Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 16/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 2058/269/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 224/2015

Ședința publică de la 17 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A. H.

Judecător - N. D.

Grefier - S. N.

Pe rol judecarea apelului declarat de intimata INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ Călărași împotriva sentinței civile nr.1653/9.10.2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Tribunalul constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Oltenița sub nr._ petenta "A. COMPANY98 S.R.L "cu sediul social in Mun. Bucuresti, sector 4, .. l1, ., ., . ales la "Cabinet de avocat M. A. E.", ., nr.10, Oltenița, jud. Calarasi, pentru comunicarea actelor de procedura, prin administrator Gheorghica V., reprezentantul sau legal, a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de munca al Jud. Călărași, cu sediul in Mun.Calarasi, .-3, înlocuirea sanctiunii „amenzii” cu sanctiunea „avertisment”, aplicată prin procesul - verbal de constatare a contravenție nr._ . încheiat in data de 30.05.2014, in temeiul art.5 alin.2 si art.7 din OG nr.2/2001 modif. si completată.

În motivarea plângerii formulate, petenta arată următoarele:

In fapt, prin procesul - verbal de contravenție mai sus mentionat, s-a reținut faptul ca a folosit si primit la munca, fără a avea forme legale de angajare, pe numitul Raducan N., acesta desfășurând activitatea de paza a obiectivului ASAS SA din . de 19, 20, 21, 26 si 27 ale lunii aprilie 2014, incalcandu-se astfel disp.art.16 alin.l din Legea 53/2003 rep., fiind sancționată cu o amenda in cuantum de 10.000 lei.

Asa cum a arătat si organelor de control, in data de 30.05.2014, cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenție, nu a negat faptul ca numitul Raducan N. a desfășurat in perioada reținuta activitatea de paza in cadrul societății, însă a încercat sa prezinte împrejurarile in care acesta si-a început activitatea, precum si aspectele ce au determinat întârzierea încheierii contractului de munca, însa nu s-au consemnat toate acestea, motiv pentru care la rubrica "alte mențiuni" a precizat ca obiectiunile le va formula ulterior, respectiv prin prezenta plângere.

Numitul Raducan N. a solicitat un loc de munca in cadrul societății in luna aprilie 2014, lucru cu care a fost de acord, comunicandu-i totodată actele necesare încheierii contractului de munca. Motivând ca are o situație deosebit de grea acasă, a cerut sa fie primit la lucru înainte de încheierea contractului de munca, precizând ca din cauza greutăților financiare, nu poate prezenta imediat fisa medicala, avizul psihologic si cazierul judiciar.A desfășurat activitate doar in zilele de 19, 20, 21, 26 si 27 ale lunii aprilie 2014 in intervalul de timp 6-18.

A menționat că, a achitat ulterior si taxele aferente eliberării avizului psihologic si a fisei medicale, in vederea încheierii contractului de munca . mai scurt.

A solicitat să se aibă in vedere si faptul ca la data controlului, Raducan N. nu era in activitate, iar cele reținute in legătura cu activitatea sa prestata anterior, au rezultat din verificările registrului de procese-verbale predare-primire ale societății.

Considera ca fapta reținuta in sarcina sa, fata de împrejurările arătate asupra, prezintă un grad de pericol social redus.

In opinia sa este oportuna si justificata aplicarea sancțiunii „avertisment”, in speța, in condițiile in care instanța va avea in vedere la aprecierea sancțiunii si faptul ca nu exista efecte negative ale încheierii contractului de munca, cu impact asupra plații impozitelor la bugetul de stat, sau asupra beneficiului asigurărilor sociale de sănătate, aferente venitului achitat numitului R. N., întrucât acestea au fost achitate, așa cum se face dovada cu înscrisurile atașate.

De asemenea, să se aibă în vedere si faptul ca este la prima abatere de acest gen de la data începerii activității, deși are un număr de 26 de angajați.

Situația reținuta reprezintă un caz izolat in ceea ce o privește, iar la acest moment, chiar si numitul Raducan N. este încadrat in munca începând cu data de 29.05.2014.

Pentru motivele mai sus expuse si fata de probele ce le va administra, solicită să se constate temeinicia plângerii, să se dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu un avertisment, ținând cont de gradul de pericol social redus al contravenției dar si de împrejurarea ca societatea se afla la prima abatere de acest gen.

In dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat, procesul verbal de control nr._/30 mai 2014, anexa 1 la acest proces verbal de control, contractul individual de muncă nr. 80/18.04.2014, copia CI R. N., adeverința nr. 10/17.03.2014 eliberată de ., avizul psihologic R. N., stat de plată, factura . nr. 147, ordine de plată ale asigurărilor sociale și taxa judiciară de timbru.

In termen legal, intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Călărași, cu sediul în Călărași, ., a formulat întâmpinare la plângerea contravențională formulată de . SRL prin care a solicitat respingerea acestuia ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente: în urma unui control inopinat efectuat în data de 28.05.2014, la locul de muncă organizat de societate la paza obiectiv ASAȘ SA din comuna Buciumeni, ., nr.5, cu ocazia campaniei "O zi pe săptămână de identificare a muncii nedeclarate" s-a constatat că petenta a primit la lucru pe numitul R. N. fără să-i întocmească forme legale de angajare. Ca rezultat al celor constatate inspectorii de muncă au întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/30.05.2014, prin care a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 10.000 lei, conform dispozițiilor art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 - cuantumul minim prevăzut de lege.

La data controlului inopinat - 28.05.2014, nu exista întocmit contract individual de muncă pentru R. N. deși aceasta a desfășurat efectiv activitate în folosul petentei. Astfel, din verificarea registrului de procese verbale predare primire serviciu s-a constatat că în datele de 19, 20, 21, 26 și 27.04.2014 numitul R. N. a desfășurat activitate în intervalul orar 6-18 fără a avea întocmite forme legale de angajare conform art. 16 alin.l din Legea 53/2003. Din verificările efectuate în REVISAL s-a constatat că petenta a încheiat contract abia după controlul inspectorilor în data de 29.05.2014.

Astfel, din registrul de procese verbale predare primire serviciu din datele de 19, 20, 21, 26 și 27.04.2014 și extrasul REVISAL, rezultă fără nici un dubiu că numitul R. N. a prestat activitate în folosul . SRL, fără a exista o formă legală de angajare. Potrivit art. 16 din Legea 53/2003 angajatorul este obligat să încheie contracte individuale de muncă în formă scrisă.

Conform art. 260 alin. 1 lit e din Codul Muncii, republicat, constituie contravenție încălcarea de către angajator a prevederilor art. 16 alin. (1), care prevede obligativitatea angajatorului de a întocmi contracte individuale de muncă, în formă scrisă, pentru toate persoanele care prestează o activitate, anterior datei de începere a activității. Neîntocmirea acestor contracte atrage aplicarea unei sancțiuni contravenționale între 10.000 lei și 20.000 lei pentru fiecare persoană în parte. De asemenea, anterior începerii activității, fiecare contract "individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă. Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.

Contractele individuale de muncă trebuie transmise de către angajator, anterior începerii activității pentru fiecare salariat în parte, pentru a exista o evidență strictă, fidelă, cronologică a contractelor individuale de muncă, prevenindu-se astfel înregistrarea retroactivă a acestor contracte.

În conținutul plângerii, petenta își recunoaște fapta de a primi la muncă o persoană fără să-i încheie contract de muncă dar apreciază că aceasta nu este așa de gravă și solicită înlocuirea cu avertisment, raportat la situația personală a numitului R. N.. Referitor la cererea de înlocuire a amenzii cu avertisment solicită respingerea acesteia pentru următoarele considerente:

- în speță s-a aplicat minimul prevăzut de lege pentru această contravenție; înlocuirea amenzii cu avertisment nu este în concordanță cu scopul urmărit de legiuitor, acesta nefiind atins prin minimizarea pericolului social pe care-1 implică utilizarea forței de muncă fără forme legale de angajare;

- gradul sporit de pericol social al faptei este evidențiat și de modificările aduse Codului Muncii, astfel că amenzile pentru săvârșirea contravenției au fost majorate considerabil, de la un minim special de 3.000 lei la un minim special de 10.000 lei și până la un maxim special de 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată fără forme legale de angajare, fiind desființat pragul maxim al amenzii, care era de 100.000 lei;

- în speță, relevantă este intenția angajatorului, de a nu urma procedura legală de angajare, în baza unui contract individual de muncă;

- pe perioada în care a lucrat fără contract R. N. a fost lipsit de toate drepturile prevăzute de lege: drept la pensie, drept la asigurări sociale, drept la șomaj, drept la indemnizații de boală sau accidente la locul de muncă etc.

Munca nedeclarată are efecte negative, pe termen scurt si lung, atât pentru individ cât și pentru societate, precum și pentru bugetul de stat, existând o relație interdependentă între plata contribuțiilor și impozitelor și accesul la drepturile de asigurări sociale și alte măsuri de protecție socială.

