Contestație act administrativ fiscal. Decizia 611/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR. 611/CA/2009 -
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S Mcu sediul în S M, Romană, nr.3 - 5, județul S M în contradictoriu cu intimata reclamantăSC SRL,cu sediul în S M, str.- - 13,.22 județul S M, împotrivasentințeinr.411/CA din 30 iunie 2009,pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiectcontestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 411/CA din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost espinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare invocată de pârâtă și s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SMî mpotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M în sensul că s-a anulat ca nelegal actul administrativ fiscal nr.4655 din 21.01.2009 emis de pârâtă.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 9407 lei reprezentând diferența nerestituită a taxei speciale pentru autovehicule prevăzute de art.214 ind.1 Cod fiscal, cu dobânda legală, de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În cursul anului 2008, reclamanta a cumpărat dintr-un stat membru UE, respectiv Franța, două autovehicule, înmatriculate în statul de origine, iar în vederea înmatriculării acestora în România a achitat suma de 5890,01 lei respectiv 5.622,57 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, după cum rezultă din copiile chitanțelor depuse în probațiune (filele 34, 41).
După intrarea în vigoare a OUG nr.50/2008, reclamantei i-a fost restituită o parte din taxa plătită, în cuantum total de 2106 lei, conform Deciziilor de restituire nr.97823/12.12.2008 și 97822/12.12.2008 emise de Administrația Finanțelor Publice a Mun.S M (filele 17, 18).
Reclamanta a solicitat pârâtei restituirea integrală a taxei speciale achitate, cerere respinsă prin adresa nr.4655 din data de 21.01.2009.
Împotriva acestui refuz, reclamanta a formulat contestații, înregistrate la organul fiscal la data de 28.02.2009, ce au fost respinse prin răspunsul pârâtei comunicat sub nr.11380/30.01.2009 (fila 6).
Reținând această stare de fapt, instanța a apreciat că refuzul pârâtei de a da curs cererilor reclamantei de restituire a taxei speciale pentru autovehicule, reprezintă în fapt o manifestare unilaterală de voință a organului fiscal competent ce privește drepturi și obligații fiscale, având natura juridică a unui act administrativ fiscal în înțelesul art.41 Cod de procedură fiscală și art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, ce poate fi cercetat sub aspectul legalității de instanța de contencios administrativ.
Astfel, instanța apreciază că este competentă să soluționeze litigiul dintre părți, excepția necompetenței sale materiale invocate de pârâtă fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Cu privire la fondul cererii reclamantei, instanța a constatat că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.214 indice 1 - art.214 indice 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și pct.31 indice 1 - 31 indice 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.1861/2006, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se instituie asupra tuturor autoturismelor înaintea primei lor înmatriculări în România, atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele rulate aduse din import.
Această taxă nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România, dar se percepe pentru cele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene: "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Scopul acestei reglementări comunitare, așa cum se reține din jurisprudența CJCE, este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne și care discriminează produsele provenite din alte state membre.
Cum în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în țară, dar se datorează o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare pentru care se solicită reînmatricularea în România, este evident că prin instituirea acestei taxe legiuitorul român a încălcat dispozițiile art.90 din TCE, prin crearea unui regim fiscal discriminatoriu între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Prin Legea nr.157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană, efectele acestei aderări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul șiautoritatea judecătoreascăgarantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2".
Reținând principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre, Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin jurisprudența sa, a consacrat și consecințele practice ale acestui principiu, respectiv că: aplicarea normelor dreptului comunitar cu prioritate față de dreptul intern nu trebuie condiționată de declararea unei legi ca neconstituțională; instanțele naționale nu vor putea aplica măsuri legislative interne care sunt în contradicție cu dreptul comunitar, chiar dacă acestea sunt adoptate după aderarea la UE; instanțele naționale trebuie să aplice dreptul comunitar în totalitate și prin urmare sunt obligate să înlăture dispozițiile interne contrare acestuia (cauza Costa/ENEL, cauza Simmenthal/Ministerul Finanțelor din Italia).
Așadar, în conformitate cu prevederile constituționale precizate precum și cu jurisprudența CJCE, judecătorul național este obligat să aplice în mod direct normele dreptului comunitar, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, constatând că normele interne, respectiv art.214 indice 1 - 214 indice 3 Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor Tratatului CE, și reținând aplicabilitatea prioritară și directă a normelor comunitare, instanța apreciază că actele administrative emise de pârâtă în aplicarea dispozițiilor legale care reglementează taxa specială de primă înmatriculare sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea pârâtei la restituirea integrală a acestei taxe.
În ce privește susținerea pârâtei în sensul că prin art.11 din OUG nr.50/2008 s-a instituit temeiul legal pentru restituirea în parte a taxei achitate în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia, instanța a apreciat că pârâta nu poate invoca aceste prevederi legale pentru respingerea cererii reclamantului, în condițiile în care nu există un temei pentru ca pârâta să oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, câtă vreme o asemenea taxă nu exista la data înmatriculării autovehiculului în România, cunoscut fiind principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art.15 alin.2 din Constituție.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, art.137, art.274 Cod de procedură civilă și a textelor de lege anterior invocate instanța respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare, invocată de pârâtă, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, a anulat actul administrativ fiscal emis de pârâtă și obligat-o pe aceasta la restituirea către reclamantă a sumei de 9407 lei reprezentând diferența nerestituită a taxei speciale pentru autovehicule prev.de art.214 indice 1 Cod fiscal, cu dobânda legală, de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.
Împotriva acestei sentințe și scutit de plata taxei de timbru a declarat recurs pârâta SMs olicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei și în subsidiar respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată în ce privește excepția de necompetență materială că nu există un act administrativ fiscal de impunere emis de către recurentă prin care s-a solicitat achitarea taxei speciale de înmatriculare de către reclamantă, actul fiind o simplă adresă ca răspuns la solicitarea reclamantei de restituire a diferenței de taxă de primă înmatriculare și nu se încadrează în categoria actelor administrativ fiscale prev.de. art.41 și urm. adin OG 92/2003 privind codul d e procedură fiscală, republicat și nu se încadrează în prevederile Legii 554/2004, în speță fiind vorba de o acțiune în pretenții a cărei soluționare intră în competența instanței de drept comun.
Consideră că de fapt, actul administrativ pretins vătămător este actul administrativ cu caracter normativ, anume art.214/1 -3 Cod fiscal astfel că, competența de soluționare ar reveni altei instanțe potrivit art.9, 10 din Legea 554/2004 - actul normativ Legea 571/2003 fiind emisă de Parlamentul României, ca autoritate publică centrală.
În ce privește fondul cauzei, recurenta arată că, regimul taxei speciale pentru autoturisme care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut de codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la 31.12.2006.
Intimata invocă prevederile art.I-33 din Legea nr.157/2005 și art.148 alin.2 din Constituția României, din cuprinsul cărora rezultă că legile cadru sunt obligații pentru statele membre în privind rezultatului, însă autoritățile naționale au competența în ceea ce privește alegerea formelor și mijloacelor.
Învederează că dispozițiile art.90 alin.1 din TCE are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne, însă Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări ci doar a modului de determinare a taxei. Precizează că 16 state ale UE practică o asemenea taxă.
Concluzionează că existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motiv temeinic de restituire a sumei reprezentând această taxă.
Intimata învederează că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. În acest sens, precizează că, la art.11 din nr.OUG50/2008 se instituie temeiul legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007- 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind "taxa de poluare pentru autovehicule". Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între " taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" și "taxa de poluare pentru autovehicule" este reglementată la Cap. VI, SECȚIUNEA l, art.6 din anexa la HG nr.686/2008.
În concluzie, legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007-30.06.2008, și nu restituirea integrală a taxei.
Mai arată că susținerile reclamantei cu privire la faptul că, taxa specială se datorează cu ocazia reînmatriculării pentru prima dată în România a autoturismelor și autovehiculelor înmatriculate inițial în tara de proveniență din Comunitatea Europeană, în timp ce pentru reînmatricularea autoturismelor și autovehiculelor înmatriculate deja în România, o astfel de taxă nu se mai percepe, și astfel s-ar crea un regim fiscal discriminatoriu, sunt neîntemeiate și nedovedite.
Evident că, pentru autovehiculele înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe, întrucât în situația mai sus menționată nu au fost în vigoare dispozițiile art. 214^1 -214^3 din Codul fiscal, fiind în vigoare alte dispoziții legale, iar conform principiului de drept al neretroactivității legii, consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, rezultă că, dispozițiile legale ale taxei de primă înmatriculară nu pot fi aplicate unor situații anterioare intrării acesteia în vigoare; și în consecință nu poate fi comparată situația regimului fiscal al taxei de primă înmatriculare cu situația anterioară intrării în vigoare a acesteia.
Totodată, menționează faptul că, la o nouă înmatriculare a autoturismelor care deja au fost înmatriculate în România, taxa se va percepe.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În conformitate cuart.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene"nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În condițiile în care, potrivit reglementărilor naționale cuprinse în art. 2141și 2142din Legea 571/2003 - Codul fiscal, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, iar această taxă nu este percepută pentru autoturismele care urmează a fi reînmatriculate, este evident că prin modul de stabilire diferențial al taxei, se instituie un regim juridic discriminatoriu între autoturismele sau autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul înmatriculării lor în România și cele înmatriculate în România și care urmează a fi reînmatriculate.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prev.art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, legiuitorul național încălcând, prin prevederile naționale adoptate, în mod direct dreptul comunitar. Prin Legea 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Bulgaria și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
De asemenea, este nerelevantă împrejurarea că legiuitorul, în reconsiderarea prevederilor art.2141și 2142din Codul fiscal a emis OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acest act normativ nefiind incident în speță, neputând retroactiva, intimatul reclamant formulând cererea de înmatriculare a autoturismului anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă cu raportare la prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene și art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, instanța va respinge ca nefondat recursul.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S M cu sediul în S M, Romană, nr.3 - 5, județul S M în contradictoriu cu intimata reclamantăSC SRL,cu sediul în S M, str.- - 13,.22 județul S M, împotrivasentințeinr.411/CA din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Jud.fond.
Red.dec.
În concept 27.11.2009
Tehnored.4 ex.
În 2.12.2009
2 com.
recurenta pârâtă -DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S M, Romană, nr.3-5
intimata reclamantă -SC SRL, S M, str.- - 13,.22
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela