Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 630/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 630
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-reclamantă P N, împotriva sentinței civile nr. 32/CA din 3.02.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat depune la dosar taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Instanța constată recursul reclamantei declarat și motivat în termen, legal timbrat.
Avocat precizează că dorește completarea probatoriului cu un înscris reprezentând o expertiză tehnică efectuată în dosarul de fond și solicită termen pentru a depune acest raport de expertiză. Din raportul de expertiză reiese că lucrarea este în stare de funcționare, aspect contradictoriu celor susținute prin întâmpinare de intimatul Consiliul Local. Lasă la aprecierea instanței dacă proba este concludentă și utilă. Nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța respinge cererea de amânare pentru depunerea expertizei efectuată în dosarul de fond, considerând-o neconcludentă în raport de obiectul cererii.
La solicitarea instanței, apărătorul recurentei arată că s-a încercat executarea scrisorii de garanție.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat solicită admiterea recursului ca fiind fondat.
Prin cererea de chemare în judecată SC SRL P a solicitat, pe calea procedurii speciale obligarea intimatei să nu execute scrisoarea de garanție care garantează buna funcționare a lucrării de alimentare cu apă a comunei. În contractul încheiat între părți se precizează că scrisoarea nu poate fi executată decât în cazul în care lucrarea este viciată din vina. care sunt imputate recurentei nu sunt din vina acesteia, ci din vina intimaților ca urmare a unei folosiri greșite.
Arată că au fost întrunite toate condițiile pentru admisibilitatea cererii formulate, respectiv prejudiciul creat prin executarea scrisorii de garanție ar fi foarte mare, recurenta fiind la un pas de faliment iar procedura de recuperare ar presupune ani întregi de litigii. De asemenea vremelnicia a fost dovedită, la fel și urgența este justificată prin faptul că indisponibilizarea acestei sume ar prejudicia activitatea societății.
În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxele de timbru.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții: Consiliul Local al Comunei și - Generale, solicitând ca, pe cale de ordonanță președințială, să se impună pârâților o,obligație de a nu face", respectiv de a nu executa scrisoarea de garanție de bună execuție nr. 385/24.08.2007 a contractului de lucrări din 9.06.2006.
Reclamanta a arătat în esență, că în baza contractului menționat a executat lucrări pentru alimentare cu apă a unor localități, beneficiar fiind primul pârât; că deși a îndeplinit toate obligațiile contractuale și a predat lucrarea către beneficiar în bună stare, ulterior, acesta a invocat defecțiuni și lipsuri, solicitând executarea scrisorii de garanție nr. 385/24.08.2007 (prin care banca a garantat către beneficiar obligația reclamantei de bună execuție, până la concurența sumei de 103.281 lei ).
Reclamanta susține că nu datorează această sumă, că a invocat acest lucru în dosarul de fond și că executarea garanției i-ar crea un prejudiciu grav și greu de recuperat, care ar putea să conducă la blocarea activității societății.
Reclamanta a motivat caracterul urgent al cererii, arătând că a fost înștiințată de bancă despre iminența executării scrisorii ( în urma cererii formulate de Consiliul Local ), iar în ce privește caracterul vremelnic al măsurii solicitate, a precizat că a formulat acțiune pe dreptul comun, în cadrul căreia vor fi clarificate pretențiile Consiliului local privind obligația de garanție.
Prin sentința civilă nr. 32/CA/3.02.2009, tribunalul a respins cererea reclamantei ca nefondată, motivând - în esență - că cererea nu întrunește condițiile prevăzute de art.581 Cod procedură civilă, privind ordonanța președințială, sub aspectul pagubei iminente, ce nu s-ar putea repara.
S-a reținut astfel, că demersul Consiliului Local pentru executarea scrisorii de garanție nu este de natură să creeze reclamantei o pagubă iminentă sau care nu s-ar putea repara și că, în cazul în care instanța investită cu litigiul de fond ar constata că executarea scrisorii de garanție s-a făcut în afara condițiilor stabilite prin contract, reclamanta are posibilitatea de a solicita întoarcerea executării.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta L, care a reiterat situația de fapt expusă prin acțiunea introductivă și a susținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond că în cauză nu ar fi întrunite condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă.