Sub aspectul legalității solicită să se constate că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din OG 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Consideră că s-a făcut dovada că fapta contravențională prevăzută de art. 260 alin. 1 lit e a fost săvârșită, fiind corect constatată și consemnată de către inspectorii de muncă, iar sancțiunea aplicată este bine proporționată, ținându-se cont, la individualizarea faptei, de vinovăția angajatorului, de pericolul social al contravenției, fiind aplicat minimul prevăzut de lege. De asemenea, consideră că angajatorul trebuia să aibă reprezentarea consecințelor pe care le implică această faptă, inclusiv cele de natură pecuniară.

Față de cele mai sus arătate, a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de . SRL ca fiind netemeinică și nelegală, și reținerea în sarcina petentei a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției dresat de I., cu obligarea la plata amenzii.

In drept, a invocat dispoz. art. 205 din Codul de Procedura Civilă și a depus la dosar, PVCSC ., nr._/30.05.2014, PVC ._/30.05.2014, anexă la PVC ._/30.05.2014, extras REVISAL, PV predare primire serviciu.

A solicitat judecarea prezentei plângeri și în lipsă, conform disp. art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de pr. civilă.

In dovedirea celor susținute prin întâmpinare, intimatul a depus la dosarul cauzei, înscrisuri existente la filele 28 – 44 din dosar.

La cererea petentei prin apărător, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.1653/2014 Judecătoria Oltenița a admis plângerea formulată de petenta S.C. A. C. 98 S.R.L. cu sediul în mun. București, ..11, ., ., . cu sediul ales la Cabinet de Avocat M. A. E., mun. Oltenița, ., nr.10, județul Călărași împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 30 mai 2014 de Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași cu sediul în mun. Călărași, ..1-3, județul Călărași; a înlocuit sancțiunea "amenzii contravenționale" cu sancțiunea "avertisment"; a atras atenția petentei ca, pe viitor, să respecte dispozițiile Legii nr.53/2003-rep.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispoz. art. 16 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Nu există motive de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu de către instanța de judecată.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a constatat că petenta a intrat în legalitate în sensul că s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 80/18 aprilie 2014 cu numitul R. N., căruia i-a suportat și costul aferent formalităților prevăzute de lege, pentru angajare.

Cum petenta a făcut imediat demersuri pentru a intra în legalitate, încheind forme legale de angajare cu numitul R. N. și cum nu s-au făcut dovezi că petenta a mai fost sancționată contravențional pentru fapte de aceeași natură instanța a procedat conform art. 21 alin. 3 din Ordonanța nr. 2/2001 la reindividualizarea sancțiunii, a admis plângerea formulată, ca întemeiată și a înlocuit conf. art. 5 și 7 din Ordonanța nr. 2/2001 sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea „ avertisment„. A atras atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile Codului Muncii.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond în mod nelegal a înlocuit amenda cu sancțiunea avertismentului, ignorând gradul ridicat de pericol social la faptei săvârșite.

Apelul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Prin procesul-verbal contestat petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10 000 lei pentru că în zilele de 19-21, 26-27 aprilie 2014 l-a primit la muncă pe numitul R. N. fără a avea forme legale de angajare.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin.1 din OG 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, cu toate că petenta a contestat situația de fapt reținută de către agentul constatator, instanța apreciază că aceasta corespunde realității.

Instanța reține, pe de o parte, că cel ce face o propunere trebuie să o dovedească, iar pe de altă parte, că procesul-verbal de contravenție face dovada deplină cu privire la starea de fapt si de drept reținută însă până la proba contrară.

Înscrisurile depuse de petentă in fața instanței de fond nu au făcut dovada unei alte situații de fapt, din probe rezultând că persoana depistată lucra, fără contract de muncă.

Rezultă așadar că petenta se face vinovată de contravenția reținută in sarcina sa, nereușind să răstoarne prezumția de veridicitate instituită de lege în favoarea procesului verbal.

Pe de altă parte, instanța reține că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.

În cauză nu s-a făcut dovada de către apelantă că petenta ar mai fi săvârșit o astfel de faptă.

Pentru cele expuse mai sus, instanța apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale in cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei masuri de atenționare a contravenientei-petente, fără aplicarea amenzii contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.

Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care în baza art. 480 alin.1 C.pr.civ va respinge apelul declarat de I. Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.480 al.1 c.p.civilă

Respinge apelul declarat de apelantul Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași împotriva sentinței civile nr.1653/2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 februarie 2015.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

A. H.

N. D.

S. N.

Rd.ND/2.03.2015

Jf.E.M.

Dct.SN/2.03.2015

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 16/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI