Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1898/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1898/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 332/117/2015
Dosar nr._ *
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1898/2014
Ședința publică de la 29 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. C. J.
Judecător I. N. B.
Judecător S. T.
Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurent K. A. împotriva sentinței civile nr._ din 20.12.2013 pronunțată de Judecătoria C.-N. privind și pe intimat M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul K. A., lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, procedând la verificarea competenței în temeiul dispozițiilor art. 159/1 alin. 4 din Cod procedură civilă Tribunalul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 34 alin. 2 din OG 2/2001; constată că recursul a fost declarat în termen, a fost motivat și comunicat cu intimatul.
Se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 30.05.2014, întâmpinare, de către intimatul M. C.-N.-Direcția Generală Poliția Locală.
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare, cu recurentul K. A..
La întrebarea instanței, recurentul K. A., arată că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării, solicită judecarea cauzei la termenul de azi..
Instanța întreabă recurentul dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.
Recurentul K. A., solicită admiterea recursului pentru toate argumentele arătate în scris.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/20.12.2013 a Judecătoriei C.-N. a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul K. A., domiciliat în C.-N., ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., cu sediul în C.-N., .-3, jud. C. și în consecință s-a menținut procesul verbal . nr._ încheiat de intimat la data de 16.02.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată la intimat la data de 28.02 2012 și la instanță la data de 28.03.2012 sub nr._, petentul K. A. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea Procesului verbal . nr._ încheiat de intimat.
În fapt, petentul arată că se impune anularea actului atacat datorita modului excesiv de acționare a echipajului care a întocmit procesul verbal, sens în care a solicitat intimatului stocarea imaginilor și convorbirilor.
Plângerea nu a fost motivata în drept.
În probațiune au fost anexate înscrisuri.
Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu a delegat reprezentant la dezbateri.
Prin Sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei C.-N. a fost admisă plângerea petentului și anulat procesul verbal contravențional.
Urmare a exercitării căii de atac de către intimat, prin Decizia civilă nr. 1024/2013 a Tribunalului C. a fost casată în întregime Sentința civilă nr._/2012 și trimisă cauza în rejudecare pentru a se administra probe care să confirme sau infirme cele reținute în procesul verbal contravențional și pentru a verifica susținerile petentului.
În rejudecare, în temeiul art. 167 și urm. C. proc. civ., instanța a încuviințat dovada cu înscrisuri și totodată a audiat martorul semnatar al procesului verbal și a efectuat adresa la intimat pentru a comunică imaginile stocate a camerelor video.
Prin răspunsul trimis s-a arătat că nu au fost stocate imaginile camerelor video (f.7).
Analizând actele existente la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Procesul verbal . nr._ încheiat de intimat, prin Direcția politiei locale, la data de 16.02.2012 s-a aplicat petentului 2 puncte amendă în valoare de 140 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 142 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 din OUG nr. 195/2002, cu amenda de la 140 la 210 lei.
S-a reținut ca la data de 16.02.2012, ora 13:35, în P-ta L. B. din C.-N., petentul a oprit voluntar neregulamentar auto marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, pe scuarul din fața Casei de Cultură.
Petentul a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție, fapt atestat de martorul P. B. și necontestat de petent. Totodată, în cadrul depoziției sale, martorul a arătat ca el nu l-a văzut pe petent, dar a văzut ca este vorba de un taximetru, agentul constatator solicitându-i doar să certifice că petentul refuză semnarea procesului verbal întocmit deja (f.11).
Analizând plângerea contravenționala și procesul verbal atacat, față de data încheierii și a celei de înregistrare a plângerii la registratura intimatului, s-a constatat că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de către intimat la data de 16.02.2012, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Astfel, instanța a reținut că potrivit art. 142 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 oprirea voluntara a vehiculelor este interzisa în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, în caz contrar, fapta conducătorului auto constituind contravenție care se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni, adică 2 sau 3 puncte-amendă și aplicarea a două puncte de penalizare, potrivit art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 din OUG nr. 195/2002.
În același timp, potrivit art. 63 alin. 2 lit. a) din OUG nr. 195/2002, nu se consideră oprire imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin aceasta manevra nu a fost perturbata circulația pe drumul public respectiv, iar conform prevederilor art. 20 alin. 4 din Legea nr. 38/2003, „(4) Pentru îmbarcarea sau debarcarea unui client, taxiurile pot opri și pe drumurile publice cu restricții privind oprirea, cu excepția locurilor periculoase, cu condiția să nu fie perturbată circulația prin această manevră.”
În ceea ce privește susținerile petentului potrivit cărora la data respectivă a dorit să intre în standul de taximetre aflat în fata Casei de Cultura a Studenților dar acesta era ocupat astfel încât la schimbarea culorii semaforului a semnalizat și a plecat și în lipsa altor probe, instanța a apreciat că tocmai acestea îl incriminează pe petent, respectiv faptul că nu a avut loc în standul de taximetre dar cu toate acestea a oprit în zona interzisă prin indicator, în caz contrar s-ar fi aflat în una din coloanele aflate la semafor și nu în zona interzisă. T., instanța de fond a arătat că petentul nu a făcut dovada că se află în situația de excepție reglementată de lege. De altfel, este cunoscut faptul că în zona standurilor pentru taximetre se află mai multe mașini decât capacitatea standurilor dar cu toate acestea ele staționează în acea zona, de multe ori încurcând circulația, prin blocarea unei benzi de circulație.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a apreciat că fiind neînlăturată prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 16.02.2012 motiv pentru care a respins plângerea și a menținut procesul verbal împreună cu sancțiunea aplicată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs K. A. solicitând anularea Sentinței civile nr._/20.12.2013 și menținerea sentinței civile nr._/2012 a Judecătoriei C.-N..
În motivare arată că, martorul audiat în cauză a confirmat că a semnat procesul verbal și a văzut și a confirmat că poliția i-a arătat mașina care refuză să semneze și că aceasta era un taxi.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 30.05.2014, intimata M. C.-N. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul K. A., împotriva sentinței civile nr._ din 20.12.2013 în dosarul Judecătoriei C.-N., ca nefondată și menținerea sentinței civile atacate.
În motivare arată că, soluția atacată este legală și temeinică, întrucât, acestuia îi incumbă sarcina probei, ori, sus-numitul nu a făcut dovada existenței unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat.
Astfel, având în vedere dispozițiile art.34 al.1 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul constată că, procesul verbal de contravenție în discuție a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, din economia aceluiași text de lege mai sus menționat, procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrarie; per a contrario, sarcina probei incumbă petentului.
Ori, raportat la probatoriul administrat în cauză, respectiv din declarația martorului P. B., reiese faptul că, acesta nu l-a văzut pe petent; a văzut doar că este vorba de un taximetru; că petentul a refuzat să semneze procesul-verbal încheiat de agentul constatator; dealtfel, acesta din urmă i-a solicitat doar să certifice faptul că, petentul refuză semnarea procesului-verbal deja întocmit.
Față de cele mai sus menționate, câtă vreme sus-numitul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută de agentul constatator, inclusiv cea potrivit căreia s-ar fi aflat în situația de excepție reglementată de disp. art.63 al.2 lit.a din OUG 195/2002, în mod just instanța de fond a respins plângerea acestuia ca neîntemeiată.
Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza art.312 C.p.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul K. A. împotriva sentinței civile nr._ din 20.12.2013, pronunțată în dosar nr._ * al Judecătoriei C.-N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul K. A., domiciliat în C.-N., ., ., împotriva sentinței civile nr._ din 20.12.2013, pronunțată în dosar nr._ * al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 29.10.2014.
Președinte, F. C. J. | Judecător, I. N. B. | Judecător, S. T. |
Grefier, L. B. |
Red. 2 ex./I.N.B./D.M.
08.01.2015
Jud.fond: N.-F. B.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 4181/2014.... → |
|---|
