Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 1036/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 18.05.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1036
Ședința publică din 29 2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul PENITENCIARUL ARAD împotriva sentinței civile nr. 434/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, față de lipsa părților și având în vedere că în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 11.03.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul PENITENCIARUL ARAD, și a cerut instanței să oblige pârâtul să îi comunice răspuns la adresa nr. X/93 din 18.01.2008 prin care a cerut să i se comunice documentul care atestă desfășurarea intervenției educative și psihosociale referitor la persoana sa conform Deciziei P nr. 544/2007, care este parte integrantă a dosarului său de penitenciar.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la cererea sa petentul în mod nejustificat nu a comunicat copia înscrisului solicitat.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1 și 8 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentința civilă nr. 499/15 aprilie 2008 instanța de contencios administrativ sesizată a admis excepția necompetentei materiale pusă în discuție din oficiu și a declinat în favoarea Judecătoriei Arad competența materială a soluționării plângerii.
Judecătoria Arad la rândul ei prin Sentința penală nr. 1338/20.05.2008 a declinat în favoarea Tribunalului Arad cererea formulată de petentul și a constatat conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe.
Prin Sentința penală nr. 242/PI/27 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția penală, instanța a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe petiționatul în favoarea Tribunalului Arad - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Prin sentința civilă nr.434/10.03.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, deținut în PENITENCIARUL ARAD, împotriva pârâtului Penitenciarul d e Maximă Siguranță din A și a obligat pârâtul să comunice reclamantului documentul care atestă desfășurarea intervenției educative și psihosociale conform Deciziei nr. 544/2007, emisă de Administrația Penitenciarelor din dosarul său de penitenciar.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată cu nr. X/93 din 18.01.2008, reclamantul a solicitat pârâtului PENITENCIARUL ARAD documentul care atestă desfășurarea intervenției educative și psihosociale referitor la persoana sa, conform Deciziei nr. 544/2007, alin. 1 litera, g", care este parte integrantă dosarului său de penitenciar.
Reclamantul a menționat că PENITENCIARUL ARAD nu a răspuns cererii sale în termenul legal de 30 de zile și nici în termen suplimentar de 15 zile prevăzut de art. 9 din OG nr.27/2002.
Se învederează instanței și faptul că, în data de 18.02.2008 a solicitat pârâtului copie după înscrisul solicitat, dar nici această cerere nu a fost soluționată până la data pronunțării acțiunii.
În drept, reclamantul invocă dispozițiile art. 2 litera g din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ art.2, 9 din OG nr. 27/2002.
Potrivit art. 2 din OG nr.27/2008, privind reglementarea activități de soluționare petițiilor, "prin petiție se înțelege cererea formulată în scris sau prin e-mail pe care un cetățean o poate adresa autorităților publice centrale sau locale".
Conform art.2 litera,h" din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Solicitarea reclamantului se încadrează în prevederile art. 1 alin.(1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd posibilitatea persoanelor vătămate de a se adresa instanței de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a actului în cazul nesoluționării în termenul legal a unei cereri.
Art. 2 litera i din legea contenciosului administrativ definește refuzul nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.
Instanța constată că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală reglementată de legiuitor cu titlu imperativ în textul de lege menționat astfel că modalitatea aleasă de autoritatea publică de a nu răspunde la cererea reclamantului reprezintă prin consecințele sale un refuz nejustificat de soluționare cererii referitoare la un drept recunoscut de lege.
Cum reclamantul a făcut dovada vătămării sale în drepturile sale recunoscute de lege, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea formulată de reclamant și reținând incidența argumentelor de drept invocate, respectiv art. 1 art. 2, art. 8,- întrucât autoritatea publică este obligată să răspundă cererii petiționarului, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat autoritatea publică pârâtă să emită actul administrativ solicitat de petent, prin petiția formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul PENITENCIARUL ARAD, invocând pe cale de excepție lipsa de competență materială a Tribunalului Arad, Secția Contencios Administrativ, întrucât consideră că cererea de chemare în judecată nu poate fi încadrată în această materie deoarece în drept acesta își întemeiază pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 275/2006 și a Regulamentului de aplicare a acestei legi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006, Iar legea respectivă fiind o lege de executare a pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal aparține materiei dreptului penal.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) și ale art. 39 alin. (1) din legea arătată executarea pedepselor se desfășoară sub supravegherea, controlul și autoritatea judecătorului delegat care asigură respectarea drepturilor recunoscute de această lege persoanelor private de libertate.
