Anulare act administrativ. Sentința nr. 390/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 390/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 902/107/2015

Document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

SENTINȚA Nr. 390/C./2015

Ședința publică de la 22 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. M.

Grefier R. B.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul N. S. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JEDEȚEAN A., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

La data de 21.05.2015 pârâta a depus la dosar concluzii scrise.

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.05.2015 când din lipsă de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea astăzi 22.05.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /10.03.2015 reclamantul N. în contradictoriu cu parata AGENȚIA DE PLAȚI SI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURA – CENTRUL JUDEȚEAN A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa dispună:

1. anularea în tot a instintarii de respingere a solicitării reclamantului de a beneficia de ajutoare naționale tranzitorii respectiv de ajutoare specifice pentru producătorii de lapte si carne de vita pentru anul 2014 - zona defavorizata

2. obligarea pâratei sa procedeze la plata către reclamant a sumelor de bani cuvenite conform cererii depuse si aprobate de către parata.

3. Cu cheltuieli de judecata in ceea ce privește cuantumul taxei de timbru .

Acțiunea a fost legal timbrată (f 16-17).

Motivarea acțiunii.

In primul rand solicită instanței sa constate nelegalitatea măsurii luate de parata având in vedere necomunicarea către reclamant a neconformitatilor susținute de către parata atat prin înștiintarea de respingere cat si prin răspunsul la contestația formulata. In aceste sens invocă excepția tardivității măsurii luate având in vedere prevederile OMA 573/2014 care la art. 27 alin 1 si 2 prevede termenele pana la care se vor transmite situațiile centralizate a cererilor pentru fiecare schema de plata. De asemenea solicită instanței sa constate neîndeplinirea de către parata a obligațiilor prevăzute de art. 26 alin 2, respectiv aceea de a aduce la cunoștința beneficiarului tipului de subvenție in timp util toate neconformitatile apărute pana la momentul centralizării tuturor cererilor.

In acest sens apare ca o măsura abuziva din partea instituției administrative faptul de a comunica doar o instiintare de respingere a unei cereri pe un motiv anume fara ca anterior beneficiarul sa fie instiintat ca cererea sa nu mai indeplineste condițiile legale, in ciuda faptului ca la momentul depunerii tuturor actelor acesta îndeplinea toate condițiile obligatorii si specifice prevăzute de art. 11 si 12 din OMA 573/2014.

Solicită admiterea acțiunii si fata de lipsa vreunei culpe a reclamantului si a neimplicarii directe a acestuia in actele comunicate intre instituții. Aceasta solicitare o facem având la baza un aspect necunoscut si neacceptat, respectiv aceea ca pe parcursul unui an au apărut schimbări in ceea ce privește calitatea de medic veterinar concesionar pe raza comunei unde isi are domiciliul, acest lucru atrăgând nulitatea tuturor actelor emise de un anumit medic, aspect dedus din răspunsul la contestația formulată de către parata .

In acest sens consideră ca exista o nelegalitate a deciziilor emise de către parata, intrucat in mod nejustificat si lipsit de orice culpa a reclamantului, s-a dispus excluderea acestuia de la plata subvențiilor specifice domeniului zootehnic având ca justificare faptul ca de la o anumita data ar fi încetat contractul dintre DSVSA A. si medicul concesionar din zona unde deține animalele, iar toate actele emise de către respectiva persoana nu ar mai fi fost valabile.

Consideră reclamantul ca cu o astfel de motivare a deciziei cu buna știința se incearca excluderea sa de a beneficia de un sprijin legal, intrucat in primul rand nu i s-a adus la cunoștința aceste aspecte la momentul cand s-a depus cererile de sprijin, de asemenea nu i s-a adus la cunoștința de autoritatile in măsura ca actele (adeverințele) emise nu ar mai fi fost valabile, ca medicul veterinar din zona nu ar mai fi in măsura sa emită adeverințe si alte aspecte legate de procedura de informare .

Precizează faptul ca in mod legal si in termen a depus actele in conformitate cu dispozițiile legale, aceste documente au fost insotite de avizele tuturor instituțiilor abilitate, astfel incat s-a constatat eligibilitatea cererii. Comunicarea respectivei instintari de respingere a cererii pe motivul ca intre timp s-a constatat incetat contractul de inchiriere a medicului veterinar, apare ca o sancțiune ce nu are legătura cu condițiile de legalitate pe care a trebuit sa le îndeplinească la momentul cand a depus cererea de sprijin specific si tranzitoriu in domeniul zootehnic.

Solicită instanței sa aibă in vedere faptul ca parata nu a procedat in mod corect atunci cand a emis instiintarea de respingere intrucat nu a analizat daca la momentul cand s-a formulat cererea beneficiarul era sau nu in cunoștința de cauza cu privire la modificările apărute in contractele de concesiune. Prin raspunsul la contestație se observa ca pârâta a avut cunoștința de modificările apărute abia in luna septembrie si octombrie 2014, cu mult ulterior datelor cat au fost depuse dosarele pentru subvenții, fapt pentru care apreciază ca nu se poate invoca culpa beneficiarului in ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor cerute de lege. Aceste documente au fost întocmite in mod legal astfel incat nu se justifica măsura luata, ba mai mult aceste schimbări nu au fost aduse la cunoștința beneficiarului in timp util, mai bine spus chiar deloc pentru a putea complini eventuale lipsuri.

In drept, reclamantul a invocat Legea nr. 554/2004 actualizata, OMA 573/2014.

In probatiune, a solicitat proba cu înscrisuri și martori.

Pârâta prin întâmpinare (f 22) a solicitat respingerea acțiunii.

În fapt, arată că la data de 20.06.2014 reclamantul a depus la APIA centrul județean A. cererea unică de plată pentru sectorul zootehnic - anul 2014, înregistrată cu nr. AB009816/20.06.2014.

Prin această cerere reclamantul a solicitat plăți în cadrul schemelor ANTB (ajutoare naționale tranzitorii - bovine) și ZDVL (ajutor specific zona defavorizată - vaca de lapte, pentru cinci animale înregistrate în exploatația înregistrată la ANSVSA cu codul RO00601; 1004 și anume:

1. RO_, pentru care s-au solicitat plăți ANTB

2. ROO 17._, pentru care s-au solicitat plăți ANTB și ZDVL

3. RO_, pentru care s-au, solicitat plăți ANTB și ZDVL

4. RO_, pentru care s-aiț solicitat plăți ANTB și ZDVL

5. RO_, pentru care s-au solicitat plăți ANTB

Conform Ordinului 573/2014 pentru aprobarea modului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate, a termenilor de referință și a modelului de cerere pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine și ovine/caprine și a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte și de carne de vită și producătorii de lapte și de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate, în anul 2014, s-au acordat prime producătorilor agricoli definiți la art. 9 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006.

În continuare redă prevederile art. 1, art. 2, art. 4, art. 7 și art. 11 din Ordinul MADR nr. 573/2014.

Pentru a beneficia de acordarea primelor solicitanții au trebuit să depună cererea unică de plată în perioada 18 aprilie - 30 mai. Prin Ordinul nr. 844/2014 termenul de depunere a fost prorogat până la data de 20 iunie 2014.

Conform art. 11 alin. 2 lit. c) din OMADR 573/2014 unul dintre documentele obligatorii a fi depuse de către solicitanții ajutoarelor este "adeverința eliberată prin proceduri SNIIA de către medicul veterinar cu competențe în acest sens, care atestă că animalele pentru care se solicită ajutor au fost identificate, în exploatația proprie/altă exploatație, că sunt înregistrate în RNE și sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi".

Prin OMADR nr. 1.825/24.11.2014 a fost modificat art. 11 alin. 2 lit. c) din OMADR 573/2014 astfel: "c) adeverință emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu competențe în acest sens, care atestă că toate bovinele, ovinele și caprinele din exploatație sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi, cu excepția cazurilor în care la data eliberării adeverinței nu există bovine/ovine/caprine în exploatație;".

