Contestație act administrativ fiscal. Decizia 606/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR. 606/CA/2009 -
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta reclamantă cu domiciliul în S M, str. - nr.13 în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE S M cu sediul în S M, 25 Octombrie nr.1 și PRIMARUL MUNICIPIULUI S cu sediul în S M, 25 Octombrie nr.1 împotriva sentințeinr.383/CA din 17 iunie 2009,pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiectcontestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul a fost legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru achitată prin factura nr.- din 13.10.2009 plus 0,15 lei timbru judiciar, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 383/CA din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Marea fost respinsă acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta împotriva pârâților PRIMARUL MUN.S M și DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE - SERVICIUL, CONSTATARE, CONTROL S M, pentru anulare acte administrativ fiscale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia de impunere nr-/16.01.2009 emisă de Primăria Municipiului S M - Direcția de Impozite și Taxe Locale - Serviciul, Constatare, Control în sarcina reclamantei s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 519 lei, reprezentând 304 lei impozit pe clădire și 215 lei accesorii.
Sumele datorate cu titlu de diferențe suplimentare au fost stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr. 72/16.01.2009, urmare a constatării faptului că reclamanta deține în proprietate un imobil situat în S M pe- înscris în CF 14731, nr. top 4697/13, clădire cu pereți din cărămidă, construită în anul 1953, având o suprafață construită de 100 mp, care figurează în evidențele organelor fiscale ca fiind fără instalații, deși în acest imobil există instalată a microcentrală din luna iulie 2004, iar înainte de această dată a avut instalat un convector așa cum declară pe propria răspundere reclamanta.
Urmare a modificărilor intervenite în legislația fiscală, începând cu luna martie 2004, potrivit pct. 29 alin. 1 lit. a, pct. 4 și pct. 67 din HG nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, în vederea stabilirii impozitului pe clădiri, o clădire se consideră că are instalație de încălzire dacă aceasta este dotată cu orice fel de instalație de încălzire, inclusiv cu microcentrală și convector.
Prin Dispoziția nr. 830/20.02.2009 emisă de Primarul Municipiului SM( fila nr. 15), s-a respins contestația nr. 1365/2009 formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere și a de mai sus.
Considerentele deciziei de soluționare a contestației formulată de reclamantă sunt în principal identice cu apărările de fond invocate de pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză astfel că instanța apreciază inutilă reiterarea acestora în acest context, făcând trimitere la întâmpinarea anterior descrisă.
Împotriva deciziei de soluționare a contestației reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ fiscal prin care, în baza expertizei extrajudiciare întocmită de expert contabil ( filele 24-26) solicită a se constata că a achitat impozitul pe clădire datorat pentru imobilul proprietatea sa în cuantumul prevăzut de lege în funcție de suprafața reală a imobilului ( suprafață care rezultă dint-un raport de evaluare extraprocesuală efectuată într-o cauză civilă - filele 19-23) și de încadrarea clădirii în categoria de clădire cu instalații de încălzire, diferența de impozit rezultată din calculul impozitului pe clădire legal și cel efectiv achitat rezultând din reducerile de care a beneficiat pentru plata anticipată a acestuia.
Din declarația pe propria răspundere depusă la organele fiscale la data de 13.03.2003 de către reclamantă ( fila 35 bis) rezultă că începând cu anul 2003, în evidențele organelor fiscale locale imobilul, proprietatea reclamantei figurează ca fiind fără instalații și cu o suprafață de 100 mp.
Abia prin Declarația de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren întocmită de către reclamantă nr. 56899/01.03.2009 rectificată prin Declarație de impunere nr. 88989/16.01.2009, reclamanta declară că imobilul proprietatea sa în anul 2004 fost dotat cu convector, iar în prezent este dotată cu microcentrală de apartament.
Comparând modalitatea de calcul a impozitului pe clădire depusă la dosarul cauzei de către organul fiscal pârât ( filele nr. 52 și următoarele) cu modalitatea de calcul al aceluiași impozit cuprinsă în raportul de expertiză extrajudiciară, instanța constată că organele fiscale au calculat impozitul pe clădire datorat de către reclamantă pentru imobilul proprietatea acesteia în baza evidențelor administrative ale acesteia și a declarației pe propria răspundere depusă de contribuabil în lipsa unei declarații de impunere întocmită și depusă de către reclamantă la organul fiscal imobilul în suprafață de 100 mp fiind inclus în categoria "fără instalații".
Prin urmare, susținerea reclamantei în sensul că aceasta a achitat un impozit corespunzător unui imobil inclus în categoria "cu instalații" doar că acesta a fost greșit calculat este nefondată.
Întrucât potrivit art.254 alin. 6 Cod fiscal, respectiv pct. 67 din HG nr. 44/2004, reclamanta nu a depus la organele fiscale declarație de impunere în termenele legale, în mod legal organele fiscale au calculat în perioada 2003-2008 impozitul aferent clădirii proprietatea reclamantei conform datelor din evidențele acesteia sub rezerva verificării ulterioare, după cum, în mod legal, în urma controlului fiscal efectuat de organele fiscale s-au constatat neconcordanțe între evidența pârâtei și starea de fapt reală cu privire la imobilul în litigiu și s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a impozitului pe clădire datorat conform situației reala a imobilului.
