Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 336/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 336/
Ședința publică din 25 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 2: Tăbăltoc Dan Mircea
Judecător - G -
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1124/ din 16.12.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 mai 2009.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr. 1124/CA/ din 16 decembrie 2008, Tribunalul Iașia respins cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Recuperare
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că Spitalul Clinic de Recuperare Ias cos la concurs un post de medic specialist reumatologie, că acesta nu a mai avut loc și că, întrucât, în aceeași zi, a avut loc și concursul pentru postul vacant la Spitalul Municipal P, iar reclamanta a fost unicul candidat înscris la ambele concursuri, aceasta a optat pentru concursul organizat la Spitalul P, fapt confirmat de Autoritatea de Sănătate Publică
Reținând opțiunea reclamantei de a participa la concursul organizat pentru ocuparea postului de medic specialist reumatologie, vacant la Spitalul P, prima instanță a apreciat că reclamant nu a suferit vreun prejudiciu moral, rezultat din neorganizarea concursului pentru postul vacant din I, și că acest fapt reprezintă consecința firească a manifestării sale de voință de a renunța la participarea la concursul în discuție, în condițiile în care a fost singurul candidat înscris și că aspectele invocate prin cerere, care sunt de natură a-i produce prejudicii morale, reprezintă efectele propriilor sale opțiuni, nefiind rezultatul acțiunilor sau inacțiunilor pârâtului, situație de fapt în raport de care cererea a fost apreciată ca fiind nefondată.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs reclamanta, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că s-a ignorat faptul că cererea depusă la Spitalul Municipal P avea semnificația unei cereri de înscrieri la concurs și nu semnificația opțiunii de a opta pentru ocuparea postului vacant, că un document cu un conținut identic a fost depus și la pârâtul -intimat, și că, datorită relei credințe a acestuia din urmă, ambele examene au fost programate în aceeași zi și la aceeași oră, context în care a fost forțată să participe la concursul organizat de Spitalul Municipal P, neobservându-se că, pentru a anula concursul în cauză, Spitalul Clinic de Recuperare I nu a parcurs procedura instituită prin Ordinul nr. 698/2001 al ministrului sănătății.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Este necontestat faptul că Spitalul Clinic de Recuperare Iao rganizat un concurs pentru ocuparea unui post de medic specialist în reumatologie, programat pentru data de 19 decembrie 2007, că anunțul cu privire la acesta a fost publicat în revista " medicală" nr. 39 din 28.09.2009, că în reumatologie vacant la Spitalul Municipal P, că reclamanta -recurentă s-a înscris la ambele concursuri, că, în zilele de 19 și 20 decembrie 2007, aceasta s-a prezentat doar la concursul organizat de Spitalul Municipal P, unde a fost declarată admisă, conform procesului verbal încheiat la data de 20.12.2007, și că Spitalul Clinic de Recuperare Iaa nunțat că a anulat concursul ce urma să aibă loc la data de 19 decembrie 2007, din lipsă de candidați, urmând ca un nou concurs să fie anunțat pentru o dată ulterioară.
Este de asemenea necontestat faptul că, prin acțiunea de față, reclamanta solicită repararea prejudiciului moral pretins suferit prin modul în care pârâtul a organizat și finalizat procedura de ocupare prin concurs a postului vacant și implicit prin modul în care a fost soluționată cererea sa de înscriere la concurs și că nici unul din actele sau faptele pârâtului nu au fost contestate anterior sesizării instanței cu soluționarea cererii de reparare a prejudiciului pretins suferit, în condițiile în care se susține, prin concluziile scrise depuse pentru data de 16 decembrie 2008, că prejudiciul moral a fost cauzat "prin încălcarea de către pârât a dreptului legal de a participa la un concurs ce trebuia organizat în vederea ocupării unui post de reumatolog".
Curtea consideră că procedura pentru ocuparea posturilor vacante de medic, reglementată prin Ordinul nr. 698/2001 a ministrului sănătății, există o procedură administrativă, în toate componentele sale și că, în atare situație, controlul legalității actelor îndeplinite, ori a refuzului de soluționare a unei cereri, aparține instanței de contencios administrativ, procedură pe care reclamanta -recurentă a înțeles să o urmeze.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, de către o instituție ce lucrează în regim de putere publică, are posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru a obține anularea actului, recunoașterea dreptului și repararea pagubei.
Întrucât norma legală menționată nu obligă persoana vătămată să exercite acțiunea în repararea pagubei concomitent cu acțiunea în anularea actului, Curtea constată că reclamanta -recurentă putea să exercite acțiunea de față separat de acțiunea principală, dar nu și în lipsa acesteia și că, în atare situație, competența de soluționare a cauzei trebuie să aparțină tot instanței de contencios administrativ, având în vedere principiul unicității raportului juridic de drept administrativ și principiul că accesoriul (dreptul la reparație) trebuie să urmeze regimul de drept procesual al principiului (acțiunea în anulare).
Dreptul la despăgubire nu poate fi exercitat decât în măsura în care autoritatea publică și-a anulat în mod voluntar actul nelegal, sau în cazul în care instanța de contencios administrativ a stabilit că a avut loc o încălcare a unui drept sau interes legitim, indiferent de natura reparației ce se cere.
Ca atare, atâta timp cât nu s-a cerut și nu s-a recunoscut, printr-o hotărâre irevocabilă, că în mod nejustificat nu s-a dat eficiență cererii de înscriere la concursul organizat de pârât și că în mod nelegal s-a procedat la anularea concursului anunțat, reclamanta -recurentă nu este îndreptățită a cere instanței de contencios administrativ să dispună repararea prejudiciului moral pretins suferit, întrucât exercitarea dreptului de a obține despăgubiri este condiționată de sancționarea autorității publice pentru modul în care a soluționat cererea.
Acțiunea în despăgubire nu poate fi exercitată nici pe dreptului comun, întrucât, pentru a se pronunța asupra ei, instanța este obligată să verifice dacă, prin modul în care a acționat, autoritatea publică a încălcat normele legale aplicabile în materie, ori a acționat cu rea credință, verificare pe care nu o poate face decât instanța abilitată să asigure controlul de legalitate al actelor și faptelor persoanelor care acționează în regim de putere publică, respectiv instanța de contencios administrativ, în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Ca atare, constatând că atâta timp cât nu s-a contestat modul în care pârâtul a organizat concursul anunțat pentru data de 19 decembrie 2007 și nu s-a recunoscut că cererea de înscriere la concurs nu a fost soluționată în condițiile legii și cu bună credință, Curtea consideră că reclamanta -recurentă nu poate susține că a fost vătămată în drepturile sale și nu poate solicita repararea prejudiciului moral pretins suferit, vătămarea trebuind recunoscută în condițiile Legii 554/2004 și nu pe cale incidentă în cadrul acțiunii în despăgubire.
Drept urmare, constatând că soluția de respingere a acțiunii este temeinică și legală, dar pentru motivele mai sus expuse, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge cererea de recurs formulată de reclamanta, ca nefondată, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1124/CA/ din 16 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă pe recurenta să plătească intimatului Spitalul Clinic de Recuperare I suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
Cu opinie separată
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
09.06.2009
Tribunalul Iași:
-
Opinie separată
Din conținutul art. 19 alin. 1 al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevede că atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, rezultă, într-adevăr, că soluționarea acțiunii în daune este condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ.
În prezenta cauză, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul de Recuperare I solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 7500 de lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral pretins suferit prin modul în care pârâtul a organizat și a finalizat procedura de ocupare prin concurs a unui post vacant de medic reumatolog și prin modul în care a fost soluționată cererea sa de înscriere la concurs.
Cererea de chemare în judecată formulată de are însă un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în termenul legal.
Cum în speță, reclamanta, care în drept a invocat și prevederile art. 8 și următoarele din Legea nr. 554/2004, nu a demonstrat faptul că anterior formulării acțiunii patrimoniale s-a adresat instanței de contencios administrativ competente cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim, acțiunea în pretenții a reclamantei trebuie soluționată de instanța de drept comun competentă, respectiv Judecătoria Iași, nefiind aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel soluționează în fond litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale.
Competența materială de fond în materia contenciosului administrativ este reglementată de lege în funcție de două criterii, respectiv, poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestată.
Rezultă, așadar, potrivit textului de lege mai sus menționat, că atunci când cauza nu are ca obiect un act administrativ sau refuzul eliberării unui act administrativ ori nu se referă la un impozit, taxă, contribuție sau datorie vamală, competența materială nu se mai stabilește după prevederile speciale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci după cele generale, cuprinse în Codul d e procedură civilă, astfel încât nu mai este relevant că una din părți este autoritate publică centrală.
Având în vedere că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554 deoarece acțiunea ce constituie obiectul cauzei de față nu a fost precedată de o acțiune în contencios administrativ, în raport cu care să aibă caracter accesoriu, ținând seama de faptul că obiectul acțiunii în mod evident nu privește acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, locale sau județene și nici taxe impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, fiind, în realitate, o acțiune în răspundere civilă delictuală, competența de soluționare a cauzei, raportat la dispozițiile art. 1 din Codul d e procedură civilă, aparține Judecătoriei Iași, secția civilă.
Cum acțiunea civilă în despăgubire a fost introdusă pe cale principală, instanța judecătorească avea îndatorirea să permită reclamantei accesul la justiție prin trimiterea cauzei la instanța de drept comun, raportul juridic dedus judecățiiîn aceste condițiifiind unul de drept privat, chiar dacă există o legătură directă între prejudiciul invocat și constatarea caracterului ilegal al neorganizării concursului pentru ocuparea unui post de medic specialist.
Netrimiterea cauzei la instanța de drept comun cu motivul că soluționarea acțiunii nu este posibilă deoarece instanța respectivă ar trebui să verifice dacă, prin modul în care a acționat, autoritatea publică a încălcat normele legale în domeniul organizării concursurilor, verificare care nu poate fi făcută de instanța de contencios administrativ, are ca efect atingerea substanței dreptului reclamantei de a accede la o instanță, prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în condițiile în care dreptul la despăgubiri urmărit a fi realizat prin prezenta acțiune are caracter pur civil.
Față de cele ce preced, Curtea trebuia să admită recursul, să caseze hotărârea atacată și, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 6 din Codul d e procedură civilă, să trimită dosarul spre judecare instanței judecătorești competente material.
judecător
--- -
și tehnoredactat:
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc Dan Mircea
