Contestație act administrativ fiscal. Decizia 620/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 18.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 620
Ședința publică din 23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.58/CA/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimata având ca obiect contestație act administrativ fiscal
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față,constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 5961/30/31.07.2008 reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice și L solicitând anularea actului administrativ fiscal seria - 3A nr.-/29.04.2008, prin care s-a stabilit taxa de prima înmatriculare de 5714 lei, pentru autovehiculul marca Fe, având nr. de identificare - și obligarea pârâtei L la restituirea sumei de 5714 lei.
Totodată solicită si dobânda legală aferentă până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
In fapt, reclamantul arată că la data de 29.04.2008 a achitat Administrației Finanțelor Publice Trezoreria L conform chitanței Seria - 3A nr.-/29.04.2008 suma de 5714 lei cu titlu de taxa speciala pentru prima înmatriculare în România pentru înmatricularea autovehiculul marca Fe, având nr. de identificare -.
Consideră că această taxă specială de prima înmatriculare, instituită de la 01.01.2007 prin art. 2141-2143Cod fiscal, este nelegală și are un caracter discriminatoriu, încălcând normele comunitare, respectiv: art. 25 CE care prevede ca: "Intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal."Totodată se încalcă art.28 CE care prevede că: "Intre statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent." - Se încalcă art. 90 CE care prevede că: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor a/tor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție."
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
De altfel, din prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României se constata inaplicabilitatea art. 2141, cap. 21din Codul Fiscal - Legea nr. 343/2006 care stipulează "Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule" si aplicarea prevederilor art. 25, 28 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) din [Directive 92/12] si 90 ale, așa cum rezulta si din jurisprudența Curții Europene prin deciziile: Hotărârea Curții Europene împotriva Poloniei din data de 18 ianuarie 2007 din cauza C 313/05 si Hotărârile Curții Europene împotriva Ungariei din data de 13 iulie 2006 din cauza C-333/05 si data de 5 octombrie 2006 din cauza C 290/05.
Din art. 90 CE al doilea paragraf, reiese ca nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție.
Astfel, este nelegal ca un stat membru sa adopte dispozițiile cuprinse in art. 2141, cap. 21din Codul Fiscal - Legea nr. 343/2006, conform cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, sa achite o taxa speciala "de prima înmatriculare" pentru înmatricularea in România, aceasta taxa fiind o taxa cu efect echivalent in înțelesul articolului 25 CE.
Taxa speciala de prima înmatriculare este instituita asupra tuturor autoturismelor înainte de prima lor înmatriculare in România si se aplica fie la vânzarea autovehiculului, fie, in cazul unei achiziții intracomunitare, astfel cum este definita in art. 2141, cap. 21din Codul Fiscal - Legea nr. 343/2006, la obținerea dreptului de a dispune de un autoturism in calitate de proprietar si, cel mai târziu, de la înmatricularea sa pe teritoriul național.
In prezenta speța este încălcat clar principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne in spațiul Comunitar, din analiza aplicării taxei este lesne de observat ca ea este perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate in Comunitatea Europeana si reînmatriculate in România, in timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate in tara noastră, la o noua înmatriculare, taxa nu mai este perceputa.
Aceasta taxa speciala nu este perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate in România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare si reînmatriculate in România, după aducerea acestora in tara.
Diferența de aplicare a taxei, introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeana in scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in tara de proveniența, in timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja in România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
Solicită instanței să constate supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 par. 1 din Tratat si de asemenea să constate că prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 par. 1 din Tratat pentru ordinea juridica interna a României, instanța este datoare să constate ca art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementari contrare si ca nu pot fi menținute in continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementari impun concluzia ca taxa speciala achitata pentru reînmatricularea autoturismului de către subscrisa, în cuantum de 5728 lei a fost încasata în contul bugetului statului cu încălcarea art. 90 par. 1 al Tratatului.
In concluzie, solicită instanței să constate nelegalitatea prevederilor art. 2141-2143din Codul fiscal față de normele comunitare în vigoare si să fie obligată parata la restituirea taxei de prima înmatriculare in suma de 5714 lei, încasata nelegal la data de 29.04.2008, adăugând totodată dobânda legala aferenta pana la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecata.
In drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.112 pr.civ. art. 148 alin. 2 si 4 din Constituția României, art. 25, 28, 90 CE, art. 992-997, art.1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pârâta L prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat în principal, pe cale de excepție, să se constate inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de Titlul X din OG 92/2003 coroborat cu art. 7 alin 1 554/2004.Tot pe cale de excepție invoca inadmisibilitatea acțiunii, întrucât nu se solicita si anularea actului administrativ fiscal implicit,respectiv a chitanței seria - 3A nr.-/29.04.2008.S-a mai invocat prematuritatea acțiunii in contencios administrativ in condițiile in care nu s-a finalizat procedura prealabila prev de Titlul IX din OG 92/2003 arătând ca obiectul acțiunii in contencios administrativ si fiscal îl constituie in principal atacarea deciziei emise in soluționarea contestației iar numai in subsidiar atacarea actului administrativ de impunere inițial. ori de vreme ce reclamantul nu a formulat plângerea prealabila, formularea prezentei acțiuni este prematura câtă vreme nu a fost finalizata aceasta procedura prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației.
Pe fondul cauzei se arată că acțiunea nu poate fi admisă decât în parte, reclamantul având dreptul la taxa rezultată ca diferență între suma de 5714 lei achitată la 29.04.2008 cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea OUG 50/2008.intrată în vigoare la 1.07.2008 si care produce efecte asupra tuturor sumelor achitate de contribuabili în perioada 1.07.2007-30.06.2008 cu titlu de taxa specială pentru autoturisme si autovehicule.
Referitor la obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei de restituit se arată că pentru sumele de restituit de la bugetul statului contribuabilii au dreptul la dobânda la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e procedură fiscală si nu la nivelul dobânzii legale prev de OG 9/2000, așa cum rezultă din aplicarea disp.art.124 OG 92/2003
Prin sentința civilă nr.58/20.01.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE L.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Raportat la actele depuse la dosar,tribunalul reținut că reclamantul a achitat prin chitanța seria - 3A nr.-/29.04.2008 suma de 5714 lei reprezentând taxa prima înmatriculare pentru autovehiculul marca Fe, având nr. de identificare -, iar prin cererea înregistrată la sub nr. 4170/09.05.2008, a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxa de prima înmatriculare.
Prin adresa nr. 41701/12.05.2008 L a comunicat reclamantului faptul că taxa specială de prima înmatriculare a cărei restituire s-a solicitat a fost stabilită în mod legal si nu poate fi restituită.
In ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prev de art 205 OG 92/2003 coroborat cu art. 7 din L 554/2004 instanța retine că o asemenea excepție este neîntemeiată în condițiile în care taxa de prima înmatriculare a fost achitată de reclamantul cu chitanța seria - 3A nr.-/29.04.2008 emisă de L pentru suma de 5714 lei iar la data de 09.05.2008 reclamantul a înregistrat o cerere de restituire a acestei taxe. Susținerea pârâtei în sensul că o asemenea cerere de restituire nu poate fi asimilată contestației împotriva actului administrativ fiscal nu poate fi reținută de către instanță întrucât este de observat că reclamantul a achitat taxa conform procedurii prevăzute în Codul fiscal, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor în România nefiind posibilă fără plata acestei taxe. Ori, în aceste condiții instanța retine că plata taxei operează automat ca o condiție obligatorie la înmatricularea autoturismului iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin raportare la dispozițiile art. 205 al.1 OG 92/2003 cu raportare la art. 7 al.1 L 554/2004 nu-l poate constitui decât cererea de restituire a acestei taxe.
Tot referitor la procedura prealabilă obligatorie, pârâta L a invocat prematuritatea acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzută de Titlul IX din OG 92/2003 apreciind că procedura prealabilă nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației formulate.
