Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 2103/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 2103/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 19841/117/2012*

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2103/2014

Ședința publică din data de 3 martie 2014

Completul constituit din:

Președinte: A. G. C.

Grefier I.-M. P.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant H. T. și pe pârât U. DE S. AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA CLUJ, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av. O. L., reprezentantul pârâtei fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că prin registratura tribunalului la data de 26 februarie 2014 s-a depus de către reclamant note scrise, iar la data de 27 februarie 2014 prin registratura tribunalului pârâta a depus la dosar răspunsul la interogator, care se comunică reprezentantului reclamantului.

Reprezentantul reclamantului după studierea răspunsului la interogator declară că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul H. T. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj să se pronunțe o sentință prin care să fie obligată pârâta la comunicarea în scris a informațiilor de interes public pe care le-a solicitat prin cererea formulată în conformitate cu Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 30 octombrie 2012, a adresat pârâtei o cerere în conformitate cu Legea 544/2001, cerere înregistrată cu nr._/30.10.2012, prin care a solicitat informații de interes public și anume:

- care sunt terenurile și clădirile concesionate de U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj și instituțiile subordonate acestuia în perioada 1 iunie 2004 -1 octombrie 2012? Care este suprafața fiecărui teren și clădire în parte, au i-a fost concesionat și care este prețul plătit de concesionari ? Care au fost modalitățile, de concesionare în fiecare caz în parte și când va expira aceasta? Are fiecare concesiune în parte clauza de prelungire?

- care au fost serviciile concesionate de USAMV și instituțiile subordonate in perioada similară? Care a fost prețul, câștigătorul și modul în care s-a desfășurat fiecare procedură în parte?

- care sunt terenurile deținute de USAMV și de instituțiile subordonate, care este suprafața fiecărui teren, și care este utilizarea actuală a fiecărui teren în parte?

Pârâta, prin răspunsul din data de 28.11.2012, a refuzat să răspundă la oricare din întrebările amintite mai sus, menționând fără a justifica, un caz de exceptare a informațiilor de interes public și anume cel prevăzut la art. 12 alin. 1 lit. c din Legea nr. 544/2001, susținând că divulgarea unor astfel de informații ar antrena răspunderea contractuală, în temeiul clauzelor contractuale stipulate în înscrisurile amintite. Totodată, referitor la terenurile deținute de Universitate, s-a răspuns faptul că în prezent se desfășoară acțiunea de intabulară, astfel încât informații exacte asupra lor vor putea fi oferite după finalizarea acțiunii. Or, este greu de acceptat, faptul că în Ardeal, unde nivelul de dezvoltare al regimului de publicitate prin Cartea Funciară, toate terenurile deținute de Universitate se află în proces de întabulare. Consideră reclamantul că acest refuz explicit de a pune la dispoziția mass-media a acestor informații vatămă nu doar dreptul reclamantului de a avea acces la informații de interes public, dar mai ales dreptul societății civile de a avea cunoștință de clauzele contractuale menționate în contractele de concesiune încheiate de Universitate. Arată reclamantul că toate cele trei întrebări formulate, privesc informații de interes public, iar motivele invocate de către instituția publică nu se justifică, întrucât interesul public este mai presus de orice voință privată. Mai mult, simpla categorisire a acestor informații ca atingând principiul concurenței loiale, nu reprezintă o motivare, ci un simplu refuz nejustificat. De asemenea, nerespectarea obligației de furniza informațiile de interes public a creat un prejudiciu moral în sarcina sa, pe care îl evaluează la valoarea de 100.000 lei.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nelegală. Pârâta a arătat că datele pe care le solicită reclamantul nu intră sub incidenta art. 5 din Legea nr. 544/2001, acestea fiind de natură comercială si sunt protejate de clauze contractuale de confidențialitate.

Prin Sentința civilă nr. 8487/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamant, însă prin Decizia civilă nr.9742/2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 14.10.2013 în același dosar s-a admis recursul declarat de reclamantul H. T. împotriva sentinței civile menționate, care a fost casată în întregime iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ iar instanța a administrat proba cu interogatoriul pârâtei (filele 17-18).

Prin note scrise, reclamantul a reiterat solicitările și susținerile formulate în cadrul acțiunii introductive (filele 19-26).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._/30.10.2012, reclamantul H. T. a solicitat pârâtei U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj să îi comunice următoarele informații:

- care sunt terenurile și clădirile concesionate de U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj și instituțiile subordonate acesteia în perioada 1 iunie 2004 -1 octombrie 2012, care este suprafața fiecărui teren și clădire în parte, cui i-au fost concesionate și care este prețul plătit de concesionari; care au fost modalitățile de concesionare în fiecare caz în parte și când va expira aceasta respectiv dacă are fiecare concesiune în parte clauza de prelungire;

- care au fost serviciile concesionate de USAMV și instituțiile subordonate în perioada similară, care a fost prețul, câștigătorul și modul în care s-a desfășurat fiecare procedură în parte;

- care sunt terenurile deținute de USAMV și de instituțiile subordonate, care este suprafața fiecărui teren și care este utilizarea actuală a fiecărui teren în parte.

Prin adresa nr._/28.11.2012 pârâta a comunicat reclamantului că datele pe care le solicită nu intră sub incidența art. 5 din Legea 544/2001, acestea fiind de natură comercială și fiind protejate de clauze contractuale de confidențialitate, conform art. 12 alin. 2 din Legea nr. 544/2001.

Cu privire la situația terenurilor deținute de către USAMV din Cluj-N., pârâta a arătat că în privința acestora se desfășoară acțiunea de întabulare, urmând ca la finalizarea acțiunii să furnizeze informații exacte din acest punct de vedere.

Pe cale de consecință, reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ cu solicitarea de a dispune obligarea pârâtei la furnizarea informațiilor de interes public solicitate, cerând și acordarea de daune morale de 100.000 lei.

Potrivit art. 12 alin. 1 lit. c din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, „Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1 și, respectiv, la art. 111, următoarele informații: (…)

c) informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuala ori industriala, precum si principiului concurentei loiale, potrivit legii”.

Tribunalul apreciază, însă, că nu este suficient ca autoritatea sau instituția publică interpelată cu o solicitare de comunicare de informații de interes public să se prevaleze de acest text legal pentru a fi exonerată de furnizare, impunându-se detalierea situației concrete, pentru a se putea verifica aplicabilitatea situațiilor de excepție care sunt, implicit, de interpretare restrictivă.

Tocmai pentru că accesul la informațiile de interes public reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României este necesar a se interpreta și aplica în mod strict excepțiile reglementate de Legea nr.544/2001, iar instanța trebuie să dețină suficiente informații pentru a verifica susținerile pârâtei.

Or, simpla indicare a textului mai sus citat, fără menționarea categoriei concrete de excludere aduce în mod evident atingere acestui principiu.

Astfel, art. 12 alin. 1 lit. c din Legea nr. 544/2001 face referire la două categorii de informații: cele privind activitățile comerciale sau financiare prin care s-ar aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, respectiv cele care ar aduce atingere principiului concurenței loiale.

Prin răspunsul formulat la solicitarea reclamantului, pârâta arată că în contractele încheiate au fost stipulate clauze de confidențialitate, la solicitarea partenerilor contractuali și în vederea protejării investițiilor. Pârâta nu indică niciuna dintre cele două categorii de informații exceptate, nu susține că informațiile din speță ar aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială ori principiului concurenței loiale, ci arată în mod expres că urmărește să evite antrenarea răspunderii sale contractuale.

Or, datorită calității sale de instituție publică, U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj trebuie să se supună și să respecte dispozițiile Legii nr. 544/2001 și nu poate refuza furnizarea de informații de interes public decât în limitele oferite de acest act normativ, iar nu și în temeiul clauzelor contractuale negociate cu partenerii săi.

Cât privește solicitarea reclamantului H. T. de indicare a terenurilor deținute de USAMV și de instituțiile subordonate, care este suprafața fiecărui teren și care este utilizarea actuală a fiecărui teren în parte, pârâta U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj a refuzat să furnizeze aceste informații pe motiv că nu deține informații exacte la acest moment, întrucât în privința acestora se desfășoară acțiunea de întabulare.

Tribunalul apreciază că motivul oferit de instituția publică nu este de natură a justifica refuzul de comunicare a informațiilor de interes public solicitate, pârâta având obligația de a cunoaște inventarul actual al propriului patrimoniu și să furnizeze informații cu privire la acesta; de altfel, pârâta poate întocmi o listă distinctă cu terenurile aflate în procedura de întabulare iar modalitatea concretă de utilizare a terenurilor (o altă solicitare a reclamantului) nu depinde de înscrierea acestora în cartea funciară.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 22 din Legea nr. 554/2001, tribunalul va admite cererea formulată și va obliga pârâta la comunicarea informațiilor de interes public solicitate de reclamant.

Reclamantul H. T. mai solicită în temeiul art. 22 alin. 2 acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 lei.

Tribunalul apreciază că situația creată prin atitudinea abuzivă a autorității pârâte l-a afectat pe reclamant în plan moral, nepatrimonial, întrucât i s-a încălcat în mod nejustificat dreptul de acces la informații de interes public și a fost necesară promovarea cererii în justiție pentru recunoașterea temeiniciei solicitării sale. În acest context, starea de supărare și frustrare generată de conduita culpabilă a pârâtei nu este suficient acoperită prin admiterea cererii, ci se impune ca reclamantul să beneficieze și de compensarea prejudiciului moral suferit, suma apreciată de instanță ca fiind echitabilă fiind cea de 1.000 lei.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, se ia act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul H. T., cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ..2, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj, cu sediul în Cluj-N., Calea Mănăștur nr. 3-5, jud.Cluj.

Obligă pârâta la comunicarea în scris a informațiilor de interes public solicitate de reclamant prin cererea nr._/30.10.2012.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale.

Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2014.

Președinte,

A. G. C.

Grefier,

I.-M. P.

Red.AGC/tehn.MG

4 ex. 28.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 2103/2014. Tribunalul CLUJ