Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 415/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 415/2015 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 420/116/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr.415/2015
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. M. T.
Grefier C. V.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. A. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, având ca obiect anulare act administrativ deciziilor 6483/25.06.2014 și 114/22.09.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul, personal și asistat de av. S. C., lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța procedează la legitimarea reclamantului T. A., care prezintă CI ., nr._, CNP_.
Totodată, în baza art. 131 al.1 Cod proc.civ., pune în discuția părții competența materială și teritorială a Tribunalului Călărași.
Av. S. C., având cuvântul pentru reclamant, apreciază că Tribunalul Călărași este competent material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Tribunalul, în baza art.131 al.1 Cod proc.civ., se declară competent material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Av. S. C., având cuvântul pentru reclamant și reclamantul prezent în instanță, precizează că renunță la suspendarea executării actului administrativ fiscal.
De asemenea, în dovedirea acțiunii, solicită proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, arătând că nu mai are alte acte de depus.
Instanța ia act că și pârâta a solicitat a solicitat proba cu înscrisuri prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Av. S. C., având cuvântul pentru reclamant, arată că nu se opune probei cu înscrisuri solicitată de pârâtă.
Tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți.
Av. S. C., având cuvântul pentru reclamant, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, apreciind cauza în stare de soluționare.
Tribunalul, în raport de poziția reclamantei prin apărător, constată închisă cercetarea judecătorească, apreciind cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul pentru susțineri pe fond.
Av. S. C., având cuvântul pentru reclamant pe fond, pornind de la decizia de angajare a răspunderii solidare, solicită să se constate că s-a reținut incidența a două fapte, respectiv cea prevăzută la art.27 lit.d, respectiv administratorul cu rea credință a determinat nedeclararea sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale și cea de a doua, 27 alin.2 lit.c, respectiv că nu a luat măsurile legale pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Consideră că nici una dintre cele două fapte reținute în sarcina reclamantului nu sunt reale, nu sunt operate în cauză, astfel încât apreciază că actele administrativ fiscale sunt nelegal întocmite.
Arată că, debitele au fost corect stabilite și din acest debit s-au achitat aproximativ ¾, rămânând de achitat doar 28.900 lei ca urmare a acestor plăți succesive și a unor executări silite care au fost făcute.
Din punct de vedere subiectiv, este de reținut că în opinia lor, textul de lege presupune existența ca formă de vinovăție a intenției directe, adică în mod deliberat, conștient, petentul să cunoască faptul că întreprinde astfel de fapte, astfel încât să nu se mai poată stabili baza impozabilă și să nu se ajungă la deschiderea procedurii de insolvență.
Cu privire la procedura de insolvență, arată că atâta timp cât valoarea de prag de 45.000 lei impusă de Legea nr.85/2006 nu era atinsă, în mod evident o astfel de cerere nu putea fi formulată deoarece ar fi fost respinsă ca inadmisibilă.
În ceea ce privește ajungerea la starea de insolvabilitate și faptul că administratorul sau societatea ar fi procedat la înstrăinarea sau ascunderea unor bunuri, nu există nici o dovadă în acest sens, nu s-au înstrăinat bunuri, nu s-au ascuns bunuri, de altfel patrimoniul societății a fost înstrăinat prin executarea silită de către finanțe, deci nu în mod voluntar de către societatea aceasta cooperatistă.
Arată că, s-au mai făcut afirmații și s-a stabilit răspunderea președintelui consiliului de administrație prin audierea celorlalți administratori, aspect cu care nu este de acord, în primul rând că nu s-a dovedit întrunirea condițiilor legale, dar și pentru faptul că aceștia aveau interese contrarii, arătând că n-au știut niciodată că sunt membrii ai consiliului de administrație, numai că participau la ședințe și încasau onorariu.
Arată că s-au mai făcut niște afirmații că s-ar fi vândut etajul unei clădiri, este adevărat că au existat astfel de operațiuni de înstrăinare, dar anterior momentului în care reclamantul a fost numit administrator și referitor la această poziție, calitatea de administrator a fost prin alegere.
La solicitarea instanței, precizează că potrivit Legii nr.1/2005 s-a ales consiliul de administrație și dintre ei s-a ales președintele consiliului de administrație. Precizează că nu este administrator în sensul Legii nr.31/1990, ci este președintele consiliului de administrație, potrivit Legii nr.1/2005.
Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași sub nr._, reclamantul T. A., domiciliat în Călărași, ., ., ., jud. Călărași, a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, cu sediul în Călărași, .-8, jud. Călărași, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea deciziilor nr.6483/25.06.2014 și nr.114/22.09.2014 emise de pârâtă.
