Obligaţia de a face. Decizia nr. 85/2014. Tribunalul ALBA

Comentarii

0

Decizia nr. 85/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 45359/3/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

DECIZIE Nr. 85/R/2014

Ședința publică de la 27 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. L.

Judecător C. M. C.

Judecător L. A. P.

Grefier D. M.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenții Ș. L., Ș. D. A. și C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR A. I., împotriva sentinței civile nr. 3523/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații O. B. ROMÂNIA SA, O. B. ROMÂNIA SA-SUCURSALA A. I., având ca obiect - obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 20.03.2014 când pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, Instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 27.03.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

INSTANȚA

Asupra recursurilor de față ;

Prin sentința civilă nr. 3523/2013 pronunțata de Judecătoria A. I., s-a respins sesizarea Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (B.) – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor A. formulată în contradictoriu cu pârâții O. B. România SA și O. B. România SA – Sucursala A. I., precum și cererea de intervenție în interes propriu a intervenienților Suster L. și Suster D. A., formulată în contradictoriu cu pârâtele O. B. România SA și O. B. România SA – Sucursala A. I., fără cheltuieli de judecată.

Prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9079/CA/2012 pronunțată la 05.11.2012 în dosarul nr._ al Tribunalului A. s-a dispus declinarea în favoarea Tribunalului București a competenței de soluționare a cererii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor A. formulată în contradictoriu cu pârâții O. B. România SA, O. B. România SA – Sucursala A. I., Suster L. și Suster D. A..

Prin sentința civilă nr. 2268/23.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București s-a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei Alba Iulia a competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamantul CRPC Regiunea Centru – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor A. formulată în contradictoriu cu pârâții O. B. România SA, O. B. România SA – Sucursala A. I., Suster L. și Suster D. A..

Cauza a fost înregistrată sub același număr pe rolul Judecătoriei Alba Iulia.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, în fapt, prin petiția înregistrată la CJPC A. cu nr. 348/20.07.2012, numiții Ș. L. și Ș. D. A. au reclamat caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 6.1, 6.2, 6.3, 8.3, 8.8, 9.10 din contractul de credit nr. C_ din 25.07.2007. Consumatorii au solicitat CJPC A. să constate existența clauzelor abuzive înscrise în contractul de credit și restituirea de către bancă a sumelor încasate pe nedrept.

În anul 2007 consumatorii Ș. L. și Ș. D. A. în calitate de împrumutat, respectiv codebitor, au contractat un credit ipotecar în valoare de 93.400 CHF (pe durata a 263 luni) de la Sucursala O. B. ROMÂNIA SA A. I. încheind contractul nr. C_ din 25.07.2007, iar la data semnării contractului de credit rata dobânzii fiind de 5,5% pe an. LA pct. 6.1 din contract se specifică „pentru creditul acordat clientul datorează și va plăti băncii o rată de dobândă revizuibilă în conformitate cu politica băncii”. De asemenea, la punctul &.2 se specifică „banca își rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii în funcție de evoluția indicatorilor de referință (LIBOR pentru USD și EURIBOR pentru euro), modificările ratei de dobândă fiind aplicabile fără a fi necesar consimțământul clientului. Noua valoare a ratei de dobândă și a ratei lunare de plătit vor fi comunicate prin intermediul unei scrisori simple la adresa de corespondență comunicată de client această metodă de comunicare este suficientă, iar clientul renunță la orice plângere și apărare ulterioare cu privire la faptul că aceasta ar fi insuficientă sau nepotrivită”.

După aproximativ un an de la data semnării contractului prestatorul de servicii procedează la majorarea dobânzii de la 5,5% pe an la 6,49% pe an, această valoare fiind aplicată și în prezent la creditul menționat anterior, deși în această perioadă valoarea indicelui LIBOR a scăzut.

La data încheierii contractului de credit C_ /25.07.2007 consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a negocia vreo clauză din contract, acesta în întregime fiind un contract cu clauze prestabilite de prestatorul de servicii financiare pe care consumatorul nu a avut posibilitatea să le modifice sau să le înlăture, ci doar să se informeze.

De asemenea, în contract nu se specifică în nici un fel elementele concrete care permit modificarea unilaterală a dobânzii contractului, lăsând la libera apreciere a băncii majorarea dobânzii, creând un dezechilibru între prestatorul de servicii și cel împrumutat. Simpla menținere a indicelui LIBOR nu este suficientă, mai ales că de la încheierea contractului de credit și până în prezent indicele de referință LIBOR a înregistrat scăderi semnificative fără ca prestatorul să intervină în scăderea dobânzii – conform graficelor anexate de consumator valoarea indicelui LIBOR a scăzut de la 2,9 în 2007 la 0,0575 în 31.05.2012, fără ca banca să scadă dobânda.

În anul 2010 în urma intrării în vigoare a OUG 50/2010 modificată prin Legea nr. 288/2010, prestatorul de servicii propune consumatorului un act adițional de implementare a noilor prevederi în contractul încheiat cu consumatorul însă dobânda curentă stabilită unilateral de către bancă a fost propusă la valoarea de 6,49% pe an variabilă trimestrial și fiind compusă din dobânda de referință plus marja băncii cu mențiunea că la data semnării actului adițional valoarea dobânzii de referință este de 0,22% iar marja băncii 6,27%.

Cu noile propuneri ale prestatorului de servicii consumatorul nu a putut fi de acord deoarece deși indicele LIBOR a scăzut de la 2,9% la 0,22% banca nu a procedat la scăderea ratei dobânzii propunând marja băncii la 6,27%, valoare foarte mare față de cea de la data semnării contractului (2,6%).

Reclamantul a considerat că prin articolele 6.1, 6.2, 6.3 din contractul de credit C_ din 25.07.2007 s-au stipulat clauze abuzive (care permit băncii majorarea dobânzii în mod unilateral în funcție de politica băncii) clauze care și-au produs efectul începând cu anul 2008, când dobânda a fost majorată de la 5,5% la 6,49% pe an.

Referitor la prevederile contractuale anterior menționate s-a reținut că acestea reprezintă clauze abuzive, așa cum sunt acestea definite în dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

În continuare reclamantul redă conținutul clauzelor contractuale specificate la art. 6 pct. 6.1, 6.2 și 6.3 din contractul de credit bancar C_ /25.07.2007.

Pct. 6.1. „Pentru creditul acordat clientul datorează și va plăti băncii o rată de dobândă revizuibilă în conformitate cu politica băncii.”

Pct. 6.2. „ Banca își rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii în funcție de evoluția indicatorilor de referință (LIBOR pentru USD și EURIBOR pentru euro), modificările ratei de dobândă fiind aplicabile fără a fi necesar consimțământul clientului.”

Pct. 6.3. „Noua valoare a ratei de dobândă și a ratei lunare de plătit vor fi comunicate prin intermediul unei scrisori simple trimisă la adresa de corespondență a clientului, menționată la alin. 16.3. Clientul convine că această metodă de comunicare este suficientă și renunță la orice plângere și apărare ulterioare cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau insuficientă.”

Reclamantul a considerat abuzive (în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 prevederile contractuale care stipulează că „dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii deoarece permit băncii să procedeze la modificarea (majorarea în speță) ratei dobânzii în lipsa unei evidențieri clare a elementelor în funcție de care banca înțelege să procedeze la această modificare. Mai mult, dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă fără a fi necesar consimțământul clientului (pct. 6.2).

Necircumstanțierea în nici un mod a elementelor în funcție de care banca înțelege să procedeze la modificarea unilaterală a dobânzii contractuale pune consumatorul în imposibilitatea de a aprecia dacă majorarea dobânzilor este judicios dispusă, necesară și proporțională cu fluctuația vreunui indicator de referință.

Se creează astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților despre care se face vorbire în art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori atunci când definește acest gen de clauze: „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Contrar dispozițiilor Legii 193/2000, care la art. 1 alin. 1 stipulează că: „orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”, clauzele privind modificarea dobânzii fac referire la o noțiune vagă, ambiguă, reprezentată de „politica băncii”. Astfel, reclamantul apreciază că această formulare echivocă, lipsită de precizie, a clauzei care stabilește condițiile în care se poate modifica dobânda (element esențial într-un contract de credit bancar) permite operatorului economic să dispună majorarea dobânzii într-o manieră arbitrară, care ține cont exclusiv de interesele particulare ale băncii.

Reaua credință a furnizorului de servicii financiare rezidă în omiterea intenționată a enunțării și definirii în mod concret a condițiilor în care dobânda poate fi modificată în mod unilateral, decizia băncii fiind în acest fel discreționară și imposibil de controlat de către consumator.

În momentul în care au fost încheiate aceste contracte consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractele încheiate sunt contracte de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contracte, acte juridice, fiind-i impuse, în forma respectivă, de către bancă.

Luând în considerare toate argumentele menționate mai sus și dezavantajele evidente pe care clauzele abuzive inserate în contractul de credit le cauzează consumatorului, reclamantul a învederat că împrumutatul nu a avut posibilitatea reală de a alege sau de a modifica prevederile clauzelor contractuale anterior menționate și prin urmare conținutul acestora, prestabilit de împrumutător, i-a fost impus în forma respectivă de către bancă.

Definitoriu pentru clauzele abuzive este împrejurarea că dacă ar fi avut posibilitatea reală de a alege consumatorul nu le-ar fi acceptat. Mecanismul din care s-a născut reprimarea acestor clauze este centrat pe ideea prezervării libertății consimțământului: există dezechilibru semnificativ între prestații ori de câte ori, raportată la ansamblul stipulațiilor contractuale, respectiva clauză nu ar fi fost liber asumată de către consumator în ipoteza în care ar fi fost în măsură să negocieze.

Având în vedere cele expuse mai sus, reclamantul a apreciat că formarea clauzelor contractuale anterior menționate este realizată de asemenea manieră încât, prin interpretarea lor, să servească, independent de orice circumstanțe, doar intereselor băncii, fapt care contravine dispozițiilor art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, întrucât „creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.

Apreciind că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reglementate de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și sancționată de art. 16 alin.1 din același act normativ, în sensul că, astfel cum a dezvoltat anterior, în contract au fost stipulate clauze abuzive, încălcându-se în acest mod prevederile imperative ale legii.