Raportat la aceste susțineri instanța observă că pârâta L a răspuns cererii reclamantului de restituire a taxei de prima înmatriculare prin adresa nr. 41701/12.05.2008 ( 9 dosar) prin care a respins cererea de restituire arătând că taxa specială a fost stabilită în mod legal si nu poate fi restituită. Ori, în condițiile în care aprecia că cererea privind restituirea taxei de prima înmatriculare echivalează cu o contestație în sensul art. 205 OG 92/2003 avea obligația să înainteze această cerere organelor abilitate pentru soluționarea contestației si nu să procedeze la emiterea răspunsului materializat în adresa menționată. Deci, pârâta L s-a comportat nu numai ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea si calcularea taxei în litigiu dar a emis si adresa de răspuns prin care a refuzat restituirea taxei respective fără a invoca lipsa competenței legale în emiterea acestui act si fără a indica un alt organ administrativ care ar avea această competență. Prin urmare instanța apreciază că procedura prealabilă la care face referire art. 205 al.1 din OG 92/2003 cu raportare la art. 7 al.1 din L 554/2004 a fost îndeplinită de reclamant prin depunerea cererii de restituire a taxei de prima înmatriculare si a fost finalizată de către pârâta L prin emiterea adresei de răspuns nr. 41701/12.05.2008.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule la data de 29.04.2008, acțiunea de față a înregistrat-o la data de 31.07.2008, sens în care la momentul soluționării prezentei cauzei sunt incidente fiind în vigoare prev. OUG 50/2008, (in vigoare din data de 01.07.2008) potrivit cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituite pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a OUG 50/2008.Potrivit art. 6 din HG 686/2008 în condițiile în care taxa specială pentru autoturisme plătită potrivit art. 214 ind 1-214 ind 3 Cod fiscal este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea OUG 50/2008,contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită. Sumele se restituite la cererea contribuabilului în conformitate cu prev art 117 OG 92/2003 prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent la care se vor atașa documentele prevăzute de art. 6 al.4 HG 686/2008.
Instanța a constatat că începând cu data de 01.07.2008 s-a născut în patrimoniul reclamantului un drept la restituirea diferenței dintre taxa de prima înmatriculare achitată conform prev art. 271 ind 1 - 271 ind 3 Cod fiscal și taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 iar în condițiile în care nu s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor cuprinse la art. 11 OUG 50/2008 și nici nu s-a contestat conformitatea cu normele dreptului comunitar a taxei de poluare instituită de OUG 50/2008 reclamantul nu poate ignora prev art. 11 OUG 50/2008 având dreptul doar la restituirea diferenței stabilită prin norma legală anterior citată. Sub acest aspect se observă că pârâta a fost de acord cu admiterea în parte a acțiunii apreciind că reclamantul este îndreptățit la restituirea diferenței de taxa dar instanța retine că prin cererea înregistrată sub nr. 4170/09.05.2008 reclamantul a solicitat restituirea în întregime a taxei de prima înmatriculare, acesta fiind si obiectul plângerii prealabile formulate prin raportare la art. 7 al.1 L 554/2004 astfel încât instanța este competentă să analizeze legalitatea si temeinicia răspunsului cuprins în adresa 41701/12.05.2008 prin raportare la cererea inițială a reclamantului. De altfel acesta nu a formulat în cursul soluționării cauzei nici o precizare de acțiune cu privire la eventuala restituire a diferenței de taxa astfel încât instanța apreciază că nu se poate proceda la admiterea în parte prin obligarea pârâtei la calcularea diferenței de taxa câtă vreme nu a fost investită în acest sens conform art. 129 al.6 proc.civ. de asemenea văzând și faptul că reclamantul nu a depus la dosar nici actele care i-au fost solicitate de către pârâtă pentru calculul acestei diferențe, respectiv nu a depus: cartea de identitate având înscrisă emisia de CO 2, pentru autovehiculele care se încadrează în norma de poluare E3, E4, E5, E6, documentul din care rezultă data primei înmatriculări pentru autovehiculele rulate achiziționate din alte state, copie și traducere legalizată.
Argumentele reclamantului legate de încălcarea prev.art.90 din Tratatul CE prin instituirea unor impozite interne discriminatorii raportat la bunuri importate din Comunitatea Europeană nu vor mai fi analizate în prezenta cauza în condițiile în care instanța a reținut incidența în speță a disp.art.11 OUG 50/2008. Atât acțiunea de față înregistrată la 31.07.2008, cât și taxa achitată la 29.04.2008, raportat la data intrării în vigoare a OUG nr.50/2008, respectiv 01.07.2008, act normativ prin care sunt abrogate art. 214 ind.1-214 ind.3 din Codul Fiscal, vor duce la constatarea netemeiniciei solicitării reclamantului de restituire a taxei achitate.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus menționate și văzând și disp.art.2711-2733Cod fiscal, art. 11 OUG 50/2008 precum și dispozițiile art. 1,8 și 18 Legea nr. 554/2004 instanța a respinsa acțiunea reclamantului ca nefondată față de L, iar respingerea petitului referitor la restituirea taxei de prima înmatriculare atrage implicit și respingerea cererii de plată a dobânzilor legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal recurentul solicitând modificarea în totalitate a sentinței recurate și pe fond obligarea L la restituirea sumei de 5714 lei cu dobânda legală aferentă de la data încasării taxei și până la restituirea efectivă.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în condițiile în care a reținut aplicabilitatea în speță a OUG nr.50/2008 întrucât aceasta pune problema aplicării retroactive a OUG nr.50/2008 ceea ce contravine disp. art 15 din Constituția României.
