Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 307/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 307/
Ședința publică din 18 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 2: Tăbăltoc Dan Mircea
Judecător - G -
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de, -, și împotriva sentinței civile nr.84/CA din 30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenții, -, și, lipsă fiind intimata Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată.
Avocat, pentru recurenții, -, și, depune la dosar un e-mail de la Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu soluția de principiu adoptată de Plenul Secției de contencios administrativ a Consideră că obligatorii pentru instanțele judecătorești sunt numai dezlegările date problemelor de drept în cadrul deciziilor, în conformitate cu art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Soluțiile de principiu nu reprezintă hotărâri judecătorești, prin urmare nu se bucură de efectele acestora din urmă. Instanțele judecătorești nu sunt ținute de "orientarea" sau punctele de vedere exprimate în cadrul acestor soluții de principiu. Prin urmare, consideră că instanța poate să nu țină cont de aceste "directive profesionale", așa cum le intitulează cei de la
Solicită admiterea recursului așa cum este formulat și, pe cale de consecință, să se co0nstate că recurenții trebuie să primească drepturile bănești care fac obiectul acestui dosar, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Solicită a se avea în vedere că acțiunea inițială a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 188/1999, pe care au încercat să o coroboreze cu dispozițiile art. 155 din Codul muncii, care spune că salariul de bază este format din sporuri și alte adaosuri care se calculează la salariul de bază, sens în care s-au pronunțat mai multe instanțe din țară care au înțeles să admită astfel de acțiuni.
Arată că nu mai vrea să repete toate argumentele pe care ar putea să le susțină în fața instanței, dar ar vrea să învedereze faptul că, chiar Procurorul general al României, prin recursul în interesul legii pe care l-a declarat vizavi de sporul de mobilitate față de consilierii juridici, susține și subliniază cu tărie că salariul funcționarilor publici este format din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Se aplică această lege specială, respectiv Legea funcționarilor publici, și nici o altă derogare de la această lege nu poate să fie în cauză.
Dacă legiuitorul, având în vedere anumite dificultăți financiare, a înțeles să suspende acordarea acestor drepturi nu înseamnă că a înțeles să ia aceste drepturi funcționarilor publici, ba, dimpotrivă, prin dispozițiile Legii nr. 215/2006 începând cu 01.01.2007 a înțeles să lase la aprecierea angajatorului și a ordonatorului de credite acordarea acestor drepturi.
Apărătorul ales al recurenților crede că Legea funcționarilor publici, respectiv Legea nr. 188/1999, nu este o lege pur formală, ci este o lege organică, specială, prin care s-a reglementat statutul funcționarilor publici.
Consideră că în mod corect, temeinic și legal, au apreciat celelalte instanțe din țară precum că funcționarii publici beneficiază de aceste drepturi salariale.
Dacă instanța nu va aprecia că această acțiune este întemeiată, crede că s-ar crea o gravă discriminare față de funcționarii publici din aceeași categorie socio-profesională și chiar din cadrul acelorași instituții publice; chiar dacă o parte lucrează la S sau în altă parte, lucrează în cadrul aceleiași instituții, cu aceleași sporuri.
Mai mult decât atât, dispozițiile art. 166 și 269 din Codul muncii prevăd că angajatorul, care nu acordă drepturile salariale de care beneficiază salariații săi prin acte organice, trebuie să-i despăgubească.
Faptul că unele instanțe, printre care se află cea de la Iac ărei hotărâre au încercat să o atace, au înțeles să respingă acțiunile pentru simplul motiv că nu este cuantificat acest spor, crede că nu este vina lor, ca și angajat, ca și salariat. . ordonatorul principal de credite, care le aprobă statul de funcții sau organigrama, îi numește în funcții, are obligația, prevăzută de lege, să depună toate diligențele pentru a asigura fondurile necesare. Prin urmare, ordonatorul de credite, în baza art. 31 din Legea funcționarilor publici, avea obligația, eventual cum se întâmplă și cu alte categorii socio-profesionale, să stabilească el însuși cuantumul acestor sporuri. De altfel, așa cum se observă din dosar, au încercat să solicitat ordonatorului de credite acești bani și au specificat "în cuantum de 25 %". Niciodată nu a făcut nimeni opoziție la cuantumul acestor sporuri, ba, dimpotrivă, dar li s-a spus că ar da acești bani, dar nu au de unde. că toți salariații, toți oamenii sunt egali în fața legii, așa cum spune legea fundamentală, Constituția României. Prin urmare, consideră că și funcționarii de la I trebuie să beneficieze de aceste drepturi. De ce să fie întotdeauna în contradictor cu celelalte regiuni ale țării care au și luat acești bani.
