Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1032/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1032/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 26584/211/2013
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1032/2014
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. T.
Judecător D. C.
Grefier G. B. P.
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelantul C. M. S., împotriva Sentinței civile nr 2904/2014 pronunțată în dosarul nr_ al Judecătoriei Cluj-N. privind și pe intimat I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, temeiul de drept fiind art. 95 pct. 2 din Noul cod de proc. civ., care prevede că Tribunalul judecă ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în prima instanță. Totodată instanța constată că apelul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat intimatului.
Instanța procedează la legitimarea apelantului, care prezintă spre vedere instanței cartea sa de identitate.
Instanța pune în vedere apelantului să achite o diferență de taxa de timbru în sumă de 10 lei și lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare se prezintă apelantul și depune dovada achitării diferenței de taxă de timbru în sumă de 10 lei.
Apelantul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus, împrejurare față de care instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelantul solicită instanței admiterea apelului și în urma rejudecării cauzei schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale, înlocuirea sancțiunii contravenționale pecuniare cu sancțiunea avertismentului. Arată că a fost sancționat numai pentru încadrarea necorespunzătoare pentru direcția de mers, fără a se face referire în procesul verbal la eventualele condiții dificile de trafic ori la blocarea de către apelant a unei benzi de circulație Ori procesul verbal trebuie să conțină printre altele arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Nu solicită cheltuieli de judecată
Instanța reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr. 2904/2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în dosar nr._, a fost respinsă plângerea formulată de petentul C. M. S., în contradictoriu cu I.P.J. CLUJ.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din 25.10.2013 (f. 23), petentul C. M.-S. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 420 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. (1) pct. 16 din OUG nr. 195/2002. În sarcina petentului s-a reținut faptul că, în data de 25.10.2013, ora 18:50, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . Mănăștur, la intersecția străzilor de mai sus, s-a încadrat necorespunzător pentru direcția de deplasare.
Instanța a reținute că în ciuda susținerilor petentului, fapta sa nu este lipsită de gravitate. Astfel, faptul că la ora săvârșirii contravenției traficul era deosebit de aglomerat nu este de natură să constituie o circumstanță favorabilă petentului, fiind evident că prin manevra sa prin care a blocat o bandă de circulație acesta a sporit condițiile dificile de desfășurare a traficului. Ori, chiar dacă ar fi adevărat că petentul nu s-a putut încadra corect din cauza numărului mare de autovehicule aflat pe banda pe care intenționa să treacă, nimic nu îl împiedica să își continue drumul virând la dreapta, iar mai apoi să găsească o soluție pentru a se întoarce și a ajunge în punctul dorit. Procedând în sens contrar și alegând să meargă pe traseul plănuit inițial fără a ține cont de faptul că astfel îi stânjenește pe ceilalți participanți la trafic, petentul și-a asumat riscul sancționării sale. Prin urmare, sancțiunea aplicată acestuia este proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel petentul, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii, în sensul admiterii plângerii, așa cum a fost formulată.
În motivare se arată că, trebuie să se țină seama de dispozițiile art. 16 din OG nr. 2/2001, care stabilește că procesul–verbal trebuie să conțină arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube.
Aspectele din raportul agentului constatator, nu au fost consemnate în procesul–verbal, față de care ar fi avut obiecțiuni.
Nu a formulat obiecțiuni, întrucât a fost nevoit să se încadreze necorespunzător pentru direcția de mers și atât a consemnat și agentul. În situația existentă, un eventual dubiu, nu poate să profite decât lui. Deoarece în procesul –verbal nu sunt indicate astfel de împrejurări, se poate prezuma că, gradul de pericol social concret, a fost minim.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului, întrucât procesul –verbal se bucură de prezumția de legalitate.
Fapta a fost constatată de propriile simțuri de agentul constatator, iar sarcina probei revine petentului.
Fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, datorită urmării care s-ar fi putut produce.
Analizând apelul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul îl va admite pentru următoarele considerente:
Prin procesul–verbal de contravenție s-a menționat la descrierea faptei doar că petentul nu s-a încadrat corespunzător, pentru direcția de deplasare.
Art. 16 din OG nr. 2/2001, prevede că procesul –verbal, trebuie să descrie împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei.
Săvârșirea faptei nu a fost contestată, iar instanța de fond, în analiza plângerii, a reținut că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social, fără a arăta în ce constă acesta.
În analiza sancțiunii, instanța trebui să aibă în vedere dispozițiile art. 21 al.3 din OG nr. 2 /2001, respectiv să aibă în vedere gradul de pericol concret al faptei, împrejurările de săvârșire ale acesteia, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În raport de ora menționată în cuprinsul procesului –verbal, ca săvârșire a contravenției și a locului acesteia, se poate aprecia că într-adevăr, că fapta a avut loc la un interval al zilei, când traficul este aglomerat și încadrarea pe direcția de mers, este dificilă uneori.
Într-adevăr, prin modalitatea aleasă de petent, de continuare a drumului, și-a asumat riscul unei sancțiuni, însă în cauza de față, sancțiunea trebuie să fie în concordanță cu pericolul social concret al faptei.
Sancțiunea nu trebuie să reprezinte un scop în sine, dar trebuie să contribuie, la formarea unui spirit de responsabilitate.
Prin aplicarea avertismentului, se poate aprecia că scopul sancțiunii este atins, în condițiile în care, nu există vreo dovadă că petentul a mai fost sancționat, astfel că acest aspect să reprezinte o circumstanță de agravare a situației personale a contravenientului. De altfel trebuie reținut, că urmarea produsă în cazul de față, este doar de pericol și reprezintă o atingere minimă normelor sociale.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 480 C.pr.civ. și art. 34 din OG nr. 2 /2001, va admite în parte apelul formulat de apelantul C. M. S., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ,, împotriva Sentinței civile nr. 2904/2014 pronunțată în dosarul nr._ al judecătoriei Cluj-N. pe care o va schimba în sensul că: va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. M. S., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj și înlocuiește sancțiunea amenzii aplicate prin procesul verbal . nr._/25.10.2013 cu sancțiunea avertismentului.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul C. M. S., CNP_ domiciliat în Cluj-N., .,. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N.,. jud. Cluj, împotriva Sentinței civile nr. 2904/2014 pronunțată în dosarul nr._ al judecătoriei Cluj-N. pe care o schimbă în sensul că:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. M. S., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj și înlocuiește sancțiunea amenzii aplicate prin procesul verbal . nr._/25.10.2013 cu sancțiunea avertismentului.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. T. D. C., aflată
în C.M. semnează
Președintele instanței
Grefier,
G. B. P.
Red. M.T. /Dact.E.C. 4 EXPL.
16.12.2014.
Judecător de fond: I. PĂSCULEȚ –Judecătoria Cluj-N.
G.P. 17 Noiembrie 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2016/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1163/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