În drept acțiunea se întemeiază pe dispozițiile Legii 193/2000 și OG 21/1992, ambele acte normative privind protecția consumatorilor.

Prin cererea de intervenție în interes propriu intervenienții reclamanți Suster Lucua și Suster D. A. au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtele O. B. România SA, O. B. România SA – Sucursala A. I., prin hotărârea ce o va pronunța:

- să dispună menținerea procesului verbal de constatare a contravenției și aplicarea sancțiunii prev. de art. 16 din Legea nr. 193/2000;

- să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 25.07.2007:

1. clauzele contractuale prev. de art. 6 „dobânda curentă”, respectiv pct. 6.1, 6.2 și 6.3.

2. clauza contractuală prev. de art. 8 „taxe și comisioane”, respectiv pct. 8.3 și 8.8.

3. clauza contractuală prev. de art. 9 „rambursarea creditului” pct. 9.10 lit. c și d.

- desființarea clauzelor contractuale sus menționate;

- obligarea pârâtelor, sub sancțiunea plății sumei de 100 lei pe zi de întârziere să modifice contractul de credit ipotecar, în sensul recalculării dobânzii în felul următor: LIBOR CHF 3L+marja fixă a băncii de la momentul încheierii contractului de 2,79% care să rămână neschimbată pe toată durata contractului, fapt ce impune și obligarea pârâtelor la emiterea unui nou scadențar;

- să oblige pârâta O. B. România SA – Sucursala A. I. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței să pună la dispoziția reclamantul actul adițional la contractul de credit ipotecar, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului;

- să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de intervenție se arată că reclamanții în calitate de împrumutați au încheiat contractul de credit ipotecar nr. C_ din 25.07.2007 valoarea creditului obținut fiind de 93.400 CHF pe o durată de 263 luni.

La 25.07.2008 reclamanților li s-a comunicat faptul majorării dobânzii de la 5,5% la 6,49% cu motivația că în conformitate cu prev. art. 6.1 din contract și conform politicii băncii dobânda a fost majorată, ocazie cu care a fost comunicat noul scadențar.

La 17.09.2010 după . OUG 50/2010 a fost comunicat reclamanților un act adițional la contract care cuprindea modificări fundamentale ale contractului, cea care i-a făcut să acționeze fiind cea prevăzută de pct. 3.1 din art. 3 a clauzelor specifice care se referă la faptul că rata dobânzii curente este de 6,49% va fi variabilă trimestrial și se va calcula după formula dobânda de referință (LIBOR CHF la 3 luni) plus marja băncii.

S-a mai comunicat și valoarea dobânzii de referință de 0,22%, precum și marja băncii de 6,27%.

Reclamanții au refuzat semnarea actului adițional și în 20.09.2010 au înregistrat la bancă înscrisul intitulat notificare înregistrat sub nr. 291/20.09.2010 prin care își motivau refuzul semnării actului adițional și solicitând cu acea ocazie să procedeze la întocmirea unui act adițional care să respecte legea să fie acceptabil ambelor părți.

Reclamanții susțin că în contractul de credit ipotecar există clauze ilicite și abuzive pentru faptul că banca a pus la dispoziția împrumutaților un formular tipizat de contract ale cărui clauze nu au putut fi negociate, întregul act juridic fiind impus de bancă.

Clauzele prevăzute la art. 6 pct. 6.1, 6.2 și 6.3 din contract se arată că permit băncii să perceapă o rată a dobânzii de 5,5% pe an revizuibilă periodic în conformitate cu politica băncii și în funcție de evoluția indicatorilor de referință LIBOR, EUROBOR și BUBOR fără consimțământul clienților.

Se arată că în conformitate cu prev. art. 37 lit. a din OUG 50/2010 dobânda este compusă din marja fixă a băncii la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni.

În contractul de credit nu s-au prevăzut elementele componente ale dobânzii și se poate observa că la momentul încheierii contractului părțile au avut în vedere o dobândă de 5,5%, indicele LIBOR la 3 luni era la 2,71% și marja băncii de 2,79%. Faptul că în contractul de credit expres dobânda de 5,5% nu poate duce la concluzia că dobânda nu ar cuprinde și marja băncii, știut fiind faptul că marja băncii este elementul determinant pentru bancă la încheierea contractului de credit.

Ceea ce este sigur stabilit în contract e faptul că modificarea dobânzii să se facă în raport cu evoluția indicelui de referință, deci o mărire, dar și o scădere a dobânzii în funcție de scăderea indicelui de referință existent la data încheierii contractului.

Este de observat faptul că din 25.07.2008 banca a majorat rata dobânzii față de data încheierii contractului de la 5,5% la 6,49% pe an fără temei legal.

Reclamanții consideră că este echitabilă și legală calcularea ratei dobânzii în felul următor: LIBOR CHF 3L plus marja fixă a băncii de la momentul încheierii contractului de 2,79%, marjă care să rămână neschimbată pe toată durata creditului.

În ceea ce privește clauzele prev. de art. 8 „taxe și comisioane” pct. 8.3 și 8.8, precum și clauzele prevăzute de art. 9 „rambursarea creditului” pct. 9.10 lit. c și d sunt abuzive prin prisma acelorași argumente, sancțiunea care se impune neputând fi alta decât aceea a constatării caracterului abuziv al lor și eliminării acestora din cuprinsul actului.

În dovedirea cererii de intervenție s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

În drept,m au fost invocate prev. art. 49 și 50 C., art. 948, 969 Cod civil, OUG 50/2010 și Legea nr. 193/2000.

Prin întâmpinarea formulată (f. 66) pârâta O. B. ROMÂNIA SA a invocat în principal excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului A., motivat de următoarele:

Potrivit cererii de chemare în judecată reclamantul a introdus această acțiune „având în vedere dispozițiile art. 12 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (republicată)….”.

Potrivit art. 12 (1) din Legea nr. 193/2000 republicată: „în cazul în care se constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive”.

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat instanței să respingă acțiunea.

Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu se arată că rata dobânzii a fost stabilită convențional în formă procentuală ca rată anuală de dobândă.

În contractul de credit semnat de ambele părți nu s-a prevăzut o perioadă de timp în care banca era obligată să procedeze la actualizarea ratei dobânzii și au avut posibilitatea să analizeze clauzele contractuale propuse de pârâtă, fiind de acord cu acestea, clienții nu au formulat nici o cerere scrisă prin care să solicite modificarea sau negocierea clauzelor contractuale înainte sau după semnarea contractului.

Pârâta a modificat rata dobânzii în anul 2008 și reclamanților li s-a adus la cunoștință această modificare.

La data de 02.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010.

Potrivit prev. art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 „actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Reclamanții au solicitat în mod expres revenirea la formula de calcul anterioară aplicării prevederilor OUG 50/2010, fiind de acord cu aceasta, ceea ce echivalează cu renunțarea la aplicarea prev. OUG 50/2010, ceea ce denotă faptul că reclamanții au fost de acord cu condițiile de creditare valabile anterior intrării în vigoare a OUG 50/2010.

În contractul de credit, se arată de către pârâta că nu există nici o clauză abuzivă nici una dintre clauzele contractuale neputând fi considerată astfel prin prisma art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Contractul a fost semnat prin acordul părților, oferta pârâtei a fost studiată de către clienți anterior semnării contractului, iar aceștia au fost de acord cu toate clauzele contractuale și nu au depus nici o solicitare de negociere suplimentară a contractului nici înainte și nici după semnarea acestuia, deși aveau posibilitatea să nu semneze contractul în cazul în care nu erau de acord cu clauzele contractuale sau puteau solicita modificarea acestora, ceea ce nu s-a întâmplat.

Cu privire la susținerile CJPC A. se arată că în actul de sesizare în mod eronat se susține că rata dobânzii ar fi rămas 6,49 % cu toate că valoarea indicelui LIBOR a scăzut deși, potrivit prev. art. 9³ lit. h din OG 21/1992 și faptului că în contractul de credit nu era prevăzută o perioadă de actualizare a ratei dobânzii și nici indicele LIBOR aplicabil pârâta nu a putut modifica rata dobânzii până la . actului adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG 50/2010 când rata dobânzii a scăzut ca urmare a introducerii formulei de calcul prev. de art. 37 din OUG 50/2010.

Marja băncii nu era prevăzută la data încheierii contractului de credit prin aceasta autoritatea reclamantă încercând să inducă în eroare instanța prin menționarea unei asemenea marje. O astfel de obligație a băncii de a introduce în contractul de credit o formulată de calcul care să cuprindă marja băncii a fost prevăzută în art. 37 din OUG 50/2010.

Inițial pârâta a eliminat prin actul adițional cele trei clauze prev. de art. 6 pct. 1, 2 și 3, însă clienții au solicitat eliminarea actului adițional din contract și implicit reintroducerea celor trei clauze în contractul de credit, ceea ce duce la concluzia că aceste clauze corespund prevederilor legale, iar clienții au fost de acord cu modul de calcul prevăzut de aceste clauze.

Pârâta critică și calificarea drept contract de adeziune dată contractului de credit de către OJPC A. și arată că pentru clienți a existat posibilitatea de a alege și de a modifica clauzele contractuale, ceea ce nu există în cazul contractelor de adeziune.

În drept, pârâta a invocat prev. art. 114¹, art. 118 C.pc., art. 969 Cod civil, Legii nr. 193/2000, OG 21/1992, OUG 147/2008 și OUG 50/2010.

Prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 263/830 din 16.08.2012 încheiat de reclamanta CJPC A. s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința pârâtei O. B., reținându-se că în anul 2007 consumatorii Suster L. și Suster D. A., în calitate de împrumutat, respectiv codebitor, au contractat un credit ipotecar în valoare de 93.400 CHF (pe durata a 263 luni) de la Sucursala O. B. România SA – Sucursala A. I. încheind contractul nr. C_ din 25.07.2007, iar la data semnării contractului de credit rata dobânzii fiind de 5,5% pe an. La pct. 6.1 din contract se specifică „pentru creditul acordat clientul datorează și va plăti băncii o rată de dobândă revizuibilă în conformitate cu politica băncii. De asemenea, la pct. 6.2 se specifică „banca își rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii în funcție de evoluția indicatorilor de referință (LIBOR pentru USD, EURIBOR pentru euro) modificările ratei de dobândă fiind aplicabile fără a fi necesar consimțământul clientului. Noua valoare a ratei de dobândă și a ratei lunare de plătit vor fi comunicate prin intermediul unei scrisori simple la adresa de corespondență comunicată de client. Această metodă de comunicare este suficientă, iar clientul renunță la orice plângere și apărare ulterioare cu privire la faptul că aceasta ar fi insuficientă sau nepotrivită.