În fapt, reclamantul arată în esență, că prin decizia nr.6483/2014, pârâta a decis angajarea răspunderii sale în limita sumei de 28.924 lei, având în vedere calitatea sa de membru și administrator al Societății Cooperativa de Consum Grădiștea.
Mai arată că această societate avea un organ colectiv de conducere, respectiv un consiliu de administrație format din 4 persoane, caz în care nu poate fi singurul răspunzător pentru constatările organului fiscal.
Menționează că a formulat contestație împotriva acestei decizii respinsă prin decizia nr.114/2014, precizând că ambele sunt nelegale pentru că nu sunt îndeplinite condițiile legale: pârâta nu a dovedit vinovăția sa pentru faptele imputate în decizia de atragerea răspunderii solidare; obligațiile de plată ale societății nu au fost achitate datorită dificultăților financiare prin care trecea și nu din culpa sa; organul fiscal nu a dovedit că se face vinovat de starea de insolvabilitate a societății, care a stat la baza emiterii deciziei; că nu acesta avea obligația să declare starea de insolvabilitate a societății, ci organul de conducere; că nu s-a făcut dovada relei credințe în ceea ce îl privește cum prevăd dispozițiile art.27 alin.2 lit.d din OG nr.92/2003, caz în care apreciază că nu poate fi răspunzător de prejudiciul reținut în decizie.
Nu au mai fost prezentate motivele privind cererea de suspendare a executării deciziei de atragerea răspunderii solidare, întrucât reclamantul, prezent în ședința de judecată, a renunțat la judecarea acestei cereri, așa cum s-a consemnat în partea introductivă a hotărârii.
În drept, a invocat Legea nr.554/2004 și art.28 din OG nr.92/2003.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a propus administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar în copie un set de acte.
Constatând că cererea îndeplinește cerințele legale, tribunalul a dispus comunicarea către pârâtă, care a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că sunt neîntemeiate apărările referitoare la răspunderea organului de conducere, arătând că la dosarul de executare există acte din care rezultă că a administrat singur societate cu nerespectarea obligațiilor ce îi reveneau potrivit Legii nr.109/1996, invocând declarațiile date de ceilalți membri ai consiliului de administrație.
Mai arată că a solicitat reclamantului să prezinte procesele verbale ale ședințelor C.A., pe care nu le-a prezentat și nici nu a motivat neprezentarea acestor acte.
Celelalte apărări se referă exclusiv la cererea de suspendare a executării deciziei nr.6483/2014, la judecarea căreia reclamantul a renunțat, motiv pentru care nu au fost reținute.
În drept, pârâta a invocat art.205 C., iar în dovedirea apărărilor, a depus înscrisuri.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.223 alin.3 C...
După comunicarea întâmpinării, reclamantul a depus la dosar răspuns prin care a solicitat înlăturarea apărărilor pârâtei, menținându-și apărările formulate prin acțiune, precizând și că pârâta nu a formulat apărări privind neîndeplinirea condițiilor legale de atragerea răspunderii solidare. Consideră și că declarațiile celorlalți membri ai C.A., nu fac dovada îndeplinirii condițiilor legale privind decizia de atragere a răspunderii, întrucât aceștia au dorit să scape de răspundere, deși au ridicat pe statele de plată indemnizațiile cuvenite pentru calitatea pe care au avut-o în C.A..
Analizând actele dosarului, tribunalul reține că pârâta a emis decizia nr.6483/25.06.2014 în dosarul de executare nr._/2013 prin care a angajat răspunderea solidară a reclamantului alături de debitoarea Societatea Cooperativa CONSUMCOOP Grădiștea în limita sumei de 28.924 lei, reținând că debitoarea și-a achitat debitul în sumă de 81.413 lei din totalul de 101.154 lei, motiv pentru care a apreciat incidența art.27 alin.2 lit.d din OG nr.92/2003 pentru diferența de debit.
A mai reținut organul fiscal că reclamantul este răspunzător pentru neîndeplinirea obligației legale de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, fiind incidente și dispozițiile art.27 alin.2 lit.c din OG nr.92/2003.
Din motivarea deciziei, se reține că pârâta a emis-o doar pe numele reclamantului pentru că a avut calitatea de administrator și președinte al C.A., menționând că ceilalți membri ai C.A. au dat declarații prin care R. I. a susținut că nu a avut cunoștință de faptul că este administratorul debitoarei, iar membrii C.A. au declarat că nu au participat la ședințele C.A., astfel că nu pot fi răspunzători în solidar cu debitoarea.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.27 alin.2 lit.c și d din OG nr.92/2003, pârâta a emis decizia nr.6483/2014, împotriva căreia reclamantul a formulat contestație administrativă.
