Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 314/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 314 /2008
Ședința publică din data de 6 FEBRUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 286/CA/26.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița N, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile formulate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ.
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 286/CA din 26.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, a fost admisă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, fiind obligați aceștia la plata primelor de concediu ale reclamantei, pentru anii 2001 - 2005, actualizate cu rata inflație, calculată de la data scadenței și până la data achitării.
Pentru a statua în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanta este funcționar public al pârâtei de rând I, beneficiind de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, care au fost suspendate anterior anului 2001 conform nr.OUG 33/2001, Legii nr. 743/2001, Legii nr. 631/2002, Legii nr. 507/2003, Legii nr. 511/2004 și Legii nr. 379/2005.
Suspendarea succesivă a exercițiului acestui drept, nu a echivalat cu desființarea lui, atâta vreme cât nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamantei la prima de vacanță, care a devenit actual abia la data de 01.01.2007, când a expirat orice suspendare dispusă anterior.
Prin recursul declarat în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a solicitat modificarea acestei hotărâri și respingerea acțiunii reclamantei, învederând că aplicabilitatea textului art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendată și pentru perioada 2001 - 2005, în consecință, fiind interzisă acordarea dreptului pentru perioada de suspendare, atât în interiorul acestui termen, cât și ulterior, drepturile neputându-se plăti retroactiv, în caz contrar, încălcându-se flagrant prev. Constituției României conform cărora, măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, legiuitorul fiind acela care are posibilitatea de a le și suspenda, pentru perioade determinate.
De asemenea, s-a susținut și faptul că drepturile reclamantei sunt prescrise, raportat la momentul introducerii acțiunii, întrucât sunt aplicabile disp. art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
În esență, motivarea recursului se întemeiază pe inexistența "unei baze legale pentru cheltuiala respectivă" respectiv pentru acordarea primei de concediu instituite prin prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, fiind invocate prevederile succesive din legile bugetului de stat pentru anii 2001 - 2005 și apreciindu-se că drepturile nu pot fi acordate retroactiv, după încetarea perioadei de suspendare, fiind în competența legiuitorului să dispună suspendarea unor măsuri de protecție socială, pentru perioade determinate.
Se invocă faptul că, în condițiile în care această măsură a fost operantă potrivit textelor legale din legile bugetului de stat, acordarea drepturilor solicitate de către reclamantă pentru anii 2001 - 2005 este fără temei legal.
Curtea consideră că aceste susțineri nu pot fi reținute, sentința pronunțată de către prima instanță fiind legală și temeinică, în condițiile în care a fost apreciată în mod corect starea de fapt și s-au aplicat prevederile legale care recunoșteau drepturile ce fac obiectul litigiului în favoarea reclamantei, prin prisma dispozițiilor constituționale.
Astfel, instanța achiesează la susținerea conform căreia, deși se recunoaște aplicabilitatea textelor legale care au suspendat acordarea dreptului la prima de vacanță, dreptul în sine nu a fost restrâns ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv.
Or, în conformitate cu disp. art. 41 și 53 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii care presupune și concediul de odihnă plătit, iar restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, neputând aduce atingere existenței înseși a dreptului.
În consecință, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, el nu putea fi anulat prin actele normative invocate de către pârâtă, reclamanta fiind funcționar public al acesteia și, în consecință, pe deplin îndreptățită să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Luând în considerare toate cele mai sus expuse, va fi înlăturată susținerea din recursul pârâtei conform căreia nu există "o bază legală" pentru acordarea retroactivă dreptului ce face obiectul judecății, încălcându-se prevederile Constituției României, întrucât, pe de o parte, pârâta nu a relevat care ar fi textele legale aplicabile situației date, iar, pe de altă parte, există baza legală pentru acordarea dreptului în litigiu, titularii lui putând și trebuind să se bucure efectiv de el.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că actele normative privind aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat au o aplicare strict determinată în timp, respectiv un an calendaristic, iar în consecință, este fără interdicții acordarea și plata ulterioară a drepturilor solicitate.
Astfel, deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prev. de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat pentru anii 2001 -2005 prin Legile succesive ale bugetului de stat, aceasta suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său. Astfel, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada solicitata, respectiv pentru anii 2001 - 2005, astfel că, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada invocată, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Curtea apreciază că nu are relevanță nici invocarea jurisprudenței Curții Constituționale care a respins în mod constant excepțiile de neconstituționalitate ale prevederilor privind suspendarea acordării dreptului în litigiu, întrucât aceste dispoziții nu mai sunt la momentul actual în vigoare, instanțele de drept comun fiind îndreptățite să se pronunțe asupra modului în care aceste texte legale trebuie sau nu aplicate, în contextul dedus judecății de către reclamantă.
Nu este fondată nici invocarea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, în ceea ce privește drepturile solicitate, cu luarea în considerare a datei introducerii acțiunii și a prev. art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că dreptul la acțiune s-a născut abia la momentul la care a încetat orice cauză de suspendare sau neaplicare a prevederilor legale care recunoșteau dreptul funcționarilor publici la plata primelor de concediu.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că prescripția extinctivă a fost instituită ca o măsură de sancționare a creditorului care nu este diligent și nu acționează în interiorul termenului defipt de lege, însă, în cazul de față, o astfel de sancțiune nu își găsește justificarea, întrucât prin măsura de suspendare a acordării primei de concediu, reclamanta a fost pusă în imposibilitate de a acționa, fiind suspendate și mijloacele legale de realizare a dreptului său.
În consecință, aplicând prev. art. 911din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, în nume propriu și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 286/CA din 26 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./22.02.2008.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
