Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 18/2010. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 18/ Dosar nr-

Sedința publică din 12 ianuarie 2010

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

- - - - - JUDECĂTOR 3: Mirena

- - - judecător

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta AGENTIA JUDEȚEANĂ PENTRU SOCIALE împotriva sentinței civile nr. 902/CA/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 ianuarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 12 ianuarie 2010.

CURTEA

Opinia majoritară:

Asupra recursurilor de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 902/CA/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană Pentru Prestații Sociale B și, în consecință: pârâta a fost obligată să plătească reclamantei indemnizația pentru creșterea celui de-al doilea copil, în cuantum de 600 lei, lunar pentru perioada 30.01.2008-01.2009 în sumă de 7.200 lei; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei indemnizația pentru creșterea celui de-al doilea copil, în cuantum de 674 lei, lunar pentru perioada 1.02.2009-07.2009 în sumă de 4.044 lei precum și pentru viitor până la terminarea concediului, respectiv 19 decembrie 2009.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că acțiunea este fondată, având în vedere in primul rând, finalitatea urmărită de actul normativ ce reglementează indemnizația pentru creșterea copilului, în raport de aceasta examinând dacă există sau nu o discriminare între mamele care au un singur copil sau dau naștere la gemeni, tripleți

Astfel, rațiunea ordonanței este, după cum îi spune și denumirea și după cum reiese din nota de fundamentare, aceea de a susține familia în vederea creșterii copilului, iar modalitățile de susținere sunt, în principal, concediul pentru îngrijirea copilului și indemnizația pentru creșterea copilului.

Dacă în privința primei modalități, recte concediul pentru îngrijirea copilului nu există nici o discuție cu privire la numărul de concedii acordate pentru ipoteza nașterii de gemeni (în sensul de a se acorda 2+2 ani sau de a beneficia ambii părinți), acesta depinzând în mod explicit de vârsta copilului (textul este foarte clar, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani), nu același lucru se poate spune despre indemnizația pentru creșterea copilului.

Așa cum a statuat, în interpretare, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1947/2007, în soluționarea excepției de nelegalitate a art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor nr.OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobate prin nr.HG 1825/2005, "Instanța de fond a apreciat corect că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din nr.OUG 148/2005 la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă".

Chiar dacă decizia ÎCCJ nu se impune în prezenta cauză cu autoritate de lucru judecat, ea a fost reținută de tribunal în considerarea interpretării pe care o dă implicit naturii juridice a indemnizației, anume ca un drept al copilului, astfel încât principiul nediscriminării între aceștia, după cum provin din sarcini simple sau multiple, să fie aplicabil la speță.

Mai mult, ÎCCJ statuează expressis verbis că "va fi respinsă și susținerea recurentului că indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecție socială".

La toate acestea se adaugă, aspect deloc neglijabil în economia argumentării, și caracterul imprevizibil al nașterii de gemeni, imposibilitatea de prevedere și/sau de influențare a sarcinii din partea părinților. Prin urmare, nu poate fi vorba nici de niște efecte ale mai multor sarcini succesive, care să fi fost asumate în cunoștință de cauză.

De altfel, OUG nr. 148/2005 nu definește nașterea, astfel că nu se justifică o interpretare diferită pentru faptul ce derivă din naștere față de celelalte situații generatoare ale drepturilor solicitate, singura concluzie logică, rațională și rezonabilă fiind aceea că în cazul nașterii elementul de referință trebuie să fie numărul copiilor, iar nu cel al nașterilor.

Raportat considerentelor de fapt și de drept expuse, văzând că refuzul manifestat de pârâtă este unul nejustificat, în temeiul dispozițiilor art. 1, 2 al. 1 lit. c, i și art. 18 din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004 a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale B criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că în mod greșit s-a respins excepția tardivității față de data emiterii deciziei prin care s-a acordat indemnizația de creștere a copilului, reclamanta trebuia s-o conteste în 30 zile de la 20.02.2008. Sumele primite cu titlu de indemnizație reprezintă acceptarea tacită a deciziei. Reclamanta a uzat de un artificiu inclusiv la plângerea prealabilă pentru a fi repusă în termen.

Pe fond consideră că prima instanță a interpretat greșit art. 6 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 148/2005 prin acordarea mai multor indemnizații, indemnizația se cuvine pentru fiecare naștere și nu pentru fiecare copil. Art. 3 din Normele metodologice HG 1025/2006 definește nașterea. Legea urmărește îmbunătățirea echilibrului social economic al familiei și nu reprezintă măsuri de protecție a copilului. Intenția legiuitorului a fost de stabilire a indemnizației in funcție de număr de nașteri și nu după numărul de copii. Se citează și prevederile art. 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 148/2005 și dispozițiile Deciziei Curții Constituționale 937/2006. Consideră că față de cadrul legal menționat decizia directorului DMIS Baf ost corectă. Prin modificarea ordonanței prin Legea 239/2009 nu se acordă două sau trei indemnizații ci indemnizația se majorează cu o sumă în cazul nașterilor multiple iar legea dispune doar pentru viitor ea nu retroactivează.

Intimata reclamantă nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este doar parțial fondat.

Reclamanta a născut la data de 27.12.2007 doi copii gemeni. A solicitat indemnizația cuvenită potrivit OUG nr.148/2005. Prin Decizia -/20.02.2008 a primit indemnizație doar pentru un copil în sumă de 600 lei lunar. Suma i-a fost recalculată în 18.02.2009 în funcție de cotizația mamei la asigurările sociale la suma de 674 lei lunar. Printr-o cerere ulterioară din 15.07.2009 reclamanta a solicitat să i se acorde și indemnizația pentru cel de-al doilea copil. Prin Decizia nr. 2865/24.07.2009 pârâta a refuzat acordarea unei indemnizații și pentru cel de-al doilea copil. Reclamanta a formulat plângere prealabilă și apoi s-a adresat instanței de judecată cu prezenta cerere.

Corect a reținut prima instanță că nu se impune calcularea termenului față de data emiterii deciziei nr. -/20.02.2008, aceasta nefiind contestată, ci față de data cererii noi formulate și a răspunsului negativ primit la aceasta respectiv 24.07.2008.

Pentru soluționarea excepției de tardivitate se vor avea în vedere și dispozițiile art. 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 148/2005 coroborat cu art.8 din același act normativ în sensul că drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație, stimulent sau alocație de stat pentru copii, se acordă, la cerere, se cuvin și se plătesc după cum urmează: "b) începând cu data nașterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condițiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate și a indemnizației aferente; d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situații, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a), b) și c)."

Față de data cererii depuse de reclamantă pentru acordarea indemnizației și pentru cel de-al doilea copil acțiunea este formulată în termen.

Conform art 6 în vigoare la data depunerii cererii de către reclamantă:

"(1) Concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006.

(2) Se ia în calcul la stabilirea celor 3 nașteri și nașterea survenită până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, în situația în care solicitanții drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență îndeplinesc condițiile de acordare a acestora după data de 1 ianuarie 2006."

Legea prevede deci acordarea indemnizației și stimulentului pentru fiecare trei nașteri sau pentru primii trei copii.

Pârâta a interpretat dispoziția menționată în sensul că se raportează doar la numărul nașterilor și nu și la numărul copiilor născuți.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând excepția de nelegalitate a dispozițiilor dispozitiilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.148/2005, aprobate prin Hotarârea Guvernului nr.1825/2005 a concluzionat că " nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art.2 din Hotarârea Guvernului nr.1825/2005 completeaza în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat si încalcă principiul egalitații de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă si multiplă".

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1025/2006 se menține aceiași definiție în sensul că "prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii". Din acest motiv s-au invocat cele reținute de instanța supremă referitoare la prevederile HG 1825/2005.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 148/2005 reglementează susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

de drepturile prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului fiecare dintre părinții firești ai copilului, precum și persoana căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, care a adoptat copilul, care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore, denumite în continuare persoane îndreptățite, dacă acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt cetățeni români sau, după caz, cetățeni străini ori apatrizi;

b) au domiciliul sau reședința în România, conform legii;

c) locuiesc împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia/acestora.

Se constată că acordarea acestor drepturi se raportează în primul rând la interesul copilului și nu la contribuția la asigurări sociale a mamei. Părintele copilului are un drept propriu în funcție de contribuția sa la bugetul de stat prin impozitul pe venit plătit (85%), iar pentru susținerea familiei și protecția copilului sunt prevăzute indemnizații minimale ce se acordă în funcție de numărul de nașteri/ de copii de care se ocupă de creștere și îngrijire persoana respectivă. Este de subliniat dispoziția legală potrivit căreia o condiție esențială este ca persoana să locuiască împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile și să se ocupe de creșterea și îngrijirea acestuia/acestora. Deci drepturile se solicită pentru copii nu pentru părinți, tutori, adoptatori etc.

Nu este o discriminare între persoanele care au născut un copil față de cele care au născut doi sau mai mulți copii. Prin actul normativ menționat se instituie o formă de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor. Dreptul la concediu, prevăzut de ordonanță, este un drept complex format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială ce se constituie din perioada de 2, respectiv 3 ani, pe care persoana îndreptățită o dedică exclusiv creșterii copilului, și cea patrimonială, reprezentată de indemnizația lunară de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade.

Am arătat că părintele are un drept al său în funcție de venituri, iar pentru fiecare copil se acordă drepturile proprii acestuia.

Decizia 937 din 19 decembrie 2006 Curții Constituționale consideră textul art. 6 ca fiind constituțional nu interpretează dispozițiile acestuia.

În prezent, art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 148/2005 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2009; Legea nr. 240/2009 are următorul cuprins "Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. 1 se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere."În acest fel s-au lămurit controversele apărute în practică referitoare la posibilitatea acordării unei sume suplimentare pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă.

Prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamantei pe perioada 1.02.2009 - 07.2009 și în continuare până la terminarea concediului respectiv 19.12.2009 suma de 674 lei lunar luând în considerare suma recalculată în funcție de contribuția mamei.

Conform art.1din Ordonanța de Urgență a Guvernului 148/2005 așa cum a fost modificată "Începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei".

Pentru îngrijirea copilului se acordă o indemnizație minimă de 600 lei, această sumă este prevăzută de lege ca o formă de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, primează interesul copilului.

rt. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 148/2005 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2009 și Legea nr. 240/2009 prevede de asemenea că " Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară" Deci coroborând textele de lege menționate rezultă că pentru fiecare copil născut mama are dreptul la o indemnizație în sumă de 600 lei lunar. Dacă mama a realizat venituri impozabile timp de 12 luni poate opta să primească o indemnizație lunară în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei. Acesta este dreptul mamei care a fost recunoscut prin modificările aduse actului normativ în 2009.

Pentru aceste considerente Curtea în baza art. 312 alin 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale B împotriva sentinței civile nr. 902/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o va modifica în parte în sensul că, va obliga pârâta să plătească reclamantei indemnizația pentru creșterea celui de-al doilea copil pentru perioada 1.02.2009 - 07.2009 și pentru viitor, până la terminarea concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, în cuantum de 600 lei lunar, și va menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate cu completarea motivării din prezenta decizie.

Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă. Intimata reclamantă a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, dar nu a depus la dosar dovada acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Opinie majoritară:

Admite în parte recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale B împotriva sentinței civile nr. 902/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr - pe care modifică în parte în sensul că:

Obligă pârâta să plătească reclamantei indemnizația pentru creșterea celui de-al doilea copil pentru perioada 1.02.2009 - 07.2009 și pentru viitor, până la terminarea concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, în cuantum de 600 lei lunar.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2010.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Opinie minoritară:

Admite în parte recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale B împotriva sentinței civile nr. 902/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr -, pe care o modifică în parte și, în consecință, admite în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale B și obligă pârâta să plătească reclamantei indemnizație lunară și pentru al doilea copil, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr 239/2009 până la terminarea concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, în sumă de 600 lei lunar.

Respinge restul pretențiilor formulate de reclamantă.

Judecător,

-

Opinia minoritară

Spre deosebire de opinia majoritară apreciez că în cauză este necesară admiterea recursului Agenției Județene de Prestații Sociale B cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate și a admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale B astfel încât să fie obligată pârâta să plătească reclamantei indemnizație lunară și pentru al doilea copil, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr 239/2009 până la terminarea concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, în sumă de 600 lei lunar.

Instanța de fond a apreciat legală și temeinică cererea reclamantei de contestare a refuzului pârâtului de acordare a indemnizației pentru cel de-al doilea copil, mama născând gemeni.

Apreciez că norma de drept a fost interpretată greșit, respectiv conținutul dreptului și titularul său, pentru perioada 27.12.2007 (data nașterii copiilor) - 19.06.2009 (data intrării în vigoare a Legii nr 239/2009) și a dus la crearea unor norme de drept pe cale judiciară.

OUG nr.148/2005 reglementează susținerea familiei în vederea creșterii copiilor. Pentru atingerea scopului legii legiuitorul a apreciat necesare diferite măsuri care instituie drepturi pentru copil și pentru părinții săi sau persoana ce exercită drepturile lor.

Se reține în mod greșit că legiuitorul nu a acoperit în drept situația în care în urma nașterii se doi se mai mulți copii vii fiind necesară alocarea de indemnizații de creștere pentru fiecare copil în parte.

Potrivit art.6 din OUG nr.148/2005 concediul și indemnizația lunară prevăzută la art. 1 și 2 precum și stimulentul prevăzut la art.3 se cuvin pentru fiecare din primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament, în plasament în regim de urgență sau încredințați în vederea adopției.

Scopul acordării acestei indemnizații pentru creșterea copilului/copiilor a fost susținerea economico - socială a părintelui care și-a întrerupt activitatea profesională în scopul creșterii copiilor. Legiuitorul a prevăzut drepturi distincte care aparțin unor titulari distincți: fie părintelui sau persoanei care exercită drepturile lor, fie copilului sau copiilor.

Dreptul la indemnizație s-a născut exclusiv din considerarea calității persoanei care se ocupă de creșterea copilului, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile.

Indemnizația pentru creșterea copilului reprezintă forma de sprijin din partea statului pentru părintele care a optat pentru întreruperea activității profesionale în vederea creșterii copilului.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr 239/2009 se constată că regimul juridic este modificat. Astfel, art. 2 precizează: " Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. 1 se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere."

Ca urmare, existând dispoziție legală aplicabilă stării de fapt, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei indemnizație lunară și pentru al doilea copil, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr 239/2009 și până la terminarea concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, în sumă de 600 lei lunar.

Judecător,

-

Red. MC 12.01.2010/MR 25.01.2010

dact.VP 13.01.2010/27.01.2010 4 ex.

judecător fond T

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 18/2010. Curtea de Apel Brasov