Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 242/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 242/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 7994/311/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 242/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. I. Ț.
JUDECĂTOR: M. D. B.
JUDECĂTOR: A. D.
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de petentul F. M., împotriva Sentinței civile nr. 687/14.05.2013, pronunțată de Judecătoria Costești, intimat fiind I. POLIȚIEI JUDEȚENE ARGEȘ, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - petent, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art. 219 C.p.c. se procedează la verificarea identității recurentului - petent F. M. legitimat cu CI ., nr._, CNP -_.
Tribunalul pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei.
Recurentul solicită admiterea cererii de repunere pe rol.
Tribunalul admite cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurent și, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului.
Recurentul solicită respingerea excepției invocate, învederând că s-a încadrat în termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile legale.
Totodată, solicită admiterea recursului, iar pe fondul cauzei anularea procesului verbal de contravenție, învederând că motivul pentru care a condus cu viteză în localitate este acela că a avut o urgență.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu și asupra recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra excepției tardivității recursului ,constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, la 13.08.2012, sub nr._, petentul F. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. ARGEȘ – SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE, anularea procesului-verbal . nr._ din 08.08.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în ziua respectivă, se deplasa de urgență deoarece fiica sa era într-o stare deplorabilă, fiind bolnavă și trebuia să ajungă la spital pentru analize. Totodată, petentul a avut o stare de drenaj la stomac, având necesități fiziologice urgente și, deși a încercat să explice aceste împrejurări agentului de poliție care l-a oprit, acesta nu a vrut să asculte Și a întocmit procesul-verbal contestat.
De asemenea, petentul a arătat că, potrivit art. 174 din HG nr. 1391/2006, polițistul rutier este persoana competentă să încheie procesul-verbal, iar agentul care a efectuat înregistrarea radar trebuie să fie atestat, el fiind cel obligat să încheie procesul-verbal de contravenție. A mai menționat că, în practica judiciară, există cazuri în care instanțele de judecată, pe baza acestor considerente, au constatat că precizia aparatelor radar era afectată de acele porniri intempestive care afectează parametrii de înregistrare.
În final, petentul a invocat prezumția de nevinovăție de care beneficiază, invocând în favoarea sa jurisprudența Curții EDO.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OUG nr. 195/2002 republicată și ale OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal contestat, în original și a solicitat încuviințarea probei cu martori.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15, lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și al art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Prin sentința civilă nr._ din 03.12.2013, Judecătoria Slatina a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Costești, pe rolul căreia a fost înregistrată cauza la 09.01.2013.
La data de 13.02.2013, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, reluând situația de fapt expusă în procesul-verbal contestat.
În drept, intimatul și-a întemeiat susținerile pe art. 115-118 din Codul de procedură civilă, pe Legea nr. 180/2002, art. 121, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, art. 109, alin. 2 și 3 și art. 102, alin. 3, litera e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată și pe art. 19, alin. 3 din O.G. nr. 2 din 2001.
A anexat, în copie, atestatul operatorului radar (fila 10); buletinul de verificare metrologică nr._ din 29.08.2011 (fila 11); o fotografie radar (fila 12) Și extras din registrul de abateri radar (fila 13).
La termenul de judecată din data de 16.04.2013, în temeiul art. 167 din Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile deja depuse la dosar și, de asemenea, proba cu martorul P. G..
Prin sentința civilă nr. 687/14.05.2013, Judecătoria Costești a respins plângerea formulată de petentul F. M., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ – SERVICIUL RUTIER - Biroul Drumuri Naționale și Europene și a menținut procesul-verbal de contravenție . nr._ din 08.08.2012.
Pentru a dispune astfel, prima instanță de judecată a reținut că, prin procesul-verbal . nr._, încheiat de intimat la data de 08.08.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 630 lei (9 puncte amendă) și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, în temeiul art. 121, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 raportat la art. 102, alin. 3, litera e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, reținându-se în fapt că, la data de 08.08.2012, ora 09,34, pe DN 65, în L. Corbului, km 95+700m, petentul a condus autoturismul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 122 km/h în localitate, fiind înregistrat cu aparatul radar marca PYTHON seria_, montat pe auto nr._ .
În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16, alin. 7 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Instanța nu poate reține critica sugerată de petent în sensul că agentul care a încheiat procesul-verbal nu avea calitatea de agent constatator, nefiind și operatorul radarului, întrucât, potrivit art. 15, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează fapta, denumite în mod generic agenți constatatori.
Din această dispoziție reiese că agentul constatator nu este, astfel cum sugerează petentul, persoana care percepe fapta contravențională prin propriile simțuri, ci persoana care constată contravenția prin încheierea procesului-verbal – verbul „a constata“ având înțelesul de stabilire și descriere a faptei contravenționale în cuprinsul procesului-verbal.
De altfel, art. 21, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 instituie regula că agentul constatator decide și asupra sancțiunii, însă, nu condiționează calitatea de agent constatator de perceperea faptei prin propriile simțuri.
O interpretare contrară, ce ar impune identitate între persoana care percepe în mod nemijlocit fapta și persoana care încheie procesul-verbal, ar avea drept consecință imposibilitatea agentului constatator de a proceda la încheierea procesului-verbal în toate acele situații în care nu a fost de față la săvârșirea faptei contravenționale. Dacă ne referim numai la circulația pe drumurile publice, această concluzie ar duce, spre exemplu, la imposibilitatea încheierii procesului-verbal și a sancționării conducătorului auto vinovat de producerea unui accident rutier, având în vedere că, în regulă generală, agentul de poliție nu este de față la momentul producerii accidentului și deci, nu constată (percepe) prin propriile simțuri faptele contravenționale.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar împărtăși opinia petentului, instanța constată că, potrivit art. 180, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției. Când însă fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 181, alin. 1, polițistul rutier este cel care încheie un proces-verbal de constatare a contravenției.
Din interpretarea gramaticală și coroborată a celor două texte a reieșit că, în situația în care fapta contravențională a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, legiuitorul nu a mai prevăzut expres că procesul-verbal va fi încheiat de agentul constatator, ci de polițistul rutier, deci o persoană care are competența de a proceda potrivit art. 177 din H.G. nr. 1391/2006.
În cauză, agentul care a efectuat înregistrarea radar este atestat să desfășoare activități cu sistemul de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei (atestat fila10), iar procesul-verbal a fost întocmit de un agent de poliție folosit la oprire, menționat și el în registrul cu evidența constatărilor privind depășirea vitezei legale din data de 08.08.2012 (fila 13), după ce i s-a comunicat prin stație viteza înregistrată, fiind respectate, deci, dispozițiile legale amintite mai sus.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, prin art. 121, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, legiuitorul a prevăzut obligația conducătorilor de vehicule de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus. Potrivit art. 49, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
În mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost încadrată în dispozițiile art. 102, alin. 3, lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, care stabilește că reprezintă contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, respectiv pentru
Cât privește legalitatea sancțiunilor aplicate, instanța a constatat că acestea se încadrează în limitele prevăzute de textele incriminatoare, prin raportare la art. 98, alin. 4, lit. d) și la art. 102, alin. 3, lit. e) din O.U.G. nr. 195 din 2002 republicată.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța a reținut că, la rubrica mențiuni din procesul-verbal, petentul a scris: recunosc situația descrisă.
Potrivit art. 102, alin. 3, lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h se constată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Din această dispoziție reiese că sarcina probei cu privire la temeinicia faptei revine intimatului, acesta fiind utilizatorul mijloacelor tehnice prevăzute de lege.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în interpretarea art. 6, paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția și jurisprudența Curții fac parte din dreptul intern, în conformitate cu dispozițiile art. 11, alin. 2 și art. 20 din Constituția României), în care s-a arătat că, și în materie contravențională, în cazul unor sancțiuni de o anumită gravitate, precum reținerea permisului de conducere, sarcina probei săvârșirii faptei aparține acuzării (cauza A. contra României, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 oct. 2007, cauza N. contra României, decizia Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la admisibilitate din 18 noi. 2008). Astfel, obligația dovedirii vinovăției aparține acuzării, iar îndoiala îi profită celui acuzat (in dubio pro reo).
Faptul că petentul nu a respectat viteza legală este probat cu înregistrarea efectuată cu aparatul radar marca Python, omologat și verificat metrologic și utilizat de un operator atestat, care a indicat că autoturismul cu nr. de înmatriculare_, s-a deplasat în data de 08.08.2012, ora 09,34, cu o viteză de 122 km/h (planșă foto, fila 11).
În apărare, petentul a invocat săvârșirea faptei în stare de necesitate, constând în aceea că fiica sa trebuia să ajungă urgent să facă niște analize medicale, precum și în afecțiunea de care suferea chiar el, pe care a indicat-o drept stare de drenaj la stomac.
În acest sens, a fost audiat martorul Persa G., care a declarat că fiica petentului, F. A., se simțea rău și au plecat împreună la o clinică privată din orașul Pitești. Pe drum, petentul a început să se simtă rău, respective să aibă crampe abdominale, iar din această cauză a circulat cu viteza de peste 100 km/h.
Potrivit art. 45 alin. 2 Cod penal, este în stare de necesitate acela care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obștesc.
Din această dispoziție rezultă că, pentru a se putea reține comiterea faptei în stare de necesitate, legiuitorul a prevăzut condiția ca acțiunea de salvare (prin săvârșirea faptei contravenționale) să fi constituit singurul mijloc de înlăturare a pericolului iminent.
Această condiție nu este îndeplinită în cauză, deoarece starea de boală a petentului și a fiicei sale, chiar dacă ar putea explica necesitatea prezentării lor la o unitate medicală, nu poate să justifice săvârșirea contravenției constând în depășirea vitezei legale, pentru că petentul (respectiv, fiica sa) ar fi putut apela la serviciile de ambulanță pentru a ajunge la o astfel de unitate.
Coroborând probele administrate în cauză, instanța a constatat că intimata a făcut dovada săvârșirii de către petent a contravenției pe care a reținut-o în sarcina sa.
În privința sancțiunilor, pentru depășirea vitezei legale cu 72 km/h, agentul constatator i-a aplicat petentului 9 puncte amendă (630 lei), ceea ce reprezintă minimul prevăzut de art. 98, alin. 4, lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.
Potrivit art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2 din 2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Fapta imputată petentului este o faptă de pericol, rațiunea instituirii ei fiind, în primul rând, prevenirea accidentelor de circulație, iar limitele ridicate ale amenzii contravenționale (între 9 și 20 de puncte amendă), cele mai mari ce pot fi aplicate persoanei fizice, denotă un pericol social ridicat.
Întrucât petentul a depășit viteza legală în localitate cu 72 de km/h, circulând cu peste dublul vitezei legale admise, ceea ce a dus la reducerea cu mult a posibilității de frânare în localitate, în caz de nevoie și la punerea în pericol a celorlalți participanți la trafic și nici nu a avut asupra sa permisul de conducere, îngreunând efectuarea verificărilor prevăzute de lege, instanța apreciază că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gravitatea faptei săvârșite, iar agentul constatator a procedat la o corectă individualizare a acestora.
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F. M. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de intimat la data de 08.08.2012 și a menținut procesul-verbal contestat ca fiind legal și temeinic întocmit.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs petentul F. M. care a considerat-o nelegală și netemeinică.
Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării recursului,invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele :
În cauză, hotărârea primei instanțe a fost comunicată recurentului petent potrivit dovezii de comunicare la data de 08.07.2013 (fila 34 dosar Judecătorie Costești ), iar calea de atac a fost declarată de către acesta potrivit rezoluției Judecătoriei Costești la data de 25.07.2013 .
Potrivit art. 301 C.pr.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ,dacă legea nu dispune altfel .
În raport de cele mai sus expuse ,recurentul a exercitat calea de atac cu depășirea termenului procedural imperativ de 15 zile, motiv pentru care, tribunalul, va respinge recursul ca tardiv formulat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul formulat de petentul F. M. domiciliat în Slatina, .. A., nr.33, județul O., împotriva Sentinței civile nr. 687/14.05.2013, pronunțată de Judecătoria Costești, intimat fiind I. POLIȚIEI JUDEȚENE ARGEȘ cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2015
Președinte, S. I. Ț. | Judecător, M. D. B. | Judecător, A. D. |
Grefier, I. B. |
Red S.I.Ț.
Tehn D.T./ 2 ex
01.04.2015
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 734/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1048/2015.... → |
|---|
