Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 425/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 425/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 12152/211/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 425/R/2014

Ședința publică de la 05 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. O. O.

Judecător I. P.

Judecător M. F. B.

Grefier L. C.

S-a luat spre examinare recursul formulat de recurentul M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr. 3538/20.02.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosar nr._ privind și pe intimatul M. O. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, personal, acesta legitimându-se în instanță cu C.I. ..X._ – CNP_, lipsă fiind reprezentantul recurentului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 159 ind.1 (4), art. 2 pct.3 C.pr.civilă și art. 34 alin.2 din O.G. 2/2001, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Se constată că recursul a fost formulat în termen, motivat și comunicat intimatului.

Intimatul arată că nu mai are cereri de formulat în probațiune.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul solicită instanței respingerea recursului formulat de M. C.-N., Direcția Poliția Locală și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria C.-N..

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.3578/20.02.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N. s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul M. O. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ și s-a anulat procesul-verbal de contravenție nr._ din data de 08.05.2012, încheiat de intimat, exonerând petentul de la plata amenzii.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție susmenționat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 400 lei, pentru că, la data de 02.05.2012, ora 09:16, a parcat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în incinta parkingului de pe . locuri de parcare și încălcând astfel prevederile art. 10 lit. d din HCL nr. 26/2010.

Prima instanța a mai reținut că petentul a plătit parcarea și că nu a ocupat în totalitate cel de-al doilea loc de parcare, motiv pentru care s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 10 lit. d din HCL nr. 26/2010, or, întrucât temeiul răspunderii contravenționale îl poate constitui doar săvârșirea unei contravenții, instanța urmează să admită plângerea petentului, să anuleze procesul-verbal contestat și să exonereze petentul de plata amenzii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. C.-N., solicitând admitere recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că niciunul din argumentele invocate nu constituie motive de anulare a procesului verbal iar existența faptei contravenționale nu este condiționată de ocuparea în totalitate acelor două locuri de parcare, textul de lege neprecizând această împrejurare.

Recurentul a mai arătat că admiterea plângerii contravenționale nu este o soluție legală și temeinică, din moment ce forța probantă a procesului verbal nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat în cauză.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Sentința civilă nr.3578/20.02.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N. este legală și temeinică, nefiind incident vreun motiv de casare sau modificare a acesteia.

Astfel, în mod legal instanța de fond a reținut, coroborând procesul verbal de constatare a contravenției cu fotografiile de la filele 22-23 din dosarul instanței de fond, că deși autoturismul a depășit cu partea din spate – dreapta marcajul locului său de parcare, modalitatea de parcare a permis utilizarea deplină a locului de parcare alăturat iar locul astfel lăsat de către petent era necesar pentru a deschide portiera în locul in care era montat scaunul copilului său.

Pentru aceste motive, în baza art.312, art.304, art.304 ind.1 C:pr.ci., instanța va respinge recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.3578/20.02.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva sentinței civile nr.3578/20.02.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2014.

Președinte,

G. O. O.

Judecător,

I. P.

Judecător,

M.-F. B.

Grefier,

L. C.

Red.IP/tehn.MG

2 ex. 11.03.14

Jud. fond P. A. M.

Judecătoria C.-N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 425/2014. Tribunalul CLUJ