După aproximativ un an de la data semnării contractului prestatorul se servicii procedează la majorarea dobânzii de la 5,5% pe an la 6,495 pe an, această valoare fiind aplicată și în prezent la creditul menționat anterior, deși în această perioadă valoarea indicelui LIBOR a scăzut.

Autoritatea reclamantă a apreciat că prin conduita sa banca pârâtă a încălcat prev. art. 4 din Legea nr. 193/2000 cu privire la dobânda reglementată prin art. 6 pct. 1, 2 și 3 din contractul de credit încheiat cu consumatorii sus menționați.

Clauzele pretins abuzive în viziunea autorității reclamante sunt cele prevăzute la art. 6 pct. 1, 2 și 3 din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 25.07.2007 încheiat de consumatori, în calitate de împrumutat și respectiv codebitor, și bancă, în calitate de împrumutător.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2450/22.06.2011 pronunțată în dosar nr._ din 22 iunie 2011, s-a pronunțat într-o speță asemănătoare celei care face obiectul prezentului litigiu:

S-a reținut că, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului și nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil - așa cum rezultă în cauză în acest sens fiind dispozițiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin. 6) care au transpus Directiva nr. 93/3/CEE.

Soluția înaltei Curți tranșează problema de drept în discuție, în sensul că, condițiile pe care Legea 193/2000 le impune pentru a putea califica ca abuzive anumite clauze din contractele de credit analizate nu sunt întrunite în prezentul litigiu.

Astfel, clauzele indicate ca fiind abuzive și a căror anulare se cere se asociază cu obiectului principal al contractului, ele privesc însuși prețul contractului.

Dobânda face parte din prețul contractului, reprezentând contraprestația datorată de clienți băncii pentru serviciile prestate.

Art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE (care a fost transpusă de către Legea 193/2000) a exclus clauzele privind prețului contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin. (2), după cum urmează: (2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Dispoziția corespunzătoare din Legea 193/2000 este cuprinsă în art. 4 alin 6: Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

În consecință, modalitatea de determinare a dobânzii, ca element al prețului contractului, nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.

Așadar, constatând că, clauza în discuție se referea la modalitatea de calcul a dobânzii (atât pentru primul an de creditare cât și ulterior acestei date) este clar determinată prin chiar prevederile contractului de credit nr. C_ din 25.07.2007, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului și nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil, ceea ce împiedica examinarea clauzei prin prisma art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Sesizarea CJPC A. este neîntemeiată și urmează să fie respinsă, în cauză nefiind întrunite condițiile pentru aplicarea unei sancțiuni băncii în condițiile art. 16 din Legea nr. 193/2000.

În temeiul acelorași considerente s-a respins cererea de intervenție formulată de Suster L. și Suster D. A. cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prev. de art. 6 „dobânda curentă”, respectiv pct. 6.1, 6.2 și 6.3.

Pe de altă parte, este de reținut și faptul că potrivit art. 19 pct. 6 din contract care prevede că „în cazul în care oferta scrisă cuprinzând condițiile și termenul de valabilitate al contractului a fost emisă cu mai puțin de 10 zile înainte de utilizarea creditului, clientul confirmă că a solicitat în mod expres această derogare de la termenul standard prevăzut în Legea nr. 190/1999”, clienții intervenienți în interes propriu au beneficiat de negocierea contractului sub toate aspectele, inclusiv prin acordarea unui termen în vederea acceptării sau nu a acestor clauze și în final au acceptat condițiile contractuale încheind contractul de împrumut cu banca pârâtă.

Sub acest aspect clauzele cuprinse în art. 8 „taxe și comisioane” pct. 8.3 și 8.8 și cea prevăzută în art. 9 pct. 10 lit. c și d nu pot fi considerate ca fiind abuzive din moment ce au fost negociate și au fost cunoscute de intervenienți. Se observă și faptul că aceste clauze sunt formulate clar și nu este nevoie de studii de specialitate pentru înțelegerea lor. În timpul acordat pentru studierea ofertei de contract intervenienții au putut observa existența unui comision de 2% din valoarea creditului, că banca poate modifica nivelul taxelor și comisioanelor fără consimțământul lor, că suma care se plătește anticipat la dorința clienților trebuie să fie cel puțin echivalentul a șase rate lunare, iar comisionul de rambursare anticipată este de 2%.

Nu se poate reține nici că respectivul contract încheiat de părți ar fi unul de adeziune sau transformat într-unul de acest fel prin conduita culpabilă a băncii.

Definitoriu pentru contractul de adeziune nu este existența unui formular tipizat de contract, ci poziția pe piață a furnizorului de bunuri sau servicii, aspect sub care, se remarcă în doctrină și jurisprudență, că acesta are o poziție privilegiată, puternică ori chiar monopolul unor prestații. Este cazul furnizorilor de gaze naturale, transportatorului și furnizorului de energie electrică, transportatorilor feroviari și alte asemenea situații care nu pot fi comparate cu situația băncilor comerciale, acestea din urmă deosebindu-se prin aceea că nu au un monopol al acordării de credite, pe piață existând numeroase instituții bancare și financiare, contractele chiar dacă au forma tipizată sunt diferite și pot fi negociate, există posibilitatea încheierii unui contract cu oricare instituție bancară și, în ultimă instanță, nu este imperios necesară creditarea cu sume de bani, așa cum este cazul alimentării cu energie electrică sau cu gaze naturale, pentru a considera că sub aspectul rolului voinței părților contractante în formarea contractului acesta ar fi unul de adeziune.

Concluzionând, condițiile de piață au impus o diversitate de oferte de creditare cu privire la care consumatorii pot alege, în sensul că pot încheia contractul de creditare cu orice instituție bancară sau pot refuza încheierea unui astfel de contract.

Instanța constată că atât sesizarea CJPC A. cât și cererea de intervenție sunt neîntemeiate și a dispus respingerea acestora, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs recurenții SUSTER L. si SUSTER D.-A., solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței recurate, iar prin hotărârea ce se va pronunța sa se admită actul de sesizare intocmit de CRPC Regiunea Centru(Brasov)-Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului A. si cererea de intervenție in nume propriu asa cum a fost formulata ,menținând si procesul verbal de sancționare 263/830/16.08.2012, cu cheltuieli de judecata ocazionate la fond si recurs.

În fapt, au arătat următoarele:

Prin sentința pronunțata de instanța de fond a fost respins actul de sesizare si procesul verbal incheiat de CRPC Regiunea Centru (Brasov)-CCJPC A. și cererea noastră de intervenție in nume propriu ,instanța de fond motivandu-si soluția, pe considerentul ca toate clauzele indicate atat in cererea de intervenție cat si in actul de sesizare al CJPC A. nu sunt clauza abuzive .

Recurenții apreciază clauzele contractuale menționate în petitul cererii de intervenție -clauze abuzive-, fapt ce face sa fie ilicita cauza convenției .

Dispozițiile art. 969 Cod Civil, care enunța principiul "pacta sunt servanda „ al forței obligatorii a contractelor, conferindu-le putere de lege intre parti, se referă la „ convențiile legal făcute" Chiar din textul art.969 cod civil rezultă că legea recunoaște forță deplină doar contractelor legal tăcute, așadar acelea care nu derogă de la ordinea publică și bunele moravuri (art. 5 Cod Civil). Potrivit art.948 Cod civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

De asemenea art.969 din C.civ. trebuie legat obligatoriu de art.970 alin. 1 din C.civ care instituie principiul executării cu buna credința a obligațiilor, pe cale de consecința un contract ramane legea părtilor numai in măsura in care niciuna dintre parti nu ignora sau nu incalca cu buna-stiinta indatoririle care-i revin potrivit asumării si exercitării cu buna-credinta a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat si interpretat in strânsa legătura cu solidarismul contractual intrucat esența contractului este alcătuita nu numai din voința pârtilor contractante ci si din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

Clauzele din contractul de credit ipotecar nr. C_ sunt ilicite și abuzive, in ,,primul rand, pentru faptul că banca a pus la dispoziția împrumutaților un formular tipizat de ,contract ale cărui clauze nu au putut fi negociate de către aceștia, întregul act juridic fiind impus forma, respectivă de bancă. Prin urmare, banca a transformat tacit contractul de credit într-unui de leziune, context în care aceste clauze sunt abuzive deoarece nu au putut fi negociate individual și i creat în detrimentul reclamanților, contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru grav în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori..

Susținerile instanței de fond referitoare la prevederile art. 19.6 din contractul de credit, cum ca ar fi beneficiat de negocierea contractului sub toate aspectele, este nu numai greșita dar si ridicola . Acest articol prevede faptul ca clienții solicita o derogare de la dispozițiile Legii 190/1999(art.8) in situația in care nu li se emite o oferta financiara anterior cu 10 zile zilei de semnare a contractului. Ori aceasta clauza face dovada faptului ca banca intimata nu si-a indeplinit obligațiile legale de a comunica o oferta financiara in care sa explice toate condițiile contractului de credit, pentru ca clientul sa fie in cunostinta de cauza la momentul semnării ,sa aibe posibilitatea de a cere explicații cu privire la unele clauze si de a primi unele lămuriri. Aceasta nerespectare a legii intimații si-au acoperit-o cu o derogare strecurata in contract, iar instanța de fond o considera ca dovada a negocierii - total greșit .

Important de reținut ca sub aspectul dovedirii faptului ca aceste clauze au fost negociate, cu toate ca sarcina probei incumba băncii, aceasta nu a făcut nicicum dovada acestui fapt.

Cu privire la clauzele prevăzute de art 6 "Dobânda curenta", respectiv punctele 6.1 ; 6.2 ; si 6.3, in esenta, acestea stabilesc faptul ca pentru creditul contractat, banca practica si percepe o rata a dobânzii de 5,5% pe an (pct.6.7), revizuibila periodic in conformitate cu politica băncii si funcție de evoluția indicatorilor de referința LIBOR, EUROBOR si BUBOR, fara a fi necesar consimțământul clienților, noile valori ale ratei dobânzii fiind comunicate clienților prin intermediul unei scrisori simple.

