Pretentii. Sentința nr. 284/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 284/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 5568/107/2014
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 284/C./2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. M. B.
Grefier M. R.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul S. N. C. și pe pârâții SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CÎMPENI și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat D. A. pentru reclamant, lipsind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocata reclamantului depune la dosarul cauzei chitanța prin care a fost achitat un onorariu avocațial în cuantum de 700 lei.
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, pune în discuție verificarea competenței.
Avocata reclamantului apreciază că prezenta instanță este competentă a soluționa cauza.
Instanța, în baza disp. art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, în baza disp. art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pune în discuție durata estimativă necesară pentru cercetarea procesului.
Avocata reclamantului estimează durata cercetării judecătorești ca fiind la termenul de astăzi.
Instanța, față de poziția părții, estimează că cercetării judecătorești ca fiind la acest termen de judecată.
Pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial, astfel cum a fost invocată în întâmpinare.
Avocata reclamantului solicită respingerea excepției, susținând că, din chitanța de plată a taxei de poluare, rezultă că aceasta a fost achitată la Administrația Finanțelor Publice Cîmpeni, motiv pentru care aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, .
Instanța, în deliberare, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial, astfel cum a fost ridicată în întâmpinare, având în vedere că pârâta este gestionarul sumelor datorate de contribuabil și, în această calitate, este cel care calculează și cel care colectează taxele, context în care are calitate procesuală pasivă. În speță, taxa de poluare a fost calculată de A.F.P. Cîmpeni. fiind încasată la trezoreria acestui organ fiscal.
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Avocata reclamantului solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, în baza art. 254 și art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că această cerere este utilă soluționării cauzei.
În baza disp. art. 244 din Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea judecătorească.
Instanța, în baza disp. art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocata reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. în dosar nr._, reclamantul S. N. C. în contradictoriu cu pârâții SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CÎMPENI și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, a solicitat obligarea pârâților sa restituie reclamantului suma de 2452 lei, achitata de acesta cu titlu de taxa de poluare și dobânda fiscală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism „second-hand” pentru înmatricularea căruia în România, a fost obligat să achite suma solicitată în petit cu titlu de taxă poluare. Mai arată că, deși a solicitat pârâtelor restituirea acestei taxe nu s-a dispus restituirea acesteia.
Reclamantul mai susține că plata taxei reprezintă o obligație legală, care derivă din reglementările Codului fiscal, și care contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene, potrivit cărora nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Totodată, reclamanta precizează că prin perceperea acestei taxe s-a încălcat principiul nediscriminării produselor importate, deoarece, pentru autovehiculele deja înmatriculate in România, la o noua înmatriculare, taxa nu mai este perceputa, fiind perceputa in mod discriminatoriu numai pentru autoturismele înmatriculate in Comunitatea Europeana si reînmatriculate in România.
În drept, au fost invocate art.148 din Constituția României; art.110 TFUE, Legea 554/2004.
În probațiune, au fost depuse in copie înscrisuri, reprezentând: cererea pentru restituirea taxei de poluare adresata pârâtelor, chitanța privind achitarea taxei de poluare, traducerea legalizata a actelor de proveniența auto, cartea de identitate a autoturismului emisa de autoritățile romane și decizia de calcul al taxei de poluare.
Acțiunea a fost legal timbrata.
D. B. prin AJFP A., în numele și pentru SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CÎMPENI, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial motivat de faptul că începând cu data de 01.07.2008 si in temeiul actelor normative prin care a fost reglementata, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. În același sens sunt invocate și prevederile art.12, 14, 20 și 21 din Legea nr.500/2002, considerându-se că organele fiscale teritoriale nu pot restitui sumele gestionate de alt ordonator de credite, in speța de A.. Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial, pentru motivele expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență faptul că actul normativ care reglementează taxa a cărei restituire se solicită este conform cu normele dreptului comunitar.
Deși a fost legal citată, pârâta A.F.M. nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
In vederea inmatricularii in Romania a autoturismului marca Mercedes Benz cu nr. de identificare WDB9024221P693107 AN FABRICAȚIE 1997, reclamantul a achitat, cu titlu de taxa de poluare, suma a carei restituire o solicita.
Desi potrivit inscrisurilor, depuse in copie la dosarului cauzei, reclamantul s-a adresat paratelor, solicitandu-le restituirea taxei de poluare, acestea nu au dat curs solicitarilor sale.
Acțiunea de față este consecința refuzului nejustificat al pârâtelor de a restitui suma în discuție.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Articolul 3 din OUG nr. 50/2008 introduce o taxă (numită taxă pe poluare) pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3 În temeiul articolului 4 litera a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă vreo distincție nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele de ocazie.
Articolul 6 alineatul 1 din OUG nr. 50/2008 prevede modul în care se calculează taxa.
Articolul 14 din OUG nr. 50/2008 prevede că ordonanța intră în vigoare la 1 iulie 2008. Taxa se datora numai pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România ulterior acestei date. Aceasta nu era aplicabilă vehiculelor înmatriculate anterior și aflate deja în circulație.
OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule. Potrivit acestei ordonanțe de urgență, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cm3 și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 erau exceptate de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit OUG nr. 50/2008. Aceste dispoziții urmau să rămână în vigoare până la 31 decembrie 2009.
OUG nr. 208/2008 a fost abrogată prin OUG nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a modificat din nou OUG nr. 50/2008. Această ordonanță prevede, printre altele, anumite exceptări suplimentare pentru anumite autovehicule înmatriculate pentru prima dată (indiferent dacă în România sau în alte state membre) între 15 decembrie 2008 și 31 decembrie 2009.
Tribunalul constată că OUG nr. 50/2008, atât OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în vigoare între 1.07.2008 și 14.12.2008, și ulterior între 1.01.2010 și până în prezent, dar și OUG nr. 50/2008, cu modificările aduse prin OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (actualul articol 110 TFUE).
Astfel, cu privire la OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în vigoare între 1.07.2008 și 14.12.2008, și ulterior între 1.01.2010 și până în prezent, s-a stabilit neconformitatea cu legislația comunitară, în sensul că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, din 7.04.2011, în cauza T. C‑402/09, Camera Întâi a Curții a stabilit, în cauza având ca obiect "Impozite interne – Articolul 110 TFUE – Taxă pe poluare aplicată cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor – Neutralitatea taxei între autovehiculele de ocazie importate și vehiculele similare aflate deja pe piața națională", cauza C‑402/09, cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului, că articolul 110 TFUE (fostul art. 90 TCE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Iar cu privire la OUG nr. 50/2008, cu modificările aduse prin OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, prin Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 iulie 2011 "Impozite interne – Articolul 110 TFUE – Taxă pe poluare aplicată cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor", în Cauza C‑263/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Gorj (România), prin decizia din 24 martie 2010, primită de Curte la 27 mai 2010, în procedura I. N., s-a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În această din urmă hotărâre, s-a arătat:
"26. Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
27. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. "
Constatând așadar că suma impusă în speță cu titlu de taxă de poluare, în vederea înmatriculării, nu poate fi datorată, potrivit legislației comunitare, instanța va dispune admiterea acțiunii ca întemeiată și va obliga pârâtele să restituie reclamantului suma achitată de acesta cu titlu de taxă de poluare.
În conformitate cu jurisprudența CJUE – cauza M. I. împotriva României, instanța va obliga pârâtele la plata dobânzii legale aferente sumei de 2452 lei, calculată conform Cod pr. fiscală, de la data plății taxei pe poluare -09.12.2011- și până la restituirea efectivă.
În temeiul art. 453 C.pr.civ. obligă pârâtele Serviciul Fiscal Orășenesc Câmpeni și Administrația Fondului Pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată ( taxă timbru și onorariu de avocat ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Serviciul Fiscal Orășenesc Câmpeni.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. N. C., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. A. din A. I., . nr. 1A, ., . în contradictoriu cu pârâtele SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CÂMPENI, cu sediul în Câmpeni, .. 1, jud. A. și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6 și, în consecință:
Obligă pârâtele Serviciul Fiscal Orășenesc Câmpeni și Administrația Fondului Pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 2452 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, potrivit chitanței . nr._ din data de 09.12.2011 precum și dobânda legală calculată conform Cod pr. fiscală, de la data plății până la data restituirii efective a acesteia.
Obligă pârâtele Serviciul Fiscal Orășenesc Câmpeni și Administrația Fondului Pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.
Președinte, B. M. B. | ||
Grefier, M. R. |
Red. BB
Tehnored. BB
5 ex. / 14.04.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 511/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 179/2015.... → |
|---|








