Contestație act administrativ fiscal. Decizia 192/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--23.12.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.192
Ședința publică din 09.02.2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 913/PI/CA din 17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei intimate depune delegație și chitanța emisă pentru suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr- reclamantul - SRL, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 5698 lei reprezentând plata taxei de prima înmatriculare plătită prin chitanța nr. -/09.04.2008 arătând că a fost în mod nelegal obligat la plata acestei taxe care contravine art.90 din Tratatul Comunității Europene, fiind formulată cerere de restituire înregistrată la sub nr. - din 09.12.2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Tai nvocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii în contencios deoarece, la data de 1 iulie 2008 intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 ce se referă la taxa de poluare.
Pe fondul cauzei se arată că acțiunea trebuie admisă în parte, întrucât reclamantul datorează în mod legal taxa de poluare și în consecință trebuie restituită, doar diferența de taxă.
Prin sentința civilă nr. 913/PI/CA/17.11.2009, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de - SRL în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5698 lei achitata cu chitanța seria - nr. -/09.04.2008.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 834,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Prin chitanța seria - nr. -/17.10.2007 - SRL a achitat suma de 5698 lei cu titlu de taxă specială auto la prima înmatriculare.
Chestiunea invocată de reclamant în motivarea cererii de restituire a acestei taxe a constat în aceea că dispozițiile Codului fiscal cuprinse la art. 2141- 2143contravin disp.art.90 al.1 din Tratatul CE. Potrivit acestei din urmă dispoziții nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Ca atare prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Se interzice astfel discriminarea fiscală între produsele importate si cele provenind de pe piața internă de natură similară. Art. 90 din Tratat se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate produselor altor state membre și impozitele interne de orice natură care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor state membre ale UE în comparație cu nivelul de impozitare al produselor de pe piața internă a Statului Român. Este de necontestat că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care procedează la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Cu toate acestea taxa stabilită de art. 214 ind. 1 Cod fiscal nu se percepe în cazul reînmatriculării în România după 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România dar se percepe în cazul înmatriculării în România după 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al E decât România. Or, în aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse în România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxă.
S-a mai constatat că discriminarea operează și între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 când Statul Raa derat la UE și au intrat în vigoare dispozițiile art.214 ind. 1 Cod fiscal si nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007 si în consecință instanța a constatat ca art 90 din Tratatul CE este aplicabil in privința taxei speciale de prima înmatriculare plătita de reclamant si contestata in prezenta cauza.Disp.art.214 ind 1 Cod fiscal sunt astfel incompatibile cu disp.art.90 din Tratatul CE motiv pentru care se impune soluția motivării de la aplicarea art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu obligarea paraților la restituirea acestei taxe.
Instanța naționala este primul judecător comunitar si este abilitata sa analizeze dispozițiile legislației interne prin raportare la prevederile dreptului comunitar. Potrivit art.148 al.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne iar autoritatea judecătoreasca este obligata sa aducă la îndeplinire obligațiile rezultate din aceste prevederi, ținând cont si de principiul efectului direct a art 90 al.1 din Tratatul CE pentru ordinea juridica interna a României.
Cu privire la apărarea conform căreia, la data de 01.07.2008, a intrat în vigoare OUG NR 50/2008 cu privire la achitarea taxei de poluare, consecință care ar duce la aplicarea acestei taxe și reducerea ei, din cuantumul taxei de primă înmatriculare plătite, nu poate fi primită deoarece un act normativ nu retroactivează.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T, solicitând modificarea sentinței civile nr. 913/PI/CA/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, și-în principal, rejudecarea cauzei in sensul admiterii excepției formulate privind inadmisibilitatea acțiunii raportat la prevederile nr.OUG 50/2008 iar în subsidiar, pe fondul cauzei, admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 5.698 lei achitată de societate la data de 09.04.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141din Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
În principal, pârâta recurentă susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile nr.OUG 50/2008, având în vedere faptul că la data de 1 iulie 2008 intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule publicată în Of. nr. 327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art. 2141 si urm. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Având în vedere faptul ca nr.OUG 50/2008, prin art. 11 oferă o soluție legală restituirii taxei de primă înmatriculare, iar Tac omunicat această soluție reclamantei prin adresa nr. -/22.12.2008, consideră recurenta că această acțiune este inadmisibilă așa cum a fost formulată.
În subsidiar, pe fondul cauzei, recurenta susține că in mod neîntemeiat instanța de fond a admis în totalitate acțiunea reclamantei, în condițiile în care organul fiscal i-a soluționat contestația formulată împotriva actului administrativ fiscal în temeiul căruia a achitat taxa specială pentru autoturisme si autovehicule, în sensul admiterii în parte a acesteia și restituirii taxei rezultate ca diferență între suma de 5.698 lei achitată de societate la data de 09.04.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141și urm. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare.
Pârâta recurentă învederează instanței faptul ca dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ:
Privitor la aspectul calculării cuantumului taxei pe poluare pentru autovehicule, conform prevederilor nr.OUG 50/2008, respectiv a diferenței între suma de 5.698 lei achitata de societate ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul taxei pe poluare, recurenta învederează instanței că aceste calcule se vor efectua de către T în momentul executării sentinței ce va fi pronunțată în prezenta cauză, ca autoritate fiscală competentă în stabilirea și verificarea taxei de poluare, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 si art. 7 din nr.OUG 50/2008:
Recurenta mai solicită instanței de recurs respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că încasarea taxei speciale de primă înmatriculare nu s-a făcut în mod incorect și abuziv de către T, ci în baza prevederilor art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, și în subsidiar, solicită reducerea onorariului de avocat, la suma de 200 lei, în temeiul prevederilor art. 274 alin. 3.pr.civilă.
Susține recurenta că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii dar și față de munca îndeplinită de către avocat, în condițiile în care cauza a fost soluționată la al treilea termen de judecată, situație în care munca avocatului a fost minimă, rezumându-se la redactarea cererii de chemare în judecată și la prezența fizică în instanță.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta intimată solicită respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, arătând că prin aplicarea art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost încălcate prevederile art.90 par.I din Tratatul de înființare a Comunității Europene.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Sunt neîntemeiate criticile vizând modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, prima instanță reținând în mod corect că intrarea în vigoare a OUG 50/2008, care prevede o procedură specială de restituire a unei părți din taxă, nu împiedică judecata pricinii, aceste susțineri reprezentând de fapt apărări pe fond.
Cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate vizând aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Curtea consideră neîntemeiată susținerea pârâtei potrivit căreia în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantei i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG 50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea denotă scopuri diferite.
Conform dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme nu sunt însă aplicabile speței de față, Curtea reținând că taxa specială a fost încasată în baza dispozițiilor Codului fiscal în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, dispoziții care au fost apreciate ca fiind contrare normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamantă cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Prin urmare, constatând neîntemeiat recursul pârâtei, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. urmează a-l respinge ca atare.
În conformitate cu dispozițiile art. 274alin 1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta intimată, în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat, apreciind că nu se impune reducerea onorariului cum a solicitat recurenta, nefiind incidente în acest sens dispozițiile art.273 alin 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.913/PI/CA/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată în cuantum de 1.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./05.03.2010
Tehnored./05.03.2010
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Rodica
