Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 140/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 140/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 3566/176/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV,
FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 140/A/2015
Ședința publică de la 05 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C.
Judecător A. C. P. - președinte secție
Grefier I. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR împotriva sentinței civile nr. 2369/2014, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA G. D. P. SĂLIȘTEA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ambele strigări ale cauzei se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul art. 131 c.pr.civ. tribunalul constată că este competent să soluționeze prezentul apel, raportat și la dispozițiile art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001.
Tribunalul constată apelul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.04.2014 sub nr. de dosar_, petenta Școala G. „D. P.” Săliștea a solicitat, în contradictoriu cu I. de S. pentru Control Rutier – I. Teritorial 4, în principal, anularea procesului-verbal . nr._ din data de 27.03.2014, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivare, petenta a arătat că la data de 27.03.2014, un inspector s-a prezentat la sediul Școlii Gimnaziale „D. P.” Săliștea în scopul efectuării unui control privind respectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007 și H.G. nr. 69/2012 și ale O.G. nr. 27/2011. Petenta a precizat că apreciază sancțiunile dispuse de agentul constatator ca netemeinice și nelegale întrucât controlul s-a efectuat la o unitate de învățământ care nu are obiect de activitate principal transportul de persoane, aceasta fiind o activitate conexă, ce are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață în zonele rurale și pentru asigurarea unei frecvențe școlare cât mai bune. Astfel, a arătat că microbuzul școlar este folosit exclusiv pentru transportul la unitatea școlară a elevilor care au domiciliul în satele aparținătoare. Petenta a menționat că o rută completă dus-întors reprezintă o distanță parcursă de 40 km, astfel încât instituția petentă nu intră sub incidența Regulamentelor Parlamentului European și Consiliului pentru care s-au stabilit sancțiuni prin H.G. nr. 69/2012, invocând în acest sens prevederile art. 3 din Regulamentul nr. 561/2006.
A mai precizat petenta că deține toate actele necesare pentru microbuzul școlar, acesta fiind dotat cu card tahograf digital, fiind astfel monitorizat și timpul de funcționare al acestuia, însă, atâta timp cât ruta efectuată este sub 50 km/zi, unitatea de învățământ nu intră sub incidența Ordonanței nr. 37/2007 și nici a H.G. 69/2012, iar transportul rutier efectuat cu microbuzul școlar nu are natură economică.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. 1, art. 5 alin. 5, art. 16 și art. 19 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru a proba cele invocate, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f. 17).
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, invocând faptul că susținerile petentei în sensul că transportul este o activitate conexă și că nu se desfășoară pe trasee care depășesc 50 km nu au fost probate. De asemenea, a menționat că fapta contravențională reținută este una de pericol, nefiind necesar ca aceasta să producă un rezultat periculos. A arătat că agentul constatator a sancționat încredințarea unui vehicul cu aparat tahograf digital unui conducător auto care nu deține cartelă tahografică, precizând că nu este incidentă situația de excepție prevăzută de art. 3 lit. a) din Regulamentul nr. 561/2006 care vizează serviciile regulate de transport ce se efectuează în baza licenței de traseu emise de autoritatea competentă, iar petenta nu deține un asemenea document. Intimatul a mai menționat că sancțiunea avertismentului nu se impune, fapta fiind gravă.
Referitor la cea de-a doua faptă, intimatul a arătat petenta nu a invocat niciun temei pentru care ar fi exceptată de la dispozițiile H.G. nr. 69/2012. Mai mult, în baza O.G. nr. 27/2011, petenta a solicitat și a obținut la data de 21.03.2014 un certificat de transport în cont propriu, astfel încât trebuia să respecte toate reglementările legale în materia transportului rutier, chiar dacă aceasta era doar o activitate conexă.
În drept, au fost invocate prevederile H.G. nr. 69/2012, OMTI nr. 980/2011, O.G. nr. 26/2011, H.G. nr. 995/2011, OMTI nr. 1088/2011, OMT nr. 1058/2007, O.G. nr. 37/2007, Regulamentul (CE) nr. 561/2006, Regulamentul (CEE) nr. 3821/85, Decizia (CE) nr. 230/2007, O.G. nr. 2/2001, art. 205 și 411 alin. 1 teza finală C.pr.civ.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că activitatea de transport efectuată este conexă activității principale, iar instituția a făcut demersurile necesare pentru a obține un certificat de transport în cont propriu, nefiind necesară și obținerea licenței de traseu. De asemenea, a menționat că traseul total al microbuzului școlar nu depășește 50 km, aspect probat prin programul stabilit și aprobat prin regulamentul școlar, iar conducătorul auto este angajatul școlii, astfel încât fizic nu are posibilitatea de a conduce ale autovehicule, având obligația de a fi la program.
Instanța a încuviințat și a administrat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2369/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta ȘCOALA G. „D. P.” SĂLIȘTEA reprezentată prin director S. C. T., în contradictoriu cu I. DE S. PENTRU CONTROL RUTIER – I. TERITORIAL 4.
A fost anulat în parte procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27.03.2014, în privința contravenției prevăzută de art. 4 pct. 56.3 din H.G. nr. 69/2012 și, pe cale de consecință:
A fost exonerată petenta de la plata amenzii în cuantum de 4.000 lei aplicată pentru săvârșirea acestei contravenții.
A fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei aplicată petentei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 27 din O.G. nr. 37/2007 cu sancțiunea avertismentului.
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 27.03.2014, petenta Școala G. „D. P.” Săliștea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 12.000 lei, pentru o pluralitate de contravenții, respectiv: 8.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 pct. 27 din O.G. nr. 37/2007 și 4.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4 pct. 56.3 din H.G. nr. 69/2012.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.
În urma verificărilor cerute de dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 18.04.2014, în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1, termen calculat de la data comunicării procesului verbal de contravenție, respectiv data de 04.04.2014 (f. 9).
Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 17 și art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța reține că procesul verbal . nr._ încheiat la data de 27.03.2014 cuprinde toate mențiunile stipulate în mod expres sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv conține numele și prenumele agentului constatator și ale contravenientului, descrierea faptei reținute în sarcina acestuia din urmă, data faptei și semnătura agentului constatator.
Cu privire la critica adusă de către petent procesului verbal contestat în sensul că se impune constatarea nulității întrucât nu a fost semnat de către un martor asistent, fără a fi indicate motive pertinente, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001 statuează că procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În situația în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului. În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor asistent. Cu toate acestea, agentul constatator a indicat faptul că nu a putut identifica un martor la momentul întocmirii și oricum, sancțiunea prevăzută de lege pentru nerespectarea acestei obligații este nulitatea virtuală, ce necesită dovedirea unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. Or, în speță, petenta nu a făcut dovada niciunei astfel de vătămări, pe cale de consecință instanța nu poate reține existența unei cauze de nulitate a procesului verbal sub acest aspect.
În raport de faptul că prevederile art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 impun semnarea procesului verbal de contravenție de către un martor asistent doar pentru a confirma aspectele prevăzute de acest text de lege, respectiv că procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului sau că acesta a refuzat să semneze actul și având în vedere că petenta din prezenta cauză nu a contestat faptul că procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa sa, instanța apreciază că nu i s-a produs acestuia vreo vătămare de natură a conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție, întrucât singurul aspect în măsură să fie confirmat de martor în situația prevăzută de art. 19 alin. 1 nu a fost contestat de către petent.
Întrucât nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea sa.
Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petenta a fost sancționată pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 27 din O.G. nr. 37/2007, text potrivit căruia încredințarea unui vehicul cu tahograf digital unui conducător auto care nu deține cartelă tahografică reprezintă încălcare foarte gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenție, dacă nu este considerată infracțiune potrivit legii penale.
De asemenea, petentei i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 4 pct. 56.3 din H.G. nr. 69/2012, care prevede că nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a deține la sediul social avizele medicale și psihologice valabile pentru persoanele cu funcții care concură la siguranța circulației, reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenție, dacă acestea nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune.
