Contestație act administrativ fiscal. Decizia 845/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 06.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.845
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.06.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A, împotriva sentinței civile nr. 303/23.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanta - intimată " IMOBILIARE", având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 02.06.2009 note de ședință din partea reclamantei - intimate.
Reprezentanta reclamantei - intimate depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei - intimate solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 29.12.2008 reclamanta " IMOBILIARE" a cerut obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încasată ilegal, în cuantum total de 3.616 lei, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale până la data efectuării plății și anularea actelor administrativ fiscale nr.41678/ad/24.03.2008 și nr.84809/ad/13.06.2008.
A cerut de asemenea, obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism second hand marca Audi A6 în cursul anului 2008 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 3.616 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme, în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal.
Întrucât taxa percepută este ilegală în raport de dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul și de jurisprudența relevanță a Curții de Justiție Europeană, a solicitat pârâtei restituirea sumei și plata dobânzilor aferente, prin cererea înregistrată la 26.02.2008, la care a primit răspuns cu nr.41678/ad/24.03.2008 în sensul că suma solicitată nu poate fi restituită iar contestația formulată împotriva acestui răspuns a fost respinsă prin adresa nr.84809/ad/13.06.2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice A, ca neîntemeiată.
Prin această taxă, a afirmat reclamanta, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice A, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii parțial ca netemeinică și nelegală și parțial ca fiind fără obiect.
În motivare a arătat că începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24.06.2008.
Conform dispozițiilor art.11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Pârâta consideră că restituirea unei părți din taxa achitată se face doar în baza unei cereri depusă, însoțită de actele prevăzute în norme și organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată. Din acest punct de vedere, a apreciat pârâta că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze.
Mai a arătat cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG 50/2008, din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamantă este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.
Acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal, întemeiat pe art.214 Cod fiscal și art.117 Cod procedură fiscală.
Prin sentința civilă nr.303/23.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta " IMOBILIARE" A împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 3.616 lei, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - nr.-/11.03.2008.
A respins capătul de cerere pentru anularea actelor administrativ fiscale cu nr.41678/ad/24.03.2008 și nr.84809/ad/13.06.2008, emise de pârâtă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.039,30 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343, prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, trebuie constatată supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat se conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art.90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamantă, în cuantum de 3.616 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Într-adevăr, reclamanta a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismului second hand nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantă, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2008 din Germania.
Considerând demonstrată încălcarea art.90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa de 3.616 lei a fost ilegal încasată, obligând pe pârâtă să o restituie.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente conform art.124 din nr.OG92/2003, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Referitor la anularea actelor administrativ fiscale nr.41678/ad/24.03.2008 și nr.84809/ad/13.06.2008, instanța a constatat că acestea reprezintă adrese de răspuns la cererea de restituire și contestația formulate de reclamantă și nu acte administrative în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr.554/2004 astfel că a respins acest capăt de cerere.
În baza art.274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.039,30 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorar de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice A solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, în primul rând, critică sentința pentru nelegalitate, devenind astfel incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Arată că înțelege să invoce excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei, sub un dublu aspect.
Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală.
Or, în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului.
Potrivit art.2 pct.1 lit. f) din Legea nr.554/2004, "contencios administrativ" reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are două teze. Teza 1 se referă la "emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a II - a se referă la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele două condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinită. Art. 2 pct.1 lit. f) trebuie interpretat prin raportare la art.1 alin.1 din Legea nr.554, potrivit cu care "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri".
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice .
Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale, care ar încălca art.90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana, fără să-și exercite rolul activ, în stabilirea calității procesuale a persoanei chemate în judecată ca pârât.
Instanța nu a avut în vedere faptul că Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.
Instanța a considerat că încălcarea art.90 din Tratat a fost demonstrată prin faptul că a fost instituită taxa specială, însă nu a avut în vedere faptul că pârâta doar a încasat respectiva taxa potrivit legislației în vigoare (cum în mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțată în dosarul nr-).
Se mai susține și că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă).
În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la, semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Cu privire la prevederile art.90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta precizează:
Consideră faptul că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculării a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
Tot pe fondul cauzei, solicită instanței să constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme metodologice de aplicare stabilite prin HG, nr.OUG50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Rezultă așadar, faptul că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamanta trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă de nr.OUG50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din sumă, acțiunea reclamantei este fără obiect, existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, se solicită reținerea cauzei pentru judecare și în consecință respingerea ei.
De asemenea, cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4, pct.9, art.3041și art.312 Cod procedură civilă, art.11 din nr.OUG50/2008, Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A, alin. 1- 17, art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar note de ședință solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente dispozițiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, chitanța seria - nr.- din 11.03.2008 eliberată de Trezoreria A (fila 10 dosar fond), atestă achitarea de către reclamantă, în beneficiul Aas umei de 3.616 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul Audi A 6, an de fabricație 2005.
Totodată Curtea constată excepția lipsei calității procesuale pasive a neîntemeiată, având în vedere că prin raportare la prevederile art. 214 ind.2 din Codul Fiscal și art31 ind.2 alin 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal taxa de prima înmatriculare face parte din taxele speciale care au fost percepute la bugetul de stat.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Totodată Curtea constată că soluția primei instanțe de acordare a dobânzilor legale aferente în condițiile reglementate de Codul d e procedură fiscală în articolul 124, acesta este legală numai în acest fel putând fi reparat integral prejudiciul suferit de către reclamantul -intimat.
Curtea constată că prin soluția pronunțată, instanța de fond nu a încălcat atributele puterii judecătorești, ci doar a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Constatând culpa procesuală a recurentei - pârâte în declanșarea litigiului, față de prevederile art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta - recurentă la plata către reclamanta - intimată a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței seria - nr. 13/03.06.2009, aflată la fila 23 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta A împotriva sentinței civile nr.303/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimata IMOBILIARE
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/18.06.2009
TEHNORED:/18.06.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
