Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 411/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 411/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 24466/211/2012
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 411/2014
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. O. O.
Judecător I. P.
Judecător M. F. B.
Grefier L. C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurenta M. A. împotriva Sentinței civile nr. 2002/01.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ privind și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 159/1 alin.4,art. 2 pct.3 C.pr.civilă și art. 34 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la art. 2 pct.2 C.pr.civilă.
Se constată că recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimatul.
Se constată că în motivele de recurs, recurentul solicită instanței efectuarea unor adrese către Primăria mun. Cluj-N. și către Inspectoratul de Poliție Cluj pentru a comunica la dosarul cauzei înregistrarea camerei video de pe stâlpul situat pe trecerea de pietoni din dreapta imobilului cu nr.8 din Piața M. V., de la orele 13.00 din data de 08.10.2012 (astfel cum s-a descris în procesul-verbal).
Instanța, va respinge cererea formulată de recurentă ca neutilă soluționării cauzei.
Instanța constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 pct.2 Cod p.civilă, astfel că lasă cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2002/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj N. în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea contravențională precizată de petenta M. A.-C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ și a fost menținut procesul verbal de contravenție . nr._/08.10.2012 încheiat la data de 08.10.2012 de organul constatator IPJ Cluj ca fiind legal și temeinic încheiat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/08.10.2012 de către intimatul IPJ Cluj, petenta M. A.-C. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei, aplicându-i-se totodată și sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, reținându-se că, în data de 08.10.2012, în jurul orelor 13.00, a condus auto cu nr. înmatriculare_ în Piața M. Viteazul, și ajungând la trecerea de pietoni semnalizată și marcată situată în dreptul imobilului cu nr. 8 nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar.
În drept, fapta petentei a fost încadrata în prevederile art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționata în baza acelorași texte de lege.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G nr. 195/2002, republicată, cu modificările ulterioare, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”.
Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a semnat procesul verbal, menționându-se la rubrica obiecțiuni că nu sunt obiecțiuni.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt reținute, precum și asupra încadrării juridice date acesteia, până la proba contrară ce incumbă petentului.
Instanța a procedat, cu precădere, la analiza legalității procesului-verbal de contravenție contestat, observând respectarea cerințelor legale, a căror nesocotire se sancționează cu nulitatea absolută, ce poate fi invocată și din oficiu, de instanța de judecată.
Astfel, instanța a reținut că înscrisul întocmit trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase, prevederilor O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.
În conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, care poate fi invocată și, din oficiu, de instanța de judecată, mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.
Observând procesul-verbal de contravenție, instanța a constatat că agentul constatator a făcut mențiunile cuvenite, în sensul mai-sus arătat, astfel că, în cauză, nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, fapta fiind suficient de descrisă pentru a permite un control al celor consemnate în procesul verbal.
Mențiunile prevăzute de textul art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, altele decât cele la care face referire art. 17 din O.G. nr. 2/2001, trebuie să fie cuprinse, în mod obligatoriu, în cuprinsul înscrisului contravenției, însă sancțiunea care intervine, în caz de neconformare, este nulitatea relativă și implicită, condiționată de o vătămare.
În același sens a statuat și Î.C.C.J. – Secții Unite prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007, de admitere a recursului în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., decizie publicată în M.OF. al României, Partea I, nr. 833 din 05.12.2007.
Instanța a reținut, totodată, că fapta contravenționala, astfel cum a fost conturata și reținuta de agentul de poliție, a fost în mod corespunzător încadrata, în drept, în dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționata conform aceluiași text normativ, amenda aplicată fiind stabilită la minimul special prevăzut de lege.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că petenta nu a răsturnat prezumția de adevăr de care se bucură procesul-verbal de contravenție, întrucât nu a dovedit o stare de fapt contrară celei atestate de către agentul constatator în actul contravenției.
Procesul-verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt reținute, întrucât împrejurările comiterii faptei contravenționale reprezintă constatări personale (ex propriis sensibus) ale agentului constatator, până la proba contrară care incumbă petentului. În ceea ce privește sarcina probei, conform principiul statuat de art. 1169 C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petenta susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că, în acest mod, s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.
In realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției – actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de lege – și cu prezumția de veridicitate – actul reflecta in mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă – prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină, cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră ca una din limitele pana la care poate sa acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personala a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, cum este și situația în cauza de față – fapta fiind constatată nemijlocit de către agentul constatator – procesul-verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Instanța a apreciat că această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce instanța are oricum obligația de a verifica din oficiu, legalitatea procesului verbal, in raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absoluta a acestuia. Astfel, deși pornește de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va întemeia doar pe aceasta, fapt care constituie o limită rezonabilă în aplicarea prezumției.
Astfel, instanța a reținut situația de fapt astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal, iar în drept fapta petentei întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzuta de art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționata conform aceluiași text de lege.
Instanța a mai reținut că nu se impune redozarea sancțiunii contravenționale aplicate, întrucât, în raport de contravenția concret săvârșită, amenda contravențională stabilită este proporțională cu gradul de pericol reliefat prin săvârșirea ilicitului contravențional, sancțiunea fiind aplicată prin orientare la minimul special prevăzut de lege, astfel că agentul constatator a realizat o individualizare temeinică și legală a sancțiunilor contravenționale aplicate în sarcina petentei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. A. C. solicitând modificarea sentinței, admiterea plângerii contravenționale și, în principal anularea procesului verbal de contravenție ca fiind nelegal și netemeinic, exonerarea sa de plata amenzii și înlăturarea sancțiunii suspendării permisului de conducere, iar în subsidiar aplicarea sancțiunii principale a avertismentului.
În motivare, recurenta a arătat că, în data de 08.10.2012 conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în Piața M. V., a încetinit la toate trecerile de pietoni de pe acea stradă, s-a asigurat că nu există pietoni angajați în traversarea străzii, iar după ultima trecere de pietoni a fost oprită de agentul constatator.Fiind vorba despre o stradă intens circulată viteza cu care se circulă este inevitabil una redusă, există cel puțin două treceri de pietoni pe această stradă, iar pietonii traversează în mod constant, fie pe trecerea de pietoni, fie înafara ei.
Cu privire la probațiune, a arătat că, sarcina probei în mod greșit cade în sarcina contravenientului. În momentul în care a fost oprită de agentul constatator era singură în mașină, iar atât în momentul în care a fost oprită de către agentul constatator, cât și în timpul întocmirii procesului verbal era un număr mare de persoane la fața locului și care ar putea certifica dacă a încălcat legea contravențională.
Mai învederează că, în conformitate cu art. 6 CEDO îi sunt recunoscute petentului dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și egalitatea de arme. Prezumția astfel instituită în favoarea petentului face ca în plan probator sarcina probei să revină agentului constatator. Referitor la petitul subsidiar, arată că, raportat la art. 7 din OG 2/2001avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță atunci când se apreciază că autorul nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede în mod expres acest lucru.
A menționat că este o persoană care circulă întotdeauna prudent și încearcă să aibă un comportament cât mai corect și apropiat de normele legale. A arătat că locuiește în . în Cluj N., iar fiica sa este elevă în clasa a IX la un liceu din Cluj N., astfel împrejurarea de a i se suspenda permisul de conducere îi va provoca o îngreunare semnificativă în activitățile zilnice deoarece este responsabilă de ducerea-aducerea fiicei la școală și prezentarea sa la locul de muncă.
În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001, OUG 195/2002, art. 304 ind. 1 c.pr.civ.
Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând recursul formulat, reține că, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/08.10.2012 încheiat de către intimatul IPJ Cluj, recurenta M. A.-C. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei, aplicându-i-se totodată și sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
În fapt, s-a constatat că, în data de 08.10.2012, în jurul orelor 13.00, a condus auto cu nr. înmatriculare_ în Piața M. Viteazul, și ajungând la trecerea de pietoni semnalizată și marcată situată în dreptul imobilului cu nr. 8 nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar.
Referitor la legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, tribunalul constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petenta nu a indicat vreun motiv de nelegalitate.
Sub aspectul temeiniciei, reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Având în vedere aceste principii, tribunalul constată că, așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal recurenta a semnat actul de sancționare fără a avea obiecțiuni, recunoscând astfel situația de fapt descrisă.
În aceste condiții, agentul constatator a respectat prevederile art. 19 din OG 2/2001 care prevăd că, procesul verbal este semnat de un martor atunci când persoana sancționată nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze. Așadar, sunt neîntemeiate susținerile recurentei în sensul că, agentul constatator a încheiat procesul verbal în lipsa unui martor care să certifice că a încălcat legea contravențională. Pe de altă parte, așa cum rezultă din prevederile art. 19 din OG 2/2001 rolul martorului asistent este de a certifica lipsa persoanei sancționate la încheierea procesului verbal sau refuzul acestuia de a semna actul de sancționare, iar nu de a întări constatările agentului de poliție.
Recunoașterea recurentei coroborată cu constatarea agentului de poliție conduc în mod rezonabil la concluzia că împotriva acesteia s-a ridicat o acuzație bazată pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea acesteia (principiu extras din cauza Blum v. Austria, hotărârea din 3 februarie 2005, paragraf 28).
Cu toate că recurenta a contestat prin plângerea contravențională situația de fapt reținută în procesul-verbal, aceasta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia. Totodată, nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.
În concluzie, acțiunea recurentei constând în neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 101 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, astfel că măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării este legală.
Tribunalul apreciază ca amenda contravenționala a fost in mod corect individualizata de către agentul constatator, fiind aplicată în cuantumul minim prevăzut de textul de lege sancționator, avându-se in vedere gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, cunoscut fiind ca fiecare participant la trafic trebuie sa-si coordoneze conduita cu a celorlalti si sa o adapteze in asa fel diverselor situatii concrete, incât sa nu incalce dispozitiile legale privind circulatia rutiera.
Referitor la sancțiunea complementară, constată că aceasta a fost în mod legal aplicată de agentul constatator, avand in vedere dispozitiile art.111 alin.1 lit.c din O.U.G. nr.195/2002 rep, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, fiind aplicabilă de drept conform dispozitiilor art.100 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002 Rep.
Împrejurarea că, recurenta este responsabilă de ducerea-aducerea fiicei la școală și prezentarea sa la locul de muncă nu justifică înlăturarea sancțiunilor aplicate prin procesul verbal legal încheiat, cu atât mai mult cu cât transportul chiar și din . asigura prin folosirea transportului în comun.
În consecință, față de considerentele expuse, va respinge recursul declarat de recurenta M. A.-C. împotriva sentinței civile nr. 2002/2013 pronunțatăîn dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj N. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta M. A.-C. împotriva sentinței civile nr. 2002/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj N. pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 Martie 2014
Președinte, G. O. O. | Judecător, I. P. | Judecător, M.-F. B. |
Grefier, L. C. |
Red. Dact. GOO 2 ex/28.04.2014
Judecător fond C. S. N.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2047/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 425/2014.... → |
|---|
