Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința nr. 5980/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 5980/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 1328/117/2014

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5980/2014

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M.-F. B.

Grefier G. B. P.

Pe rol se află judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant A. I. și pe pârât C. J. DE PENSII CLUJ, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se 68+care arată că nu poate depune dovada comunicare către reclamantă.

Instanța, în temeiul art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, în conformitate cu art 7 alin. 4 din Legea 189/2000.

Se ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și se reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta Ariona I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Cluj anularea Hotărârii nr._/28.12.2013, constatarea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, obligarea pârâtei la a emite o noua decizie de constatare a calității reclamantei de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că hotărârea de respingere este netemeinica si nelegala si a fost data cu greșita interpretare a probelor administrate in cadrul procedurii administrative Astfel, din cuprinsul documentelor depuse in probațiune in dosarul constituit la nivelul Casei Județene de Pensii Cluj rezultă fără indoială calitatea reclamantei de beneficiar al prevederilor Legii nr 189/2000.

În drept, au fost invocate prevederile art.1 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 189/2000, O.G. 105/1999.

Pârâta C. Judeteană de Pensii Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și menținerea actului administrativ atacat, invederând, in esență, că din probele depuse de reclamantă in sustinerea cererii sale rezultă aspecte contradictorii, imposibil de verificat si care nu pot conduce la concluzia fermă că reclamanta a avut, in timpul celui de Al Doilea Război Mondial, calitatea de refugiat pentru motive etnice.

Analizand actele și lucrarile dosarului instanta reține următoarele:

Prin Hotărârea nr._/28.12.2013 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Cluj a fost respinsă cererea de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr 189/2000 formulată de reclamanta A. I., in calitate de soție supraviețuitoare a defunctului A. G..

In fața organului administrativ, pentru dovedirea refugiului soțului său, domnul A. G., precum și a duratei refugiului reclamanta a depus copie a declarației autentificate a martorilor V. M. și B. C..

Din cuprinsul acestor declarații rezultă că in luna septembrie 1941 soțul reclamantei și părinții acestuia, care locuiau in localitatea Agriș, jud Cluj, au fost nevoiți să plece din localitatea de domiciliu in satul M. Săcelului, comun a Băișoara, jud Cluj,din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supusi.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 „ Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean roman, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice, după cum urmează:(…)

c) a fost refugiata, expulzata sau strămutată în alta localitate (…);

Potrivit prevederilor art 3 din același act normativ:

“Soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 lit. a)-e) și g), va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o indemnizație lunară de 100 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.”

Instanța a dispus audierea in cauză, pentru lămurirea aspectelor privind realitatea și privind durata refugiului soțului reclamantei a martorilor L. I. și M. S., propuși de reclamantă.

In condițiile in care in cauză s-a probat imposibilitatea deplasării martorei M. S. la sediul instanței, din cauza vârstei și a problemelor de sănătate ( f.45) a fost omisă audierea acesteia.

Martora L. I. a oferit detalii precise cu privire la situația domnului A. G., arătând că mama acestuia, cu cei șapte copii ai săi, printre care si fostul soț al reclamantei, a plecat din Agriș, de frica soldaților armatei maghiare, și s-a refugiat in zona M. Săcelului, unde a rămas până in martie 1945.

Depoziția martorei L. I. se coroborează cu declarația numitei V. M. precum și cu starea de fapt descrisă de reclamanta in cererea depusă la C. Județeană de Pensii Cluj prin urmare instanța,în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarația martorei este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei.

De asemenea, mărturia testimonială este concludentă în cauză, martora arătând instanței detalii ale refugiului reclamantei ,relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicată personal.

Cum este necontestat faptul că reclamanta si familia sa erau cetățeni români de religie ortodoxă apare corectă concluzia că aceasta a făcut obiectul unor acte de persecuție din partea armatei maghiare, dat fiind contextul istoric in aria teritorială in care se afla localitatea de domiciliu a reclamantei. Astfel, conform datelor istorice ( inclusiv hotărâri pronunțate in anul 1946 de Tribunalul Poporului din Cluj ) armata maghiară de ocupație a comis o . masacre asupra populației de naționalitate română in anul 1940 precum si in anul 1944. Printre localitățile din județul Cluj in care s-au produs evenimente de tipul celor mai sus menționate au fost și Aghireș, Sucutard, Ț., Mureșenii de Câmpie, in anul 1940 precum și Cătina și Hărcana-T.,in ,luna septembrie 1944.

In acest context nu se poate susține cu temei că refugiul populației din Centrul și Nordul Transilvania s-a produs exclusiv ca urmare a inaintării liniei frontului, prin urmare doar ca o consecință firească a stării de război.

Astfel fiind, instanța va stabili că reclamanta este îndreptățită să se bucure de efectele O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 pentru intreaga perioada in care a fost nevoit să se refugieze in alte localitati, anume pentru perioada perioada septembrie 1941- martie 1945.

In temeiul art. 7 alin. 4 raportat la art. 1 lit. c din acest act normativ instanța va admite acțiunea si va dispune anularea hotărârii nr._/28.12.2013 emisă de pârâtă și in consecință va obliga pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr 189/2000 și să acorde acesteia toate drepturile prevăzute de Legea nr 189/2000, pentru perioada septembrie 1941- martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. I., CNP_, cu dom in comuna Iara, ., jud Cluj in contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Cluj cu sediul în Cluj-N., .. 2, jud.Cluj

Dispune anularea Hotărârii nr._/28.12.2013 emisă de pârâtă .

Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr 189/2000, in calitate de soție supraviețuitoare a defunctului A. I.G. și să acorde acesteia toate drepturile prevăzute de Legea nr 189/2000, pentru perioada septembrie 1941-martie 1945.

Fără cheltuieli de judecată .

Definitivă.

Pronunțată in ședința publică din 5 noiembrie 2014.

Președinte,

M.-F. B.

Grefier,

G. B. P.

G.P. 10 Noiembrie 2014/Red.tehnored MFB/ 4 ex/30.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința nr. 5980/2014. Tribunalul CLUJ