Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1370/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1370/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 970/216/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1370/2015
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Judecător E. A.
Grefier C. M. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare apelul declarat de către petentul N. D. împotriva sentinței civile nr. 930/08.09.2014 pronunțată de către Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul_, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ PENTRU POLIȚIA MUN. CURTEA DE ARGEȘ LEGAL REPREZENTATĂ PRIN COMISAR ȘEF L. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat F. M. pentru apelantul-petent N. D., lipsind intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ PENTRU POLIȚIA MUN. CURTEA DE ARGEȘ LEGAL REPREZENTATĂ PRIN COMISAR ȘEF L. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Apărătorul apelantului-petent depune împuternicire avocațială.
Tribunalul ia act că prin cererea de la fila 3 s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp art 411 alin.1 punctul 2 teza a II-a NCPC.
Apărătorul apelantului-petent arată că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pe cererea de apel.
Tribunalul, față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 411 alin.1 punctul 2 teza a II-a NCPC., nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul apelantului-petent solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței apelate și pe fondul cauzei admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție, în sensul menținerii amenzii aplicate și înlăturarea măsurii complementare a suspendării permisului de conducere . Nu solicită cheltuieli de judecată. Instanța de fond în mod eronat s-a pronunțat, având la bază o adresă comunicată de către Biroul de Metrologie, fără a fi depusă la dosarul cauzei. Nu a fost pusă în discuția părților această adresă, fiind încălcat principiul contradictorialității. Eroarea de măsurare a aparatului radar se aplică atunci când este verificat aparatul radar. A se avea în vedere Ordinul 301/2005, care prevede că măsurarea vitezei se face la momentul circulării autovehiculului. Ordonanța 20/1992 prevede la pct. 10 anexa 1 definiția exactității unui mijloc de măsurare. Agentul se folosește de aparatul radar, care prevede anumite erori. Măsurarea vitezei s-a făcut cu un aparat radar instalat pe un vehicul aflat în deplasare. Viteza autovehiculului apelantului nu este cea exactă. Agentului constatator îi revenea obligația de a aplica eroarea cu privire la viteză.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin plângerea înregistrată sub nr._ /4 aprilie 2014, reclamantul N. D. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22 martie 2014 de către reprezentanții pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, prin care a fost sancționat cu amenda de 765 lei și cu reținerea permisului de conducere auto pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, constând în aceea că, în ziua de 22 martie 2014, la ora 17:4, a fost depistat pe raza comunei Băiculești, județul Argeș, conducând autoturismul înmatriculat sub nr._ cu viteza de 104 km/h, cu 54 km/h mai mult decât viteza maximă admisă de lege pentru circulația în localități .S-au solicitat și cheltuieli de judecată, precum și restituirea a jumătate din amenda care a fost achitată, plus dobânda legală aferentă.
În motivarea plângerii s-a arătat că reclamantul nu a circulat cu acea viteză în trafic, fiindcă pe drum era aglomerat, iar în față și spate mai circulau și alte autovehicule.
Procesul-verbal este nul deoarece nu cuprinde mențiunile obligatorii la care se referă art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, cu privire la ocupația și locul de muncă al reclamantului. De asemenea, pârâtul trebuia să facă dovada video a comiterii faptei contravenționale, să probeze dacă aparatul R. îndeplinea condițiile legale de funcționare din punct de vedere metrologic. Autoturismul de poliție pe care era montat aparatul R. se afla atunci în mișcare, iar înregistrările aparatului în asemenea condiții au o marjă mare de eroare.
Reclamantul a depus la dosar: procesul-verbal de contravenție contestat, actul său de identitate, dovada achitării a ½ din amenda aplicată.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată și menținerea efectelor procesului-verbal de contravenție, care este legal și temeinic. S-a menționat că fapta există și a fost comisă de reclamant, așa cum rezultă din probele depuse odată cu întâmpinarea.
Pârâtul a depus la dosar: buletinul de verificare metrologică a aparatului R. care a măsurat viteza de deplasare a autoturismului reclamantului, atestatul de operator R. calificat pentru lucrătorul de poliție N. G., copie de pe registrul de evidență a contravențiilor rutiere constatate în ziua de 22 martie 2014 de lucrătorii de poliție și CD-ul cu înregistrarea situației de fapt.
În cursul judecății s-a vizionat CD-ul depus de pârât și s-a audiat martora N. C..
Reclamantul a depus și concluzii scrise. În subsidiar, acesta a mai susținut că nu s-a luat în calcul eroarea tolerată de +/- 4 % la care se referă art. 3.1.1. din NML 021-05, iar dacă se scade această valoare din valoarea vitezei autoturismului reclamantului, ar rezulta o viteză reală de 99,84 km/h, ceea ce ar schimba încadrarea juridică a faptei contravenționale într-o alta ce nu atrage și reținerea permisului de conducere auto.
Prin sentința civilă nr. 930/08.09.2014 pronunțată de către Judecătoria Curtea de Argeș a fost respinsă plângerea reținându-se în considerente că în ziua de 22 martie 2014, la ora 17:41, reclamantul N. D. a fost depistat la volanul autovehiculului marca Volkswagen înmatriculat sub nr._, pe DN 7 C, conducând cu viteza de 104 km/h pe raza localității Băculești, județul Argeș, fiind depistat astfel cu aparatul R. Autovision ROM 133, montat pe autoturismul de poliție înmatriculat sub nr. MAI_ aflat în mișcare.
Această faptă constituie contravenția reținută de agentul constatator și ea rezultă din coroborarea celor menționate în întâmpinare cu înscrisurile depuse de pârât la dosar, mai ales din înregistrarea de pe CD-ul vizionat și de instanță în cursul judecății și cu privire la care s-a întocmit procesul-verbal din 11 iulie 2014.
Reclamantul a susținut în mod nefondat că în procesul-verbal este nul deoarece nu cuprinde mențiunile obligatorii la care se referă art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, cu privire la ocupația și locul de muncă al reclamantului. Aceste împrejurări nu au adus vreo vătămare reclamantului în drepturile sale, neputând constitui astfel un motiv de nulitate absolută a actului atacat, lipsa mențiunilor respective nefiind sancționate cu nulitatea nici de către art. 17 din OG 2/2001.
Reclamantul nu a reușit să facă dovada contrară celor reținute prin procesul-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de veridicitate relativă ce nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat.
Acel proces-verbal întocmit de instanța de judecată cu ocazia vizionării CD-ului depus de pârât face dovada deplină, până la înscrierea în fals, fiind vorba de un act autentic prin care s-a administrat o probă în cauză. Reclamantul putea să combată proba respectivă cu o altă probă mai puternică, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Atâta vreme cât fapta a fost constată cu mijloace tehnice omologate, eventuala inexistență a acestei nu se poate proba cu martori, cum a încercat reclamantul să facă în acest dosar.
În legătură cu acea eroare tolerată la care s-a referit apărătorul reclamantului în dezbateri, din informațiile anterioare transmise instanțelor de judecată de către Biroul Român de Metrologie Legală a rezultat faptul că eroarea respectivă este luată în calcul la verificarea anuală a aparatelor R. din punct de vedere metrologic, deci ea nu trebuie scăzută de către lucrătorii de poliție atunci când depistează în trafic nereguli cu privire la viteza de deplasare a unor autovehicule angajate în circulație.
Reclamantul nu a făcut dovada că trebuie să se procedeze astfel în legătură cu această eroare tolerată, el fiind cel care, prin probe pertinente, trebuia să-și dovedească susținerile.
Cum nu există alte motive de nulitate care să poată fi constatate din oficiu conform art. 17 din OG 2/2001, s-a apreciat că procesul-verbal de contravenție este legal.
Sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat pe deplin criteriile de individualizare a sancțiunilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, aplicând o amendă minimă pentru fapta comisă de reclamant. Fapta prezintă în concret un grad de pericol social demn de apreciat, reclamantul, la acea viteză cu care circula în localitate, putând accidenta orice persoană care i-ar fi apărut în față, regulamentar sau neregulamentar, el nemaiputând opri autoturismul în condiții de siguranță și în timp util.