In conformitate cu prevederile art. 37 lit.a din OUG nr.50/2010, dobânda este compusa din marja fixa a băncii la care se aduga un indice de referința ,in cazul nostru fund credit in CHF se adauga indicele LIBOR CHF la 3 luni. Plecând de la nivelul ratei dobânzii de 5,5% stabilit de părțile contractante ,vazand nivelul indicelui LIBOR CHF la 3luni care era de 2,71% la data de 31.07.2007, se poate stabili cu ușurința procentul de Marja fixa a băncii de la momentul semnării contractului ,respectiv cel de 2,79% (5,5% - 2,71%=2,79%). Mizând dispozițiile textului de lege mai sus menționat care obliga banca sa păstreze procentul de Marja fixa a băncii pe toata perioada contractului si vazand ca banca si-a majorat in mod abuziv si unilateral aceasta marje suntem îndreptățiți sa solicitam revenirea la marja fixa a băncii avuta in vedere de parti la momentul incheierii contractului.

Desi in contractul de credit initial s-au prevăzut elementele componente ale dobânzii (marja bancii+ indicele de referința) se poate vedea că la momentul incheierii contractului părțile au avut in vedere ,in condițiile in care dobânda a fost stabilita la 5,5% ,iar indicele LIBOR la 3 luni era de 2,71%, o marje a băncii de 2,79%. Aceasta deoarece la stabilirea dobânzii datorate de inprumutat se au in vedere costurile băncii si profitul obținut de aceasta,precum si ,in cazul dobânzii variabile, indicii de referința in raport de care intervine variația dobânzii.

Faptul ca in contractul de credit nu s-a prevăzut expres ca dobânda de 5,5% cuprinde si marja băncii nu poate conduce la concluzia ca dobânda nu cuprinde acest element, știut fiind faptul ca marja băncii este elementul determinant pentru banca la incheierea contractului de credit ce stabilește profitul băncii.

Ceea ce sigur părțile au convenit este faptul ca modificarea dobânzii sa se faca in raport cu evoluția indicelui de referința, deci o mărire ,dar si o scădere a dobânzii egala cu mărirea sau scăderea pe care indicele de referința existent la data incheierii contractului o înregistrează . Banca nu a procedat in consecința, mărind dobânda la 6,49% in mod nelegal si a fixat-o la acest procent fara a mai proceda la o recalculare a acesteia in perioada cand indicele de referința a fost in scădere.

Pentru a dovedi dezechilibrul semnificativ precizează faptul ca incepand cu data de 25.07.2008 banca parata a majorat rata dobânzii curente fata de data incheierii contractului de la 5.5% la 6,49% pa an ,adică cu 0,99 puncte procentuale^ceea ce reprezintă o majorare de 18%^desi indicatorul LIBOR CHF crescuse de la 2,71% aferent lunii iulie 2007 la 2,76% aferent lunii iulie 2008, doar cu 0,05% ceea ce inseamna o majorare de aproximativ 1,8% . Astfel este vizibila majorarea in plus si fara temei legal a ratei dobânzii cu 16,2% mai mult decât permitea contractul a sa cum a fost acesta semnat de parti (procent valabil pentru perioada exemplificativ indicata).

Același calcul putem sa-l facem si raportat la perioada in care indicele LIBOR CHF la 3 luni a avut maximul sau de 2,96 % la data de 30.09.2008 si pana in prezent cand are valoarea de 0,0975% la data de 3 1.05.2012 . Facand calculul si vazand curba descendenta a indicelui LIBOR putem cu ușurința vedea ca banca parata nu a procedat ,conform contractului, la recalcularea dobânzii funcție de indicele LIBOR, aceasta daca era făcuta trebuia sa le fie comunicata o rata a dobânzii egala cu indicele LIBOR la 3 luni + marja fixa a băncii care este cea de la momentul semnării contractului respectiv de 2,79%, dobânda care trebuia sa aiba un caracter descendent influențat de caracterul descendent al indicelui.

F. de aceste aspecte considera echitabila ,legala si pe deplin interneiata solicitarea de calculare a ratei dobânzii in felul următor: LIBOR CHF 3L + Marja fixa a băncii de la momentul incheierii contractului de 2,79% (calculata ca diferența intre dobânda de 5,5% si LIBOR iulie 2007 de 2,71), marja care sa ramana neschimbata pe toata durata contractului

F. de aceste aspecte referitoare la dobânda, consideră ca instanța face o greșita trimitere la Decizia ICCJ nc2450/22.06.2011 pronunțata . pe departe asemănătoare, criticile nu privesc însuși prețul contractului așa cum acesta a fost semnat ci privesc modalitatea abuzivă de aplicare a acestor clauze, astfel dacă banca ar fi modificat și în sens descrescător rata dobânzii conform trendului descrescător al indicelui LIBOR, și nu ar fi mărit nejustificat marja (care este o cota fixa in formula dobânzii) clauzele contractuale erau mulțumitoare pentru clienți, insa banca intimata in baza articolului care-i da dreptul sa modifice elementele care formează dobânda fara acordul cliențului a procedat abuziv discretional înfrângându-se astfel echilibrul contractual prin aceea ca intimata a modificat dobânda numai in avantajul ei . Aceste clauze referitoare la dobânda nu sunt exprimate in mod "clar si inteligibil " - banca neexplicand ce inseamna "politica bancii"si nici periodicitatea care se ia in calcul privitor la variația LIBOR, in funcție de care banca modifica dobânda numai in avantajul ei...

In ceea ce privește clauzele prevăzute de art.8 "Taxe si comisioane", respectiv punctele 8.3 si 8.8, precum si clauzele prevăzute de art.9 "Rambursarea creditului", respectiv punctul 9.10 litera c) si d) sunt abuzive prin prisma tuturor acestor argumente arătate, sancțiunea care se impune neputand fi alta decât aceea constatării caracterului abuziv al lor si a eliminării acestora din cuprinsul contractului.

In drept, art.299-316 din C.p.civ.

Împotriva aceleiași soluții a declarat recurs recurentul C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - REGIUNEA CENTRU (B.), solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, și pe cale de consecință, admiterea sesizării formulate în temeiul art. 12 din L.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, respingerea plângerii formulate de O.T.P. B. România SA.

În fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 3523/2013 Instanța a respins sesizarea formulată în temeiul art. 12 din Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Pentru a pronunța această Hotărâre, Instanța de fond a reținut că: „Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2450/22.06.2011 pronunțată în dosar nr._ din 22 iunie 2011, s-a pronunțat într-o speță asemănătoare celei care face obiectul prezentului litigiu:

S-a reținut că, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului și nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil - așa cum rezultă în cauză în acest sens fiind dispozițiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin. 6) care au transpus Directiva nr. 93/3/CEE. "

Consideră că Instanța fondului a interpretat greșit atât susținerile sale cât și dispozițiile legale. Critică hotărârea Instanței de fond în ceea ce privești respingerea sesizării formulate de Instituția noastră în temeiul art. 12 din Legii nr 193/2000, considerând că este nelegală și în defavoarea consumatorilor.

Redă pentru început considerentele reținute în motivarea Deciziei nr. 578 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă la data de 14 februarie 2013:

„- Critica prin care se susține aplicarea greșită a art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 este nefondată.

Art. 4 alin. (6) din lege reprezintă transpunerea fidelă a art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE și are următorul conținut: "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbai ușor inteligibil".

Un prim aspect vizat este acela al aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (se apreciază că menționarea alineatului 5 din cererea de recurs este o eroare materială), considerându-se că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu poate fi asociată prețului ca parte a obiectului contractului, comisionul de risc făcând parte din acesta.

În ce privește primul-aspect, supus analizei, acela al prețului ca și componentă a obiectului contractului - ce constă în contravaloarea achiziționării unui bun sau prestării unui serviciu - se constată că, atât în legea națională cât și în cea comunitară expresia „preț" este utilizată prin raportare la sintagma „raport calitate preț ", precum și la produsele și serviciile oferite în schimb.

Având în vedere modul de reglementare, sensul normelor în discuție este acela că sunt excluse de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze ce vizează proporționalitatea dintre calitatea bunului livrat sau serviciului prestat de comerciant și prețul plătit de consumator, situație ce nu s-ar putea pune în cazul unui contract de credit întrucât consumatorul nu plătește o anumită calitate a mărfii ori a serviciului de care a beneficiat, ci primește o sumă de bani pe care se obligă să o restituie în condițiile convenite prin contract.

In atare situație, este evident că noțiunea de „cost total al creditului" are o accepție mai largă decât aceea a „prețului", comisionul de risc fiind parte din costul total, respectiv o componentă a acestuia.

Pe de altă parte, raportat la același art. 4 alin. (6) este evident că acesta nu exclude „ab initio" controlului unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, în condițiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj inteligibil.

Același text prevede posibilitatea exercitării unui asemenea control — cu titlu de excepție - doar în situația în care clauzele respective nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Sub acest aspect, atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o delimitare clară între clauzele ce nu pot forma obiect al contractului, apreciind în mod corect că, în condițiile în care clauza nu este exprimată în mod clar, lăsând loc la echivoc, ori când este folosit un limbaj neinteligibil poate fi supusă analizării din perspectiva unui eventual caracter abuziv._

Trebuie arătat că sintagma „ ...exprimate într-un limbaj ușor inteligibil" folosită de legiuitorul național cât și cea folosită în norma comunitară „ ...exprimate în mod clar și inteligibil" nu pot fi reduse la o exprimare clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Pe acest aspect, deși acest comision - denumit de risc - face parte din costul total al contractului, contrar susținerilor recurentei, clauza ce reglementează perceperea acestuia poate fi analizată pentru argumentele anterior expuse, în condițiile în care ea nu este exprimată în mod clar și inteligibil, lăsând loc la echivoc." Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a II-a Civilă - Jurisprudență -Selecții 2013 .

