Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1221/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1221/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 9264/288/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1221/2015

Ședința publică de la 22 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. M.

Judecător G. D. N.

Grefier E. N.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta-petentă . împotriva sentinței civile nr. 4531/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: prin serviciul registratură, la data de 24.03.2015, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN depune la dosarul cauzei întâmpinare, în dublu exemplar.

Instanța apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: prin serviciul registratură, la data de 24.03.2015, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN depune la dosarul cauzei întâmpinare, în dublu exemplar.

Asupra probei solicitată de apelanta-petentă . prin cererea de apel, respectiv proba cu înscrisuri, constatând că aceasta nu a atașat motivelor de apel niciun înscris nou, în temeiul dispozițiilor art. 478 alin. 2 și art. 479 alin. 2 Cod procedură civilă respinge această probă, ca neutilă soluționării cauzei.

Asupra probei solicitată de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, respectiv proba cu înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri, tribunalul reține că, raportat la data formulării întâmpinării și dispozițiile art. 208 Cod procedură civilă, în condițiile în care întâmpinarea este obligatorie în apel, intimata a depus întâmpinarea cu încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de lege, situație în care operează sancțiunea decăderii din dreptul de a formula întâmpinare și de a solicita administrarea de probe noi.

Având în vedere că se solicită judecarea apelului în lipsă, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelanta-petentă . împotriva sentinței civile nr. 4531/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ .

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față ;

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ pe rolul Judecătoriei Râmnicu V., petenta . solicitat în contradictoriu cu intimatul C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CESTRIN, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._/13.08.2013.

În motivare, în esență, petenta a arătat că procesul-verbal atacat nu conține semnătura olografă a agentului constatator, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 17 din OG 2/2001

În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.

Cererii i s-a anexat procesul-verbal de constatare a contravenției (f.8).

În data de 25.10.2013 intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, procesul-verbal fiind legal și temeinic și a invocat excepția neompetenței teritoriale.

Prin sentința nr. 8706/2013 Judecătoria Râmnicu V. a declinat competența soluționării cauzei în favoare Judecătoriei Pitești.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 4531/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins plângerea formulată de petenta .., împotriva procesului verbal de contravenție . 13_ / 13.08.2014 încheiat de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SU DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA – CESTRIN.

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, prin procesul-verbal de constatare a ., nr._/13.08.2013 petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 2750 de lei pentru că autoturismul aparținând acestuia, cu nr. de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 (care prevăd că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă”), fiind sancționată de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 (care prevăd că „cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”).

Procesul-verbal nu a fost semnat de către conducătorul auto, nefiind prezent la întocmirea procesului-verbal, însă, potrivit art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002, începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. În cazurile prevăzute la alin. (2) procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.”

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului-verbal, instanța verificând forma procesului-verbal de contravenție, a reținut că agentul constatator este competent în raport art. 15 alin. 2 și 3 din OG 2/2001, iar mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sunt inserate, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța reține că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.

Nu pot fi reținute susținerile petentului, în sensul că procesul-verbal nu ar fi fost semnat de către agentul constatator. Astfel, din mențiunile inserate în procesul-verbal a rezultat că acesta a fost generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001 de către agentul constatator G. Sepanschi, deținător al certificatului de la fila 5, emis de către Certsign SA. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 7 din Legea 455/2001, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. De asemenea, conform art. 9 alin. 2 din același act normativ, „semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4.” La dosarul cauzei, intimata a depus certificatul calificat pentru agentul constatator (f. 25). În consecință, instanța reține că procesul-verbal îndeplinește condiția semnării de către agentul constatator prev. de art. 16 coroborat cu art. 17 din OG 2/2001.

De asemenea, fapta a fost suficient descrisă, cuprinzând toate elementele necesare unei corecte încadrări juridice.

Procesul-verbal nu cuprinde obiecțiunile petentei, acesta fiind întocmit în mod legal în absența acesteia potrivit art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța a reținut că la momentul controlului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă (planșe foto f.26-27), fapt necontestat de către petentă

În conformitate cu art. 7 din OG15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului. De asemenea, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din OG 15/2002 utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români.

Față de considerentele anterioare, instanța a respins plângerea, și a menținut efectele procesului-verbal.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel petenta . apel înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș la data de 19.11.2014 sub nr._ .

In motivarea apelului se arata ca in mod greșit instanța de fond a considerat că procesul verbal de contravenție este semnat electronic de către agentul constatator încălcându-se astfel disp.art. 16-19 din OG nr. 2/2001, art 1,4,5,7 din Legea 455/2001, HG nr. 1259/2001.

Se arată de instanța de fond ca și argument al faptului că procesul verbal de contravenție este semnat în mod valabil de agentul constatator prin semnătura electronică invocându-se în acest sens disp.Legii nr. 455/2001 .

S-a invocat ca și argument al valabilității semnării electronice faptul că procesul verbal a generat în format electronic și semnat cu semnătură electronică respectându-se prevederile Legii 455/_ privind semnătura electronică.