Prin Notificarea din data de 03.12.2014 fermierul a fost notificat cu privire la lipsa adeverinței prevăzute de art. 11 alin. 2 lit. c) din OMADR 573/2014. Reclamantul a depus adeverința nr. 9/08.12.2014 emisă de medicul M. I..

În data de 23.09.2014 a fost înregistrată la APIA Centrul Județean A., cu nr._/23.09.2014 adresa Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor A. prin care s-a adus la cunoștință că prin decizia nr. 6609/16.06.2014 a încetat cu data de 30.04.2014 acordul cadru nr. 7939/05.05.2011 și contractul subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013 față de promitentul prestator ., reprezentată de dr M. I. pentru CSVA M. .

Prin adresa nr._/26.09.2014 pârâta s-a adresat DSVSA A. învederând că se află în situația de avea sute de adeverințe eliberate de . după data de 30.04.2014 depuse de fermieri atât la dosare de subvenții în sector zootehnic cât și la dosare de subvenții pe suprafață. Față de această situație a rugat DSVSA să comunice:

1. Toate localitățile care aparțin de CSV A M. pentru a putea identifica toți fermierii care au depus adeverințe eliberate de ..

2. Dacă poate fi acoperită nulitatea acestor adeverințe prin confirmarea lor de către actualul medic concesionar sau de către instituția dumneavoastră și care este procedura de urmat în acest scop, astfel încât fermierii să nu fie prejudiciați.

La această adresă s-a răspuns prin adresa nr._/02.10.2014, înregistrată la Centrul Județean cu nr._/02.10.2014, au fost comunicate localitățile de pe raza CSVA M. și s-a confirmat că "pentru perioada mai-iunie 2014 (și până la sfârșitul anului 2014) animalele din raza CSVA M. au fost cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor"

Adresa DSVSA A. atestă un singur aspect din cele trei prevăzute de actul normativ:

- animalele pentru care se solicită ajutor au fost identificate în exploatația proprie/altă exploatație,

- animalele sunt înregistrate în RNE

- animalele pentru care se solicită ajutor sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor lă animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor; iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi, și anume: animalele pentru care se solicită ajutor sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor.

Prin OMADR nr. 1825/24.11.2014 a fost modificat art. 11 alin. 2 lit. c) din OMADR 573/2014 astfel: "c) adeverință emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu competențe în acest, sens, care atestă, că toate bovinele, ovinele și caprinele din, exploatație sunt cuprinse în Programul acțiunilor, de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi, cu excepția cazurilor în care la data eliberării adeverinței nu există bovine/ovine/caprine în exploatație;".

Prin același OMADR 1825/2014, după articolul 16 a fost introdus un nou articol, cu următorul cuprins: "Art. 161 - Prin excepție de la prevederile art. 11 alin. 1, documentele prevăzute la art. 11 alin. 2 lit. c), art. 12 lit. b) și d) și la art. 14 lit. a) se pot depune la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, după caz, până la dată efectuării controlului administrativ, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2014.

Aceasta înseamnă că tehnic, de la . OMADR 1825/2014 (publicat în Monitorul Oficial Nr. 861/26.11.2014) și până cel mai târziu la data de 19.12.2014 au mai putut fi emise adeverințe prin proceduri SNIIA, care să fie valabile pentru procesarea cererilor unice de plată pentru acordarea ajutoarelor, naționale tranzitorii în sectorul zootehnic.

Au fost identificați toți fermierii din raza CSVA M. cu adeverințe generate de . după data încetării contractului cu DSVSA A.. Au rezultat un număr de 169 de solicitanți.

