Anulare act administrativ. Sentința nr. 628/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 628/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 22820/109/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 628/2015

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE N. S.

Grefier D. M. R.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. PITEȘTI și pe pârâtul M. D. REGIONALE ȘI TURISMULUI - DIRECȚIA GENERALĂ AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei și stadiul de soluționare a cererii, fiind primul termen de judecată după casare cu trimitere spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, după care:

Instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, conform disp. art. 150 C., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la data de 11.05.2015, în urma deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul M. Pitești a chemat în judecată pe pârâtul M. D. Regionale și Turismului – Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional solicitând anularea Notei nr._/13.09.2012 de propunere spre respingere a pretențiilor beneficiarului.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Nota nr._/26.07.2012 privind aplicarea reducerilor procentuale pentru contractul de finanțare SMIS_, urmare a verificării Notei de rambursare nr.5 au fost identificate abateri de la aplicarea legislației naționale și comunitare în domeniul achizițiilor publice aferentă contractului de servicii nr._/29.06.2011, contractor fiind S.C. PASNIK DREAM CONSULTING S.R.L.

Astfel, s-a reținut că, în fișa de date a achiziției, autoritatea contractantă, a solicitat în cadrul criteriilor de calificare și selecție dovedirea experienței similare a expertului principal propus (inginerul) prin minim un proiect de investiții finanțat din fonduri europene/nerambursabile la care a participat ca supervising engineer. S-a apreciat că respectiva solicitare a fost de natură să restricționeze participarea la procedura de atribuire prin introducerea unor cerințe minime de calificare disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică.

Ca atare, a fost aplicată o reducerea procentuală de 5%, cuantificată la suma de 1.691,39 lei și 405,93 lei TVA.

Reclamanta a arătat că măsura dispusă de pârât este nelegală, iar criteriul respectiv nu poate fi considerat restrictiv. Astfel contractul pentru care autoritatea contractantă a inițiat procedura de achiziție publică era unul de finanțare prin Programul Operațional Regional 2007-2013, ceea ce făcea oportună și necesară experiența supervizării a cel puțin unui proiect derulat prin fonduri europene nerambursabile. De asemenea, complexitatea contractului este evidentă prin raportare atât la valoarea acestuia, cât și la natura și volumul lucrărilor ce trebuie elaborate. Prin criteriul respectiv au fost avute în vedere prevederile art.7 din H.G. nr.925/2006 și s-a urmărit demonstrarea potențialului de îndeplinire în concret a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia.

Pe de altă parte, cerința considerată de pârât drept restrictivă nu are caracteristicile prevăzute de art.9 din H.G. nr.925/2006.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Nota privind aplicarea reducerilor procentuale pentru contractul de finanțare SMIS_, beneficiar UAT M. Pitești, emisă de MDRT – Direcția Generală Autoritatea de Management P. sub nr._/26.07.2012, s-a dispus aplicarea unei reduceri procentuale de 5% în valoare de 1.691,39 lei și 405,93 lei TVA, în temeiul art.6 și 9 din OUG nr.66/2011, pentru încălcarea dispozițiilor art.8 lit.b din H.G. nr.925/2006 și art.178 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006 (fila 21).

În fapt s-a reținut că, din verificarea modului de atribuire a contractului de dirigenție de șantier nr._/29.06.2011, încheiat între UAT M. Pitești și S.C. PASNIK DREAM CONSULTING S.R.L., având ca obiect prestarea de servicii de dirigenție de șantier pentru obiectivul „Creare Parc L. Argeșului”, în documentația de atribuire, respectiv fișa de date a achiziției pusă la dispoziție de Primăria mun. Pitești, autoritatea contractantă a solicitat în cadrul criteriilor de calificare și selecție dovedirea experienței similare a expertului principal (inginerul) propus prin minim un proiect de investiții finanțat din fonduri europene/nerambursabile ca supervising engineer. În acest fel, s-a restricționat participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare ce sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit.

S-a menționat că reducerea de 5%, dispusă cu ocazia solicitării la plată a sumelor aferente cererii de rambursare nr.5, a fost aplicată conform Anexei punctul 2.3 din O.U.G. nr.66/2011.

Reclamantul a contestat nota sus expusă, iar prin Nota de propunere spre respingere a pretențiilor beneficiarului nr._/13.09.2012 (fila 9) s-au menținut concluziile și măsurile actului contestat.

În cauză sunt aplicabile următoarele dispoziții legale:

Art. 176 lit. d) din OUG nr. 34/2006 „Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la: (…) d) capacitatea tehnică și/sau profesională”.

Art. 178 alin. 2 „Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la (…) capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire”.

Art. 179 alin. 1 și 2 „1) Criteriile de calificare și selecție stabilite de către autoritatea contractantă trebuie să aibă o legătură evidentă cu obiectul contractului ce urmează să fie atribuit. (2) Autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, precum și nivelul cerințelor minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească”.

Art. 7 din HG nr. 925/2006 „Criteriile de calificare și selecție, astfel cum sunt prevăzute la art. 176 din ordonanța de urgență, au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare”.

Art. 8 „1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care: (...) b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit. (2) Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la (...) capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției”.

Art. 6 alin. 1 și 3 din OUG nr. 66/2011 „(1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care – în procesul de verificare a solicitărilor de plată – acestea determină existența unor astfel de cheltuieli. (…) (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situația în care constată abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție, fie în raport cu reglementările naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, fie cu procedurile specifice de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, în conformitate cu prevederile anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, (…)”.

Conform Anexei punctul 2.3 din OUG nr.66/2011, aplicarea unor criterii de calificare și selecție sau a unor factori de evaluare care împiedică anumiți ofertanți potențiali să participe la procedura de atribuire din cauza restricțiilor stabilite în documentația de atribuire impune aplicarea unei corecții/reduceri de 10% din valoarea contractului în cauză, care poate fi diminuată la 5%, în funcție de gravitate.

Cu privire la situația de fapt instanța reține că în cauză, în discuție este caracterul restrictiv al cerinței impuse de reclamant prin Fișa de date a achiziției referitoare la experiența similară a expertului principal (inginerul) propus (fila 62), anume experiența ca supervising engineer în minim un proiect de investiții finanțat din fonduri europene/internaționale.

Așa cum rezultă din normele legale sus citate, impunerea unor criterii ca cel din speță relativ la capacitatea tehnică și/sau profesională are ca scop demonstrarea potențialului concret al fiecărui operator economic participant la procedură de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, însă nu poate conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire, trebuie să respecte principiul proporționalității și trebuie să fie motivată de autoritatea contractantă printr-o notă justificativă.

Reclamantul nu a depus la dosar nota justificativă care motivează impunerea cerinței ca expertul principal supervising engineer să aibă experiență similară în minim un proiect de investiții finanțat din fonduri europene/internaționale, pentru a face cunoscute motivele care l-au determinat să o solicite.

Cu toate acestea, atât în demersurile în fața pârâtului, cât și în apărările în fața instanței a invocat caracteristicile specifice ale unui proiect realizat cu fonduri europene.

Se constată că afirmațiile reclamantului sunt nesusținute și că acesta nu a putut demonstra că impunerea cerinței sus menționate era necesară pentru a realizarea proiectului său pentru care a demarat procedura de achiziție publică. Astfel, nu există nici un motiv concret care să justifice diferența dintre realizarea unui proiect finanțat din alte fonduri decât cele europene/internaționale față de unul finanțat din astfel de fonduri.

Așa cum corect a reținut pârâtul, ceea ce este esențial pentru personalul tehnic solicitat este să aibă experiență concretă în realizarea obiectivului, fiind fără relevanță pentru acesta sursa finanțării respectivului obiectiv.

Reclamantul nu a dovedit că activitatea și abilitățile unui supervising engineer care a realizat un obiectiv finanțat din surse europene/internaționale sunt diferite de cele ale altui supervising engineer care a realizat un obiectiv susținut din surse financiare naționale (eventual și private) și de ce este particular din punct de vedere tehnic primul proiect față de cel de-al doilea.

În aceste condiții, cerința sa este fără legătură cu investiția ce făcea obiectul procedurii de achiziție publică derulată și de natură să restricționeze fără justificare corectă participarea altor operatori economici ce îndeplineau toate condițiile impuse prin documentația de atribuire, mai puțin pe cea referitoare la experiența inginerului în realizarea unui proiect finanțat din fonduri europene/internaționale.

Ca atare, în mod legal a aplicat pârâtul reducerea procentuală de 5% din valoarea contractului.

Pentru cele expuse, văzând dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 5454/2004 și faptul că nu se confirmă vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului prin Nota emisă de pârât, tribunalul va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul reclamantul M. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, în contradictoriu cu pârâtul M. D. REGIONALE ȘI TURISMULUI–DIRECȚIA GENERALĂ AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL, cu sediul în București, ., Latura Nord, sector 5.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 05 iunie 2015, la Tribunalul Argeș - Sec?ie civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

N. S.

Grefier,

D. M. R.

red.N.S.

dact.C.E.C./4 exp.

10.06.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 628/2015. Tribunalul ARGEŞ