Sub acest aspect prin coroborare cu prevederile art. 38 alin. (2), din același act normativ, competența soluționării plângerii formulate de către reclamant revine judecătorului delegat de la unitatea penitenciară în care acesta se află (respectiv PENITENCIARUL ARAD.
Stricto sensu,dispozițiile art. 38 alin. (2) din Legea nr, 275/2006 se referă doar la măsurile privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de cap. 4 din lege.
O astfel de Interpretare restrictivă nu poate fi luată însă în considerare, întrucât, atâta vreme cât Legea nr. 275/2006 dă posibilitatea persoanelor condamnate la pedepse privative de liberate de a se adresa, pentru măsuri luate cu privire la executare de către administrația locului de deținere, doar judecătorului delegat, rezultă că acesta trebuie să soluționeze toate plângerile și cererile întemeiate pe această lege și nu doar cele care se referă strict la măsurile luate față de drepturile instituite prin cap. 4 din respectiva prevedere legală.
Recurentul arată că pe lângă drepturile instituite prin cap 4, persoanele private de liberate beneficiază și de alte drepturi, izvorâte din alte capitole ale aceleiași legi și ale Regulamentului de aplicare.
În temeiul art. 11, alin. (1) din Legea nr. 275/2006 coroborat cu art. 7 alin. (2) din Regulamentul de aplicare, pedeapsa închisorii și a detențiunii pe viață se aduc la îndeplinire în locuri anume destinate, denumite penitenciare iar potrivit art. 6 alin. (1) din aceiași lege, executarea acestor măsuri se face sub supravegherea, controlul și autoritatea judecătorului delegat în acest sens.
Raportat la aceste dispoziții legale, este evident că instituția judecătorului delegat are ca rol, atât asigurarea respectării legalității executării unor asemenea pedepse cât și respectarea, de către administrația locului de detenție, a drepturilor persoanelor private de libertate.
De aceea, în vederea realizării acestui deziderat s-a stabilit că executarea pedepselor privative de libertate se desfășoară nu numai sub controlul și supravegherea judecătoriului delegat ci chiar sub autoritatea acestui, conform - ului prin autoritate se înțelege"Drept, putere, de a comanda, de $ da dispoziții sau de a impune; al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat".
firul logic al raționamentului de mai sus, putem spune că este indubitabil faptul că, atâta timp cât pentru nerespectare drepturilor acordate persoanelor private de libertate prin cap. 4 al Legii nr. 275/2006, s-a instituit, prin același capitol, o procedură specială de soluționare în primă instanță a plângerilor, și pentru nerespectarea celorlalte drepturi, recunoscute persoanelor în detenție prin legea fundamentală sau alte acte normative, trebuie respectată aceiași procedură.
Prin urmare, cu valoare de principiu, coroborând dispozițiile art. 6, alin. (1) din Legea nr. 275/2006- care stabilește că executarea pedepselor privative de liberate se face sub controlul, supravegherea și autoritatea judecătorului delegat, cu dispozițiile cap. 4 din aceiași lege - prin care se stabilesc anumite drepturi persoanelor private de libertate precum și modul de contestare a măsurilor administrației penitenciarului prin care se încalcă aceste drepturi, putem spune că persoana privată de libertate care consideră că administrația locului de deținere i-a încălcat un drept recunoscut, printr-o o acțiune, trebuie să se adreseze cu plângere judecătorului delegat, cu excepția cazurilor când printr-un act normativ se acordă competență expresă unei anumite instanțe.
S-a invocat și excepția lipsei procedurii prealabile, deoarece reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri conform legii care condiționează sesizarea instanței de îndeplinirea unei proceduri prealabile în fața unor organe din afara sistemului instanțelor judecătorești, în condițiile stabilite prin legea nr. 554/2004.
Conform art. 109, alin. 2) pr.civ. dovada îndeplinirii procedurii prealabile trebuia anexată la cererea de chemare în judecată.