Prin adresa nr._/15.12.2014 a comunicat medicului veterinar cu competențe în acest sens, dl. P. M., fișierul cu cei 169 de fermierii care aveau adeverințe eliberate de . după data de 30.04.2014 și pentru care se impunea eliberarea unei adeverințe de către medicul veterinar competent pentru a acoperi nulitatea celei emise de .. Adresa nr._/15.12.2014 a fost comunicată și Primăriei Moșoș.

În speță adeverința a fost emisă abia în data de 08.12.2014 de către un medic veterinar care la data respectivă nu mai avea competența emiterii respectivei adeverințe.

Din acest motiv cererea reclamantului a fost respinsă.

Nu pot fi acceptate susținerile reclamantului privind tardivitatea măsurii luate. Așa cum s-a arătat și rezultă din înscrisurile depuse în probațiune, termenul de depunere a adeverințelor a fost prelungit prin OMADR 1825/2014 și instituția i-a notificat fermierului neregula, aceasta având posibilitatea depunerii adeverinței până la termenul limită de 19.12.2014. Reclamantul a și folosit această oportunitate depunând adeverința în data de 08.12.2014, dar nu a solicitat eliberarea adeverinței de la medicul competent. Aceasta a fost alegerea reclamantului coroborată cu atitudinea d-lui M. I. care a continuat să emită adeverințe deși nu mai avea această competență.

APIA Centrul județan A., din momentul în care a luat cunoștință de faptul că la dosarele fermierilor din . depuse adeverințe eliberate de ., nule ca urmare a încetării acordului cadru și acordului subsecvent de servicii cu DSVSA A., a făcut tot ce era legal posibil pentru a fi acoperită nulitatea respectivelor adeverințe, astfel încât solicitanții plăților să nu fie respinși de la plată.

În drept, pârâta a invocat disp. art. 205-208 NCPC, O.U.G. nr. 125/2006, OMADR 573/2014.

In probațiune, pârâta a depus înscrisurile la care a făcut referire, respectiv: Decizia nr. 670 din 11.06.2010, Delegația nr. 7236/03.04.2015, Dosarul aferent cererii AB009816/20.06.2014, Corespondenta cu DSVSA, medicul veterinar P. M. și Primăria M. și a solicitat proba testimonială cu martorul P. M. - medicul veterinar concesionar competent după data de 30.04.2014.

Examinând actele și lucrările de la dosar instanța reține următoarele.

La data de 20.06.2014 reclamantul a depus la APIA - Centrul Județean A. cererea unică de plată pentru sectorul zootehnic - anul 2014, înregistrată sub nr. AB009816/20.06.2014.

Prin această cerere reclamantul a solicitat plăți în cadrul schemelor ANTB (ajutoare naționale tranzitorii - bovine) și ZDVL (ajutor specific zona defavorizată - vaca de lapte, pentru cinci animale înregistrate în exploatația înregistrată la ANSVSA cu codul RO_ și anume:

1. RO_, pentru care s-au solicitat plăți ANTB

2. ROO 17._, pentru care s-au solicitat plăți ANTB și ZDVL

3. RO_, pentru care s-au, solicitat plăți ANTB și ZDVL

4. RO_, pentru care s-au solicitat plăți ANTB și ZDVL

5. RO_, pentru care s-au solicitat plăți ANTB.

Prin Înștiințarea nr. 2250/16.01.2015 (f 57) pârâta i-a adus la cunoștința reclamantului faptul că în urma verificării cererii depuse de acesta au fost constatate neconformități, și anume că nu este însoțită de toate documentele generale în conformitate cu art. 11 alin. 1, respectiv adeverința emisă prin proceduri SNIIA de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit conform art. 11 alin. 2 lit. c), motiv pentru care cererea a fost considerată inadmisibilă.

La data de 9.02.2015 reclamantul a formulat contestație împotriva înștiințării mai sus menționate (f 58), solicitând pârâtei să se revină asupra măsurii de respingere a cererii, motivat de faptul că nu a fost înștiințat cu privire la faptul că anumite documente ce însoțesc cererea nu mai sunt valabile iar pe de altă parte raportat la disp. art. 27 alin. 1 lit. a) și b) din OMADR nr. 920/2013 apreciază tardivă această respingere.

