Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1751/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1751/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 183/212/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Operator de date cu caracter personal nr. 8470
., C.
Tel. 0241._;_; 0241._; Fax._
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1751/RCA
Ședința publică din data de 19.11.2013
Completul compus din :
Președinte – D. R. C.
Judecător – C. N.
Judecător – I.-L. O.-D.
Grefier – I. Török
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție-CTA_, promovat de recurenta-petenta A. DE P._, cu sediul ales la adm. Chespedin G., în C., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3164/05.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în Constanta, ., J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-petenta, prin avocat Cheșpedin N., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosarul cauzei, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că, prin Serviciul Registratură, intimata a depus întâmpinare în care precizează că sediul acesteia este în ., nr 18, C., după care,
Instanța constată faptul că se depune delegație de reprezentare pentru recurentă și note de ședință în susținerea poziției procesuale. Restituie dovada achitării taxei de timbru reprezentantului convențional al recurentei.
Instanța, în raport de HG 520/2013 și OUG 74/2013, ia act de modificarea cadrului procesual pasiv, în cauză având calitatea de intimată.
La interpelarea instanței, recurenta-petenta, prin avocat, precizează că nu mai sunt alte chestiuni prealabile și nici probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținere.
Recurenta-petenta, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței, și prin rejudecare, admiterea plângerii formulate, anularea procesului verbal de sancționare a contravenției și în subsidiar, schimbarea sancțiunii amenzii în avertisment. Recurenta-petenta învederează faptul că, în această situație este culpa contabilei, care a depus suma de bani dar nu a trecut la alt ghișeu pentru a face această declaratie. Învederează existenta unei situații speciale. Învederând dispozițiile OUG 2/2001, art 16, art 16 alin 1, art 16 alin 7, art 18, art 19, recurenta-petenta arată că procesul verbal este lovit de nulitate. Mai arată că, procesele verbale făcute din birou erau nule de plano. Acest procesul verbal este făcut din birou, pe 28 decembrie 2012, a fost aruncat în fața blocului, nu există probe că s-a comunicat, nu există un martor. Orice proces verbal are rubrica-mențiuni. Nu există un punct de vedere advers. Așadar, neexistând obiecțiuni, neexistând un martor, recurenta-petenta arată că acest proces verbal este nul.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de fata constata urmatoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecatoriei C. sub nr._, petenta ASCOIAȚIA DE P. NR.641 a contestat procesul-verbal . nr._/14.12.2012.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru nedepunerea declarației 112 pentru perioada mai –septembrie 2012. În realitate, declarațiile au fost depuse prin poștă. S-a invocat totodată lipsa includerii punctului de vedere al petentei la rubrica „alte mențiuni”.
În drept, au fost invocate disp.OG 2/2001.
Organul constatator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii. A arătat intimata că petenta a depus declarația aferentă lunii mai 2012 la data de 11.02.2013, după aplicarea sancțiunii contravenționale.
În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentinta civila nr. 3164/05.03.2013, pronuntata de Judecatoria Constanta, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/14.12.2012, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru că nu a depus declarația D112 aferentă perioadei mai –septembrie 2012.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea art.16-17 din O.G 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, astfel încât apreciază că procesul-verbal contestat este legal.
Referitor la lipsa mențiunilor privind punctul de vedere al petentei, instanța reține că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa acesteia, astfel încât în mod evident eventuale obiecțiuni ale sale nu puteau fi consemnate în actul sancționator.
Instanța reține însă, din analiza art.19 al OG 2/2001, că posibilitatea încheierii procesului-verbal în lipsa contravenientului este una legală, dreptul la apărare al acestuia putând fi ocrotit inclusiv prin formularea plângerii contravenționale, cum este și cazul de față.
În ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art.1 teza a II-a din OG 2/2001, „Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”.
Potrivit disp.art. 219 alin.1) lit.b) din OG 92/2003, „(1)Constituie contravenții următoarele fapte: b)neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora”.
În ce privește declarația 112, privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, art.296^19 din Legea 571/2003 prevede că „(1)Persoanele fizice și juridice prevăzute la art. 2963 lit. e), la care își desfășoară activitatea sau se află în concediu medical persoanele prevăzute la art. 2963 lit. a) și b), și entitățile prevăzute la art. 2963 lit. f) și g) sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuțiile, Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (11)Prin excepție de la prevederile alin. (1), plătitorii de venituri din salarii și asimilate salariilor prevăzuți la art. 58 alin. (2), în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului, depun trimestrial Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă fiecărei luni a trimestrului, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului”.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, prezumție relativă, pe care cel care contestă procesul-verbal trebuie să o răstoarne prin proba contrarie.
Este real că și contravenientul se bucură de prezumția de nevinovăție până la proba contrară, însă în egală măsură și aceasta este o prezumție relativă, de forță egală cu cea a legalității procesului-verbal. A afirma că în procedura plângerii contravenționale sarcina probei revine în mod absolut organului constatator ar însemna a lipsi de efecte juridice actele pe care acesta le întocmește, simpla formularea a unei plângeri fiind suficientă în această ipoteză pentru a răsturna prezumția de legalitate a procesului-verbal.