Prin decizia nr.114/2014, pârâta a respins contestația, reținând că reclamantul a avut calitatea de președinte al C.A. și administrator al debitoarei, așa cum rezultă din lista administratorilor și asociaților depusă la dosar, iar faptele reținute în decizia contestată au avut la bază procesul verbal nr.6483/18.09.2013 întocmit potrivit art.176 din OG nr.92/2003, prin care a fost declarată starea de insolvabilitate a debitoarei.
Reclamantul a susținut că debitoarea a avut un organ colegial de conducere; că nu pot fi avute în vedere declarațiile membrilor C.A., în condițiile în care au ridicat indemnizațiile corespunzătoare calității pe care au deținut-o, dar și că au dorit să fie exonerați de răspundere; că nu s-a făcut dovada de pârâtă că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile care au stat la baza emiterii deciziei, apreciind că afirmațiile trebuiau probate.
În raport de situația de fapt reținută, tribunalul urmează a pronunța o hotărâre de admitere a acțiunii reclamantului pentru următoarele motive:
Conform art.27 alin.2 lit.c din OG nr.92/2003, se constată că poate fi antrenată răspunderea solidară cu debitorul, a administratorului care cu rea-credință nu s-a adresat instanței pentru deschiderea procedurii insolvenței, iar potrivit lit.d, poate fi antrenată răspunderea solidară a administratorului și pentru neachitarea cu rea-credință a obligațiilor fiscale.
Așadar, din economia dispozițiilor legale invocate de pârâtă în susținerea legalității deciziei nr.6483/2014, se desprinde concluzia că aceasta trebuia să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege: respectiv că persoana a cărei răspundere a fost stabilită în solidar cu debitoarea Soc. Cooperativa de Consum Grădiștea, trebuia să aibă calitatea de administrator în sensul OG nr.92/2003, adică să fie împuternicit să îi conducă activitatea, fiind direct răspunzător pentru deciziile luate, iar pe timpul exercitării mandatului, să fi acționat cu rea credință.
Tribunalul a constatat că pârâta nu a dovedit la emiterea deciziilor contestate de reclamant, că cele două condiții legale sunt îndeplinite cumulativ. Astfel:
Cu privire la calitatea de administrator la care se referă dispozițiile art.27 din OG nr.92/2003, trebuie avut în vedere că se referă în principal, la atribuțiile administratorilor desemnați conform Legii nr.31/1990, care nu este incidentă în cauză, astfel că situația de fapt trebuia stabilită de pârâtă în raport de legea specială.
Conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.109/1996, organele de conducere ale debitoarei se compun din adunarea generală, consiliul de administrație și biroul executiv, ale căror atribuții sunt reglementate distinct în lege, iar din reglementarea legală, se desprinde concluzia că adunarea generală este principalul organ de conducere care verifică și aprobă activitatea celorlalte două organe colegiale.
Se constată că cel de-al doilea organ de conducere, respectiv consiliul de administrație, este cel abilitat prin lege să ia deciziile privind buna desfășurare a activității societății, răspunzând în fața adunării generale pentru deciziile luate, în condițiile în care supune spre aprobare adunării generale programul anual activitatea economico-financiară, bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil și contul de profit și pierderi, conform art.49 lit.a din Legea nr.109/1996, abrogată în prezent.
Se constată că punerea în executare a deciziilor consiliului de administrație se face de administratorii societății, aleși în cadrul adunării generale, care au obligația să depună după alegere, garanția bănească prevăzută la art.46 din Legea nr.109/1996, atribuțiile acestora fiind asimilate gestionarilor.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că nu administratorii societății aleși în condițiile Legii nr.109/1996, au drept de decizie, ci numai consiliul de administrație, compus din cei 4 membrii indicați în lista depusă la dosar de pârâtă, conform căreia reclamantul a fost președinte al C.A. și administrator alături și de R. I., care a declarat că nu a cunoscut că a fost ales administrator și ceilalți 2 membri, care au declarat că nu au participat la ședințele C.A..
De altfel, pârâta a avut în vedere că debitoarea a fost administrată de C.A. și nu de reclamant, însă a înlăturat răspunderea lor solidară în baza declarațiilor depuse la dosar, dar și pentru lipsa proceselor verbale ale C.A., ajungând la concluzia eronată că numai reclamantul a condus debitoarea.
Tribunalul constată că nu au fost temeinice și legale concluziile pârâtei, în sensul că numai reclamantul poate răspunde solidar alături de debitoare în condițiile art.27 alin.2 din OG nr.92/2003, întrucât simpla declarație a administratorului R. I. în sensul că nu a avut cunoștință de calitatea sa dobândită în urma alegerii de membrii cooperatori nu poate fi primită, întrucât nu își poate invoca propria culpă pentru a fi exonerat de răspundere.
Nu pot fi primite nici declarațiile celorlalți membri ai C.A. în sensul că nu au participat la ședințele C.A., întrucât aveau la îndemână pârghiile legale pentru a trage la răspundere persoana vinovată de neconvocarea trimestrială a C.A., iar lipsa proceselor verbale de ședință nu poate fi reținută drept cauză de exonerare a răspunderii de prejudiciul suferit de debitoare.
Aceste declarații se impunea a fi coroborate și cu alte probe care să conducă la concluzia reținută în decizie, însă aceste probe nu au fost depuse la dosar.
Pe cale de consecință, în lipsa unor dovezi clare care să conducă la concluzia că debitoarea a fost administrată de o singură persoană, funcționează prezumția legală că debitoarea a fost condusă de organul prevăzut de Legea nr.109/1996, respectiv Consiliul de Administrație, compus din cei 4 membrii, caz în care decizia de atragerea răspunderii solidare emisă doar pe numele reclamantului este nelegală.
Referitor la faptele reținute în sarcina reclamantului prevăzute de art.27 alin.2 lit.c și d din OG nr.92/2003.
Pârâta susține că incidente la emiterea deciziei sunt aceste dispoziții legale, care reglementează faptele pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară alături de debitoare.
Așa cum s-a reținut mai sus, pârâta avea obligația să dovedească că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții legale, respectiv că administratorul se face vinovat de faptul că nu a declarat în termen starea de insolvență la instanța competentă și nu a achitat la scadență obligațiile fiscale ale debitoarei, iar aceste două fapte au fost săvârșite cu rea credință.
Referitor la prima condiție, tribunalul constată că reclamantul nu a avut calitatea de administrator în sensul legii, ci dreptul de decizie a aparținut Consiliului de Administrație, care era în măsură să hotărască dacă debitoarea se află în insolvență și trebuia să fie sesizată instanța competentă, iar reclamantul putea doar să semneze acțiunea la instanță în calitatea sa de președinte al C.A., caz în care această condiție nu este îndeplinită.
Referitor la cea de-a doua condiție, privind reaua credință cu care reclamantul a acționat pe timpul mandatului, se constată că aceasta trebuia dovedită în concret pentru fiecare dintre faptele arătate.
Or, din actele prin actele invocate de pârâtă se face dovada că debitoarea s-a aflat în stare de insolvență la data verificărilor efectuate de organul fiscal, fiind întocmit procesul verbal privind declararea stării de insolvență, însă acest proces verbal nu face dovada că reclamantul era obligat să formuleze acțiunea la instanță și că acționat cu rea credință, în condițiile în care C.A. trebuia să adopte hotărârea de a se face demersurile legale în acest sens și să îl desemneze președintele C.A. să depună acțiunea la instanță. La dosarul de executare indicat de pârâtă, se constată că nu există o hotărâre în acest sens, și nici probe care să dovedească că reclamantul nu a executat-o cu rea credință, pentru a fi creată premisa legală că se face vinovat exclusiv de fapta prevăzută la art.27 lit.c din OG nr.92/2003.
De asemenea, se constată că nu este dovedită nici existența celei de-a doua fapte și că reclamantul a acționat cu rea credință, întrucât acesta, în calitatea sa de executant al deciziilor C.A.., nu era răspunzător de îndeplinirea obligației debitoarei de plată a debitelor fiscale ajunse la scadență, decât dacă se făcea dovada de pârâtă că acesta era împuternicit de C.A., să conducă și activitatea/serviciul de contabilitate al debitoarei, iar o dovadă în acest sens nu a fost depusă de pârâtă. Cum această dovadă nu este suficientă decât dacă se face și dovada relei credințe, tribunalul constată că pârâta nu a dovedit că reclamantul se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de art.27 lit.d din OG nr.92/2003.
Pentru considerentele arătate și temeiurile de drept reținute, în baza art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, tribunalul urmează a lua act de renunțarea reclamantului la soluționarea cererii de suspendare.
Urmează a admite acțiunea formulată de reclamantul T. A. împotriva pârâtei Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Ploiești și pe cale de consecință, va dispune anularea deciziilor nr.114/22.09.2014 și nr.6483/2014 emise de pârâtă pentru considerentele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantului la soluționarea cererii de suspendare.
Admite acțiunea formulată de reclamantul T. A. împotriva pârâtei Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași.
Dispune anularea deciziilor nr.114/22.09.2014 și nr.6483/2014 emise de pârâtă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Recursul de va depune la Tribunalul Călărași.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2015.
Președinte, N. M. T. | ||
Grefier, C. V. |
Red.N.T./05.06.2015
Tehnored.N.T./C.V.
Ex.4/05.06.2015
2 .
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 621/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 35/2015.... → |
|---|