Prin adresa nr. 3744/16.02.2015 pârâta i-a răspuns reclamantului că nu poate reveni asupra măsurii de respingere a cererii (f 61) motivat de faptul că prin adresele nr._/23.09.2014 și nr._/2.10.2014 D.S.V.S.A. A. i-a comunicat că începând cu data de 30.04.2014 a încetat contractul cadru cu .. și că începând cu aceeași dată dl M. I. nu mai este abilitat să emită adeverințe.

Nemulțumit fiind de răspunsul pârâtei, la data de 10.03.2015 reclamantul s-a adresat instanței, formulând acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.

Pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse, acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată.

Conform disp. art. 11 alin. 2 lit. c) din OMADR nr. 573/2014 unul dintre documentele obligatorii a fi depuse de către solicitanții ajutoarelor este "adeverința eliberată prin proceduri SNIIA de către medicul veterinar cu competențe în acest sens, care atestă că animalele pentru care se solicită ajutor au fost identificate, în exploatația proprie/altă exploatație, că sunt înregistrate în RNE și sunt cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor și caprinelor, iar acțiunile prevăzute sunt efectuate la zi".

Contrar acestei prevederi legale, reclamantul nu a depus adeverința respectivă odată cu cererea.

Prin OMADR nr. 1825/2014 (publicat în Monitorul Oficial Nr. 861/26.11.2014) a fost modificat OMADR nr. 573/2014.

Astfel, prin art. 161 dinOMADR nr. 1825/2014 s-a stabilit că: Prin excepție de la prevederile art. 11 alin. 1, documentele prevăzute la art. 11 alin. 2 lit. c), art. 12 lit. b) și d) și la art. 14 lit. a) se pot depune la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, după caz, până la dată efectuării controlului administrativ, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2014.

Prin Notificarea din data de 03.12.2014 pârâta l-a notificat pe reclamant cu privire la lipsa adeverinței prevăzute de art. 11 alin. 2 lit. c) din OMADR nr. 573/2014 (f 52-53).

Urmare a acestei notificări reclamantul a depus Adeverința nr. 9/08.12.2014 emisă de medicul veterinar de liberă practică M. I..

Prin adresa nr._/23.09.2014 D.S.V.S.A. A. a adus la cunoștința APIA - Centrul Județean A. faptul că prin Decizia nr. 6609/2014 a încetat începând cu data de 30.04.2014 Acordul cadru nr. 7939/05.05.2011 și contractul subsecvent de servicii cu nr. 8599/21.05.2013 față de promitentul prestator ., reprezentată de medicul veterinar M. I. pentru CSVA M..

Decizia de încetare a acordului cadru încheiat de D.S.V.S.A. A. cu medicul veterinar M. I. este un act administrativ cu caracter executoriu.

Chiar dacă medicul veterinar în cauză a contestat în instanță acea decizie, aceasta făcând obiectul dosarului nr._ al Tribunalului A., acesta nu a solicitat și suspendarea deciziei. Mai mult, prin Sentința nr. 1659/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul anterior menționat a fost respinsă acțiunea privind anularea deciziei de încetare a acordului cadru iar prin Decizia nr. 1951/29.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost anulat recursul declarat împotriva acestei sentințe.

Înștiințarea de respingere ca inadmisibilă a cererii formulate de reclamant, emisă de pârâtă a fost consecința constatării faptului că adeverința depusă de acesta la data de 9.12.2014 a fost emisă de un medic veterinar care nu mai avea competențe în acest sens, respectiv de către dl M. I. căruia i-a încetat Acordul cadru cu D.S.V.S.A. A. la data de 30.04.2014.

Apărările formulate de reclamant nu pot fi primite, fiind nefondate.

În primul rând, instanța reține că reclamantul nu neagă nelegalitatea adeverinței emise de medicul veterinar M. I. care nu mai avea competențe în acest sens din data de 30.04.2014.

