Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1193/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1193/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 13650/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1193/2015

Ședința publică de la 16 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D.

Judecător M. D. B.

Grefier O. - M. Ș.

S-a luat spre examinare pentru soluționare, apelul declarat de petentul C. O. împotriva Sentinței civile nr. 8841/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind C. L. AL MUNICIPIULUI P. - POLITIA LOCALA PITESTI, având ca obiect anulare proces - verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – petent personal, intimatul lipsind.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul procedează la verificarea identității apelantului - petent, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 219 C.pr.civ.

Apelantul – petent depune la dosarul cauzei un set de planșe foto și arată că nu mai are alte cereri de formulat, ori probe de solicitat.

Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului formulat.

Apelantul – petent, având cuvântul, formulează concluzii de admitere a apelului așa cum acesta a fost formulat, cu consecința anulării procesului – verbal de constatare a contravenției. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

Instanța socotind lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față ;

Constată că, prin cererea înregistrata pe rolul aceste instanțe sub nr._ la data de 02.07.2013, petentul C. O. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de Poliția Locală a Municipiului Pitești la data de 17.06.2013, a cărei anulare o solicită.

În fapt s-a arătat că petentul a oprit lângă polițist pentru că avea pană la roata spate stânga și pentru că nu avea refugiu a fost nevoit să oprească, fiind amendat ulterior pentru oprirea neregulamentară.

Plângerea nu este motivată în drept și nu se solicită probe.

La data de 09.01.2014 intimatul Poliția Locala a Municipiului Pitești a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii formulate de petent ca neîntemeiată.

În fapt s-a arătat că procesul verbal este legal si temeinic, nefiind afectat de nici o cauză de nulitate dintre cele expres prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, că există planșe foto care dovedesc săvârșirea faptei de către petent, că petentul și-a parcat neregulamentar pentru a descărca marfa, fiind surprins cu un sac cu produse agricole în mână, și nu pentru a remedia defecțiunea pe care o invocă în plângerea contravențională.

Se solicită proba cu înscrisuri și judecarea cauzei în lipsă.

În drept se invocă art 205-209 C.pr.civ. coroborat cu HG 1391/2006, OUG nr. 195/2002 și Legea nr. 155/2010.

Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și din oficiu a dispus audierea martorului asistent Banuță I. D..

A fost audiat martorul B. I. D., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 8841/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul C. O., în contradictoriu cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI P. - POLITIA LOCALA P., și s-a menținut procesul verbal de contravenție . nr._ din 17.06.2013.

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de Poliția Locală Pitești la data de 17.06.2013 petentul a fost sancționat cu amenda contravențională de 300lei pentru că în ziua de 17.06.2013, ora 11.05, pe . autoturismul marca Dacia cu numărul_, în zona de acțiune a indicatorului oprirea interzisă. F. constituie contravenție potrivit art 142 lit a din HG 1391/2006 și este sancționată de art 99 alin 2 din OUG 195/2002.

Plângerea contravențională a fost depusă în termenul legal la instanța de judecată.

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei întocmirii sale.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept pană la proba contrară.

Instanța a constatat că procesul verbal de contravenție este temeinic, fiind însoțit de planșe foto.

Din planșa foto de la fila 12 a reieșit faptul că petentul a oprit la mai puțin de 25 de metri pe trecerea de pietoni, chiar în dreptul acesteia.

Potrivit art 142 lit e din același act normativ „Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și înainte de acestea;”.

Potrivit art 99 alin 2 din OUG 195/2002 „Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a). ”, iar potrivit art 108 alin 1 lit a din același act normativ „ Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 8. oprirea neregulamentară”.

A constatt instanța că petentul a încălcat prevederile legale enunțate anterior prin aceea că a oprit la mai puțin de 25 de metri de trecerea de pietoni.

Instanța nu a reținut susținerile petentului că a oprit pentru că avea pană la roata spate stânga întrucât din planșa foto reiese faptul că avea o ladă în mână, deci a oprit fie pentru a încărca marfă, fie pentru a descărca marfa.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a reținut că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Instanța a avut în vedere faptul că agentul constatator a aplicat minimul prevăzut de lege.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a constatat că procesul – verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât a fost respinsă plângerea contravențională și s-a menținut procesul verbal de contravenție.

Împotriva sentinței a declarat apel petentul C. O. care a considerat-o nelegală și netemeinică după cum urmează:

Instanța de fond a reținut în mod greșit legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, întrucât petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa constând în staționarea autoturismului său în zona de acțiune a indicatorului „ oprirea interzisă” pe . nefiind făcute dovezi de către agentul constatator sub acest aspect.

În subsidiar, apelantul solicită aplicarea sancțiunii avertismentului având în vedere circumstanțele personale ale acestuia, precum și împrejurările în care s-a reținut a fi săvârșită fapta contravențională

Intimatul legal citat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu motivarea că în mod corect instanța de fond a apreciat în raport de planșele foto depuse la dosar că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției constând în oprirea autoturismului său la mai puțin de 25 m de trecerea de pietoni ,fiind astfel încălcate disp.art. 142 lit. a din HG nr. 1391/2006.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate ,precum și analizând cauza sub toate aspectele, tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la prima critic ă din apel tribunalul va reține că în mod corect instanța de fond a apreciat procesul verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic încheiat în raport de probatoriul administrat în cauză,respectiv planșa foto de la fila 12 din dosar și raportul întocmit de agentul constatator care confirmă faptul că în data de 17.06.2013 petentul a parcat autoturismul său marca Dacia cu nr. de Înmatriculare_ pe . puțin de 25 m de marcajul pietonal, și în zona de acțiune a indicatorului „ oprirea interzisă”.

Prin urmare în cauză a fost răsturnată prezumția de nevinovăție prin probele administrate în cauză de către agentul constatator ,astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prev. de art 142 lit.a din HG 1391 /2006 și sancționată de art. 99 alin.2 din OUG 195/2002 .

Cu privire la cea de a doua critică din apel tribunalul va reține că în cauză se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate având în vedere criteriile prev. de art. 21alin.3 din OG 2/2001 ,reținându-se că în cauză petentul nu a mai fost sancționat contravențional pentru acest gen de contravenții, iar urmarea produsă nu relevă un grad ridicat de pericol social al faptei săvârșite, astfel că în temeiul art. 7 din OG 2/2001 tribunalul va dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate petentului prin actul constatator cu sancțiunea avertismentului .

Față de cele reținute și în raport de disp.art.480 C.pr.civ. rap la art 34 din OG 2/2001 tribunalul urmează să admită apelul, să schimbă sentința, în sensul că va admite plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale de 300 lei aplicată petentului cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de petentul C. O. CNP_, cu domiciliul în P., ., .,jud Argeș și reședința în com. Mosoaia, ., împotriva Sentinței civile nr. 8841/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind C. L. AL MUNICIPIULUI P. - POLITIA LOCALA PITESTI cu sediul în P., Calea Bucuresti, . Argeș.

Schimbă sentința, în sensul că admite plângerea și înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale de 300 lei aplicată petentului cu sancțiunea avertismentului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 aprilie 2015.

Președinte,

A. D.

Judecător,

M. D. B.

Grefier,

O. - M. Ș.

Red.M.D.B.

Tehn D.T./ 4 ex.

18.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1193/2015. Tribunalul ARGEŞ