Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5291/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5291/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 2827/117/2014
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5291/2014
Ședința publică de la 18 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Grefier O.-R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul B. I. N. în contradictoriu cu pârâta A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, avocat P. B. S., lipsă fiind pârâta și chemata în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în temeiul art. 131 C.pr.civilă instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Instanța pune în discuție admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție a Administratiei F. pentru Mediu, formulată de pârâtă.
Reprezentantul reclamantului arată că, așa cum a menționat și în răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei, solicită respingerea cererii de chemare în garanție.
Instanța, deliberând, admite în principiu cererea de chemare în garanție
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată, constând în contravaloare taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul B. I. N. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ N..
Reclamantul a solicitat și a solicitat restituirea sumei de 3740 lei, plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehiculul său, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării, respectiv 11.03.2009 până la restituirea sumei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul autovehiculului, marca Audi A4 Avant, . WAUZZZ8DZTA243010, înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ N. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii. Pe fondul cauzei pârâta arătat că acțiunea este neîntemeiată. În subsidiar, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte, în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 50/2008.
La dosarul cauzei s-au depus chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Pe fondul cauzei, instanța constată că prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată ulterior, instanța constată că este menționat expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza N. c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta AFP T., urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa pe poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
Conform prevederilor art. 21 alin 4 din Codul de procedura fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuată fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Apoi, principiul răspunderii patrimoniale presupune reparația in natură si integrală a prejudiciului, iar o justă reparație a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a încasării și folosirii de către pârâtă a unei sume, fără temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci și a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil.
În temeiul art. 451 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă să îi plătească reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 840 lei reprezentând cheltuieli de judecată și onorariu avocațial.
Având în vedere că potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, această taxă se face venit la ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, instanța o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 72 din Codul de procedură civilă, să restituie pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție taxa de poluare, dobânda legală și cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. I. N., cu dom. procesual ales în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj N., Piața A. I., nr. 19, jud. Cluj.
Obligă pe pârâtă să plătească în favoarea reclamantului suma de 3740 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare nedatorată și dobânda legală de la data de 11.03.2009 până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 840 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de AJFP Cluj în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6 și obligă chemata în garanție să plătească în favoarea pârâtei suma de 3740 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată și dobânda legală de la data de 11.03.2009 până la data plății efective, precum și a sumei de 840 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2014.
Președinte, V. B. | ||
Grefier, O.-R. L. |
VB/ORL 10.10.2014 5 ex.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 6620/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








