Obligaţia de a face. Sentința nr. 6403/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 6403/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 6378/117/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6403/2014

Ședința publică de la 08 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

Grefier C.-C. T.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant C. G. CU DOMIC.PROC. ALES LA AV.NERGHES și pe pârât P. M.. C. N., pârât C. L. AL M.. C. N., pârât M. C. -N., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării; în cauză a fost întocmit referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, prevăzut de art. 420 alin. (1) C.pr.civ.

Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., sub nr._ reclamant C. G. CU DOMIC.PROC. ALES LA AV.NERGHES a chemat în judecată pe pârâții P. M.. C. N., C. L. AL M.. C. N. și M. C. -N. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se oblige pârâții la atribuirea în folosință gratuită a suprafeței de teren în vederea contruirii unei locuințe.

În fapt, reclamantul a solicitat atribuirea în folosință gratuită de către pârți a unei suprafețe de teren de 300 mp pentru construirea unei locuințe .

În drept, s-au invocat prevederile Legii 15/2003 și prevederile Legii nr. 554/2004.

La data de 07.04.2014 cauza fost suspendată în temeiul art. 411 pct 2 Cod proc civ.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de față.

Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Având în vedere că de la data de 07.04.2014 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantului și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul C. G., CNP_, cu domiciliul proc ales la SCA Nerghes, F. și Asociații C.-N., ., . cu pârâții P. M.. C. N., C. L. AL M.. C. N. și M. C. -N., toți cu sediul în C.-N. .-3.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică azi 08.12.2014.

Președinte,

A. N.

Grefier,

C.-C. T.

Red.AN /tehnored CCT

4 ex/. 07 Ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 6403/2014. Tribunalul CLUJ