Prin urmare, instanța de contencios administrativ chemată a se pronunța asupra legalității unui act administrativ fiscal constată că, în speță, în mod corect și organele fiscale au stabilit obligațiile fiscale ale reclamantei în litera și în spiritul legii argumentele de nelegalitate invocate de către reclamantă nefiind de natură a forma convingerea instanței în sensul că, în fapt, reclamanta a achitat o sumă de bani echivalentă cu impozitul real datorat.
Față de cele de mai sus, constatând netemeinicia motivelor de nulitatea a actelor administrativ fiscale contestate invocate de către reclamantă, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. d Cod de procedură civilă, art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 218 alin. 2 Cod de procedură fiscală și a textelor de lege anterior amintite, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță a declarat recurs în termen recurenta solicitând instanței admiterea recursului, desființarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că prin acțiunea formulată a solicitat anularea actului administrativ fiscal întocmit abuziv din birou, fără consultarea și ascultarea sa, actul de control întocmit unilateral nefiind semnat de reclamantă. Sumele stabilite prin raportul de inspecție fiscală reprezintă diferență impozit calculat pentru încălzire cu instalații și clădire fără instalații prevăzut de articolul 251 aliniatul 3 din Legea 571/2003.Din raportul întocmit nu rezultă suma achitată pe perioada 2004-2008, nefiind făcută compararea sumelor rezultate din calcul și cu cele plătite efectiv, instanța de fond neobservând că din raportul de expertiză contabilă rezultă clar că impozitul solicitat reprezintă impozitul impus și stabilit pentru clădirile cu instalații conform articolului 251 aliniatul 3 rândul 1 coloana 1.
Instanța de fond a reținut greșit că suprafața construită este de 100 de mp când în realitate suprafața clădirii este de 78.04 mp conform raportului de evaluare, suprafața care înmulțită cu coeficientul de 1.20 dat o suprafață de 93,65 mp și nu 100 de mp cum s-a reținut. Din datele furnizate a rezultat că organul fiscal nu are o evidență clară și corectă cu privire la clădirile ci instalații și cele fără instalații, iar plățile efectuate nu sunt urmărite în corelație cu deciziile de impunere anuale.
În urma acestei situații a rezultat că instanța de fond neobservând achitarea cu regularitate a impozitului pe clădiri cu instalații a constatat că cererea sa este nefondată.
De asemenea greșit s-a reținut că nu s-ar fi depus declarațiile din care să rezulte că clădirea este cu instalație, deoarece încă din anul 2003 s-a depus o declarație din care a rezultat că există încălzire cu convectoare, dovadă fiind faptul că în fiecare an impozitul achitat a corespuns cu cel stabilit și pe anul 2009.
În concluzie arată că, clădirea sa a fost permanent cu instalații iar impozitele au fost achitate în cuantumul prevăzut de lege.
În drept au fost invocate prevederile articolului 251 aliniatul 3 din Legea 571/2003.
Intimații legal citați în această cauză nu s-au înfățișat și nu au depus întâmpinare.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este nefondat urmând ca în baza prevederilor articolului 312 Cod de procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Prin raportul de inspecție fiscală nr. 12/16.01.2009 s-a constat că recurenta reclamantă deține în proprietate un imobil situat în S M,- - clădire cu pereți de cărămidă, construită în anul 1953 în suprafață de 100 mp care figurează în evidența organelor fiscale ca fiind fără instalații,chiar în imobil există instalată o microcentrală din luna iulie 2004.
Drept urmare acestui fapt s-a constatat că în mod corect recurentei i s-a stabilit în perioada 2004-2009 un impozit pe clădire prin raportare la faptul că nu are o instalație de încălzire câtă vreme nu a existat o asemenea instalație, procedându-se corespunzător la recalcularea impozitului pe clădire aferent și la stabilirea diferențelor de impozit pe clădire pe care-l datorează recurenta reclamantă, precum și a accesoriilor acestei diferențe.
De asemenea având în vedere contradicțiile din raportul de inspecție fiscală s-a procedat la emiterea deciziei de impunere nr- din 16. 01.2009 pe seama recurentei prin care: s-a stabilit obligația achitării unei diferențe de impozit pe clădire de 304 lei și a unor accesorii aferente în sumă de 215 lei.
Cu privire la motivul de recurs cu privire la întocmirea actelor administrativ fiscale fără ascultarea și consultarea reclamantei se reține că este nefondat deoarece potrivit prevederilor articolului 9 aliniatul 2 litera c din OG/2003organul fiscal nu este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere dacă se acceptă informațiile prezentate de contribuabil pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere.
