Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2014/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 6233/107/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ_ /2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier M. R.
Pe rol pronunțarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. C. VETERINARĂ A. și pe pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 21.05.2014, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ reclamantul S. C. VETERINARA A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară si pentru Siguranța Alimentelor A., a solicitat obligarea autorității publice pârâte la calcularea si acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de al 13-lea salariu, având în vedere acest drept a fost prevăzut de legislația in vigoare, pentru anul calendaristic anterior, actualizat cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la plata lor efectivă. acesta fiind un drept câștigat, pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant, conform listei anexate,
În motivare se arată că prin art. 18 din OUG nr.6 din 24.01.2007, privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pana la . legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici se prevedea că:
1) Pentru activitatea desfășurata, funcționarii publici au dreptul la un premiu anual, egal cu salariul mediu lunar de baza realizat in anul pentru care se face premierea.
2) Premiul anual se plătește in anul următor celui pentru care se face premierea.
Acest articol a fost abrogat de Legea nr. 330/2009, care a prevăzut insa acordarea acestui drept in continuare, conform art.25 care are următorul conținut:
1) Pentru activitatea desfășurata, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate in anul pentru care se face premierea.
2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proporțional cu perioada in care a lucrat, luându-se in calcul media salariilor de baza brute lunare realizate in perioada in care a desfășurat activitate.
3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda in cazul persoanelor care in cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda in cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost de asemenea abrogate de art. 39 pct. W din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, publicate in Monitorul Oficial nr. 877/28.12.2010, ce a intrat in vigoare la data de 01.01.2011 (art.46).
De asemenea, prin art.8 din Legea nr. 285/28.12.2010, privind salarizarea in anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, publicat in Monitorul Oficial al României nr. 878/28.12.2010 (in vigoare la data de 31.12.2010), s-a prevăzut in mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă, începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Se apreciază că dreptul reclamanților de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cat prevederile legale ce il prevedeau erau in vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor, celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrara încălcând principiul retroactivității.
In legătura cu principiul retroactivității legii, o lege devine obligatorie numai după promulgarea si după aducerea ei la cunoștința prin publicare in Monitorul Oficial al României, ea rămânând in vigoare pana când o altă lege care o abrogă pe cea anterioară in mod explicit sau implicit.
D. consecința, ori de cate ori o lege nouă modifică starea legala anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, in determinarea câmpului de aplicare in timp trebuie sa se tina seama nu numai de prioritatea pe care o are noua lege fata de cea veche, ci si de siguranța raporturilor sociale, care impune sa nu fie desființate sau modificate, fără motiv deosebit de ordine sociala, drepturi care, in momentul intrării in vigoare a legii noi, erau deja concretizate in acte de voința sau in raporturi definitive încheiate valabil după legea existenta in momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisa in art. 1 din Codul Civil, se refera la toate raporturile născute sub legea veche care nu si-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediata a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția, si fără a admite că legea nouă poate fi interpretată in sensul de a guverna si asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noii dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. Ori, in cazul reclamanților, dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând in vigoare ulterior perioadei prevăzute pentru acordarea lui.
Privarea lor de dreptul salarial invocat încalcă si art. 1 al Protocolului din Convenția Europeana a drepturilor Omului. In aceasta privința CEDO face distincție intre dreptul angajatului de a continua sa primească in viitor un salariu . si dreptul de a primii efectiv salariul câștigat pentru o perioada in care munca a fost prestată. ( Cauza Lelas c. Croației din 20.05.2010, par.58).
De asemenea, Cauza Kchko c. Ucrainei din 08.11.2005, ,Curtea a statuat că „ dacă printr-o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru care acestea au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, in mod deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cat dispozițiile legale sunt in vigoare" (par. 2 3)
În drept: art. 25 al Legii nr. 330/2009, art. 1 al Codului Civil, art 15 alin (2), art.20, art. 41, art. 44, art. 124 al Constituției României, art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Legii nr. 554/2004 si C. proc. civ.
În dovedirea acțiuni s-a depus: lista membrilor de sindicat pentru care s-a formulat acțiunea, solicitarea adresată instituției publice pârâte pentru acordarea drepturilor care fac obiectul prezentei cauze.
Pârâta DIRECȚIA S.-VETERINARA SI PENTRU, SIGURANȚA ALIMENTELOR A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată .
De asemenea, se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a DSVSA A. față de faptul că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 din HOTĂRÂREA nr. 1.415 din 18 noiembrie 2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, Președintele ANSVSA este cel care aprobă statele de funcții, fiind ordonator principal de credite astfel încât acesta aproba bugetul DSVSA A.. Acordarea acestor drepturi de natură salarială impun existența în bugetul fiecărei autorități în parte a fondurilor necesare.
Neexistând in bugetul DSVSA un capitol bugetar privind acordarea acestor drepturi, pârâta nu poate dispune acordarea acestora astfel cum a solicitat reclamanta.
Pe fondul cauzei, se menționează că în anul 2010 salarizarea era guvernată de prevederile Legii - cadru nr. 330/2009, însă în primul an de aplicare a acestui act normativ, modul de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar era reglementat de OUG nr. 1/2010, care la art. 5 alin.1 menționa că "începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează: a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții; b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariate prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009", art. 6 alin. 3 prevăzând: „cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale stabilite începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu va depăși nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".
Conform art. 4 alin.1 din această ordonanță „ începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) din Legea-cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009",
Din economia dispozițiilor legale mai sus citate, rezultă că în anul 2010 personalul salarizat conform celor două acte normative precitate, Legea nr. 330/2009 și, respectiv OUG nr. 1/2010, nu mai poate beneficia de alte drepturi salariale ori de altă natură care rezultă din prestarea muncii.
De asemenea conform dispozițiilor art. ART. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public " Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Acest act normativ nu vine in contradicție cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeana a drepturilor omului, iar dificultățile economice deosebite au impus măsura neacordării premiului anula pe 2010 începând cu luna ianuarie 2011, sens in care in baza acestor reglementari legale acțiunea reclamantei se impune a fi respinsă.
În drept: dispozițiile Legii nr.554/2004, ale art. 8 din Legea nr. 285/2010, Noul Cod de Procedura Civila.
La data de 04.03.2014 reclamantul S. C. Veterinara A. a depus o completare a cererii inițiale de chemare in judecata, solicitând:
- în principal, obligarea autorității pârâte să calculeze si sa plătească in întregime, drepturile salariate ale fiecărui membru de sindicat reprezentat in cauză, la care acesta avea si are dreptul cu titlu de „al 13-lea salariu pentru anul 2010", drepturi care nu au fost incluse si nu au fost efectiv achitate prin intermediul creșterii salariale de 15% aplicata in anul 2011 conform art. 8 din Legea nr. 285/2010;
- in subsidiar I
(a), obligarea autorității pârâte să calculeze drepturile salariale la care fiecare dintre membrii de sindicat avea si are dreptul cu titlu de „al 13-lea salariu pentru anul 2010", precum si sumele incluse si achitate efectiv cu acest titlu sub forma creșterilor salariale de 15% din anului 2011;
(b). obligarea pârâtei să calculeze si să plătească acea parte a drepturilor salariale ale fiecărui membru de sindicat reprezentat in cauză Ia care acesta avea si are dreptul cu titlu de „al 13-lea salariu pentru anul 2010", care se dovedește a nu fi fost inclusă in creșterile salariale de 15% din anul 2011.
- in subsidiar II
(c). obligarea pârâtei să calculeze si sa plătească acea parte a drepturilor salariale ale fiecărui membru de sindicat reprezentat in cauză, la care acesta avea si are dreptul lunar in anul 2011, cu titlu de creștere salariala cu 15%, care se dovedește a fi fost achitata cu titlu real de „al 13-lea salariu pe anul 2010" si nu cu titlu de creștere salariala reala si efectiva.
Astfel, se arată că, născut in cursul anului 2010, pe perioada cât era incident art. 25 din Legea nr. 330/2009, dreptul la premiul anual a fost câștigat prin prestarea efectivă a muncii, ca un drept aferent raportului de muncă. D. plata si respectiv, executarea/satisfacerea dreptului a fost reglementata cu începere din ianuarie 2011.
Prin decizia nr. 115/09.02.2012, Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, realizând o verificare a dispozițiilor respective atât din punctul de vedere al compatibilității cu legea fundamentală (în raport cu criticile formulate), cât și sub aspectul compatibilității cu Convenția europeană a drepturilor omului,.
Instanța constituțională a statuat asupra aptitudinii normei juridice de a respecta in abstracto dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența CEDO, fără a putea stabili efectele acelei norme pentru fiecare individ sau subiect de drept în parte, atât timp cât acesta este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești ce soluționează litigii între destinatari precis determinați ai normei respective, instanțele fiind singurele în măsură să cuantifice in concret efectele aplicării normei la situația de fapt a speței.
Raportând cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 115/2012, la aspectele deduse judecații in prezenta cauza, se deduce că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010, denumite generic de "al 13-lea salariu", ar fi trebuit să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a fiecărui angajat.
Așadar, conform Deciziei nr. 115/2012, este recunoscut in mod expres beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, fiind statuat ca doar modalitatea de plata, de satisfacere a acestui drept, nu mai este cea reglementata de Art. 25 din Legea nr. 330/2009, ci cea prevăzuta de Art. 8 din Legea nr. 285/2010.
Practic, dreptul exista, iar plata lui trebuie făcută conform legii si Curții Constituționale, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, diferențiat pe fiecare angajat, in funcție de suma datorata, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Deși aceasta ar fi presupus că salariile pentru 2011 ale membrilor de sindicat, să crească în mod eșalonat și diferențiat, prin aplicarea de cote-părți din premiul anul pe 2010, acest lucru nu s-a întâmplat in concret.
Si totuși, fără nicio legătură cu sumele identificate generic sub denumirea „al 13-lea salariu", cuantumul salariului/soldei/indemnizației de bază pentru toți angajații sistemului bugetar a crescut sub imperiul Legii nr. 285/2010, cu un procent fix de 15%. Majorarea salarială de 15% s-a aplicat si pentru cei care nu aveau dreptul la „al 13-lea salariu", ori care aveau doar parțial acest drept întrucât lucraseră doar o fracție din anul 2010.
Se pune astfel in discuție problema realității includerii drepturilor in discuție in creșterea salariala aplicata începând cu anul 2011, respectiv a simulării plații unor drepturi salariale care au rămas neachitate pana in prezent, chiar si in contextul majorării salariului cu 15%.
Altfel spus, trebuie determinata natura creșterii salariale aplicata începând cu 2011 si eventuala existența sau inexistența a legăturii ei cu cel de-al „13-lea salariu".
Se învederează că acest aspect a fost pe deplin clarificat de Guvernul României in expunerea de motive care a însoțit in Parlament proiectul de Lege privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (viitoarea Lege nr. 285/2010), in sensul in care nu s-a urmărit niciodată, in mod real, plata celui de-al „ 13-lea salariu " prin majorarea cu 15% a drepturilor salariale.
Această abordare s-a concretizat prin dispozițiile Legii nr. IS5/2010 si ale Ordinului comun aparținând Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale (nr. 42/2011) si Ministerului Finanțelor Publice (nr. 77/2011) privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010.
De menționat faptul că prin aceste norme metodologice se statuează in mod concret modalitatea de aplicare a creșterii salariale de 15% fără a face o referire la sumele datorate angajaților ca premiu anual 2010 si/sau la modalitatea de acordare a acestor sume.
Față de apărarea potrivit căreia premiul anual aferent activității din anul 2010, ar fi fost inclus in creșterea salariala de 15% acordată in anul 2011, se învederează faptul ca această susținere este discriminatorie față de funcționarii care nu aveau dreptul la premiul anual aferent activității din 2010.
Astfel o categorie de angajați (de principiu cei nou angajați sau cei pentru care premiul anual invocat nu trebuia acordat sau redus in condițiile in care aceștia au desfășurat o activitate profesionala nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost aplicate sancțiuni disciplinare) a beneficiat in 2011 de o creștere salariala de 15%, in timp ce membrii de sindicat reprezentați in cauza au primit același procent de creștere salariala (deși ei aveau dreptul si la cel de-al 13-lea salariu).
Însușirea acestei teze prezentată de pârâtă, nu ar face altceva decât sa consacre o profundă inechitate pentru angajații care aveau dreptul la prima anuala 2010 - in sensul că aceștia urmau sa primească o mărire salariala in 2011 mai mica (diferența intre cuantumul de 15% si cuantumul primei anuale 2010) decât cei nou angajați si cu atât mai revoltător, decât angajații pentru care premiul anual invocat nu trebuia acordat.
In realitate, întrucât nu exista nicio dovada concretă si efectivă că drepturile salariale in discuție ar fi fost incluse in creșterea salariala de 15% si/sau ca ar fi fost plătite in acest fel, se impune ca plata lor să se facă in urma admiterii prezentului demers judiciar.
Creșterea salariala de 15% nu putea si nu poate să se confunde cu sumele achitate cu titlu de „al 13-lea salariu pentru anul 2010", nefiind posibil ca prin una si aceeași plată, respectiv prin aceeași sumă de bani, să fie acoperite concomitent o suma deja datorata pentru munca prestata in 2010 si o sumă suplimentară pentru munca prestata in 2011.
În drept: art. 201 si art. 204 N. C.proc.civ., Legea 188/1999, Legea 53/2003, Art. 8 din Legea nr. 285/2010, Art. 25 din Legea nr. 330/2009, Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010.
Pârâta DIRECȚIA S.-VETERINARA SI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A., a formulat întâmpinare II prin care a solicitat respingerea acțiunii modificate.
Așa cum a precizat Tribunalul G. in susținerea netemeiniciei excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care a format obiectul sesizării Curții Constituționale pronunțându-se decizia nr. 115/2012, premiul anual la care se referă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu reprezintă un drept, ci un supliment, astfel că nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului de proprietate. Totodată, aceste dispoziții ar fi avut caracter retroactiv numai dacă ar fi intervenit asupra unor prestații deja încasate, și nu asupra unora viitoare, așa cum este cazul de față.
Veniturile de natură salarială ale personalului bugetar se stabilesc numai prin lege, eliminarea celui de-al treisprezecelea salariu având ca temei criza economică, restrângerea fiind proporțională cu scopul urmărit, iar măsura, aplicată în mod nediscriminatoriu.
In motivarea deciziei date Curtea Constituționala a constatat că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salariala din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
în concluzie, Curtea Constituționala a constatat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Ca atare excepția de neconstitutioanalitate a fost respinsă.
Analizând în prealabil, conform art.248 NCPC, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, instanța constată că este nefondată, sens în care o va respinge. În acest sens, se reține că pârâta este autoritatea publică cu care reclamanții se află în raporturi de serviciu, așa cum rezultă din adresa nr.1067/27.01._ emisă de aceasta, iar potrivit disp. art. 5 lit. c din OG nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, direcțiile sanitar-veterinare si pentru siguranța alimentelor județene au personalitate juridică. Ca atare, faptul că art.6 ind.6 alin.4 din OG nr.42/2004 prevede că „Președintele Autorității este ordonator principal de credite” nu înseamnă că doar Autoritatea Națională Sanitară Veterinară si pentru Siguranța Alimentelor poate avea calitatea de pârât în litigiile privind plata unor drepturi bănești pretinse de funcționarii publici angajați ai direcțiilor județene, câtă vreme acestea din urmă sunt persoane juridice care au obligația de a acorda drepturile salariale personalului angajat . Aprobarea bugetului direcțiilor județene de către Președintele ANSVSA este o chestiune care nu are relevanță asupra calității procesuale pasive în cauza de față și ține strict de raporturile dintre autoritatea pârâtă și Autoritatea centrală, căreia i se subordonează.
Pe fondul cauzei, instanța reține că în luna decembrie 2010 a fost în vigoare art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, care instituia un premiu anual (considerat cel de-al treisprezecelea salariu) proporțional cu timpul lucrat în anul respectiv și calculat în raport cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare. Legea prevedea că plata premiului anual se va face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
La data de 28 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Legea-cadru nr. 284/2010 care a abrogat expres Legea-cadru nr. 330/2009 (în vigoare de la 31 decembrie 2010). La aceeași dată, 28 decembrie 2010, a fost publicată și Legea nr. 285/2010, care majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, față de luna octombrie 2010, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, cum ar fi deciziile nr. 115/2012 și 257/2012, constatând că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Prin decizia nr.21/2013 pronunțată de ÎCCJ, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că „se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. „
În continuare, ÎCCJ a precizat că ” Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională. „
În consecință, ÎCCJ a stabilit „că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări. „
În acest context, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile reclamantului în sensul că este discriminatoriu modul în care pârâta a procedat în anul 2011 prin alocarea aceluiași procent de 15% și pentru persoanele care nu aveau dreptul la premiul anual aferent activității din 2010. Această modalitate de plată a celui de-al 13 salariu în anul 2011 a fost prevăzută de legiuitor, atât Curtea Constituțională cât și ÎCCJ stabilind că în această formă subzistă dreptul de creanță al angajatului, astfel că angajatorul nu avea altă posibilitate de aplicare a dispozițiilor legale în cauză.
Totodată, instanța reține că deși reclamantul susține că angajații pârâtei ar fi beneficiat în mod real, în anul 2011, de o creștere salarială inferioară procentului de 15%, nu a solicitat administrarea niciunei probe care să dovedească aspectul invocat . Ca atare, și solicitările formulate în subsidiar prin completarea de acțiune nu pot primi o soluție favorabilă, reclamanta nefăcând dovada faptului că sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 nu s-au regăsit, în integralitate sau parțial, în mod real, în creșterile salariale de 15% din anul 2011.
Pentru considerentele ce preced, instanța reține că acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată și completată ulterior, este neîntemeiată, sens în care va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a DSVSA A..
Respinge acțiunea completată, formulată de reclamantul S. C. VETERINARA A., în numele membrilor de sindicat menționați în lista anexată la filele 16-19, cu sediul in A. I., ., jud. A. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ SI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A., cu sediul in A. I., ., jud. A..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul și motivele de recurs se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2014
Președinte, C. C. | ||
Grefier, M. R. |
Red. CC / Tehnored. CC / 4 ex. /16.06.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2014/2014. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 141/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|