În continuare învederează faptul că prin acțiunea formulată și precizată a dezvoltat pe larg considerentele pentru care modalitatea de formulare a clauzelor contractuale contravine dispozițiilor imperative a le legii nr. 193/2000 și reiterăm la acest punct o parte dintre aceste considerente (cele menționate la pagina 4 alin. 4 și 5 și respectiv pagina 5 alin. 1 din cererea introductivă de Instanță):

1) Consideră abuzive (în sensul dispozițiilor art. 4 din L.193/2000) prevederile contractuale care stipulează ca: „...Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii" deoarece, permit băncii să procedeze la modificarea (majorarea în speță) ratei dobânzii în lipsa unei evidențieri clare a elementelor în funcție de care banca înțelege să procedeze la această modificare. Mai mult dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către banca fără a fi necesar consimțământul clientului. (Pct 6.2)

2) Necircumstanțierea în nici un mod a elementelor în funcție de care banca înțelege să procedeze la modificarea unilaterala a dobânzii contractuale, pune consumatorul în imposibilitatea de a aprecia, dacă majorarea dobânzilor este judicios dispusă, era necesară și este proporțională cu fluctuația vreunui indicator de referință

5) Contrar dispozițiilor L. 193/2000, care la art. 1, alin. (1) stipulează că: "Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate,"clauzele privind modificarea dobânzii fac referire la o noțiune vagă, ambiguă, reprezentată de „politica Băncii". Apreciază că aceasta formulare echivocă, lipsită de precizie, a clauzei care stabilește condițiile în care se poate modifica dobânda (element esențial într-un contract de credit bancar) permite operatorului economic să dispună majorarea dobânzii într-o manieră arbitrară, care ține cont exclusiv de interesele particulare ale băncii.

La final învederează faptul că în practica recenta a Judecătoriei A.-I. și a Tribunalului A., sesizările formulate în temeiul Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori au fost admise, sentințele civile pronunțate în dosarele cu nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ și respectiv_/176/2010 fiind menținute ca legale și temeinice de Deciziile Tribunalului A., iar Instanțele, în baza stării de fapt reținute prin procesele verbale de constatare, au aplicat sancțiuni societăților contraveniente.

Precizează de asemenea faptul că în dosarele cu numerele_ și respectiv_/176/2010 calitatea de intimat a deținut-o același operator economic O. B. ROMÂNIA S.A

În ceea ce privește fondul cauzei menține toate motivele de drept si de fapt invocate primei Instanțe.

Având în vedere considerentele anterior menționate solicită ca prin decizia care se va pronunța să se dispună admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, admiterea sesizării formulate în temeiul art. 12 din L. nr. 193/2000, respingerea plângerii formulate de O.T.P. B. România S.A. împotriva P.V.C. nr._/16.08.2012 și menținerea ca temeinic și valabil întocmit a acestui document de control.

În drept, dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, precum și pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Intimata O. B. ROMÂNIA S.A. a formulat întâmpinare, prin care solicită menținerea ca temeinica si legala a Sentinței Civile nr. 3523/2013 pronunțate de Judecătoria A. I. si respingerea ambelor recursuri depuse in cauza.

În fapt, a arătat următoarele:

I.Cu privire la recursul introdus de către recurenta- reclamanta C. Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (B.) solicita instanței sa constate ca recursul este nemotivat si sa constate aplicabile in cauza prevederile art.306(l)Cod Proc. Civ." Recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute in alin. 2.".

Intimata nu a fost citata cu motivele de recurs invocate de către recurenta mai sus menționata.

In cazul in care recurenta mai sus menționata a depus motivele de recurs, solicită instanței aplicarea art. 308 (1) Cod proc. Civ.:„Președintele instanței, dupa ce va constata ca procedura de comunicare a hotărârii a fost indeplinita, va fixa termen de judecata si va dispune citarea pârtilor si comunicarea motivelor de recurs."

II. Cu privire la recursul introdus de către cei doi intervenienti, solicită respingerea acestora din următoarele motive:

l.Recurentii-intervenienti nu au indicat niciun motiv de nelegalitate a sentinței civile recurate dintre cele prevăzute la art.304 Cod Proc. Civila.

2.lnstanta a reținut in mod corect faptul ca „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului si nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fata de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil".

Astfel, ceea ce omit recurentii-intervenienti, atunci cand fac referire la art.4 din Legea nr.193/2000 sunt prevederile alin.6 care arata ca"evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil". Aceasta prevedere a fost emisa de legiuitorul roman in cadrul transpunerii in dreptul intern a dispoziției comunitare in materie (art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii) conform căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil." Așadar „pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiza a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv", astfel cum a statuat ICCJ, Secția a II-a civ, dec.nr.4685/2012. Astfel dupa cum se retine in cadrul aceleiași decizii, „clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează crețul contractului". In același sens, art. 3 lit. g și i) din Directiva 2008/48/CE din 2008 privind contractele pentru consumatori prevede ca: „(g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale..."

Din coroborarea celor de mai sus rezulta cu evidenta ca, dupa cum a reținut si ICCJ in decizia sus-citata, atat dobânda, cat si comisionul ce fac obiectul prezentului litigiu „ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice".

Identitatea acestei concluzii in speța se justifica prin identitatea situației (in contractele de credit din cadrul dosarului in care s-a pronunțat decizia sus-mentionata banca avea dreptul de a modifica dobânda in caz de schimbări semnificative pe piața monetara). Dupa cum s-a arătat . de speța „este evident că la momentul semnării contractului semnatarii au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauzele sale prin simpla citire a înscrisului pe care și-au pus semnăturile. Deci, posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauzele contractuale a existat, împrumutatul putând lua la cunoștință de toate aceste clauze prin simpla citire a înscrisului".

3.Recurenții- intervenienti susțin in mod corect ca in cauza sunt aplicabile prevederile art.969 Civil potrivit căreia „pacta sunt servanda". Din păcate, aceștia interpretează . modul de aplicare al acestui articol la contractul de credit incheiat intre cele doua parti.

Astfel, aceștia susțin ca in contract ar trebui aplicata formula „marja+ indice de referința" de la data incherii contractului.

In fapt, din lectura contractului rezulta ca o astfel de formula nu a fost prevăzuta in contractul inițial semnat prin acordul pârtiilor.

Prin urmare, conform acestui articol, daca formula respectiva nu a fost prevăzuta in contract la data incheierii contractului, părtiile nu pot fi obligate sa respecte aceasta formula retroactiv de la data incheierii contractului.

4.lntervenientii susțin cu rea credința ca acest contract nu ar fi fost negociat.

Astfel, dupa cum a reținut in mod corect instanța de fond:" potrivit art.19 pct.6 din contract care prevede ca - in cazul in care oferta scrisa cuprinzând condițiile si termenul de valabilitate al contractului a fost emisa cu mai mult de 10 zile inainte de utilizarea creditului, clientul confirma ca a solicitat in mod expres aceasta derogare...- clienții intervenienti in interes propriu au beneficiat de negocierea contractului sub toate aspectele, inclusiv prin acordarea unui termen in vederea acceptării sau nu a acestor clauze si in final au acceptat condițiile contractuale incheind contractul de împrumut cu banca

In fapt, contractul a fost semnat prin acordul părtilor, devenind incidente prevederile art.969 Cod civil.

Intervenientii nu au solicitat modificarea sau negocierea ofertei băncii si au semnat contractul in forma propusa, fiind de acord cu toate clauzele contractuale. Menționează faptul ca interveneientii nu au depus vreo notificare scrisa inainte de incheierea contractului, prin care sa solicite modificarea sau negocierea clauzelor propuse.

Prin urmare, instituția le-a oferit clientilor posibilitatea de a analiza clauzele, inainte de semnarea contractului, aceștia având posibilitatea sa solicite modificarea sau negocierea clauzelor propuse de subscrisa.

F. de modul in care s-au derulat in fapt etapele legate de semnarea contractului, banca este in mod obiectiv in imposibilitate de a aduce o alta proba, proba suplimentara care de altfel nici nu este necesara. In sine cum ar putea banca sa dovedească suplimentar ca a negociat o clauza cu privire la care intervenientii nu au formulat nici o solicitare de modificare/negociere? Intervenientii nu au cerut modificarea clauzelor propuse, ba dimpotrivă, prin contract declara expres ca renunța la termenul suplimentar prevăzut de lege pentru studiul aprofundat al ofertei comunicate de subscrisa.

In fapt, solicitam instanței sa retina faptul ca nu este suficient ca dupa aproximativ 5 ani de la semnarea contractului in cauza, consumatorul sa pretindă ca o.anumita clauza (pe care de altfel intervenientii au si executat-o in acest interval, plătind dobânda modificata) nu a fost negociata cu aceștia, doar pentru ca acum considera ca le este dezavantajoasa. Un regim legal de protecție a consumatorului nu il poate scuti pe acesta sa depună un minim de diligenta pentru protejarea intereselor sale la incheierea unui contract ce îl angajează pentru o perioada îndelungată de timp, sa verifice clauzele inserate in contract si sa isi manifeste poziția in legătură cu acestea.

Chiar in eventualitatea in care prezentul contract este asimilat unui contract „,standard", o asemenea încadrare nu este de natura a califica clauzele contractuale ca abuzive. Este firesc ca in activitatea de creditare pe care o desfășoară subscrisa (la fel ca toate celelalte societăți comerciale) sa se recurgă la anumite tipare, standarde si la fel de firesc este ca un anumit tip de contract sa fie schițat in linii generale. Aceasta este o practica la care nu recurg doar societățile bancare, dar si orice alt comerciant. Insa din faptul ca negocierile in vederea incheierii unui contract se poarta pe baza unui anumit tipar pus la dispoziție de una dintre parti, nu se poate trage concluzia ca respectivul contract a fost impus uneia dintre parti si nu a fost in niciun fel influențat de cealaltă parte. La incheierea oricărui contract se au in vedere particularitățile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-si indeplini obligațiile asumate si alti asemenea factori. Insa factorul determinant in incheierea contractului il constituie voința clientului, in funcție de care se prefigurează si particularizează fiecare contract.

5.Pentru a-si susține punctul de vedere referitor la aplicarea in contract a formulei „marja + indice" de la data incheierii contractului, recurentii-intervenienti invoca in mod INCORECT prevederile art 37 lit.a) din OUG nr.50/2010.

In data de 21.06.2010 au intrat in vigoare prevederile OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. prevederile OUG nr.50/2010 intrate in vigoare in anul 2010 nu se aplica retroactiv de la data încheierii contractului (anul 2007).