În cauză, petenta nu a atașat în probațiune nici un înscris care să ateste depunerea declarației 112 pentru intervalul de referință, confirmarea de primire din data de 29.08.2012 neînsoțită de declarații sau eventual de un borderou de expediție nefăcând dovada susținerilor petentei, câtă vreme nu se poate verifica conținutul acestei trimiteri.
De asemenea, din documentația depusă de intimată, rezultă că acesteia i-a fost înaintată de petentă o singură declarație, cea aferentă lunii mai 2012, depusă la data de 11.02.2013, deci cu depășirea termenului legal. Rezultă așadar, pe baza probelor administrate, că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu există cauze de nelegalitate și nici de netemeinicie a procesului-verbal contestat, instanța a respins plângerea petentei ca neîntemeiată.
Petenta a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal.In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a reluat criticile prezentate in plangerea contraventionala adresata instantei de fond.
Intimata a depus intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Examinand hotararea recurata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 304 ind. 1 C., Tribunalul retine ca recursul recurentei-petente este fondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.
Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.
Prin procesul-verbal . nr._/14.12.2012, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru că nu a depus declarația D112 aferentă perioadei mai –septembrie 2012.Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța de fond in mod corect a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea art.16-17 din O.G 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, astfel încât apreciază că procesul-verbal contestat este legal. Referitor la lipsa mențiunilor privind punctul de vedere al petentei, instanța reține că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa acesteia, astfel încât în mod evident eventuale obiecțiuni ale sale nu puteau fi consemnate în actul sancționator.
Instanța a reținut corect însă, din analiza art.19 al OG 2/2001, că posibilitatea încheierii procesului-verbal în lipsa contravenientului este una legală, dreptul la apărare al acestuia putând fi ocrotit inclusiv prin formularea plângerii contravenționale, cum este și cazul de față.
În ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a reținut că, potrivit art.1 teza a II-a din OG 2/2001, „Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”.
Potrivit disp.art. 219 alin.1) lit.b) din OG 92/2003, „(1)Constituie contravenții următoarele fapte: b)neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora”.
În ce privește declarația 112, privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, art.296^19 din Legea 571/2003 prevede că „(1)Persoanele fizice și juridice prevăzute la art. 2963 lit. e), la care își desfășoară activitatea sau se află în concediu medical persoanele prevăzute la art. 2963 lit. a) și b), și entitățile prevăzute la art. 2963 lit. f) și g) sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuțiile, Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (11)Prin excepție de la prevederile alin. (1), plătitorii de venituri din salarii și asimilate salariilor prevăzuți la art. 58 alin. (2), în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului, depun trimestrial Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă fiecărei luni a trimestrului, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului”.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, prezumție relativă, pe care cel care contestă procesul-verbal trebuie să o răstoarne prin proba contrarie.
Este real că și contravenientul se bucură de prezumția de nevinovăție până la proba contrară, însă în egală măsură și aceasta este o prezumție relativă, de forță egală cu cea a legalității procesului-verbal. A afirma că în procedura plângerii contravenționale sarcina probei revine în mod absolut organului constatator ar însemna a lipsi de efecte juridice actele pe care acesta le întocmește, simpla formularea a unei plângeri fiind suficientă în această ipoteză pentru a răsturna prezumția de legalitate a procesului-verbal.
În cauză, petenta nu a atașat în probațiune nici un înscris care să ateste depunerea declarației 112 pentru intervalul de referință, confirmarea de primire din data de 29.08.2012 neînsoțită de declarații sau eventual de un borderou de expediție nefăcând dovada susținerilor petentei, câtă vreme nu se poate verifica conținutul acestei trimiteri.
De asemenea, din documentația depusă de intimată, rezultă că acesteia i-a fost înaintată de petentă o singură declarație, cea aferentă lunii mai 2012, depusă la data de 11.02.2013, deci cu depășirea termenului legal. Rezultă așadar, pe baza probelor administrate, că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu există cauze de nelegalitate și nici de netemeinicie a procesului-verbal contestat, instanța a respins plângerea petentei ca neîntemeiată.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă. Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față, instanta de recurs retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.
Petenta a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.
Sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, insa, instanta de recurs constata ca nu au fost respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În consecință, apreciind ca sancțiunea aplicată nu a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca in cauza se impune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii în parte a plângerii si inlocuirii sancțiunii amenzii în sumă de 1000 lei cu avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurenta-petenta A. DE P._ , cu sediul ales la adm. Chespedin G., în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3164/05.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în Constanta, ., J. C..
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte plângerea.
Înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 1000 lei cu avertismentul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.11.2013
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
D. R. C. C. N. I.-L. O.-D.
GREFIER,
I. Török
jud.fond.A.I. Sincu-B.
red./dact.jud.I-L O.-D./19.12.2013/2 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1835/2013.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1544/2013.... → |
|---|
