Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIENr. 58/CA/2010
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Nanea Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Lucian Ioan Gherman
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței civile nr. 1386/CA/2009 pronunțată de către Tribunalul Hunedoara.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimată dl. -, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul este scutit de taxa de timbru conform art. 17 din Legea 146/1997.
Intimatul a comunicat la dosar întâmpinare.
Reprezentantul intimatei arată că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată că întâmpinarea a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de art. 1141Cod procedură civilă motiv pentru care acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate pentru motivele expuse prin întâmpinare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Reclamanta Societate Cooperativă Bac hemat în judecată pe pârâta DGFP H solicitând să se dispună anularea Deciziei nr.29/2008,a Deciziei de impunere nr.1275/2007 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr.21.125/2007.
În motivarea cererii s-a susținut că în mod greșit organele fiscale au considerat nedeductibilă suma de 50.000 lei, înregistrate pe cheltuieli cu activele cedate în anul 2004, prin articolul contabil 658.3=212.1; suma reprezintă cheltuieli efectuate în anul 2003, în regie proprie, pentru modernizarea spațiilor vândute în anul 2003 și pentru care din eroare nu s-a majorat valoarea de inventar, situația de lucrări ca document justificativ fiind întocmită în anul 2004,deși costiile de renovare a spațiului au fost efectuate în anul 2003. Procedând astfel organele fiscale nu au avut în vedere prevederile art. 7 alin.1 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și pct.7.4 din HG nr. 859/2002 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe profit, potrivit cărora cheltuielile omise se corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparține; în cazul în care contribuabilul sau organele fiscale constată că după depunerea declarației anulate un element de cheltuială a fost omis, contribuabilul este obligat să depună declarației rectificativă pentru anul fiscal respectiv; dacă în urma efectuării acestei corecții rezultă o sumă suplimentară de plată a impozitului pe profit, atunci pentru această sumă se datorează impozit pe profit. Referitor la cheltuielile cu valoarea neamortizată de 44043 lei înregistrată pe anul 2005 în contul 658, se susține că deși organele fiscale constată deductibilitatea acestei sume în anul 2004 și implicit a achitării în plus a unui impozit pe profit în sumă de 11010 lei, nu i-a în considerare cele constatate și stabilește un impozit suplimentar pe anul 2005, în condițiile în care acesta fusese achitat încă din anul 2004. Referitor la nedeductibilitatea sumei de 6650 lei, se precizează faptul că, deși s-a prezentat în timpul controlului avizul de însoțire nr. -/2005, care atestă SC SRL a vândut către peroane fizice cantitatea de material lemnos achiziționată de la alte persoane fizice, acesta nu a fost luat în considerare, încălcându-se astfel pct. 5 din Circulara nr. 90945/20036, potrivit căruia la stabilirea deductibilității cheltuielilor, organele de control vor ține cont nu numai de modul de înregistrare în contabilitate,dar și de realitatea operațiunilor. De asemenea, reclamantul arată că înțelege să conteste și determinarea obligației privind impozitul pe profit în sumă de 19501 lei și majorărilor de întârziere, deoarece organele fiscale nu au luat în considerare prevederile art.11 alin.5 din Legea nr. 414 /2002 și art. 24 alin.12 din Legea nr.571/2003 potrivit cărora contribuabilii care investesc în mijloace fixe, potrivit legii, destinate activităților pentru care aceștia sunt autorizați și care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerată pot deduce cheltuieli suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora. Or, având în vedere faptul că reclamanta a efectuat în anul 2003 investiții în valoare de - lei, în anul 2004 investiții în valoare de- lei iar în anul 2005 efectuat investiții în valoare de 36073 lei, impozitul pe profit achitat în plus este de 13640lei.Referitor la veniturile obținute în România de nerezidenți, stabilite ca obligației suplimentară în sumă de 1095 lei, majorări de 941 lei și penalități în sumă de 73 lei se susține că serviciile aferente demontării utilajului au fost efectuate în afara României, nefiind supus impozitării în România potrivit art.113-116 din Legea nr. 571/2003.
Pârâta DGFP Had epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată cu motivarea că imobilul pentru care s-a înregistrat reevaluarea în sumă de 50.000 lei în 2004, prin nota contabilă nr.15/31.03.2004, a fost vândut și descărcat din gestiunea societății pe baza notei contabile nr.9/31.08.2003, reclamanta nemaiputând să înregistreze operațiunea de reevaluare pentru un imobil care nu se mai regăsea în patrimoniul ei la data de 31.12.2003, motiv pentru care nu se poate acorda drept de deducere pentru cheltuiala în sumă de 50.000 lei. În ceea ce privește impozitul în sumă de 19501 lei se, pentru cheltuiala cu valoarea neamortizată de 44043 lei, organul de control nu a acordat drept de deducere pentru cheltuiala cu activele cedate în sumă de 44043 lei deoarece această cheltuială aparține exercițiului financiar 2004, prin operațiunea 658.3=212.1 reclamanta a înregistrat de două ori în conturile de cheltuieli suma de 44.043 lei. Cât privește impozitul datorat de nerezidenți în sumă de 1095 lei și majorările aferente în sumă de 1014 lei, se precizează că reclamanta le datorează deoarece a plătit către o persoană juridică din Germania suma de 7.031 lei, reprezentând reparații la un gater, fără să calculeze și să rețină impozitul aferent.
Prin Sentința civilă nr. 1386/Ca/2009 Tribunalul Hunedoaraa admis acțiunea reclamantei și a procedat la anularea parțială a Deciziei nr.29/25.03.2008, a Deciziei de impunere nr.1275/31.10.2007 pentru suma de 41.425 lei și a măsurilor din Raportul de Inspecție Fiscală 21.125/31.10.2007. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2.600 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că expertul contabil concluzionează prin expertiza efectuată în cauză că suma de 50.000 lei reprezintă o cheltuială recunoscută contabil și este deductibilă fiscal potrivit Legii nr.82/1991 privind contabilitatea a nr.306/2002 și a Legii nr.414/2009. Aceeași poziție este avută de către expert și cu privire la sumele de 1095 lei și 1014 lei, cu privire la care se reține că, fiind vorba de o factură externă, reclamanta nu datorează impozit, neavând obligația reținerii la sursă și virării către bugetul de stat a impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente. De asemenea, expertul arată, în răspunsul la obiectivul nr.4, că reclamanta a achitat impozit pe profit în plus de 13.635 lei, pentru anii 2003, 2004. Având în vedere concluziile raportului de expertiză, instanța apreciază acțiunea fondată, astfel că o va admite astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spere rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea cererii de recurs se arată faptul că hotărârea recurată nu este motivată, deoarece nu conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Instanța de fond s- limitat doar la o motivare bazată pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, în baza acestor concluzii pronunțând hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 261 pct.5 din Codul d e procedură civilă.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, deoarece din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar și raportul de expertiză rezultă că actul de control este nelegal.
Verificând sentința recurată în raport de criticile invocate și conform prevederilor art.304 ind.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Conform art. 261 alin.1 pct.5 din Codul d e procedură civilă, hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Drept urmare, în scopul respectării acestei cerințe, judecătorii sunt datori să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să motiveze cele constatate și să arate dovezile care au determinat pronunțarea respectivei soluții.
Sub acest aspect, prevederile art. 261 alin.1 pct.5 din Codul d e procedură civilă au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii, pentru că, fără arătarea motivelor și a dovezilor, soluția pronunțată nu poate fi verificată de către instanța de control.
În speță, se constată faptul că, deși reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată mai multe motive de nelegalitate ale actelor fiscale contestate, fiind precizat în concret, atât temeiul de fapt, cât și temeiul de drept al acestora, prin hotărârea pronunțată instanța de fond nu a analizat nici unul dintre aceste motive, ci considerat că acțiunea este fondată pentru faptul că expertul care a efectuat expertiza contabilă în cauză concluzionează că suma de 50.000 lei reprezintă o cheltuială recunoscută contabil și este deductibilă fiscal potrivit Legii nr.82/1991 privind contabilitatea a nr.306/2002 și a Legii nr.414/2009; că reclamanta nu datorează impozit, neavând obligația reținerii la sursă și virării către bugetul de stat a impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente și că reclamanta a achitat impozit pe profit în plus de 13.635 lei, pentru anii 2003, 2004.
De asemenea, se observă că nu au fost analizate nici apărările pârâtei din întâmpinare, instanța de fond pronunțând sentința doar pe baza susținerilor expertului judiciar și fără a arăta motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa, precum și cele care au determinat înlăturarea susținerilor pârâtei.
O atare motivare nu răspunde însă exigențelor art. 261 alin.1 pct.5 din Codul d e procedură civilă,iar neîndeplinirea acestei cerințe echivalează practic cu o nepronunțare pe fondul cauzei.
În consecință, constatând că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct.7 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentința și, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței civile nr. 1386/CA/2009 pronunțată de către Tribunalul Hunedoara și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13. 01. 2010.
Președinte, - --- | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact./ex.4/11.02.2010
Jud.fond.
Președinte:Nicoleta Nanea ParaschivJudecători:Nicoleta Nanea Paraschiv, Lucian Ioan Gherman