Petenta nu a fost de față la întocmirea procesul verbal de contravenție.
În ceea ce privește forța probantă a procesului verbal, instanța reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Instanța trebuie să analizeze în ce măsură fapta reținută în sarcina petentei reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate. Calificarea penală a faptei are drept consecințe incidența în cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și obligația autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia.
Față de cele ce preced, instanța apreciază că sancțiunea amenzii în cuantum de 12.000 lei aplicată petentei este suficient de gravă pentru a concluziona în sensul că fapta reținută în sarcina acestuia întrunește condițiile unei „acuzații în materie penală”, în optica jurisprudenței CEDO. Pe cale de consecință, în cauza de față, prezumția de nevinovăție va prevala asupra celei de legalitate și temeinicie a procesului verbal, organul constatator având obligația de a proba în fața instanței toate elementele contravenției.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 27 din O.G. nr. 37/2007, instanța reține că potrivit art. 1 alin. 1, acest act normativ reglementează cadrul de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează operațiuni de transport rutier ce fac obiectul Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006 de armonizare a anumitor dispoziții din domeniul social privind transportul rutier și amendare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.821/85 și Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.135/98 și abrogare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.820/85 sau operațiuni de transport rutier care fac obiectul Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (AETR), denumit în continuare Acordul AETR.
Domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 561/2006 cuprinde transportul de călători cu vehicule care sunt construite sau amenajate în mod permanent pentru a putea asigura transportul a mai mult de nouă persoane, inclusiv conducătorul, și care sunt destinate acestui scop. Articolul 3 din Regulament exceptează de la aplicarea regulilor acestui act vehiculele utilizate pentru transportul de călători prin servicii regulate, traseul liniei nedepășind 50 km.
Potrivit art. 3 pct. 34 din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, serviciului regulat de transport este definit de Regulamentul nr. 1.073/2009, aplicabil și transportului rutier național și este reprezentat de serviciile care asigură transportul de persoane la intervale stabilite pe trasee stabilite, persoanele fiind îmbarcate și debarcate la puncte de oprire prestabilite.
Așa cum este definit de dispozițiile art. 3 pct. 42 din O.G. nr. 27/2011, transportul rutier în cont propriu de persoane este cel efectuat în scopuri necomerciale și nonprofit de către o persoană fizică sau juridică cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 2 pct. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009. Legiuitorul român face distincție între întreprinderile care dețin licență de transport rutier și cele care efectuează transport în cont propriu. Astfel, așa cum susține și intimatul, transportul efectuat de petentă în baza certificatului de transport în cont propriu nu se încadrează în noțiunea de servicii regulate, astfel încât nu constituie o excepție de la aplicarea Regulamentului (CE) nr. 561/2006, fiind irelevantă sub acest aspect distanța traseului liniei.
Potrivit art. 4 din Ordinul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 116/2006, orice întreprindere care deține licență de transport rutier sau certificat de transport rutier în cont propriu și care efectuează operațiuni de transport rutier cu vehicule dotate cu tahografe digitale poate obține, la cerere, oricâte cartele ale întreprinderii îi sunt necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității, iar O.G. nr. 37/2007 sancționează contravențional conducerea unui vehicul dotat cu tahograf fără a utiliza diagrame tahograf și/sau cartela tahografică, în cuprinsul art. 8 alin. 1 pct.15.
Așadar, contravenția reținută în sarcina petentei generată de faptul că întreprinderea care efectuează transport rutier în cont propriu cu un microbuz școlar care este dotat cu tahograf a încredințat acest vehicul unui conducător auto care nu deținea cartelă tahografică, a fost în mod corect reținută de intimat în cuprinsul procesului verbal încheiat.