Conchizând, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii.
Precizează că nu cere cheltuieli de judecată.
Depune la dosar precizări scrise și practică judiciară.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
CURTEA D APEL,
Deliberând asupra recursului de față.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr.84/ca din 30 ianuarie 2009 respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, -, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocat, din I,-, în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național I, cu sediul în I, B-dul - cel M și nr. 69.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național I și au invocat în susținerea acțiunii dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. c și d din nr. 188/1999 republicată în 2004 (devenit art. 31 în forma republicată în 2007 legii), potrivit cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului". Acest articol a fost introdus în nr. 188/1999 prin nr. 161/2003 și ulterior, prin prevederile OUG nr.92/2004, a fost suspendat în ceea ce privește lit. c) și d) ale art. 31 alin. 1 (suplimentul postului și cel al gradului) în perioada 2004-2006 (până la apariția OG nr.2/2006).
Același act normativ, nr. 188/1999, în forma republicată în 2004, prevede însă la art. 31 alin. 3 că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Or, instanța constată că din analiza coroborată și interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor art.31 alin.1 și 3 din nr.188/1999 reiese că salarizarea funcționarilor (așadar stabilirea expresă și concretă a drepturilor de natură salarială) se va face printr-o lege unitară privind sistemul de salarizare al funcționarului public, cu acest prilej reglementându-se și situația sporurilor și suplimentelor în cauză. Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului gradului solicitate prin prezenta acțiune, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în situația promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din nr. 188/1999. Nefiind reglementată până în prezent o modalitate a calculului suplimentului postului și suplimentului gradului, un procent al acestora, angajatorul nu poate plăti și instanța nu poate acorda aceste sporuri, neavând niciun criteriu pentru a proceda astfel. Procentul de 25% solicitat prin acțiune nu are, totodată, niciun temei legal.
Instanța nu își poate depăși atribuțiile și funcțiunea instituită prin nr.303/2004, nr. 304/2004 și Cod procedură civilă și să legifereze în locul legiuitorului și în favoarea funcționarilor reclamanți prin obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 2 suplimente. Dreptul solicitat este, într-adevăr, prevăzut de lege, însă în prezent nu este pasibil de executare, în lipsa dispozițiilor sus-amintite.
Prin urmare, structura salariului funcționarului public astfel cum este definită în art.31 alin.1 din nr.188/1999 constituie o normă generală și nu reprezintă o dispoziție legală imperativă, funcționarii publici având doar o vocație la încasarea tuturor sporurilor prevăzute de norma legală precitată în raport de prevederile legii unitare privind salarizarea.
Până în prezent, voința legiuitorului ce rezultă fără echivoc din prevederile OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006 și OG nr.6/2007, a fost de neacordare a celor 2 suplimente, voință perfect legală atâta timp cât legea generală, art.31 alin.1 și 3 din nr.188/1999, dă dreptul legiuitorului ca prin "lege" specială să stabilească drepturile salariale efective ce se cuvin funcționarului public.
Pentru aceste considerente, apreciind că acțiunea este vădit neîntemeiată, instanța urmează aor espinge.
Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs reclamanții în motivarea căruia arată că eronat instanța de fond a considerat că operațiunea de calculare/cuantificare a suplimentelor în litigiu ar fi de natură să încalce separația puterilor de stat, ori decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care reclamanții urmăresc să oblige Guvernul a emite un act normativ cu un conținut special, din moment ce cadrul procesual este corect stabilit prin acțiune, în sensul obligării angajatorului intimat la plata unor sporuri evidențiate în statutul de funcționare.
Chiar dacă aceste suplimente nu sunt cuantificate prin lege, consideră recurenții că instanțele nu au competența de a anula ori a refuza aplicarea unor prevederi legale, cu atât mai mult cu cât există deja o practică în acest sens a instanțelor din țară, așa încât solicită admiterea recursului, și în fond a acțiunii așa cum a fost formulată.
La dosar a fost depus practica instanțelor în materia supusă recursului de față. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru plata suplimentelor postului și treptei de salarizare este însă necesară cuantificarea lor prin dispoziții legale date în aplicarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, atribuție care revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective.
Având în vedere că modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului nu este reglementată printr-un act legislativ, Curtea constată că acordarea acestor sporuri ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu sunt certe, fiind imposibil de calculat, dar și nesocotirea deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de, -, împotriva sentinței nr. 84/CA/30.01.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - G -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
09.06.2009
Tribunalul Iași:
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc Dan Mircea
