Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 179/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 179/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 11275/211/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator de date cu caracter personal 3184

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 179/2014

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. T.

Judecător P. U.

Judecător A.-M. B.

Grefier I.-M. P.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul O. R. PENTRU IMIGRARI CLUJ împotriva Sentinței civile nr._/2012 a Judecătoriei Cluj N. în contradictoriu cu intimatul M. F. BERNARD, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal se prezintă pentru Ministerul Public prin procuror R. G., din cadrul P. de pe langă Tribunalul Cluj Public, lipsa fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului.

Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul potrivit art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare pe recurs.

După rămânerea în pronunțare a cauzei, se prezintă reprezentantul recurentului consilier juridic M. L., care pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr._/22.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N. s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. F. BERNARD în contradictoriu cu intimatul O. R. PENTRU IMIGRARI CLUJ și s-a înlocuit amenda contravențională aplicată petentului prin procesul verbal . nr._/02.04.2011, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția acestuia asupra obligativității respectării actelor normative în materie.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție susmenționat, a fost sancționat potrivit art. 108 alin. 2 din OUG nr. 194/2002, republicată, cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, reținându-se că a fost depistat pe . de identitate asupra sa.

Prima instanța a mai reținut că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, judecătoria a apreciat că deși petentul susține că la momentul efectuării controlului avea asupra sa toate documentele solicitate, nu a produs nici un minim de dovadă în acest sens și nici nu a prezentat vreo imposibilitate de a produce această probă, astfel că în speță nu s-a făcut dovada contrară a prezumției de legalitate de temeinicie de care se bucură procesul verbal.

Ca urmare, prima instanța a reținut prin procesul verbal săvârșirea de către petent a contravenției menționate mai sus.

Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, prima instanța a apreciat că în speță se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „avertismentului”, care este suficient și de natură să îndeplinească funcția punitivă și de prevenire la care tinde o sancțiune contravențională, sens în care va atrage atenția petentului asupra obligativității respectării actelor normative în materie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul Serviciul pentru Imigrări al Județului Cluj, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.

În motivarea recursului recurentul a arătat că agentul constatator a respectat toate normele legale incidente la data întocmirii procesului verbal iar petentul nu a adus nici un mijloc de probă în sprijinul afirmațiilor sale și că procesul verbal a fost încheiat în mod legal.

Recurentul a mai arătat că petentul este vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa respectiv că procesul verbal este legal și temeinic, astfel că admiterea în parte a plângerii contravenționale echivalează cu garantarea contravenienților de exonerarea cunoașterii și respectării legislației dedicate, conduită inadmisibilă.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul O. Român pentru Imigrări împotriva sentinței civile nr._/22.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N., pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.01.2014.

Președinte,

M. T.

Judecător,

P. U.

Judecător,

A.-M. B.

Grefier,

I.-M. P.

Red.MT/tehn.mG

2 ex. 03.02.14

Jud. fond D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 179/2014. Tribunalul CLUJ