Taxa de primă înmatriculare instituită de Codul fiscal era nelegală și discriminatorie prin raportare la art. 90 din Tratatul E care interziceau statelor membre instituirea oricăror impozite interne discriminatorii sau protecționiste iar ca urmare a efectului direct al art. 90 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța era datoare să constate că disp. art. 214 ind. 1-214 ind.3 Cod fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi menținute în cauza de față. Ca atare plata efectuată de reclamant este una nedatorată astfel încât se impune restituirea sumei cu dobânda legală aferentă.
În drept s-au invocat disp. art 304pct.9
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că în prezent sunt în vigoare prevederile OUG nr.50/2008 care nu pot fi ignorate câtă vreme nu s-a constatat neconstituționalitatea disp. art. 11. Se mai arată că solicitarea de obligare la plata dobânzilor este vădit neîntemeiată câtă vreme acest drept poate fi excitat numai în condițiile art. 70. fiscală.
p.Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, aa probelor administrate și a dispozițiilor legal și incidente inclusiv art. 304 ind.1 Cod Penal, c, Curtea constată că recursul este întemeiat după cum urmează:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat in contradictoriu cu L restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5714 lei încasată nelegal cu dobânda aferentă până la data restituirii, taxă ce a fost încasată de pârâtă în temeiul art.214 ind-1 -214 ind. 3 Cod fiscal.
Prin hotărârea pronunțată Tribunalul Timiș a respins acțiunea reținând intervenția OUG nr.50/2008 care nu a fost declarat neconstituțional și care prevede expres modalitatea de despăgubire a persoanelor care au plătit taxa de primă înmatriculare prin raportare la taxa instituită de OUG nr. 50/2008.
Soluția primei instanțe apare ca fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii în condițiile în care în speță nu se poate face aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008 întrucât taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantului așa cum solicită pârâta recurentă ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
În consecință, Curtea apreciază că cererea reclamantului trebuia analizată prin raportarea dispozițiilor cuprinse în Codul Fiscal la prevederilor art.90 din Tratatul CE.
Analizând disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, Curtea constată că acesta prevede că" nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele provenind de pe piața internă si care sunt de natură similară.
În privința reglementării interne, se remarcă că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului si unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, si reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90( I ) din Tratat si conchidem că prin modificarea codului fiscal si introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant în cuantum de 21.098 lei, a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea art.90(1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România si se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90(I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României si astfel reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative precum si instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază si care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ si ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamanta la Administrația Finanțelor Publice și ca atare în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, Curtea văzând și disp.art304 pct.9 C c p. cu raportate la art. 312 alin 1 C,p. c va admite recursul declarat de reclamant și modificând sentința primei instanțe va proceda la admiterea acțiunii reclamantului cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei de 5714 lei
De vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art.117 alin.1 din Codul d e procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă prevăzută de art.124 din Codul d e procedură fiscală, astfel încât nu se poate reține susținerea pârâtei potrivit căreia petitul privind obligarea la plata dobânzii legale este nelegal și inadmisibil în materie fiscală întrucât dispozițiile art.117 și 124 Cod procedură fiscală sunt direct aplicabile și ca atare pârâta va fi obligată la restituirea sumei de 5714 lei cu dobânda legală fiscală.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de recurent, instanța de recurs apreciază că acesta nu a făcut dovada onorariului avocațial achitat cu ocazia judecării cauzei în recurs, prin depunerea astfel a chitanței ce dovedește plata onorariului, motiv pentru care nu se vor acorda cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.58/CA/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimata
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul și obligă pârâta L la restituirea sumei de 5.714 lei cu dobânda legală fiscală.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red.AP - 06.05.2009
Tehnodact LM - 06.05.2009
2expl/SM
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Claudia, Maria Cornelia Dascălu