Potrivit dispozițiilor art.95 din OUG nr.50/2010: „(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgența, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgența.

(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgența.

(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. 12) este considerata acceptare tacita."

In conformitate cu prevederile art.95(5) din OUG nr.50/2010. clauzele contractului de credit au fost aliniate la prevederile OUG nr.50/2010, începând cu data de 21.09.2010, prin actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010 (anexa 1).

Potrivit actului adițional, rata dobânzii era alcătuita din marja fixa pe toata durata de creditare + indicele de referința, astfel cum este reglementat de art. 37 lit. a) din OUG nr.50/2010: "în contractele de credit cu dobânda variabila se vor aplica următoarele reguli: a)dobânda va fi raportata la fluctuațiile indicilor de referința EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referința a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adaugă o anumita marja, fixa pe toata durata derulării contractului."

4 Totodată, din contractul de credit, erau eliminate in mod expres prevederile art.6.1-6.3 din contractul de credit prin actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010.

Prin urmare, in mod corect banca a pus in aplicare prevederile art.37 din OUG nr.50/2010 incepand cu data expres prevăzuta in aceasta ordonanța si raportat la la nivelul dobânzii si al indicelului LIBOR de la data punerii in aplicare.

La data de 02.01.2011 au intrat in vigoare prevederile Legii nr.288/2010 pentru aprobarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Potrivit prevederilor art.ll(2) din Legea rir.288/2010:" Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit pânâ la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Clienții au solicitat in mod expres, in temeiul Legii nr.288/2010, revenirea la formula de calcul anterioara aplicării prevederilor OUG nr.50/2010 (anexa 2) fiind de acord cu aceasta. Dupa cum rezulta din notificarea anexata aceștia nu au motivat in niciun fel solicitarea de renunțare.

Arată ca acești clienți au inteles sa renunțe la aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2010 si au solicitat in mod expres revenirea la forma anterioara a contractului ceea ce presupunea eliminarea din contract a formulei „marja + indice".

Aceasta împrejurare ce denota faptul ca aceștia au fost de acord cu condițiile de creditare valabile anterior intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si au considerat ca produsul contractat corespunde din toate punctele de vedere nevoilor financiare. Totodată, aceștia nu au considerat cele trei clauze prevăzute la art.6.1-6.3 din contractul inițial ca fiind de natura a periclita interesele sale economice pe termen lung.

Prin urmare, înainte de . prevederilor art.37 din OUG nr.50/2010 nu exista nicio prevedere contractuala sau legala care sa prevadă in mod expres introducerea in contract a formulei „marja + indice"", iar ulterior recurentii-intervenienti au solicitiat in mod expres renunțarea la actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010.

6. Cu privire la existenta presupusului dezechilibru semnificativ datorat clauzei referitoare la modificarea dobânzi, solicitam instanței sa retina următoarele:

a In fapt: „Stabilirea dobânzii variabile nu îl pune pe furnizor într-o poziție superioară, întrucât, pe de o parte furnizorul este obligat să aplice aceeași dobândă pentru toate creditele în aceeași valută, iar pe de altă parte, nivelul dobânzii este reglat natural de concurența între bănci pentru atragerea de noi clienți. Dobânda variabilă are pentru furnizor rolul de a preîntâmpina pierderile inerente unei modificări intempestive a costurilor de finanțare." Așa cum a reținut irevocabil instanța ., Judecătoria D., sentința civilă nr. 7054/2011, dosar nr._/221/2010-depusa la dosarul cauzei).

b.Valabilitatea unei asemenea clauze a fost confirmată printr-o decizie de speță pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se arată că „atât contractele de credit bancar ... cât și în condițiile generale ... erau prevăzute posibilitățile băncii de a modifica dobânda variabilă în funcție de evoluția indicelui de referință Libor/Euribor, fără consimțământul împrumutatului. Acesta din urmă avea posibilitatea ca în termen de 10 zile de la luarea la cunoștință a modificării dobânzii anuale, să accepte noul nivel al dobânzii aferente. Așadar acordul părților îndreptățea banca la modificarea dobânzilor în funcție de costul resurselor de creditare, fără încheierea unui act adițional, întrucât părțile au convenit o dobândă variabilă." ÎCCJ, Secția Comercială, decizia nr. 1245/23.03.2011, dosar nr._ - depusa la dosarul cauzei).

Concluzia valabilității clauzelor contractuale in raport de textele legale in vigoare la data "încheierii contractului este cu atat mai întemeiată cu cat „consumatorul a avut posibilitatea de a selecta una dintre variantele de creditare oferite, alegând-o pe cea cu dobânda variabilă, iar pe de altă parte, acesta a avut posibilitatea să aleagă o altă instituție bancară de pe piața" ,dupa cum a reținut Judecătoria D. într-o speța similara {depusa la dosarul cauzei).

c.La data de 27.12.2008 au intrat in vigoare prevederile OUG nr.174/2008.

Dupa cum am arătat anterior, prin art.ll din OUG nr.174/2008 au fost completate prevederile OG nr. 21/1992 cu prevederile art.9 indice 3 lit.h) potrivit cărora sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul subscrisei sa modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator.

Prin urmare, începând cu data de 27.12.2008 banca nu mai avea dreptul sa modifice rata dobânzii decât prin semnarea unor acte adiționale de către ambele parti, cu excepția unor modificări impuse prin lege. Astfel, clauzele contractuale prevăzute la art.6.1-6.3 din contractul de credit au fost inactivate.

d. La data de 21.06.2010 au intrat in vigoare prevederile OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Dupa cum am arătat anterior, in temeiul art. 95 din OUG nr.50/2010, forma inițiala banca a fost obligata sa actualizeze contractul printr-un act adițional care intra in vigoare chiar si in cazul nesemnării acestuia prin „acceptare tacita" potrivit art.95(5) din OUG nr.50/2010:

„(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerata acceptare tacită.

Prin urmare, prevederile art. 6.1-6.2 din contractul de credit erau modificate prin punerea in aplicare a prevederilor art.37 din OUG nr.50/2010 potrivit carora în contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportata la fluctuațiile indicilor de referința EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata de referința a BNR, in funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumita marja, fixa pe toata durata derulării creditului" si aveau următorul conținut, conform anexei la actul adițional de conformare cu OUG nr.50/2010 {depus la dosarul cauzle): "3.1 La data incheierii prezentului act adițional, rata dobânzii curente este de........si va fi variabila trimestrial conform următoarei formule de calcuhdobanda de referinta+marja băncii.........

3.2 Rata dobânzii se stabilește in forma procentuala, ca rata anuala de dobânda.

3.3 Rata de dobânda este variabila si se modifica trimestrial in funcție de valoarea dobânzii de referința astfel: întru credite in RON dobânda de referința este ROBOR la 3 luni, pentru credite in EUR dobânda de referința este URIBOR la 3 luni, pentru credite in CHF dobânda de referința este LIBOR CHF la 3 luni......*

3.5 Noul procent de dobânda modificat trimestrial datorita variației dobânzii de referința va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei notificări, conform cu opțiunea scrisa a acestuia conform art.8.1 din prezentul act adițional, nefiind necesara încheierea unul act adițional....".

Prin urmare, banca de buna credința a eliminat din contractul de credit prevederile art.6.1-6.3. Aceste prevederi au fost înlocuite cu prevederile art.3.1-3.5 din actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010.

Dupa . prevederilor art. II a Legii nr.288/2010 pentru aprobarea OUG nr.50/2010 clienții au notificat in scris despre faptul ca doresc renunțarea la actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010 si. implicit, revenirea la forma anterioara a contractului, iar banca a dat curs acestei solicitări.

Prin urmare, clienții au solicitat reintroducerea in contractul de credit a clauzelor prevăzute la art.6.1-6.3 din contractul inițial fiind de acord cu conținutul acestor clauze, astfel ca la aceasta data nu pot considera ca aceste clauze ar conduce la un dezechilibru intre drepturile si obligatiile părtiilor.

Referirile clientilor referitoare la formula „marja + Indice" nu au legătura cu contractul din moment ce la data incheierii, in contract nu exista o astfel de formula, iar ulterior dupa introducerea acesteia in temeiul art.37 din OUG nr.50/2010, interveneientii-recurenti au solicitat eliminarea acesteia din contract in temeiul art. II din Legea nr.288/2010, iar banca dat curs solicitării acestora.

Intervenientii au avut posibilitatea de a alege si de a modifica clauzele contractuale, inclusiv prin acceptarea actului adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010.

7.Cu privire la solicitarea de constatare a caracterului presupus abuziv al clauzelor prevăzute la art.8.3 si 8.8 din contractul de credit, solicita instanței respingerea acestei cererii.

Instanța de fond a reținut in mod corect ca aceste articole au fost negociate si au fost cunoscute de intervenientii recurenți inainte de incheierea contractului.

Precizează faptul ca potrivit prevederilor art.8.4 din contract, plata comisionului de acordare a fost achitat de către client in ziua semnării contractului din surse proprii. Este evident ca aceștia trebuiau sa dispună de suma necesara in momentul semnării contractului si sa depună respectiva suma in momentul semnării contractului, aceasta fiind o condiție necesara pentru incheirea contractului, conform art.8.4 din contract.

In fapt, învederează ca potrivit Legii nr.190/1999 in sarcina împrumutatului vor fi puse toate cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente. Referitor la aceasta solicitare, învederează ca întrucât încheierea contractului de credit este precedată de o etapa prealabila in care se analizează îndeplinirea condițiilor de eligibilitate cu privire la contractarea creditului si acceptarea garanțiilor propuse, întocmirea documentație necesare(contract de credit, contract de garanție, etc) toate aceste operațiuni generând costuri pentru Banca-independent de faptul ca se va încheia sau nu contractul de credit este firesc ca aceste costuri sa fie suportate de către partea care, urmare a manifestării de voința, a generat nașterea lor. Documentația de credit cuprinde atat documentele depuse de potențialul client la banca in vederea analizării posibilității de acordare a unui credit, precum actele de proprietate ale bunurilor cu care intenționează sa garanteze creditul, cererea de credit, etc, cat si documentele intocmite de banca, dupa aprobarea creditului, cum ar fi: contractul de credit, contractul/contractele de garanții, graficul de rambursare, etc.