Prin Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică nu este aplicabilă în speță, iar procesul verbal de contravenție trebuia semnat olograf de către agentul constatator.

În mod greșit instanța de fond a considerat că procesul verbal de contravenție conține descrierea faptei contravenționale conform art 16 din OG 2/2001. Procesul verbal nu cuprinde descrierea faptei contravenționale cu indicarea tuturor elementelor necesare pentru stabilirea gradului de pericol social concret.Descrierea contravenției este sumară, agentul constatator mulțumindu-se să menționeze că petentul ar fi circulat fără rovinietă valabilă pe rețeaua de drumuri naționale .Instana de fond nu a verificat dacă dispozitivul tehnic cu care s-a făcut constatarea contravenției este sau nu omologat încălcându-se astfel disp.art. 129 C.pr.civ., OG 15/2001, OG 8 /2001 și OUG nr. 195/2002.În mod greșit instanța a considerat faptul că petentul nu ar fi putut formula obiecțiuni față de conținutul procesului verbal nu conduce la nulitatea acestuia ,deoarece nu as făcut dovada vreunei vătămări .În mod greșit instanța de fond a considerat că sancțiunea a fost dispusă de o persoană cu atribuții în acest sens încălcându-se astfel disp.art. 9 din OG 15/2002. În mod greșit instanța de fond nu a ținut cont de calitatea planșei foto depusă la dosar. Aceasta nu este concludentă, nu este clară, creând confuzii, astfel că apelanta se află în eroare cu privire la numărul de înmatriculare.

Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate,tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Tribunalul consideră că se impune admiterea recursului prin prisma faptului că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, întrucit acesta nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator ,aceasta determinând astfel nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, fata de prevederile art. 16 si art. 17 din OG nr. 2/2001 iar constatarea nulității absolute a procesului verbal de contravenție face de prisos analiza celorlalte critici invocate de către contestatoare prin apelul declarat in cauza.

Tribunalul reține că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 6 din 16 februarie 2015 (Decizia nr. 6/2015) privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind interpretarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, din punctul de vedere al semnăturii agentului constatator necesare legalității procesului-verbal de contravenție, pentru contravențiile sancționate de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, hotărându-se că se impune admiterea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, s-a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator .

În cauză, procesul verbal de contravenție este întocmit de către C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, fiind generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259 / 2001, ori reținând efectele obligatorii ale deciziei pronunțate în recursul legii prin prisma disp.art. 517 Cpr.civ., in cauza procesul verbal de contraventie neffind semnat olograf d eagentul constatator se impune admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul admiterii plângerii, si se va anula procesul-verbal de contravenție R13_/13.08.2013 și înlătura sancțiunea aplicată.

Oricum si lipsa acestei decizii, tribunalul considera ca potrivit Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, „înscris în forma electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”, respectiv „Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare” (art. 4 pct. 2 și 3 din actul normativ menționat).

Din examinarea dispozițiilor Legii nr. 455/2001 rezultă că un înscris în format electronic purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat în sistem electronic unui înscris sub semnătură privată, însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic.

Prin urmare, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic, fapt enunțat încă din art. 1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, potrivit căruia „Prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în forma electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.

Cât privește contravențiile prevăzute de art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, privind fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, care pot fi constatate și prin mijloace tehnice omologate, acestora le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, act normativ care obligă la semnarea proceselor-verbale contravenționale sub sancțiunea nulității absolute.

Or, procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poștale.

Față de această situație, tribunalul considera că, odată ce informațiile sunt create și certificate prin semnătură electronică în mediul electronic, acestea sunt destinate utilizării lor exclusiv în mediul electronic, astfel că este nelegală transpunerea lor pe hârtie pentru a fi transmise către contravenienți . In conditiile in care procesul-verbal de contraventie este transmis in forma materiala, pe hartie, este necesara indeplinirea tuturor conditiilor impuse de art.16 din OG nr.2/2001, inclusiv semnatura olografa a agentului constatator.

Mai mult, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este anterioară Legii nr. 455/2001, astfel că este de la sine înțeles că prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 nu se referă la semnarea electronică a proceselor-verbale contravenționale de către agenții constatatori.

În raport de disp.art. 453 C.pr.civ. va obliga intimata la plata către petentă a sumei de 20 lei, cheltuieli de judecată la fond ,reprezentate de taxa de timbru, in apel nefiind formulta vreo cerere pentru acordarea cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta-petentă . cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 4531/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN cu sediul in București, .. 401A ,sector 6

Schimbă sentința, în sensul că admite plângerea.

Anulează procesul-verbal de contravenție R13_/13.08.2013 și înlătură sancțiunea aplicată.

Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 20 lei, cheltuieli de judecată la fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.

Președinte,

A. M.

Judecător,

G. D. N.

Grefier,

E. N.

Red. G.D.N.

Tehn D.T./ GDN/ 4 ex

30.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1221/2015. Tribunalul ARGEŞ