In conformitate cu art. 148 al. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea va fi admisă astfel cum s-a formulat.
In considerarea acestei soluții, tribunalul a constatat că prin taxa impusă s-a încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții vor fi obligați să plătească folosul nerealizat constând în dobânda legală calculată conform art. 3 al. 3 din nr.OG 2/2000 de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective, în considerarea art. 1082 și 1084 Cod civil.
Cât privește cererea de respingere a acțiunii sau de admitere a acesteia în parte pentru diferența dintre taxa de înmatriculare și cea de poluare, după cum solicită pârâta DGFP B-N, tribunalul le-a respins ca neîntemeiate pentru următoarele motive: tribunalul a constatat că taxa prevăzute de art. 2141- 2143din Codul fiscal este o taxă ce s-a stabilit a fi nelegală, prin aceea că încalcă normele de justiție europene; pe de altă parte, taxa instituită de nr.OUG 50/2008, taxă de mediu este o altă taxă, diferită de taxa de primă înmatriculare, ce are alt caracter și care se achită în baza dispozițiilor din ordonanța menționată; În plus, dispozițiile din nr.OUG 50/2008 nu pot retroactiva, ele aplicându-se numai pentru viitor, adică pentru taxele plătite cu titlu de taxe de mediu, noua lege fiind inaplicabilă situațiilor juridice intervenite anterior intrării ei în vigoare. Principiul neretroactivității legii este esențial în materia stabilității drepturilor și este consacrat constituțional (art.15 al.2 din Legea fundamentală), precum și în art.1 din Codul civil. Caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare și faptul că aceasta a fost achitată impun admiterea acțiunii, nefiind de conceput ca o taxă nelegal stabilită să producă efecte, fie chiar și prin compensarea cu o taxă legală instituită ulterior.
Pe de altă parte, soluția de restituire a diferenței dintre cele două taxe prevăzută de art.11 din OUG 50/2008 este o rezolvare administrativă a problemei ivite, iar această rezolvare nu se impune ca modalitate de rezolvare a prezentei cauze, deoarece diferența care se restituie în baza textului menționat se face în baza legii și nu a hotărârii judecătorești. În aceeași ordine de idei, nu s-a dovedit în instanță că reclamanta ar fi refuzat plata taxei de mediu, pentru ca acest refuz să stea la baza unei eventual compensări a datoriilor. Mai mult, pârâtele nu au formulat acțiune reconvențională pentru a se constata că reclamanta datorează taxa în discuție, taxa de mediu nefiind stabilită în cuantumul ei în nici o modalitate, lipsind un calcul al acesteia, așa încât ea nu este vorba de o datorit certă și actuală. Taxa de mediu poate fi încasată oricând atât timp cât autoturismul este în stare de funcționare și circulă pe drumurile publice, astfel încât nu există nici un motiv pentru a se face compensarea între o datorie certă și actuală cu una incertă și neactuală. Taxa prev. de art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal a constitui o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculelor, pe când taxa de mediu instituită prin OUG50/2008 nu poate avea acest caracter.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe și în principal să se admită excepția invocată, iar în subsidiar să se respingă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta - SRL.
În motivare pârâta arată că prin acțiunea in contencios administrativ intimata a solicitat instanței de judecata sa dispună anularea adreselor emise de B N nr. 6961/16.04.2008 si nr. 8228/08.05.2008 si obligarea paratei la restituirea sumei de 11.495,88 lei cu titlu de taxa speciala, actualizata cu rata dobânzii legale, calculata pana la restituirea efectiva.
Prin sentința civila atacata instanța de fond a admis acțiunea in contencios administrativ fiscala formulata de si in consecința a dispus anularea actelor administrative emise de B-N, restituirea in favoarea reclamantei a sumei de 11.495,88 lei, cu titlu de taxa speciala, cu rata dobânzii legale de la data înregistrării acțiunii in instanța pana la data plății efective.
Consideră ca soluția primei instanțe este neîntemeiata pentru motivele de mai jos.
1. Pe cale de excepție invocam inadmisibilitatea acțiunii intimatei. Intimata a formulat o cerere, prin care a solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice B-N restituirea taxei speciale achitata in cuantum de 11.495,88 lei.
Prin adresele nr. 6961/16.04.2008 si nr. 8228/08.05.2008 B-N a transmis intimatei răspuns la cerere, in sensul ca taxa a fost legal încasata si in consecința nu poate fi restituita..
Prin acțiunea in contencios intimata solicita anularea adreselor menționate, restituirea taxei achitate, considerând ca perceperea taxei speciale este nelegala.
Consideră ca acțiunea intimatei este inadmisibila întrucât adresele invocate, ce au fost emise de organul financiar, nu constituie acte administrativ fiscale in sensul dispozițiilor cuprinse in Codul d e proc. fiscala, unde la act. 41 se arata ca "in înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este acul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale".
Actele atacate, nefiind acte administrative, nu pot fi contestate potrivit procedurii prevăzute de art. 205 si următoarele din Codul d e proc. fiscala, iar mai apoi potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, unde la act. 1, alin. 1 se prevede ca persoana care se considera vătămata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal, se poate adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune pentru anularea actului si repararea pagubei.
2. Pe fond, pârâta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile in sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiata.
Consideră ca soluția instanței de fond este neîntemeiata pentru motivele de mai jos.
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a suferit de la data intrării in vigoare mai multe modificări si completări prin acte normative. Astfel prin legea nr. 343/2006 Codul fiscal a fost modificat si completat, dispozițiile intrând in vigoarea începând cu data de 01.01.2007. Prin legea menționata au fost introduse act. 2141- 2143, unde se reglementează o obligație fiscala de plata, denumita "taxa speciala", stabilindu-se nivelul taxei, modul de calcul si exigibilitatea ei.
Arată instanței de judecata ca potrivit reglementarilor mai sus menționate taxa speciala se datorează cu ocazia primei înmatriculări in România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât in cazul celor noi cat si in situația celor rulate.
Taxa speciala se aplica nu numai autoturismelor rulate ci si autoturismelor noi produse in tara si in străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa speciala fiind aplicabila in situația in care autoturismul se înmatriculează pentru prima data in România.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei Înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu de autoturismele rulate înmatriculate si importate din Uniunea Europeana sau de autoturismele noi produse in Uniunea Europeana si importate in România, întrucât taxa ce se achita cu ocazia primei înmatriculări in România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.
De precizat ca in cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, derulata la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Comisia Europeana nu a contestat niciodata instituirea taxei, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, in sensul armonizării legislației românești cu cea europeana, recomandarea comisiei constând in reducerea taxei pe măsura ce valoarea autoturismului scade. Opinia comisiei are in vedere faptul ca înainte de toate taxa speciala reglementata de Codul fiscal nu este una fiscala, scopul urmărit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul de emisiile poluante.
Luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto. In acest sens începând cu data de 01.07.2008 a intrat in vigoare nr.OUG 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, moment de la care au fost abrogate dispozițiile art. 2141 - 2143 din Codul fiscal. Pentru punerea in aplicare a actului normativ prin nr. 686/2008 au fost adoptate Norme metodologice de aplicare. Prin noul act normativ s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant si nivel redus de emisii, in spiritul politicii europene in domeniul energiei si a mediului.
La art. 11 din nr. 50/2008 se arata ca "taxa rezultata ca diferența intre suma achitata de contribuabil in perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta".
Procedura de restituire este reglementata in art. 6 din Normele metodologice, unde se arata ca atunci când taxa speciala achitata in perioada mai sus menționata este mai mare decât taxa pe poluare rezultata din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa plătita.
de dispozițiile legale de mai sus pârâta crede ca intimata este îndreptățita sa primească doar o parte din taxa speciala achitata, respectiv diferența de taxa, in situația in care in urma calcului făcut potrivit Normelor metodologice rezulta aceasta diferența, si nu întreaga suma achitata cu titlu de taxa speciala.
Prin urmare pârâta consideră ca dispozițiile cuprinse in art. 2141- 2143din Codul fiscal au fost adoptate in concordanta cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare. Prin introducerea dispozițiilor legale menționate nu a fost încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, motiv pentru care solicită instanței de judecata sa se admită recursul si in consecința sa se respingă, ca nefondata, acțiunea formulata de reclamanta
4. Instanța de fond a dispus restituirea taxei speciale actualizata cu rata dobânzii
legale.
Si din acest punct de vedere critică soluția primei instanțe, întrucât acordarea dobânzilor contravine art. 10, alin. 1 din nr.OG 9/2000, unde se prevede ca "dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni -, de organizațiile cooperatiste de credit și de erul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice".
Apreciază ca in cauza sunt incidente dispozițiile art. 3 din nr.OG 9/2000, unde se prevede ca dobânda legala se stabilește la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%.
Prin întâmpinarea înregistrată la 26 februarie 2009 de reclamanta - SRL solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefundat și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca legală și temeinică.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
1. Cât privește critica conform căreia înscrisurile atacate nu ar avea regimul juridic al unor acte administrative fiscale, Curtea reține următoarele:
Conform ordinului de plată nr.192 din 02.04.2008 reclamanta a plătit în contul Trezoreriei municipiului B entitate care funcționează în cadrul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului B suma de 11.495,88 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare în România pentru un autovehicul importat din statele membre ale UE ( 6 dos. fond) iar ulterior la data de 14.04. 2008 înregistrat la DGFP Boc erere de restituire a acestei sume ( 8-10 dos. fond) pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 6961/16.04.2008 (11 dos. fond). Ulterior, reclamanta a formulat o contestație împotriva acestui din urmă act administrativ de refuz al restituirii ( 124 dos. fond) la care a primit răspunsul printr-o altă adresa nr. 822/08.05.2008 ( 1516 dos. fond).
Pârâta susține în recurs că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că aceste adrese materializează în corpul lor manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care, în opinia acesteia, sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Din această perspectivă, Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală și aceasta chiar dacă reclamanta a achitat respectiva taxă în temeiul unei dispoziții legale și nu a unui act de impunere al autorității fiscale.
De altfel, chiar pârâta recurenta DGFP Boi nvită pe reclamantă să se adreseze cu plângere secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Bistrița -
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Trebuie menționat că taxa specială de primă înmatriculare are regimul juridic al unei creanțe fiscale în înțelesul art. 21 alin. 1.pr.fisc. În acest sens dispozițiile art. 21 alin. 4 din același cod prevăd fără echivoc că:În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
2. În legătură cu criticile incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurentele susțin că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
3. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
4. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor art. 124.pr.fisc. Curtea reține următoarele:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul d e procedură fiscalăn măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Așa fiind, recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, context în care în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/204 Curtea va respinge ca nefondat recursul cu consecința menținerii în întregime a sentinței instanței de fond.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 909 din 22 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.U/Dact.
2 ex./09.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