Astfel, comisionul de acordare reprezintă o cheltuiala aferenta întocmirii documentației de credit fiind, in contravaloarea unei activități (serviciu) prestate de banca clientului (acordarea împrumutului). Dupa finalizarea dosarului depus la banca de către client, și aprobarea cererii de credit, se întocmește efectiv documentatia de credit, constând in contractul de credit, contractele de garanție (mobiliara, Imobiliara), documentele de tragere a creditului, graficul de rambursare, etc. Banca a inclus in acest comision de acordare contravaloarea acestor cheltuieli necesare încheierii contractului de credit ipotecar.

In concluzie, comisionul de acordare reprezintă o plata datorata, derivând din contractul de credit încheiat către intervenient cu O. B. România S.A. si din aplicarea principiului enunțat la art. 969 Cod civil potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante". Acest comision a fost legal si corect perceput, fiind rezultatul manifestării de voința a părtilor, materializata in contract si nu a fost eliminat nici in prezent din cadrul prevederilor legale incidente in materie.

Arată faptul ca aceasta clauza nu poate fi considerata abuziva deoarece pe de o parte clienții, inainte de încheierea contractului de credit, au luat la cunoștința de condițiile creditarii inclusiv de existenta si valoarea acestui comision pe care l-au acceptat, iar pe de alta parte, aceștia au avut posibilitatea de a alege o alta instituție bancara de pe piata, daca condițiile de creditare oferite de banca nu corespundeau intereselor financiare ale intervenientilor recurenții.

Astfel, perceperea unul comision de acordare a creditului nu poate fi interpretata ca fiind o dovada de poziție superioara a creditorului in relația cu împrumutații si nici nu creează un dezechilibru vădit între partile contractante pe durata derulării contractului, atâta timp cat clientul este cel care, prin voința sa de acceptare a plații acestui comision determina nașterea raportului juridic de obligații între parti, iar pe de alta parte, stabilirea costului documentației de creditare este reglat natural de concurenta între banci pentru atragerea de noi clienți.

Totodată, solicita Instanței sa retina ca dreptul său de a modifica unilateral taxele si comisionale percepute in baza contractului de credita fost stabilit prin acordul părtilor.

Precizează faptul ca nu a modificat niciodată nivelul taxelor si comisioanelor percepute in temeiul contractului de credit.

Astfel, nu se poate susține ca aceasta clauza produs un dezechilibru intre drepturile si obligațiilor părtilor, din moment ce nu a modificat taxele si a eliminat respectiva clauza prin actul adițional din 2010.

Totodată, arată ca prin art.35 din OUG nr.50/2010 s-a instituit interdicția pentru societățile bancare de a modifica nivelul taxelor, comisioanelor si spezelor bancare, cu excepția cazului in care o astfel de modificare este impusa prin legislație:

„(1) F. a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit:

a) se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație."

Întrucât o dispoziție legala imperativa se opune modificării acestor elemente adiacente contractului de credit si pentru ca buna-credinta este presupusa a calauzi activitatea oricărui comerciant si pe considerentul ca o societate comerciala care este constituita in scopul de a obține profit nu poate fi presupusa a-si cauza cu intenție prejudicii patrimoniului propriu ca urmare a neaplicarii unor dispoziții legale nu vede cum o astfel de clauza ar avea caracter abuziv si in ce rezida reaua sa credința.

Precizează ca si aceasta prevedere legala se aplica pentru viitor si nu retroactiv de la data incheierii contractului.

8.Cu privire la solicitarea de constatare a caraterului presupus abuziv al clauzelor prevăzute la art.9.10 lit.c) si d) din contractul de credit, solicita instanței respingerea acestei cererii.

Instanța de fond a reținut in mod corect ca aceste articole au fost negociate si au fost cunoscute de intervenientii recurenți înainte de incheirea contractului.

In fapt pentru creditele cu dobânda variabila, comisionul de rambursare anticipata a fost eliminat din contractele de credit cu dobânda variabila prin efectul legii, fiind interzisa perceperea unui astfel de comision in cazul unor astfel de contracte. întrucât acest comision nu se mai regăsește in contractul de credit, nu are cum sa aiba caracter abuziv si cu atat mai puțin sa fie perceput intervenientilor. Întrucât comisionul de rambursare anticipata privește situațiile in care clientul înțelege sa ramburseze anterior scadentei o anumita parte din suma împrumutata (ceea ce nu s-a intamplat in cazul de fata) si având in vedere ca dispozițiile OUG nr.50/2010 interzic expres perceperea unui astfel de comision in cazul creditelor cu dobânda variabila si aceste prevederi produc efecte ope legis, considera solicitarea intervenientilor ca lipsita de obiect atat timp cat acest comision nu se mai regăsește in contractul de credit si, mai mult, nu mai poate fi perceput existând o interdicție legala expresa in acest sens.

Întrucât legea lasa la latitudinea părtilor stabilirea modului in care creditul se poate rambursa anticipat si tinand cont si de prevederile contractuale rezulta ca lit.c) a art.9 se circumscrie cerințelor legii si voinței pârtilor si, pe cale de consecința, nu poate avea caracter abuziv.

Cu referire la dreptul Băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor, dobânzilor si taxelor fara consimțământul împrumutatului arată ca prin art.35 din OUG nr.50/2010 s-a instituit interdicția pentru societățile bancare de a modifica nivelul taxelor, comisioanelor si spezelor bancare, cu excepția cazului in care o astfel de modificare este impusa prin legislație: " (1) F. a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit:

b) se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație."

Întrucât o dispoziție legala imperativa se opune modificării acestor elemente adiacente contractului de credit si pentru ca bună-credința este presupusa a călăuzi activitatea oricărui comerciant si pe considerentul ca o societate comerciala care este constituita in scopul de a obține profit nu poate fi presupusa a-si cauza cu intenție prejudicii patrimoniului propriu ca urmare a neaplicării unor dispoziții legale nu vede cum o astfel de clauza ar avea caracter abuziv si in ce rezida reaua sa credința.

Având in vedere argumentele prezentate solicita menținerea ca temeinica si legala a Sentinței Civile nr. 3523/2013 pronunțate de Judecătoria A. I. și respingerea ambelor recursuri depuse ca neîntemeiate.

Analizând recursurile de față, instanța reține următoarele:

Recursurile promovate în cauză vor fi admise, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Prin sesizarea COMISARIATULUI REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B. )- CJPC A. s-a considerat că prin articolele 6.1, 6.2, 6.3 din contractul de credit C_ din 25.07.2007 s-au stipulat clauze abuzive de către intimată (care permit băncii majorarea dobânzii în mod unilateral în funcție de politica băncii) clauze care și-au produs efectul începând cu anul 2008, când dobânda a fost majorată de la 5,5% la 6,49% pe an.

Aceste articole au următorul cuprins:

„Pct. 6.1. Pentru creditul acordat clientul datorează și va plăti băncii o rată de dobândă revizuibilă în conformitate cu politica băncii.

Pct. 6.2. Banca își rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii în funcție de evoluția indicatorilor de referință (LIBOR pentru USD și EURIBOR pentru euro), modificările ratei de dobândă fiind aplicabile fără a fi necesar consimțământul clientului.

Pct. 6.3. Noua valoare a ratei de dobândă și a ratei lunare de plătit vor fi comunicate prin intermediul unei scrisori simple trimisă la adresa de corespondență a clientului, menționată la alin. 16.3. Clientul convine că această metodă de comunicare este suficientă și renunță la orice plângere și apărare ulterioare cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau insuficientă.”

Prin cererea de intervenție principală depusă la Judecătoria A. I., intervenienții Ș. L. ȘI Ș. D. A. au solicitat să se constate caracterul abuziv al următoarelor clauze: 1. clauzele contractuale prev. de art. 6 „dobânda curentă”, respectiv pct. 6.1, 6.2 și 6.3, clauza contractuală prev. de art. 8 „taxe și comisioane”, respectiv pct. 8.3 și 8.8, clauza contractuală prev. de art. 9 „rambursarea creditului” pct. 9.10 lit. c și d.

Clauzele indicate suplimentar au următorul cuprins:

8.3 Pentru creditul acordat, clientul va plăti un comision de acordare de 2% din valoarea creditului.

8.8 Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul taxelor și comisioanelor, fără consimțământul clientului. Noul nivel al taxelor și comisioanelor va fi publicat în Tariful de comisioane și va fi afișat la sediile băncii.

9.10 lit. c și d Clientul poate rambursa anticipat creditul neexigibil încă, în integralitate sau parțial la orice data de scadență lunară, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiții:

(…) c. suma din valoarea creditului ce urmează a fi plătită anticipat nu poate fi mai mică decât echivalentul a 6 rate lunare

d. Clientul va plăti comisionul de rambursare anticipată, conform art. 8 al. 8.3.

Analizând clauzele contractuale de mai sus, instanța de recurs constată următoarele:

În privința clauzelor 6.1., 6.2 și 6.3, instanța de recurs constată că intimata nu a definit sintagma „politica băncii” și nici nu a indicat explicit perioadele ciclice în care se operează revizuirea.

Potrivit art.4 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000, în sensul că în caz de dubii asupra unor clauza contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorilor, care sunt debitori ai obligației de restituire.

În speță, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de legislația națională cât și de cea comunitară pentru ca acele clauze să fie considerate abuzive, și anume: să nu fi fost negociate direct cu consumatorul; să fie contrare bunei credinte și prin ele însele, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Faptul că intervenienții au cunoscut că banca și-a rezervat dreptul de modifica în mod unilateral rata de dobândă revizuibilă, nu duce la concluzia că acele clauze care le reglementează sunt legale și că nu îi pot fi aplicabile dispozițiile Legii 193/2000.

Pentru a califica o clauză ca fiind abuzivă nu este necesar ca ea să fie confidențială sau ca intervenienții să fi formulat opoziții scrise și anterioare încheierii convenției Banca nu a făcut dovada că a negociat efectiv cu împrumutatul clauzele respective.

Faptul că acele clauze au fost inserate în contract nu înseamnă că au fost și negociate. A negocia înseamnă a trata, a discuta pentru a ajunge la o înțelegere, ceea ce presupune și obținerea unui rezultat de către participanții la negociere. Or, raportat la modul cum a fost întocmit contractul, în sensul că toate clauzele au fost prestabilite de bancă, modificarea acelor clauze într-un sens favorabil intervenienților nu ar fi fost posibilă.

Este incontestabil faptul că dobânda bancara reprezintă prețul produsului financiar (creditul) si că include în componenta sa, atât costuri cât și profitul băncii. Obținerea profitului de către bancă, prin perceperea dobânzii nu se poate realiza însă cu încălcarea legii și în detrimentul intereselor consumatorului ca beneficiar al creditului.

Perceperea dobânzii nu reprezintă un abuz în sine, însă în măsura în care prin clauzele stipulate în contract, banca creditoare își arogă în mod unilateral dreptul de a o modifica în absența unor criterii obiective și transparente care să fi fost stabilite de comun acord cu împrumutatul încă de la momentul încheierii contractului, se creează un dezechilibru nejustificat între drepturile și obligațiile părților contractante, în sensul că dobânda devine o sarcină exorbitantă pentru împrumutat, fiind de natură să aducă atingere însuși scopului pentru care acesta a contractat creditul respectiv.

Evoluția pieței monetar financiare reprezintă într-adevăr o cauza independentă de voința băncii. Însă, atâta timp cât nu au fost prevăzute în concret criterii obiective și transparente precis individualizate care să permită băncii modificarea unilaterala a ratei dobânzii, lăsând la libera sa apreciere revizuirea dobânzii și momentul la care se va produce, acest clauze încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa îi prejudicieze pe consumatori, cu atâta mai mult cu cât rata dobânzii astfel modificată se va aplica în mod automat de la data comunicării cu scrisoare simplă, fără a oferi consumatorilor vreo alternativă.

O astfel de modalitate de exprimare face ca respectivele clauze sa fie interpretata doar in favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit.

De asemenea, faptul că intervienții renunță în temeiul contractului la orice plângere reprezintă o clauză abuzivă, contrară legii din perspectiva scopului.

În privința clauzei de la pct. 8.8, anume modificarea nivelului taxelor și comisioanelor, fără consimțământul clientului, instanța de recurs constată că și aceasta reprezintă o clauză abuzivă, întrucât nu sunt menționate elementele în funcție de care modificările vor avea loc. contractul fiind de adeziune, această clauză nu a fost negociată direct cu intervenienții; este contrară bunei credinte și prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor, care pot suporta o majorare a costurilor creditului, pe parcursul derulării convenției, fără a cunoaște elementele în funcție de care operează, la momentul încheierii actului, nefiind îndeplinită așadar condiția previzibilității obligațiilor asumate.

În privința clauzei de la pct. 9.10, se constată că obligația de a plăti comision de rambursare anticipată și condiționarea rambursării anticipate de a plăti minim echivalentul a 6 rate lunare reprezintă clauze abuzive, întrucât nu sunt negociate, fiind cuprinse într-un contract de adeziune și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor, în condițiile în care contractul fiind sinalagmatic, restricției impuse nu i se opune o contraprestație echivalentă.

În privința clauzei de la pct. 8.3, în acord cu opinia intimatei, instanța de recurs apreciază că nu reprezintă o clauză abuzivă, întrucât nu creează un dezechilibru vădit între partile contractante pe durata derulării contractului, atâta timp cat clientul este cel care, prin voința sa de acceptare a plații acestui comision determina nașterea raportului juridic de obligații între parti, iar analizarea dosarului de credit presupune efectuarea unor cheltuieli, anterioare nașterii raportului obligațional, care cad în sarcina părții care a avut inițiativa lansării ofertei de contractare, anume consumatorii.

În sensul celor de mai sus expuse, instanța apreciază că sunt abuzive clauzele 6.1,6.2,6.3,8.8, și 9.10 din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 25.07.2007 încheiat între intervenienții- recurenți Ș. L. ȘI Ș. D. A. și pârâta - intimată O. B. ROMÂNIA SA, apărările formulate de intimată nefiind apte să susțină soluția contrară, iar motivarea primei instanțe fiind eronată.

Faptul că dupa . prevederilor art. II a Legii nr.288/2010 pentru aprobarea OUG nr.50/2010 clienții au notificat in scris despre faptul ca doresc renunțarea la actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010 si implicit, revenirea la forma anterioara a contractului nu exclude dreptul consumatorilor de a critica drept abuzive clauzele menționate în cererea de intervenție, în condițiile în care în mod evident la acel moment drepturile pretinse în instanța nu erau litigioase. Așadar, nu se poate asimila tranzacției solicitarea consumatorilor, astfel că manifestarea lor de voință nu poate fi asimilată negocierii, întrucât forma anterioara a contractului a fost reinstaurată integral, fără nicio modificare.

D. urmare, în baza art. 312 C.p.c., instanța va admite recursurile formulate de recurenții C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B. )- CJPC A., Ș. L. ȘI Ș. D. A. împotriva sentinței civile 3523/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar_ .

Va modifica în tot sentința recurată și în consecință:

Va admite sesizarea formulată de reclamantul –recurent C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B. )- CJPC A. în contradictoriu cu pârâta –intimată O. B. ROMÂNIA SA.

Va admite în parte cererea de intervenție principală formulată de intervenienții – recurenți Ș. L. ȘI Ș. D. A..

Va constata caracterul abuziv al clauzelor 6.1,6.2,6.3,8.8, și 9.10 din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 25.07.2007 încheiat între intervenienții- recurenți Ș. L. ȘI Ș. D. A. și pârâta - intimată O. B. ROMÂNIA SA.

Va menține procesul verbal de constatare nr. 263/830 din data de 16.08.2012.

În baza art. 13 din Legea nr. 193/2000, va aplica pârâtei – intimate O. B. ROMÂNIA SA amendă contravențională în sumă de 500 lei și o obligă să înlăture din contract clauzele constatate abuzive, urmând ca în cazul dobânzii marja fixă a băncii să fie de 2,79%, atât cât era aceasta la momentul încheierii contractului, fiind diferența dintre dobânda de 5,5% și LIBOR în iulie 2007 de 2,71 și să emită un nou grafic de rambursare.

Va respinge în rest cererea de intervenție principală.

În baza art. 274 și 276 C.p.c., va obliga pe pârâta – intimată O. B. ROMÂNIA SA să plătească intervenienților - recurenți Ș. L. ȘI Ș. D. A. suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte a onorariului de avocat, soluția de reducere a acestuia justificându-se prin faptul admiterii în parte a cererii de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile formulate de recurenții C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B. )- CJPC A., Ș. L. ȘI Ș. D. A. împotriva sentinței civile 3523/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar_ .

Modifică în tot sentința recurată și în consecință:

Admite sesizarea formulată de reclamantul –recurent C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B. )- CJPC A. în contradictoriu cu pârâta –intimată O. B. ROMÂNIA SA.

Admite în parte cererea de intervenție principală formulată de intervenienții – recurenți Ș. L. ȘI Ș. D. A..

Constată caracterul abuziv al clauzelor 6.1,6.2,6.3,8.8, și 9.10 din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 25.07.2007 încheiat între intervenienții- recurenți Ș. L. ȘI Ș. D. A. și pârâta - intimată O. B. ROMÂNIA SA.

Menține procesul verbal de constatare nr. 263/830 din data de 16.08.2012.

În baza art. 13 din Legea nr. 193/2000, aplică pârâtei – intimate O. B. ROMÂNIA SA amendă contravențională în sumă de 500 lei și o obligă să înlăture din contract clauzele constatate abuzive, urmând ca în cazul dobânzii marja fixă a băncii să fie de 2,79% și să emită un nou grafic de rambursare.

Respinge în rest cererea de intervenție principală.

Obligă pe pârâta – intimată O. B. ROMÂNIA SA să plătească intervenienților - recurenți Ș. L. ȘI Ș. D. A. suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte a onorariului de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2014.

Președinte, C. L.	Judecător, C. M. C.	Judecător, L. A. P.
	Grefier, D. M.

Rred. CMC

Jud. fond C. H. D.

Tehnored. MD/2ex/26.04.2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

COPIA MINUTEI DECIZIEI Nr. 85/R/2014

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile formulate de recurenții C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B. )- CJPC A., Ș. L. ȘI Ș. D. A. împotriva sentinței civile 3523/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar_ .

Modifică în tot sentința recurată și în consecință:

Admite sesizarea formulată de reclamantul –recurent C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B. )- CJPC A. în contradictoriu cu pârâta –intimată O. B. ROMÂNIA SA.

Admite în parte cererea de intervenție principală formulată de intervenienții – recurenți Ș. L. ȘI Ș. D. A..

Constată caracterul abuziv al clauzelor 6.1,6.2,6.3,8.8, și 9.10 din contractul de credit ipotecar nr. C_ din 25.07.2007 încheiat între intervenienții- recurenți Ș. L. ȘI Ș. D. A. și pârâta - intimată O. B. ROMÂNIA SA.

Menține procesul verbal de constatare nr. 263/830 din data de 16.08.2012.

În baza art. 13 din Legea nr. 193/2000, aplică pârâtei – intimate O. B. ROMÂNIA SA amendă contravențională în sumă de 500 lei și o obligă să înlăture din contract clauzele constatate abuzive, urmând ca în cazul dobânzii marja fixă a băncii să fie de 2,79% și să emită un nou grafic de rambursare.

Respinge în rest cererea de intervenție principală.

Obligă pe pârâta – intimată O. B. ROMÂNIA SA să plătească intervenienților - recurenți Ș. L. ȘI Ș. D. A. suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte a onorariului de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI

SS INDESCIFRABILSS INDESCIFRABIL

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 543/2014....		Obligaţia de a face. Sentința nr. 1462/2014. Tribunalul ALBA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Decizia nr. 147/2014. Tribunalul ALBA Anulare act administrativ. Sentința nr. 1538/2014. Tribunalul ALBA Pretentii. Sentința nr. 1823/2014. Tribunalul ALBA Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 543/2014. Tribunalul ALBA Obligaţia de a face. Sentința nr. 1462/2014. Tribunalul ALBA Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3492/2014. Tribunalul ALBA Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 19-06-2014, Tribunalul ALBA Pretentii. Sentința nr. 994/2014. Tribunalul ALBA