Procedură instituită este utilă atât pentru părți, care pot obține rezolvarea diferendului dintre ele într-un timp mai scurt și cu cheltuială mai puțină, cât și pentru instanțe, care pot fi degrevate de un număr însemnat de litigii.
În consecință, recurentul solicită admiterea recursului formulat și casarea sentinței mai sus invocate, pe fondul acțiunii prematur introduse, deoarece reclamantul a sesizat instanța înainte de nașterea dreptului la acțiune, care se naște fie de la data comunicării soluției de către autoritatea emitentă sau autoritatea ierarhic superioară sesizată, fie de la expirarea termenului în care trebuia rezolvată reclamația.
Dreptul la acțiunea în contencios născându-se condiționat de parcurgerea procedurii prealabile, rezultă că dacă acțiunea a fost formulată înainte de aceste momente, aceasta poate fi respinsă ca prematură, pentru că nu s-a născut dreptul la acțiune.
Dar având în vedere că nu am fost sesizați considerăm că lipsește o condiție de exercițiu a acțiunii și atunci soluția pe care instanța de fond trebuia să o pronunțe era de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.
Pe fond,instanța a reținut faptul că"reclamantul menționează că PENITENCIARUL ARAD nu a răspuns cererii sale în termenul legal."dar nu este precizată nici o dovadă materială care să susțină afirmațiile reclamantului.
Având în vedere principiul conform căruia "el incumbit probatio qui dicit non qui negat", având în vedere faptul că reclamantul-intimat nu a probat cele afirmate, în sensul că ar fi depus o anumită cerere, care ar fi fost înregistrată sub un anumit număr X/93, și faptul că unității noastre nu îi revenea obligația de a dovedii faptul că nu a fost înregistrată o astfel de cerere, apreciază că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului - intimat.
În drept, recurentul invocă disp. Art. 304 pct. 7 și 9, art. 304 ind. 1. pr. Civilă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
Analizând primul motiv de recurs invocat de către recurent privind necompetența materială a instanței de contencios administrativ, Curtea îl va respinge ca nefondat, întrucât în speță există o hotărâre irevocabilă prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ, respectiv, sentința penală nr. 242/PI/27 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția penală.
Această hotărâre, este obligatorie, atât pentru părți cât și pentru instanță în ceea ce privește stabilirea competenței materiale, în soluționarea cererii reclamantului.
Sentința penală nr. 242/PI/27 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția penală, a dezinvestit instanța civilă și a investit instanța de contencios administrativ în soluționarea pricinii.
Recurentul a invocat și excepția lipsei procedurii prealabile, deoarece reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri conform legii care condiționează sesizarea instanței de îndeplinirea unei proceduri prealabile în fața unor organe din afara sistemului instanțelor judecătorești, în condițiile stabilite prin legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 109, alin. 2) pr.civ. motiv ce nu poate fi primit de către C, întrucât în speță este vorba despre un refuz al recurentei de a furniza reclamantului documentul solicitat, iar în caz de refuz nu se mai cere îndeplinirea procedurii prealabile.
În cazul în care persoana se consideră vătămată prin tăcerea autorității administrative ori prin refuzul nejustificat al acesteia de a-i rezolva cererea, se poate adresa direct cu acțiune instanței competente.
În practică s-a statuat că obligativitatea acestei proceduri este imperativă doar în cazul acțiunilor privind anularea unui act administrativ, nu și în cazul refuzului nejustificat al autorității administrative de a răspunde sau a rezolva o cerere, cum este cazul în speță.
În ceea ce privește lipsa dovezii în susținerea afirmațiilor reclamantului, conform susținerii recurentului, instanța constată că la fila 9 din dosar fond se află ciorna cererii reclamantului adresată recurentului prin care solicită documentul care atestă desfășurarea intervenției educative și psihosociale referitor la persoana sa, conform Deciziei nr. 544/2007, care este parte integrantă dosarului său de penitenciar.
În speță nu există motive de casare a hotărârii recurate și nici motivele de modificare a hotărârii prev. De art. 304 pct. 7 și 9. pr. Civilă, invocate de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul PENITENCIARUL ARAD împotriva sentinței civile nr. 434/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.-MB-09.10.2009
Tehnored-LM - 09.10.2009
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu, Rodica Olaru, Maria Cornelia