Toți conducătorii auto trebuie să respecte cu strictețe regulile de circulație rutieră, pentru a se evita, pe cât posibil, evenimentele neplăcute în care se produc pagube materiale sau victime din cauza unor accidente provocate de șoferii de tipul reclamantului, care a condus într-un mod inconștient, mizând pe faptul că nu va fi depistat de organele de poliție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul N. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
Instanța de fond în mod eronat s-a pronunțat, având la bază o adresă comunicată de către Biroul de Metrologie, fără a fi depusă la dosarul cauzei.
Această adresă nu a fost pusă în discuția părților, fiind încălcat principiul contradictorialității. Eroarea de măsurare a aparatului radar se aplică atunci când este verificat aparatul radar.
Apelantul a arătat că instanța de fond trebuia să aibă în vedere Ordinul 301/2005, care prevede că măsurarea vitezei se face la momentul circulării autovehiculului. Ordonanța 20/1992 prevede la pct. 10 anexa 1 definiția exactității unui mijloc de măsurare. Agentul se folosește de aparatul radar, care prevede anumite erori.
S-a mai arătat că măsurarea vitezei s-a făcut cu un aparat radar instalat pe un vehicul aflat în deplasare.
Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și pe fondul cauzei admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție, în sensul menținerii amenzii aplicate și înlăturarea măsurii complementare a suspendării permisului de conducere.
Apelul nu este întemeiat.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, petentul a circulat în interiorul localității cu o viteză ce depășește cu 54 Km/h viteza maximă legală admisă pe acest sector de drum (potrivit art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h), constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 121 alin.1 din HG 1391/2006.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22 martie 2014, petentul a fost sancționat cu amenda de 765 lei și cu reținerea permisului de conducere auto pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, constând în aceea că, a fost depistat pe raza comunei Băiculești, județul Argeș, conducând autoturismul înmatriculat sub nr._ cu viteza de 104 km/h, cu 54 km/h.
În mod corect instanța de fond a constatat că că plângerea contravențională formulată de către petent este neîntemeiată.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța, analizând conținutul acestuia, constată faptul că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 din OG 2 /2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.
Relativ la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța constată că situația de fapt reținută de agentul constatator nu a fost contrazisă de probele administrate în cursul judecății. Această faptă rezultă din coroborarea celor menționate în întâmpinare cu înscrisurile depuse de pârât la dosar, mai ales din înregistrarea de pe CD-ul vizionat și de instanță în cursul judecății și cu privire la care s-a întocmit procesul-verbal din 11 iulie 2014.
Deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal de contravenție se bucură de o atare prezumție, până la proba contrară.
Potrivit art. 121 alin.1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Potrivit art.102 alin.3 lit.e) din O.U.G. nr. 195/2002, contravenția reținută în sarcina petentului se constată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, în speță, instanțe neputând reține apărarea petentului, în sensul că în procesul verbal atacat nu este trecut aparatul radar, pentru a identifica dacă este același aparat, atrăgând nulitatea actului de contravenție.
Sub acest aspect, instanța constată că, faptele reținute în sarcina petentului au fost constatate cu aparatul radar Autovision . 133, montat pe Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI_, aflat în regim de mișcare.
Cu privire la marja de eroare invocată de petent, tribunalul reține că potrivit Metodologiei de funcționare și exploatare a echipamentelor de funcționare a vitezei emisă de D.P.R. /2008, nu se aplică nici o marjă de eroare privind viteza înregistrată.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 din O.G.2/2001, care stabilește drept criterii în acest sens împrejurările în care fapta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului, instituindu-se ca principiu proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei.
Reținând aceste considerente, în temeiul art. 480 NCPC, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de petentul N. D., împotriva sentinței civile nr.930/08.09.2014 pronunțată de către Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul_ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de către petentul N. D., CNP_, domiciliat în Ploiești, . 2, blocul 32 F, etajul 2 apartament 6, județul Prahova împotriva sentinței civile nr 930/08.09.2014 pronunțată de către Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul_, intimat fiind Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, pentru Poliția Curtea de Argeș, cu sediul în Curtea de Argeș, ., numărul 1, județul Argeș.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Președinte, M. V. | Judecător, E. A. | |
Grefier, C. M. C. |
C.C. 29 Aprilie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2184/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1456/2015.... → |
|---|