Reclamantul nu are într-adevăr nicio culpă cu privire la faptul că încetat acordul cadru încheiat de medicul veterinar cu D.S.V.S.A. A. și că acesta nu mai avea competența de a emite astfel de adeverințe.

Nici pârâta nu are vreo culpă, în condițiile în care deși acest lucru s-a întâmplat cu mult anterior expirării datei limită pentru depunerea cererilor pe anul 2014 (20.06.2014), acordul cadru încheiat de medicul veterinar Muthiu I. fiind încetat de la 30.04.2014, iar pârâta a luat efectiv cunoștință despre acest fapt abia la data de 23.09.2014 ca urmare a comunicării de către D.S.V.S.A. A..

Pârâta nu avea cum să-i aducă la cunoștința reclamantului la data depunerii cererii (20.06.2014) această neconformitate, din moment ce a luat cunoștință despre aceasta abia în luna septembrie 2014.

Pe de altă parte, pârâta avea posibilitatea de a constata o neconformitate și ulterior admiterii cererii, ca urmare a unui de control, conform art. 25 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.122/2009.

Este adevărat că reclamantul nu a fost notificat personal cu privire la această neconformitate, ci doar prin intermediul Primăriei comunei M. și a medicului veterinar P. M. cu care D.S.V.S.A. A. a încheiat ulterior contractul de concesiune ca urmare a încetării acordului cadrul cu medicul Muthiu I..

Raportat la apărările formulate de reclamant prin acțiune, o astfel de notificare ar fi fost oricum inutilă, întrucât acesta nu și-a manifestat disponibilitatea de a se conforma, respectiv de a solicita eliberarea adeverinței de către medicul împuternicit de D.S.V.S.A. A., acesta înțelegând să se prevaleze pur și simplu de lipsa oricărei culpe cu privire la schimbarea medicului veterinar în cursul anului 2014.

Lipsa culpei reclamantului în acest caz este însă lipsită de relevanță, neputând să justifice luarea în considerare a acelei adeverințe emise de un medic veterinar fără competențe și nici să acopere nulitatea actului emis în aceste condiții.

Contrar celor susținute de reclamant, măsura luată de pârâtă, privind respingerea ca inadmisibilă a cererii, nu poate fi considerată tardivă, atâta timp cât termenul de depunere a adeverințelor a fost prelungit prin OMADR nr. 1825/2014 până la data de 19.12.2014 iar pârâta l-a notificat pe reclamant cu privire la acea neconformitate anterior, respectiv la 3.12.2014.

Reclamantul își invocă practic propria culpă, întrucât a depus adeverința în termenul prevăzut însă emisă de un medic veterinar fără competențe.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, în baza disp. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 acțiunea formulată de reclamant va fi respinsă ca neîntemeiată.

Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Potrivit disp. art. 490 alin. 1 coroborat cu art. 84 alin. 2 din N.C.P.C. recursul și motivele de recurs se vor depune, sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă, în speță la Tribunalul A. iar pentru persoanele juridice vor fi redactate prin avocat sau consilier juridic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul N. S., domiciliat în Valea Ghiogești, nr. 685, ., CNP_, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat G. L. N., în Aiud, .. 14, scara B, apt. 3, jud. A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – Centrul Județean A., cu sediul în A. I., .. 112, jud. A., pentru anularea Înștiințării de respingere nr. 2250/16.01.2015 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite conform cererii unice de plată pentru sectorul zootehnic pe anul 2014, înregistrată la APIA A. sub nr. AB_/20.06.2014.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare.

Recursul și motivele de recurs se vor depune la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității, iar pentru persoane juridice vor fi redactate prin avocat sau consilier juridic.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.05.2015.

Președinte,

G. C. M.

transferată - semnează președintele instanței

Grefier,

R. B.

Red. Tehnored. G.C.M.

Ex. 4/2.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 390/2015. Tribunalul ALBA