În acest sens, recurenta a arătat că, în cazul executării scrisorii de garanție, paguba sa este iminentă, iar posibilitatea întoarcerii executării nu poate constitui un argument pentru respingerea cererii, întrucât dacă societatea ar intra în faliment, nu ar mai exista efectiv această posibilitate.
De asemenea, s-a arătat că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art.581 Cod procedură civilă, respectiv urgența și vremelnicia măsurii solicitate.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, care se circumscriu dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea constată întemeiat recursul de față, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art. 581 al. Cod procedură civilă,instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.".
În ce privește caracterul vremelnic al măsurii solicitate, acesta rezultă în mod evident din împrejurarea că părțile au pe rolul Tribunalului Neamț dosar nr-, în care se dispută fondul litigiului, iar ordonanța președințială urmează să opereze până la soluționarea acestui dosar.
Este îndeplinită și condiția neprejudecării fondului, cererea reclamantei fiind examinată doar pe aparența dreptului.
În ce privește urgența, aceasta este strâns legată de chestiunea pagubei iminente pe care reclamanta urmărește să o preîntâmpine.
Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că reclamanta nu este expusă unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, întrucât are posibilitatea de a solicita întoarcerea executării, în situația în care ar avea câștig de cauză în dosarul de fond.
Curtea apreciază că sub acest aspect se impun a fi avute în vedere următoarele:
Executarea, de către consiliul local, a scrisorii de garanție are drept efect plata - de către bancă a sumei de 103.281 lei și recuperarea de la recurentă a sumei respective.
Față de cuantumul relativ mare al sumei de care ar fi lipsită, apar ca întemeiate susținerile recurentei-reclamante referitoare la perturbarea gravă a activității societății, ce ar putea conduce chiar la blocarea activității și insolvență.
Este adevărat că, în cazul în care ar avea câștig de cauză în dosarul de fond, recurenta-reclamantă ar putea să ceară întoarcerea executării.
Însă, în ipoteza în care scrisoarea de garanție ar fi executată, iar recurenta ar ajunge în încetare de plăți, există riscul major de a fi supusă procedurii insolvenței, ori într-o atare situație, consecințele asupra societății recurente ar fi grave, iar posibilitatea de reparare a pagubei, prin întoarcerea executării nu ar fi o realitate concretă, știut fiind că ar implica demersuri cu o anumită durată în timp.
Așadar, întoarcerea executării, în speță, reprezintă doar o posibilitate, ce este influențată de mai mulți factori (declanșarea procedurii falimentului fiind unul din cei mai importanți) și nu o soluție certă, lipsită de echivoc.
În raport de aceste considerente, curtea apreciază că, în situația executării scrisorii de garanție, recurenta-reclamantă ar fi expusă unei pagube iminente, ale cărei consecințe nu ar putea fi reparate cu certitudine, mai ales în contextul actualei crize economice.
Curtea constată, prin urmare, că cererea reclamantei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă.
În consecință, în temeiul art. 312 al.1 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul de față și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va admite cererea reclamantei, dispunând obligarea pârâților să nu execute scrisoarea de garanție nr. 385/24.08.2007, până la soluționarea dosarului nr- al Tribunalului Neamț.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, intimatul Consiliul Local al Comunei va fi obligat să achite recurentei cheltuieli de judecată în sumă de 15.45 lei, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar achitate la fond și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă P N, împotriva sentinței civile nr. 32/CA din 3.02.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți CONSILIUL LOCAL AL COM. și - GENERALE SA - PRIN SUC.
Modifică în tot sentința civilă nr. 32/CA/3.02.2009 a Tribunalului Neamț.
Admite cererea.
Obligă pârâții să nu execute scrisoarea de garanție de bună execuție nr. 385/24.08.2007 până la soluționarea în fond a dosarului - a Tribunalului Neamț.
și executorie.
Obligă intimatul Consiliul Local al Comunei să plătească recurentei suma de 10,30 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond și 5,15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
-
GREFIER,
Red.
Red. /2.07.2009
Tehnored.
Ex.3
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera