Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 3705/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3705/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 1140/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3705/2014
Ședința publică de la 08 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C.-V. B.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant . și pe pârât A. JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 2 din noul C.pr.civ.
Tribunalul, raportat la dispozițiile art. 95, art. 111 din noul C.pr.civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004 constată că este competent general, materiale și teritorial să judece cauza.
Tribunalul constată că acțiunea este legal timbrată.
Tribunalul, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Reține că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.02.2014, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a Finantelor Publice Cluj, să dispună restituirea sumei de 3.721 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, potrivit chitanței . nr._ din data de 22.11.2012 plus dobânda legală aferentă sumei, calculată de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Deși legal citată pârâta A. Județeană a Finantelor Publice Cluj nu a formulat întâmpinare.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Peugeot tip 407, . VF36ERHRH21390041, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, taxă de emisii poluante în cuantum de 3.721 lei la AFP Cluj-N., conform chitanței . nr._ din data de 22.11.2012 (fila 10).
Ulterior reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor Legii 9/2012, forma in vigoare până la data de 01.01.2013.
Analizând compatibilitatea taxei de emisii poluante cu dispozițiile legale comunitare, tribunalul reține următoarele:
Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de 07.04.2011 s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tribunalul apreciază că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE –, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.
Întrucât taxa de emisii poluante reglementată prin Legea 9/2012, forma in vigoarea până la data de 01.01.2013 are natură și scop similar celei reglementată de OUG 50/2008, instanța apreciază că cele statuate in jurisprudența comunitară cu privire la taxa de poluare sunt aplicabile si taxei de emisii poluante.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Concluzionăm că norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 13/2011 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele de mai sus în temeiul dispozițiilor art.8,18 din Legea nr.554/2004 tribunalul va admite acțiunea așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . cu sediul în municipiul Cluj-N., ., ., jud. Cluj, adresa de corespondență în D.,. ., jud. Cluj, împotriva pârâtei A. Județeană a Finantelor Publice Cluj-N., cu sediul în Cluj-N., Piața A.I. nr. 19, jud. Cluj.
Obligă pârâta A.J.F.P. Cluj să plătească reclamantei suma de 3.721 lei cu dobânda legală în materie civilă, calculată de la data de 01.12.2012 și până la achitarea integrală.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Calea de atac se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2014.
Președinte, C.-V. B. | ||
Grefier, L. C. |
L.C. 28 Mai 2014
Red.C.V.B./Tehn.L.C.
4 ex./28.05.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 705/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 4858/2014. Tribunalul... → |
|---|