Ori, în speță organul fiscal a procedat la întocmirea raportului fiscal pe baza declarațiilor pe care le-a dat în fața organelor fiscale reclamanta în anul 2003 și 2009, declarații aflate în dosarul cauzei și care au stat la baza întocmirii raportului. În această situație a acceptării informațiilor date de reclamantă cu privire la imobilul din litigiu nu era nevoie să i se asigure reclamantei dreptul de a-și exprima punctul de vedere.
De asemenea nefondat este și motivul de recurs privitor la nulitatea actelor atacate pe motivul nesemnării lor de către reclamantă câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut acest fapt sub sancțiune nulității actului fiscal la art. 46 din OG 92/2003.
Cât privește motivele de recurs privitoare la reținerea greșită de către prima instanță a suprafeței clădirii impozitate se reține că sunt nefondate câtă vreme suprafața respectivă a fost reținută de îndată din cuprinsul declarației pe propria răspundere dată de reclamantă în fața organelor fiscale în data de 13.03.2009(fila 35).
În cuprinsul acestei declarații completată și semnată de reclamantă, aceasta a declarat că clădirea supusă impozitării cu o suprafață de 98,28mp, suprafață în raport cu care s-a și calculat impozitul declarat. Faptul că ulterior printr-o expertiză extrajudiciară s-ar fi stabilit că suprafața clădirii este doar de 93,65 mp impozabili nu poate duce la înlăturarea declarațiilor pe proprie răspundere a reclamantei în fața organelor fiscale. În situația în care aceasta să fi considerat că suprafața impozabilă declarată nu era cea corectă trebuia să se adreseze organelor fiscale cu o nouă declarație rectificativă însoțită de înscrisuri justificative.
Cu privire la încadrarea clădirii supuse impozitului se reține că tot prin aceiași declarație pe proprie răspundere din anul 2003 reclamanta a declarat că clădirea nu are instalație de încălzire termică fiind supusă impozitării conform acestei declarații la clădiri fără instalație de încălzire. Dacă ulterior acestei date în situația faptică prezentată organelor fiscale în vederea impozitării intervin modificări cum au intervenit și în speță în anul 2004 când în clădire s-a montat o microcentrală, contribuabilul avea obligația de a se prezenta la organele fiscale pentru rectificarea declarațiilor date inițial.
Prin urmare se reține că în mod corect și legal a reținut prima instanță sub acest aspect că recurenta avea obligația de a aduce la cunoștința organelor fiscale a noi situații intervenite și a depune o nouă declarație de impunere. Susținerile recurentei în sensul că tot timpul a figurat în evidența organelor fiscale cu clădire ca având instalații termice este contrazisă chiar de declarațiile pe care aceasta pe proprie răspundere le-a dat în anul 2003. Abia în anul 2009 recurenta aduce la cunoștința organelor fiscale că există în clădire montată o microcentrală cu instalațiile aferente. Faptul că ulterior montării microcentralei în clădire existau convectoare nu poate fi considerat ca fiind o dovadă a încadrării fiscale a clădirii la una cu instalații, câtă vreme în declarația dată reclamanta a declarat că nu există instalații termice, iar în anul 2003 existența convectoarelor nu califica clădirea ca fiind cu instalații ci dimpotrivă ca fiind fără instalații de încălzire. Abia ulterior în anul 2004 și aceste convectoare au fost edificate în categoria instalațiilor de încălzire, însă pentru stabilirea unei noi impozitări trebuie depusă o nouă declarație de impunere.
Drept urmare sub acest aspect nu se poate reține că clădirea reclamantei a fost impozitată toată perioada din litigiu ca fiind cu instalații ci din potrivă ca fiind facă instalații cum au stabilit și organele fiscale.
Cât privește motivele de recurs privitoare la inexistența unei comparații între impozitul achitat și cel stabilit prin actele administrativ fiscale se reține că sunt nefondate câtă vreme în anexele raportului de inspecție fiscală se precizează și se calculează expres de către inspectorii fiscali diferențele de impozit datorate tocmai prin raportare la cât trebuie plătit și cât s-a achitat.
În consecință, instanța de recurs reține că în mod judicios a reținut prima instanță în urma evaluării probatoriului administrat raportat la prevederile legale incidente, că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs va dispune respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca legală și temeinică.
Instanța de recurs, nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta cu domiciliul în S M, str. - nr.13 în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE S M cu sediul în S M, 25 Octombrie nr.1 și PRIMARUL MUNICIPIULUI S cu sediul în S M, 25 Octombrie nr.1 împotriva sentințeinr.383/CA din 17 iunie 2009,pronunțată de Tribunalul Satu Marepe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată
IREVOCABILĂ.
Dată în ședința publică de azi, 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.dec.
În concept 24.11.2009.
Tehnored. 5 ex.
În 24.11.2009.
Jud.fond..
3 com.
- recurenta reclamantă - S M, str. - nr.13
- intimata pârâtă - DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SMSM, 25 Octombrie nr.1
- intimat pârât - PRIMARUL MUNICIPIULUI SME. 25 Octombrie nr.1
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela
