Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1749/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1749/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 27815/212/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1749/RCA
Ședința publică din data de 19.11.2013
Completul constituit din :
Președinte – D. R. C.
Judecător – C. N.
Judecător – I.-L. O.-D.
Grefier – I. Török
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect –anulare proces verbal de contravenție- DPLC_, promovat de recurentul-intimat P. M. CONSTANTA, cu sediul în Constanta, judet Constanta, împotriva sentinței civile nr. 8368/07.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent B. G., cu domiciliul în Constanta, ..101, ., ., judet Constanta.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-intimat, prin avocat substituent I. S., care depune la dosarul cauzei delegație de substituire prin care dl.avocat Coconi Tasy a împuternicit-o să-l substituie în prezenta cauză,lipsă fiind intimatul-petent.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că recurentul-intimat a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Instanța constată faptul că se depune delegație de reprezentare prin substituire la dosarul cauzei, dovada achitării onorariului avocațial.
La interpelarea instanței, recurentul-intimat, prin avocat, precizează că numai sunt alte chestiuni prealabile și nici probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținere.
Recurentul-intimat, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.11.2012 sub nr._, petentul B. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul P. M. C., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.10.2012
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că a oprit autoturismul pentru a lăsa o persoană cu handicap ce avea programare la doctor, nu a părăsit autovehiculul, oprirea nu a durat mai mult de 3 minute, agentul constatator nu a înțeles gravitatea situației, deși i-a prezentat actele persoanei cu handicap și i-a explicat situația.
În drept cererea nu a fost motivată. În dovedirea susținerilor sale, petentul a depus la dosarul cauzei, în copii, proces-verbal contestat, certificat de handicap, fișa de consultație.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
Deși legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare, dar a depus, la solicitarea instanței, înscrisuri, respectiv transcrierea mecanică a procesului verbal de contravenție, adresă de înaintare a procesului-verbal, dovada de comunicare a procesului-verbal, 1 planșă foto.
În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri. A fost emisă Adresă către Spitalul Clinic Județean C., Centrul de Sănătate Mintală Adulți Constanta, Cabinet Medical Psihologic, fiind primit la dosar răspunsul acestuia la adresa instanței.
De asemenea, la termenul din data de 08.03.2013, instanța i-a pus în vedere reprezentantului intimatului să facă demersuri în vederea precizării amplasării indicatoarelor de oprire interzisă la locul constării faptei și să precizeze dacă drumurile de acces dintre Spital și parcare au vreo denumire, fără ca intimatul să facă vreun demers în acest sens, deși potrivit adresei emise de IPJ – Serviciul Rutier, competența în acest sens revine Primăriei Mun. C..
De asemenea, s-a emis adresă către Primăria C., fără ca aceasta să răspundă în vreun fel solicitărilor instanței.
Prin Sentinta civila 8368/07.06.2013, Judecatoria Constanta a dispus in sensul admiterii in parte a plangerii contraventionale cu consecinta inlocuirii sanctiunii contraventionale cu avertisment.
Pentru a dispune aceasta solutie a retinut prima instanta faptul ca, prin procesul-verbal contestat, petentul a fost sancționat contravențional de către intimatul P. M. C. reținându-se că, la data de 22.10.2012 ora 15.30, a oprit voluntar cu autovehiculul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului rutier Oprirea Interzisă, în afara marcajului longitudinal continuu, faptă prevăzută de art. 142 lit. a din R.A.O.U.G. nr.195/2002 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 192/2002 rep.
Față de plângerea formulată, instanța a constatat, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, că aceasta a fost introdusă în conformitate cu art. 31 din O.G. nr. 2/2001, înăuntrul termenului legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, constata instanta faptul ca petentul nu a contestat în esență faptul că a oprit în loc nepermis, însă a invocat, în apărare, împrejurarea că a oprit autoturismul pentru a lăsa o persoană cu handicap ce avea programare la doctor, nu a părăsit autovehiculul, oprirea nu a durat mai mult de 3 minute, agentul constatator nu a înțeles gravitatea situației, deși i-a prezentat actele persoanei cu handicap și i-a explicat situația.
Prin urmare, cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat instanța a constatat că acesta se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, nefiind contestat sub acest aspect și neexistând în speță elemente de natură să conducă instanța la o concluzie contrară. Prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat este susținută și de planșele foto aflate la dosar.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța a apreciat că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, instanța a reținut că, deși descrierea faptei nu individualizează și nu descrie cu suficientă precizie locul unde s-a petrecut fapta, nu se impune anularea actului deoarece petentul a recunoscut mașina din planșa foto anexată și nu a contestat legalitatea acului sancționator.
Cu toate acestea, în ceea ce privește legalitatea aplicării sancțiunii contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că amenda contravențională în cuantum de 140,00 lei nu respectă disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, nefiind legal aplicată, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă. Obligația respectării disp. art. 21 din O.G.2/2001 nu revine doar instanței învestite cu soluționarea unei plângerii contravenționale, ci și agentului constatator, care trebuie să individualizeze de la început în mod corect sancțiunea aplicată, potrivit art. 7 și art. 5 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, instanța a reținut că petentul i-a explicat agentului constatator situația, dovadă fiind chiar consemnarea acestora în procesul-verbal (am lăsat o persoană care era bolnavă) și că agentul constatator avea obligația să individualizeze corect sancțiunea și să aplice petentului un avertisment.
În același sens, instanța a mai reținut că petentul a recunoscut săvârșirea faptei, s-a probat efectuarea consultației programate la ora 15.30 în data de 22.10.2013 – f. 21, s-a probat faptul că petentul a oprit în aproprierea spitalului pentru a conduce la medic o persoană cu dizabilități – f. 4, că se poate aprecia că petentul a staționat o perioadă scurtă de timp, din planșa foto depusă de intimată nu rezultă că petentul ar fi stânjenit traficul rutier, petentul a avut o atitudine sinceră pe parcursul soluționării cauzei, recunoscând fapta și necontestând legalitatea și temeinicia procesului-verbal.
În aceste condiții, instanța a apreciat ca se impune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 140,00 lei greșit aplicată petentului prin procesul verbal contestat, cu sancțiunea avertismentului.
Totodată, având în vedere soluția asupra cererii petentului, instanța a dispus in sensul respingerii cererii intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece petentul nu se află în culpă procesuală potrivit art. 274 Cod proc. civilă, neavând altă cale decât cea a plângerii contravenționale pentru a obține îndreptarea aplicării nelegale a sancțiunii contravenționale. Disp. art. 276 C. p. civ. prevăd că atunci când pretențiile părții au fost admise numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare parte poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în acest sens instanța a apreciat că nu se impune obligarea petentului la plata niciunei cheltuieli de judecată, sens în care trebuie avut în vedere și că petentul a contestat o amendă de 140,00 lei, iar cuantumul cheltuielilor de judecată cerute de intimate este de 370,00 lei, mai mult decât dublu față de amenda anulată. De asemenea, instanța are în vedere și faptul că intimatul nu a depus întâmpinare și nu a depus nici înscrisurile și precizările cerute prin reprezentant.
Impotriva acestei solutii in termen legal a declarat recurs intimatul, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 28.08.2013
In motivarea recursului apreciaza recurentul asupra caracterului nelegal si netemeinic al sentintei recurate motivat de urmatoarele considerente:
Instanta de fond a apreciat in mod gresit in sensul ca desi procesul verbal contestat a fost intocmit in conditiile art. 16 din OG 2/2001 si se bucura de o prezuntie de legalitate si temeinicie sustinuta de plansele foto aflate la dosar si nerasturnata de petent, a statuat in sensul nelegalitatii aplicarii sanctiunii contraventionale. In speta agentul constatator a procedat in mod corect la individualizarea sanctiunii, retinand si incidenta disp. art. 21 al.3 din OG 2/2001 prin aplicarea a unui numar de 2 puncte amenda ceea ce a determinat un cunatum al amenzii de 140 lei si nu maximul de 3 puncte amenda (201 lei),in raport cu fapta retinuta in sarcina petentului.
Hotararea instantei de fond apare ca netemeinica si in ceea ce priveste cheltuielile de judecata intrucat desi instanta a admis in parte plangerea nu a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.
In drept au fost invocate disp. art. 304 pct.9 si 304 ind.1 c.proc. civ
Intimatul, legal citat nu si-a exprimat pozitia procesuala asupra recursului.
Procedand la judecata recursului prin prisma disp. art. 304 ind.1 c.proc.civ, Tribunalul retine urmatoarele :
Prin procesul-verbal contestat, petentul a fost sancționat contravențional de către intimatul P. M. C. reținându-se că, la data de 22.10.2012 ora 15.30, a oprit voluntar cu autovehiculul în zona de acțiune a indicatorului rutier Oprirea Interzisă, în afara marcajului longitudinal continuu, faptă prevăzută de art. 142 lit. a din R.A.O.U.G. nr.195/2002 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 192/2002 rep.
In referire la criticile formulate de recurent, instanta observa ca acestea privesc aprecierea eronata asupra criteriilor privind individualizarea sanctiunii contraventionale si a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Sub aspectul menționat, Tribunalul constată că în mod judicios prima instanța a apreciat asupra concludenței, pertinenței și utilității probelor administrate în cauză, care au reliefat situația reținută în cuprinsul procesul verbal.
Se mai apreciaza de către instanta de control judiciar, ce are in considerare si practica CEDO din cauza A. contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata să respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevarului in favoarea continutului actului sanctionator, că aceasta este incalcata prin retinerea ca dovedita a stării de fapt din cuprinsul actului sanctionator.
Astfel, se apreciaza că în speta nu este incident principiul menționat neimpunându-se ca instanța de recurs să cenzureze masurile dispuse, in conditiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul că la data de referință petentul nu s-a conformat obligațiilor impuse prin dispozițiile în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată.
În referire la criteriile privind individualizarea sancțiunii contravenționale Tribunalul reține că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra acestora prin raportare la disp. art.5 al.5, respectiv art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite cu referire la normele legale incidente, circumstanțele concrete de săvârșire a faptei, dar și aptitudinea sancțiunii dispuse, de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului participant la trafic.
În referire la individualizarea sancțiunii se reține că potrivit art.7 alin 3 din OG nr.2/2001 avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, iar alin.2 stabilește că avertismentul se poate aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Pe de alta parte, conform disp.art.21 alin 3 din OG nr.2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Tribunalul are in vedere si scopul prevazut de norma generala - OG nr.2/2001, alternativa avertismentului urmărind in fapt responsabilizarea unui contravenient, prin sensibilizarea conduitei acestuia fata de fapta savarsita si urmarile produse, aspecte care se apreciază că pot fi indeplinite in cazul de fata.
Analizând cererea în discuție privind obligarea petentei intimate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător, prin prisma ansamblului probator existent la dosar instanta retine incidenta dispozitiilor art. 276 c.proc.civ potrivit cu care atunci când pretențiile părții au fost admise numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare parte poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată
Principiul care rezultă din aceste dispoziții, la baza cărora stă culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, precum și unicitatea procesului civil, impun ca aceste cheltuieli să cuprindă toate cheltuielile efectuate cu procesul, în toate fazele sale, cu condiția ca partea ce le solicită să fi obținut câștig de cauză.
Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții se observă că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza R. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotărârea din 27 iunie 2006 în Cauza P. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 591 din 28 august 2007 etc.), se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.
Prin raportare la dispozitiile mentionate anterior se apreciaza ca in mod corect prima instanța a statuat că nu se impune obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care a avut în vedere valoarea obiectului pricinii dar și activitatea desfășurată cu referire la faptul ca intimatul nu a depus întâmpinare și nici înscrisurile și precizările cerute prin reprezentant.
Se reține astfel caracterul nefondat al criticilor formulate de recurentul intimat,, instanța de control judiciar constatând că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legalității si temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat si asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii,considerente fata de care în temeiul art. 312 al.1 c.pr.civ., Tribunalul va dispune respingerea recursului dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurentul-intimat P. M. CONSTANTA, cu sediul în Constanta, judet Constanta, împotriva sentinței civile nr. 8368/07.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent B. G., cu domiciliul în Constanta, ..101, ., ., judet Constanta, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.11.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
D. R. C. C. N. I.-L. O.-D.
GREFIER,
I. Török
jud.fond.A.M.V.
red./dact.jud.C.N.
./2 ex./20.12.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2065/2013. Tribunalul... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3295/2013.... → |
|---|