Asupra individualizării sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
În baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța poate să hotărască asupra sancțiunii contravenționale aplicate. Această prerogativă legală conferă instanței posibilitatea de a proceda la reindividualizarea sancțiunii contravenționale aplicate de agentul constatator, ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestei dispoziții legale, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. În același sens, art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, prevede că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu menționează expres această sancțiune.
Pornind de la aceste texte de lege și având în vedere distanța parcursă zilnic de microbuzul școlar (sub 30 km), precum și scopul urmărit de această activitate conexă, instanța apreciază că fapta contravențională nu prezintă un pericol atât de ridicat încât să justifice o amendă în cuantum de 8.000 lei, fiind disproporționată. Instanța are în vedere și atitudinea petentei care în mod cert se afla într-o eroare de drept care, deși nu este în măsură să o exonereze de răspundere, este susceptibilă să stea la baza reindividualizării sancțiunii, din moment ce norma de drept care consacră obligația încălcată nu este suficient de accesibilă tuturor persoanelor, vizând un domeniu tehnic și având un limbaj mai greu de decelat. Mai mult, petenta a făcut dovada faptului că a depus diligențele necesare și a luat măsuri în vederea obținerii unei cartele tahografice pentru conducătorul auto (f. 56-58).
Pe cale de consecință, instanța va înlocui amenda în cuantum de 8.000 lei cu sancțiunea avertismentului, apreciind că aceasta întrunește cerințele de proporționalitate cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale se poate atinge și prin aplicarea avertismentului, formându-se convingerea instanței că petenta nu va mai repeta același gen de fapte, chiar și în lipsa aplicării unei sancțiuni pecuniare.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 4 pct. 56.3 din H.G. nr. 69/2012, instanța reține că aceasta vizează exclusiv operatorii de transport rutier, iar nu și întreprinderile care efectuează transport de persoane în cont propriu.
În conformitate cu art. 3 pct. 26 din O.G. nr. 27/2011, ocupația de operator de transport rutier de persoane este definită de Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, ca fiind activitatea oricărei întreprinderi care efectuează, cu ajutorul unor autovehicule construite și echipate astfel încât să fie potrivite pentru transportul a mai mult de nouă persoane, inclusiv conducătorul auto, și destinate acestui scop, servicii de transport de persoane pentru public sau pentru anumite categorii de utilizatori, contra cost, plătite de către persoana transportată sau de către organizatorul transportului, pct. 27 din același articol stabilind că operatorul de transport rutier este întreprinderea care desfășoară activitatea de transport rutier de mărfuri și/sau persoane, contra cost.
Or, petenta Școala G. „D. P.” nu efectuează transportul elevilor cu microbuzul în calitate de operator de transport, ci în cont propriu, fiind vorba despre o activitate conexă celei principale și care nu se realizează contra cost. Mai mult, este evident că în cazurile în care legiuitorul a dorit să sancționeze ambele categorii (atât operatorii de transport, cât și întreprinderile care efectuează transport în cont propriu) a precizat expres, cum a făcut, de pildă, la punctele 72-75 ale art. 4.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că petenta nu are calitatea de subiect activ al contravenției reținute în sarcina sa, astfel încât va anula procesul verbal de contravenție sub acest aspect și, pe cale de consecință, o va exonera pe petentă de la plata amenzii în cuantum de 4.000 lei aplicată prin acest act.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel I. de S. Pentru Controlul în Transportul Rutier -I.S.C.T.R., care a solicitat modificarea hotărârii apelate, reținerea spre rejudecare și respingerea plângerii contravenționale ca netemeinică, având în vedere următoarele motive:
Sentința civila 2369/27.10.2014 este criticabila, fiind pronunțata cu aplicarea greșita a legii. In conformitate cu art.479 alin. 1 Cod Procedura civila rugam instanța sa verifice sentința civila atacata sub toate aspectele sale.
În ceea ce privește primul aspect avut în vedere de instanța de fond, vă rugăm să observați, că legiuitorul nu a prevăzut ca aceasta faptă să se constatate în mod repetat pentru a se aplica sancțiunea contravențională prevăzută de actul normativ și ca atare se aplică principiul „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".
În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei va rugam sa observați ca legiuitorul a înțeles sa stabilească gradual pericolul social al abaterilor de la Regulamentul (CE) nr. 561/2006 si ale Regulamentului (CEE) nr. 3821/85, iar fapta reținuta in sarcina petentei face parte din abaterile grave, așa cum a fost definita si in Directiva 2006/22/CE a Parlamentului European si a Consiliului.
Mai mult, în cazul în care vehiculul dotat cu aparat tahograf digital este încredințat unei persoane care nu deține card tahografic, instrument pe care se înregistrează activitățile desfășurate și care înlocuiește diagramele tahograf, înregistrările stocate în memoria aparatului tahograf nu pot fi verificate. Precizam ca in cazul unor incidente rutiere aceste întregistrări sunt foarte importante, constituind mijloace de proba determinante in aflarea unor aspecte tehnice, atâta vreme cat acestea sunt alterate, ele nu pot fi utile in asemenea împrejurări. Pentru cele ce preced, apreciem că instanța de fond în mod greșit a reținut că fapta contravențională reținută în sarcina petentei - intimate nu are gradul de pericol social concret avut în vedere de legiuitor la stabilirea sancțiunii contravenționale.
O altă critică pe care o aducem sentinței civile nr. 2369/27.10.2014 este aceea că instanța a interpretat greșit actul dedus judecații si a făcut o motivare contradictorie față de cele dispuse în cauza, reținând in baza probatoriul de la dosarul cauzei, ca fapta contravențională prevăzută de art. 8 alin. (1) pct. 27 greșit a fost sancționata pecuniar, instanța de fond a apreciat ca acesta contravenție putea fi sancționată cu Avertisment si in acest mod a interpretat eronat dispozițiile art.8 alin. 1 pct. 27 din OG nr.37/2007, care sancționează o contravenție instantanee care s-a consumat la momentul controlului si pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea cuprinsa intre 4000 si 8000 lei considerând abaterea ca fiind sancționabila pecuniar si nicidecum nu a fost prevăzuta sancțiunea Avertismentului. (: a reținut contravenția prevăzuta de art.8 alin. 1 pct.27 clin OG nr.37/2007 in numele petentei si in mod corect contravenienta a fost sancționată ca urmare a controlului efectuat de ISCTR in data de 26.03.2014 în Săliștea asupra activității de transport desfășurată de petenta, când s-a constatat ca aceasta a încredințat un vehicul dotat cu aparat tahograf unui conducător auto care nu deține card tahografic, abatere ce constituie contravenție in conformitate cu dispozițiile art.8 alin.1 pct.27 din O.G. nr.37/2007 cu modificările ulterioare.
Prin urmare, nu ne aflam in cazul demonstrării unei alte situații de fapt decât cea reținuta la momentul controlului, iar probele administrate de petenta nu fac dovada contrara celor menționate in procesul verbal de contravenții. Astfel, legiuitorul a instituit o obligație pozitiva in sarcina conducătorului auto si a înțeles sa sancționeze încălcarea obligației de a încredința vehiculele cu aparat tahografic digital numai acelor conducători auto care dețin card tahografic, fapta contravenționala este delimitată corect a existat, este constata si sancționată in mod just deoarece procesul verbal de contravenție reprezenta o stare de fapt la momentul controlului si in acest sens consideram că sancțiunea avertismentului nu se impune pentru că o atare situație ca cea sancționată în cauza de față, nu poate fi socotită drept o faptă cu gravitate redusă în sensul art.7 al.2 din OG 2/2001.
De asemenea, ce a nu a luat in considerarea instanța de fond atunci când s-a pronunțat pe anularea procesului verbal de contravenție este faptul ca ne aflam in situația unei contravenții continue care s-a consumat pe parcursul unei lungi perioade de timp, iar fapta de săvârșire căreia se face vinovată petenta a fost corect reținuta de către agentul constatator, este antijuridica, reprezentând o atingere adusa ordinii juridice existente, este comisa cu vinovăție, condiție care presupune ca persoana care a comis actul incriminat sa fi realizat, la momentul comiterii acelui act, implicațiile sale si sa fi putut determina efectele acestuia.
In acest sens suntem de părere ca nu se impunea înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale cu Avertismentul, învederăm Onoratei Instanțe faptul că, potrivit art. 21 alin (3) din OG 2/2001, se stabilește în mod elocvent ca sancțiunea se aplica având în vedere mai întâi limitele acesteia din actul normativ special și, abia ulterior, în acele limite stabilite de acest act normativ se apreciază proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei.
Avem în vedere aceasta interpretare a legii, întrucât, per a contrario, daca legiuitorul care a conceput dispozițiile OG nr.37/2007, ar fi apreciat ca gradul de pericol social al faptei redus în raport cu condițiile de fapt și de gravitatea faptei ce constituie contravenție, ar fi avut în vedem aplicarea sancțiunii „Avertismentului" ceea ce nu s-a întâmplat.
Avertismentul se aplica când fapta are gravitate redusă, or nu se poate susține un astfel de caracter mai puțin grav, unei fapte pe care legiuitorul o prevede sub sancțiunea minimă de 4000 lei, cea maximă fiind de 8000 lei, Art.9 alin.1 din OG nr.37/2007 modificată prin OG nr.21/2009 + Legea nr.52/2010 prevede "contravențiile prevăzute la art.8 se sancționează după cum urmează: lit. c: cu amenda de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin.(1) pct.15-16, 18-20, 22-30, 36 si 38, aplicabila conducătorului auto, si faptele prevăzute la alin.(1) pct.1-11, 31 si 32 aplicabila întreprinderii/operatorului de transport rutier.
Ori, sancțiunile pecuniare reprezintă consecințele de ordin represiv pe care trebuie să le suporte persoana care a încălcat regulile juridice, sancțiunile contravenționale sunt o categorie a sancțiunilor juridice care se aplică în cazul săvârșirii abaterilor contravenționale.
Iar daca legiuitorul ar fi considerat ca aceasta fapta ar fi avut un grad de pericol social redus, n-ar mai fi incriminat-o ca fiind contravenție sau ar fi prevăzut limite de amenda mai reduse cu posibilitatea aplicării avertismentului.
învederăm Onoratei Instanțe că legiuitorul a prevăzut sancțiuni diferite în funcție de gradul de pericol social al faptelor contravenționale incriminate iar în cazul faptelor contravenționale aflate în categoria „încălcărilor foarte grave" limitele de sancționare sunt mai mari decât cele care fac parte din categoria încălcărilor grave și ca atare deja individualizarea sancțiunii pornește de la un cuantum mai ridicat. În acest context, aprecierea instanței ca fapta contravenționala reținuta are un pericol social concret de natura a justifica transformarea amenzii contravenționale in sancțiunea avertismentului este nefondata.
Agentul constatator a dispus sancționarea petentei - intimate cu o amenda îndreptata spre minimul prevăzut de actul normativ, tocmai pentru a avut in vedere toate împrejurările in care a fost săvârșita fapta reținuta in cadrul procesului verbal dedus judecații. In speța fiind respectat principiul proporționalității prin aceea ca s-a aplicat petentei - intimate minimul legal al amenzii cu posibilitatea achitării a jumătate din minim, in timp de 48 de ore de la comunicare.
În acest sens, agentul constatator a individualizat in mod corect si legal sancțiunea aplicata, ținând cont de toate criteriile prevăzute in art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Față de a doua contravențională reținută în sarcina petentei intimate instanța de fond în mod greșit a reținut că fapta vizează exclusiv operatorii de transport și că petenta inimată în calitatea sa de întreprindere de transport nu putea avea calitatea de subiect activ al contravenției.
În drept prevederile art.466-482 Codului de procedura civila, ale O.G. nr. 2/2001, ale HG nr.69/2012 privind stabilirea încălcărilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier si de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European si a! Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internaționala a serviciilor de transport cu autocarul si autobuzul si de modificare a Regulamentului (CE) nr.561/2006 si ale Ordonanței guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, precum si a sancțiunilor si masurilor aplicabile in cazul constatării acestor încălcări.
Intimata Scoală Gimnaziala „D. P.” Săliștea a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului formulat de intimatul I. de S. Pentru Controlul in transport Rutier ISCTR, pentru următoarele motive:
Instanța de fond dat aplicare in mod temeinic prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G.nr.2/2001, astfel încât conform prerogativei legale, a procedat la reindividualizarea sancțiunii conform prevederilor art. 21 alin. 2 din același act normativ, potrivit căruia, sancțiunea se aplica, in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita, de mijloacele si modul de săvârșire a acesteia de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului., iar sancțiunea aplicata trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei, conform prevederilor art. 5 alin 5 din O.G.nr.2/2001.
Astfel, după cum se poate constata din documentele depuse la instanța de fond, instituția a acordat o atenție deosebita, siguranței transportării elevilor, la si de la scoală, pentru ca acesta sa se desfășoare, in deplina siguranța S-au făcut toate dotările necesare s-au făcut verificările tehnice periodice, prevăzute de lege precum si verificări suplimentare, ori de cate ori au existat suspiciuni privind starea tehnica a microbuzului. La angajarea șoferului s-a avut in vedere ca acesta sa aibă domiciliul pe raza comunei, sa nu aibă raporturi de munca cu alți angajatori, s-a analizat si probitatea morala a acestuia in comunitate. Condițiile respective au avut ca scop, garantarea transportului elevilor in condiții de deplina siguranța. Ținând seama ca instituția școlara poarta responsabilitatea deplina, pentru integritatea elevilor in timpul programului școlar, precum si de condițiile in care aceștia sunt transportați.. In atare condiții este greu de prezumat ca instituția noastră cu buna știința a f fi săvârșit contravențiile pentru care am fost sancționați.
Își asumă faptul ca la un moment dat s-a aflat in eroare, privind obținerea cartele tohagraf, insa, așa cum a constata instanța de fond, a făcut toate demersurile necesare pentru obținerea acesteia.(f. 56-58) din dosarul de fond. Este greu de prezumat ca o instituție școlara, care poarta răspunderea siguranței elevilor ar pune in pericol cu buna știința, integritatea fizica si viata acestora in pericol.
Referitor la motivelor apelului, a constatat ca intimata, in solicita in finalul motivării, modificarea sentinței civile nr.520 pronunțata in ședința publica din data de 02.07.2014 ir dosarul nr._ si menținerea procesului verbal ISCTR nr._. Precizam ca nici ședința a cărei modificare se cere, nici dosarul in care s-a pronunțat aceasta si nici procesul verbal de sancțiune menținere se cere, nu vizează Scoală Gimnaziala « D. P. » Salistea.
In drept art.205 si urm. NCPC.
Examinând apelul formulat de I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ISCTR împotriva sentinței civile nr. 2369/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._, Tribunalul apreciază că nu este fondat având în vedere următoarele aspecte:
Astfel cum a reținut și instanța de fond prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 27.03.2014, petenta intimată Școala G. „D. P.” Săliștea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 12.000 lei, pentru o pluralitate de contravenții, respectiv: 8.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 pct. 27 din O.G. nr. 37/2007 și 4.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4 pct. 56.3 din H.G. nr. 69/2012.
Concret, în sarcina petentei intimate s-a reținut că a încredințat un vehicul cu tahograf digital unui conducător auto – B. V. care nu deține cartela tahografică și nu a respectat obligația de a deține la sediul social aviz medical și psihologic valabil pentru persoanele cu funcții care concură la asigurarea circulației, respectiv a managerului de transport.
Potrivit art. 8 alin. 1 pct. 27 din OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora - forma în vigoare la data întocmirii procesului verbal atacat - (1) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale: 27. încredințarea unui vehicul cu tahograf digital unui conducător auto care nu deține cartelă tahografică.
Tribunalul va aprecia dacă în situația de față este suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului.
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite.
Mai departe, art. 7 alin. 1, 2 din același act normativ, stipulează că: avertismentul consta in atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale. (2) Avertismentul se aplica in cazul in care fapta este de gravitate redusa.
Totodată, art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.
Petenta intimată a susținut la fond că distanța distanța parcursă zilnic de microbuzul școlar este de 20 km. zilnic afirmație ce nu a fost contestată de instituția apelantă nici la fond șl nici în calea de atac.
Având în vedere și obiectul de activitate al petentei intimate – procesul educațional aferent învățământului gimnazial reiese că transportul copiilor între satul Săliștea Deal și satul Săliștea și respectiv între satul Tărtăria și satul Săliștea este doar o activitate conexă, precum și faptul că numitul B. V. este angajatul școlii neefectuând așadar alte activități de transport Tribunalul cachiesează la concluzia instanței de fond că amenda în cuantum de 8000 lei este cu totul excesivă necorelându-se în nici un fel cu gradul de pericol social al faptei comise.
La toate acestea se adaugă faptul că, înainte de a se dispune sancționarea contravenientei, respectiv la data de 19.03.2014, instituția în cauză a făcut demersuri concrete în vederea achiziționării cartelei tahograf fil. 5757 dosar fond
În consecință, în mod corect instanța de fond a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei aplicată petentei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 27 din O.G. nr. 37/2007 cu sancțiunea avertismentului.
Mai departe, Tribunalul reține că potrivit art. 4 pct. 56.3 din H.G. nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor**): Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: 56. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a deține la sediul social unul sau mai multe documente dintre următoarele, după caz: 56.3. avizele medicale și psihologice valabile pentru persoanele cu funcții care concură la siguranța circulației.
Mai departe, Tribunalul reține că potrivit art. 3 pct. 26 din O.G. nr. 27/2011, ocupația de operator de transport rutier de persoane este definită de Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, ca fiind activitatea oricărei întreprinderi care efectuează, cu ajutorul unor autovehicule construite și echipate astfel încât să fie potrivite pentru transportul a mai mult de nouă persoane, inclusiv conducătorul auto, și destinate acestui scop, servicii de transport de persoane pentru public sau pentru anumite categorii de utilizatori, contra cost, plătite de către persoana transportată sau de către organizatorul transportului, pct. 27 din același articol stabilind că operatorul de transport rutier este întreprinderea care desfășoară activitatea de transport rutier de mărfuri și/sau persoane, contra cost.
În mod evident petenta intimată Școala G. „D. P.” nu efectuează transportul elevilor cu microbuzul în calitate de operator de transport, ci în cont propriu, fiind vorba despre o activitate conexă celei principale și care nu se realizează contra cost pentru copiii transportați.
În cazurile în care legiuitorul a dorit să sancționeze ambele categorii (atât operatorii de transport, cât și întreprinderile care efectuează transport în cont propriu) a precizat expres, cum a făcut, de pildă, la punctele 72-75 ale art. 4.
În consecință, în mod corect Judecătoria A. I. a reținut că petenta intimată Școala G. „D. P.” Săliștea nu poate calitatea de subiect activ al contravenției prevăzute de art. 4 pct. 56.3 din H.G. nr. 69/2012 reținute în sarcina sa, orice discuție suplimentară fiind superfluă.
Având în vedere cele mai sus expuse, Tribunalul apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având la bază o interpretare judicioasă a probelor administrate, astfel încât, în temeiul art. 480 NCPC va respinge apelul formulat de I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ISCTR împotriva sentinței civile nr. 2369/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ISCTR împotriva sentinței civile nr. 2369/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2015.
Președinte, D. C. | Judecător, A. C. P.- președinte secție | |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored. A.C.P.
4 ex./09.03.2015
Jud. fond: G. O.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 261/2015.... | Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Sentința nr.... → |
|---|
